În loc de introducere:

"Va veni ceasul, şi acum este"

Bună!

Eu sunt una dintre acelea cu care nimănui nu-i face plăcere să vorbească: o desfrânată. Sunt studentă în ultimul an, din marea bunătate a lui Dumnezeu, care se varsă şi peste cei buni şi peste cei răi.

În urmă cu 2 luni am cunoscut un băiat bun... El şi-a păstrat fecioria, dar eu nu. Eu am căzut în păcatul desfrânării de la 16 ani, cu unul din foştii mei prieteni cu care am stat 6 ani (acum am 24 de ani). Între timp am dat peste un duhovnic bun, care a aruncat sămânţa şi pe pământul uscat al sufletului meu, sperând că aceasta va rodi spre slava lui Dumnezeu şi până la urmă am renunţat la acel prieten (dar nu şi la desfrânare, se pare, cel puţin nu la cea din mintea mea). Neavând prieten, îmi era mai uşor să mă feresc de desfrânare (cu fapta), dar de îndată ce îmi făceam un prieten bun, lupta mea se prăbuşea. Dumnezeu m-a întors prin necazuri, dar eu nu am fost hotărâtă să rămân lângă El şi m-am întors la vărsătura mea (nu vă condamn dacă vă scârbiţi de mine, căci şi mie îmi este silă de mine). Astfel am concluzionat că băieţii sunt ocazia şi nu cauza desfrânării mele, şi, din moment ce cauza este în mine (patima desfrânării), poate ar fi mai bine să îmi păstrez prietenul şi să încep să lupt cu patima. Această decizie a mea a rămas doar la stadiul de proiect, căci de fiecare dată când mă aflu în prezenţa lui mă port ca o curvă (iertaţi-mă, dar cuvântul desfrânată e prea blând), şi în perioadele de pauză tocmai eu îi fac apologia vieţii curate în Hristos. În ultima perioadă am încercat să înţeleg ortodoxia, dar din păcate m-am limitat doar la schimbarea exterioară (port fuste lungi etc.), iar în mine e o mocirlă de nedescris. Mă gândesc că am smintit pe unii băieţi mai evlavioşi care cunosc trecutul meu murdar şi văd această schimbare nesinceră.

Am fost [folosesc trecutul pentru că nădăjduiesc că fiecare clipă poate fi pentru mine acel "acum" ("va veni ceasul, şi acum este") al schimbării] o curvă din pasiune şi mi-am cultivat cu multă atenţie această latură a sexualităţii căreia m-am dăruit. Ca unul care v-aţi ridicat, vă rog să mă ajutaţi.

Când l-am întâlnit pe prietenul meu am zis: "gata, mi-am găsit soţ". E curat, nu a mai avut alte prietene sau aventuri, deci e potrivit pentru viaţa în Hristos pe care vreau să o duc. Dar, din câte am observat, el e curat pentru că nu a avut ocazia să cadă, iar eu sunt ocazia pe care şi-o doreşte, în timp ce el este "ocazia" pe care eu nu mi-o doresc.

Din câte am înţeles, ortodoxia arată calea omului spre fericirea veşnică. Ştiu că scopul vieţii e mântuirea, dar nu pot să mă ridic. Mi se pare imposibil ca eu să nu mai fiu o curvă, deşi la Dumnezeu şi imposibilul este posibil. E dureros că am înţeles câte ceva, dar nu am voinţa să lupt.

Nu merit să îmi găsesc un soţ îndrăgostit de Hristos mai mult decât de mine, dar simt că numai unui asemenea soţ m-aş putea supune. Totuşi după curvie urmează văduvie (- adică orice păcat îşi are pedeapsa lui -), cum să sper că voi fi o soţie creştină a unui soţ credincios? Da, şi eu sunt printre cele care cred că nu merită o viaţă fericită.

Tragedia este că sunt în ultimul an şi am mult de învăţat. Dotarea mea intelectuală e modestă şi trebuie să compensez cu multă muncă, dar sunt foarte tulburată şi blocată pe toate planurile. Prietenul meu ar vrea să-i fiu soţie (aşa spune el), dar nu sunt sigură că mai vreau eu. Mă simt debusolată, căci am impresia că altul mai bun nu merit, deşi ştiu că nu este el ceea ce mi-aş fi dorit. Nu cred că se va schimba pentru mine (să devină un bărbat credincios), la fel cum şi în schimbarea mea îmi este greu să cred, numai dacă Dumnezeu va picura har în sufletele noastre se poate produce o minune.

Eu nu pot purta răspunderea propriului meu suflet, cu ce drept să îl învăţ pe el să postească, să se spovedească, să fie mai bun, când eu nu sunt un bun exemplu (căci una spun: că vreau să fiu lângă Hristos, şi alta fac: curvesc). Singura rază care m-a călăuzit spre spovedanie a fost întâmplarea cu acel călugăr care cădea în desfrânare şi apoi se întorcea şi plângea cu amar la icoana Maicii Domnului, iar apoi cădea şi iar se întorcea. Diferenţa dintre mine şi călugărul acela este că eu nu plâng cu amar.

Simt că dacă voi cădea în curvia aceea crâncenă (cu tot felul de perversiuni şi nelegiuiri cărora le-am slujit cu pasiune), nu mă voi mai putea ridica, şi credeţi-mă că acest moment este aproape, având în vedere cât de uşor cedează prietenul meu la "atacurile" mele (susţinute, dar nu premeditate, căci de fiecare dată îmi pare rău şi vreau să nu mai fac).

Nu toţi au puterea de a se ridica de atât de jos, iar eu mă simt printre aceşti neputincioşi. SUNT ÎN CĂDERE LIBERĂ.

Iertaţi-mă şi ajutaţi-mă.

Doamne ajută!

În ultima vreme primesc din ce în ce mai des scrisori de la tineri care, după ce au căzut în anumite păcate, mă roagă să îi ajut. Dar nici o scrisoare nu m-a impresionat atât de tare precum scrisoarea pe care tocmai aţi citit-o şi voi Am fost [folosesc trecutul pentru că nădăjduiesc că fiecare clipă poate fi pentru mine acel "acum" ("va veni ceasul şi acum este") al schimbării] o curvă din pasiune şi mi-am cultivat cu multă atenţie această latură a sexualităţii căreia m-am dăruit.

Sper că nu greşesc dacă spun că aceeaşi nădejde de izbăvire de păcat a avut-o şi Sfânta Maria Egipteanca atunci când şi-a înţeles adâncimea căderii Ceea ce este cu totul altfel astăzi este că, spre deosebire de secolul al V-lea, în care a trăit sfânta, când comunitatea creştină strălucea prin virtuţi, lumea creştină de astăzi este greu lovită de armele patimilor, de armele îngerilor căzuţi Cei care vor să se schimbe, fie ei tineri sau adulţi, trec printr-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de debusolare. Dar, cu toată debusolarea care răzbate din rândurile fetei, dorinţa de îndreptare a vieţii este mult mai mare.

Mie scrisoarea fetei mi se pare o biruinţă a lui Hristos. Nu prin faptul că fata a trecut de la păcat la sfinţenie, ci pentru că fata dă mărturie că glasul conştiinţei este viu. Da, iubiţilor, în acest mileniu III în care valuri de nebuni îşi trâmbiţează perversiunile şi căderile lor, strigând asemenea lui Nietzche că "Dumnezeu a murit", şi o dată cu moartea lui Dumnezeu proclamă moartea conştiinţei, totuşi un glas spune în şoaptă că Dumnezeu e viu şi că, oricât am fi de păcătoşi, El ne aşteaptă să ne pocăim

Îmi doresc din tot sufletul ca această fată să ajungă să se bucure ea însăşi de lumina cunoaşterii lui Dumnezeu şi să poată mărturisi şi prin faptele ei că cel ce îşi doreşte mântuirea poate birui patimile, oricât de tare ar fi apăsat de ele.

Acestei fete îi dedic cartea de faţă Nădăjduiesc că va găsi în ea răspuns la unele întrebări. (De fapt tot duhovnicul este cel care îi poate da ajutorul de care are nevoie, pentru că numai el a primit de la Dumnezeu puterea de a ierta păcatele; faţă de acest ajutor rândurile mele sunt o picătură de apă într-un ocean, dar pe cel care merge însetat prin deşert îl bucură şi câteva picături de apă picături care îl ajută să-şi continue drumul până la prima oază).

"Cum, îi dedici cartea unei fete care se prezintă ca fiind desfrânată?" m-ar putea întreba cineva. Da, răspund eu, pentru că tocmai unor astfel de cititori m-am şi adresat în rândurile mele. Am scris pentru tinerii care, căzuţi mai mult sau mai puţin în păcatul desfrâului, au înţeles că viaţa nu îşi poate găsi împlinirea doar în patimi şi pofte trecătoare

Oricât am încerca, ne este destul de greu să ne izolăm sub un clopot de sticlă şi să fim surzi la larma lumii moderne. Trăind în lume, ne confruntăm cu ispitele şi cu problemele ei. E realitatea, e lumea ce ne înconjoară. Cei ce trăiesc în lume, fie ei şi sporiţi duhovniceşte, trebuie să fie conştienţi de ispitele existente, să poată lupta cu ele. În asta stă puterea lor, nu în a le ignora şi în a se face că nu le văd, a se preface că ele nu există. Şi între cele mai presante ispite se află, incontestabil, cea legată de sexualitate.

Cred că aş fi fost ridicol dacă aş fi tratat un astfel de subiect într-un limbaj angelic, pietist. La sfârşitul unei conferinţe pe care am ţinut-o studenţilor sibieni, duhovnicul lor mi-a mulţumit că nu am vorbit ca şi cum m-aş fi aflat în faţa unor tineri asexuaţi... Pentru că folosisem cuvinte tabu, atinsesem subiecte tabu. (De altfel, la conferinţele pe care le-am ţinut în centrele universitare, întrebările privitoare la sexualitate nu au lipsit. Dimpotrivă.)

Cei care merg la biserică şi se spovedesc des găsesc la preoţi răspunsurile cele mai potrivite pentru frământările lor. De aceea, am considerat că este bine să răspund mai ales celor care, deşi merg uneori la biserică, se ruşinează să se spovedească pentru că nu au nădejde că se pot izbăvi din căderile lor. Am mai scris şi pentru cei care cred în Dumnezeu, dar, dintr-un motiv sau altul, stau departe de Biserică. Adică unor tineri care nu sunt dispuşi să citească o carte de genul Convorbirilor despre sexualitate ale lui V.V. Zenkovski. Am încercat să mă adresez chiar şi tinerilor al căror puls poate fi regăsit în paginile pe teme de educaţie sexuală ale revistei Bravo, şi care sunt consideraţi oi pierdute, deşi nici un păstor nu iese în căutarea lor. Ei bine, eu tocmai acestor tineri nebăgaţi în seamă am încercat să le scriu...[1]

Fac o paranteză: "Tinerii români pun mai mult accent pe credinţa în Dumnezeu, mai mult de jumătate declarându-se a fi persoane destul de religioase, după cum arată sondajul de opinie ŤSituaţia tineretului şi aşteptările saleť, realizat de CURS la cererea Autorităţii Naţionale pentru Tineret. Aplecarea spre religie a persoanelor din segmentul de vârsta 14-19 ani este în concordanţă cu dorinţa lor de a fi pace în lume, însă vine în contrast cu valori precum democraţia şi libertatea individuală, situate pe ultimele locuri în topul valorilor în care cred tinerii"[2]. Conform sondajului respectiv, pentru tineri cele mai importante sunt următoarele valori: credinţa în Dumnezeu pentru 45%, pacea pentru 44%, respectul pentru ceilalţi oameni pentru 32%, realizarea, împlinirea de sine pentru 30%. În timp ce, de exemplu, doar 14% au inclus democraţia între valorile pe care le acceptă...

Dacă pentru 45% dintre tinerii români este importantă credinţa (atât de importantă încât a primit cele mai multe voturi), de ce oare mare parte dintre aceşti tineri nu vin la biserică? Doar românii, cel puţin pe hârtie, sunt aproape 90% ortodocşi.

Răspunsul este că mulţi tineri nu ştiu ce este de fapt Biserica, şi nu înţeleg că Dumnezeu în care ei cred a lăsat-o pentru a fi aşezământ al mântuirii. Sunt mulţi care cred în Dumnezeu, dar stau departe de Biserică, nevrând să ducă o viaţă de lipsuri şi renunţări. Pentru că, nefăcând primii paşi în viaţa creştină, nu îşi dau seama că viaţa în Biserică este o viaţă a împlinirii, şi nu a eşecului.

Iar alţii, deşi înţeleg rostul Bisericii, se consideră prea iubitori de păcat pentru a reuşi să îşi schimbe viaţa şi fiind prea sinceri ca să ducă o viaţă de compromis, o viaţă făţarnică în care una să creadă şi alta să facă preferă să trăiască departe de Hristos, iar la biserică să vină doar la marile sărbători, la botezuri, nunţi şi înmormântări.

Cred că şi acestor tineri, care cred în Dumnezeu dar nu găsesc motive pentru a duce o viaţă creştină, Biserica ar trebui să le iasă în întâmpinare. Şi nu doar prin preoţi sau prin profesorii de religie, ci prin fiecare creştin. Trebuie să înţelegem universul noii generaţii şi să sădim în el sămânţa cea bună

În ce priveşte subiectul sexualitate, cu afirmaţia "Sexualitatea mea nu-i priveşte pe părinţi" au fost de acord 78% dintre băieţi şi 67% dintre fete, iar împotrivă doar 19% dintre băieţi şi 29% dintre fete (Sondaj L Express - Science & Vie Junior, 2000[3]).

Am scris articolele din cartea de faţă ca să le întind tinerilor o mână de ajutor. Dacă greşesc şi cât greşesc ieşind în întâmpinarea lor într-un mod neconvenţional, Dumnezeu ştie. Orice pionierat presupune însă nişte riscuri. Dar cine fuge de frica riscurilor fuge de ţintă. Şi pierde

Între iubire şi păcat

"Bună seara, iubite, te-aştept ca şi când numai dragostea noastră ar fi pe pământ, mai presus de măriri, de căderi, de cuvânt" "Bună seara, iubito"

Am ascultat prima oară cuvintele acestui şlagăr în copilărie Vocea Loredanei Groza şi cea a lui Ion Caramitru m-au impresionat puternic Mi-am dorit să am şi eu parte în viaţa mea de o asemenea poveste de dragoste. Şi, după dezamăgiri şi eşecuri, după greşeli mai mari şi mai mici, m-am îndrăgostit cu adevărat

Au trecut mai mult de opt ani de atunci. Şi de multe ori simt că numai dragostea noastră ar fi pământ, dragostea dintre mine şi iubita mea, frumoasa mea, bucuria mea, soţia mea Vreau să vă vorbesc puţin despre frumuseţea dragostei

Poate că aţi auzit deseori cum oamenii în vârstă caută să vă convingă că dragostea tinerilor nu e decât un foc de paie, un mijloc de stârnire a poftei trupeşti. (Nu cred că e numai aşa deşi, de multe ori, aşa e).

Cred că, din dorinţa de a-şi feri fiii de patima desfrâului, discursul Bisericii conţine o mie de referiri la distrugerea prieteniei prin curvie, dar prea puţine referiri la păstrarea unei prietenii frumoase, curate, de durată (E adevărat că una o implică pe cealaltă, dar dacă un prieten îi spune unui şomer să nu moară de foame nu înseamnă că îl şi ajută să îşi câştige existenţa)

Îmi plac foarte mult şi versurile următoare: "Bună seara, iubito Poţi să-ţi spun în cuvinte că puţine mai sunt pe pământ lucruri sfinte, că intră iubiri prematur în morminte. Sunt destui care vor să ne pună la uşa iubirii zăvor, să pună cătuşe cuvântului dor"

Mulţi tineri simt că dragostea lor e frumoasă şi se luptă cu toate puterile ca ea să nu se împuţineze, să nu fie aruncată "prematur în morminte" de către oameni care nu au iubit şi nici nu iubesc, de oameni care se răzbună pe alţii pentru că nu se simt în stare să iubească

Există câţiva autori ai unor texte duhovniceşti în care, fiind combătută patima desfrâului, este combătută indirect şi iubirea ca şi cum nu ar exista iubire curată Am citit chiar de curând într-o carte împotriva patimii desfrâului unele pasaje în care sunt analizate câteva dintre poeziile de dragoste prezentate în manualele şcolare. Unele critici sunt justificate, dar altele

"Adăugând la neruşinare negrăita hulă prostească: Ťîntreaga ta fiinţă nu pot să n-o iubesc, prin ea respir, prin ea trăiescť, viaţa netotului şi bicisnicului e o oarecare târfă! Vedeţi cât de scârbavnic sunt ispitiţi copiii spre gândul închinării curveşti la idolul de carne şi sânge, adică spre lepădarea de Hristos. ()

ŤA venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori

Că au să-mi crească aripi ascuţite până la nori

Că ai să te ascunzi într-un ochi străin

Şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac

Iau cuvintele şi le-nec în mare,

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

Într-o dragoste mareť (Limba română, Manual pentru clasa a VIII-a, Humanitas, 2000).

Iar manualul tâlcuieşte: ŤA venit toamna, este vorba despre începutul unei stări de tristeţe, melancolie etcť. Asta zic şi eu: curvia, beţia şi imaginaţia sunt înjugate cu tristeţea, care duce la deznădejde şi la sinucidere. Toată viaţa poeţilor e o sinucidere înceată, de unde tragem încheierea: tot artistul e o Iudă"[4].

Spuneţi-mi sincer, vă conving astfel de critici? Pe mine nu cred că m-ar fi convins

(Aş fi fost de acord cu faptul că elevii de şcoală generală sunt cam necopţi pentru a înţelege astfel de versuri. Dar cred că sunt cu atât mai necopţi a înţelege cum se poate lipi patima de sufletul lor în timp ce citesc poezii din manualele şcolare. Şi criticile prea dure li se pot părea ridicole[5])

De multe ori îi spun soţiei mele versurile lui Nichita Stănescu: "întreaga ta fiinţă nu pot să n-o iubesc, prin ea respir, prin ea trăiesc" Evident, nu folosesc exact aceleaşi cuvinte Şi, poate, nici nu folosesc cuvinte (Cred că cele mai multe declaraţii de dragoste i le-am făcut în gând)

"Dar cum să trăieşti prin altcineva în afară de Dumnezeu? Înseamnă că nu asculţi porunca de a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima ta"

Întrebare: cât de des ne gândim la Maica Domnului atunci când facem un acatist către un sfânt? Sau, cât de des ne gândim la Maica Domnului atunci când citim Psalmii (excepţie făcând, evident, versetele prooroceşti despre ea)?

Întrebarea mea cred că lămureşte cum stau lucrurile Atunci când iubim pe cineva din toată inima noastră nu înseamnă că ne lepădăm de Dumnezeu E foarte important însă să vedem dacă dragostea noastră este binecuvântată de Dumnezeu sau nu...

Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima ce simt Aţi văzut filmul Love Story? Dacă da, cred că mă înţelegeţi, dincolo de cuvinte. Vreau să spun doar că dragostea e frumoasă. Scriu şi plâng ca un prost, după ce tocmai am recitit textul din Love Story. Textul începe aşa:

"Ce ar fi de spus în legătură cu o fată de 25 de ani care a murit? Că era frumoasă şi inteligentă? Că-i plăcea Mozart şi Bach? Şi Beatles-ii?... Şi eu?..."

Şi plâng pentru că unii dintre prietenii mei creştini au spus că filmul e de doi bani pentru că nu prezintă o dragoste creştină standard Plâng pentru că mă simt de o mie de ori mai aproape de eroii filmului şi de dragostea lor nebună decât de cei pentru care iubirea e o vorbă goală, pentru cei care s-au căsătorit dar nu trăiesc şi nici nu au trăit o poveste[6] Îmi place Love Story Îmi dau seama că cei care nu au văzut filmul nu au cum să înţeleagă cuvintele de început În schimb, pe cele de la sfârşit le pot înţelege: "Dragostea înseamnă să nu fii nevoit să spui niciodată Ťîmi pare răuť"

Poate fi aceasta o definiţie creştină a dragostei? Da, din punctul meu de vedere da. Chiar dacă nu e o definiţie completă, este însă o definiţie frumoasă

Despre dragostea aceasta, care nu aduce niciodată păreri de rău, vreau să vă vorbesc Acum sunteţi tineri şi trăiţi intens tinereţea

Vreau să vă vorbesc despre iubirea binecuvântată de Dumnezeu, despre iubirea care se încununează în căsătorie, despre iubirea care durează veşnic.

Cred că toţi îndrăgostiţii simt că ar vrea să rămână lângă persoana iubită "pentru totdeauna". Asta e esenţa dragostei, să simţi că celălalt îţi umple viaţa, că te umple de viaţă, de bucurie, de frumos Câţi oare dintre îndrăgostiţi stau pentru totdeauna împreună? Unii nu stau nici măcar un an întreg

Cred că dragostea adevărată e cea pe care o ţii în inima ta toată viaţa şi o iei cu tine pe lumea cealaltă

(Culmea: pe un post de radio religios tocmai au pus Love Story Bine au făcut, e semn că realizatorii emisiunii au înţeles că sufletul omului se poate hrăni şi cu muzică, nu numai cu citate sau cu predici)

Vreau să vă spun, prieteni ai mei, că Dumnezeu nu este duşmanul poveştilor de iubire Dimpotrivă, este prietenul lor Dacă ar fi să mor astăzi şi ar trebui să îmi scriu testamentul, cred că aş scrie şi asta: "Dumnezeu este prietenul poveştilor de iubire adevărată" Este unul din cele mai profunde lucruri pe care le-am înţeles în viaţa mea

Atunci când inimile voastre se simt pătrunse de fiorul iubirii, atunci când vi se pare că nimeni nu vă poate înţelege, să ştiţi că Dumnezeu este lângă voi[7]

Mă simt obligat să precizez: Dumnezeu nu este prietenul poveştilor de iubire trecătoare, al aventurilor de-o vară sau de-o noapte Spun încă o dată: El este prieten al poveştilor de dragoste adevărată.

De ce îmi place Love Story? Pentru că transmite fiorul iubirii care depăşeşte egoismul...

Da, la prima vedere observăm doi tineri necredincioşi lăsându-se purtaţi de valurile unei iubiri "lumeşti" Eu cred că putem vedea în film mai mult decât atât. Da, ştiu, şi eu sunt împotriva filmelor care îi modelează într-un mod greşit pe tineri. Totuşi, poate că fără vrerea celor care au făcut filmul şi fără vrerea lui Erich Segal - care a scris romanul după care s-a făcut ecranizarea - vedem clar că dragostea tinerilor care stau departe de Dumnezeu nu poate birui moartea. Cel mort trăieşte în inima celui viu, dar doar ca o amintire. Cel mort nu se va mai întâlni cu cel viu

"Dragostea înseamnă să nu fii nevoit să spui niciodată Ťîmi pare răuť" Da, ce replică superbă Dragostea adevărată este cea acoperită de Dumnezeu. Dragostea adevărată este atunci când, după ce te apropii mai mult de Dumnezeu (pe care înainte Îl cunoşteai mai puţin), nu ai de ce să îi spui celuilalt: "Îmi pare rău" Modul în care dragostea ta s-a manifestat nu va fi mai târziu pricină de regrete, nici pentru tine, nici pentru celălalt

"Cum este dragostea adevărată?", aş putea fi întrebat

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată... (I Cor. 13, 8). Ştie cineva vreun imn al dragostei mai frumos decât cel scris de Sfântul Apostol Pavel?

Aceasta este dragostea desăvârşită Este dragostea adevărată pe care trebuie să o căutăm. Aşa trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu, aşa trebuie să ne iubim aproapele. Aşa trebuie să îl iubim pe omul alături de care mergem pe calea familiei

Faţă de această iubire, cea pe care o au eroii din Love Story sau din alte romane şi filme de dragoste păleşte. Da, dacă am avea averi, sănătate, frumuseţe, inteligenţă, dar nu avem iubire adevărată, de fapt suntem săraci, suntem pustii.

Dacă aş avea cea mai frumoasă soţie, dar nu aş iubi-o, aş fi aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea cele mai mari moşteniri şi averi, dar inima mea nu ar cunoaşte dragostea, nimic nu sunt. Şi dacă soţia mea ar avea toate virtuţile, iar eu dacă aş fi un om gata de orice sacrificiu pentru ea, dar nu aş avea dragoste, pustie ar fi viaţa mea Dragostea e răbdătoare, dragostea e binevoitoare, dragostea nu gândeşte răul. Dragostea toate le rabdă Dragostea nu cade niciodată

Mi-am permis să parafrazez cuvintele Sfântului Apostol Pavel, considerând că fiecare creştin ar trebui să le simtă ca fiind propriile sale cuvinte. Cred că fiecare monah ar trebui să se regăsească în ele, şi fiecare mirean, fiecare după măsura lui.

Da, Biserica ne învaţă să ne lăsăm modelaţi de Dumnezeu. El ne învaţă să iubim, să trăim, să facem totul cum trebuie

Să ţinem minte că dragostea adevărată "nu caută ale sale" Să ne dăm seama dacă povestea noastră de iubire poate suporta sau nu acest test. Dragostea adevărată se lasă modelată de Dumnezeu, cea artificială se lasă modelată de patimi, de egoism, de plictiseală şi chiar de minciună[8]

Dacă Dumnezeu, vorbindu-ne prin Biserică, ne spune că viaţa sexuală în afara căsătoriei este un păcat, o face nu pentru a ne ucide povestea de iubire, nu pentru a ne-o arunca "prematur în morminte". Dimpotrivă, ne-o spune pentru că vrea să ne ferească de regrete, de lacrimi, vrea să ne ferească de lanţurile diavolului care se arată drept mare apărător al iubirii[9]

Tinerii se simt foarte singuri, se simt în situaţia de a descoperi ei înşişi ce le face bine şi ce le face rău Unii se dăruiesc trupeşte cu tot ce au mai frumos în ei, crezând că astfel pecetluiesc povestea de iubire. Numai că o astfel de pecete nu ţine

Nu vreau să fiu moralist - o spun de o mie de ori. Vreau doar să îi îndemn pe tineri să caute iubirea curată, iubirea frumoasă[10]. Şi, dacă până acum au cunoscut doar versiunea "piratată" a dragostei, versiunea vândută pe sub mână de diavol, îi rog să nu se mulţumească doar cu atât

Avem o singură viaţă pe lumea aceasta, vrem sau nu. Cel mai important lucru este să căutăm mântuirea, adică fericirea şi împlinirea veşnică. Dacă vom şti ca din poveştile noastre de dragoste să nu Îl gonim pe Dumnezeu, dacă dimpotrivă Îl vom ţine ca pe cel mai bun prieten şi ocrotitor al nostru, nu o să ne pară rău

Dragostea curată vă poate da aripi, dragostea curată vă poate umple sufletele de bucurie Dragostea adevărată vă poate da putere să rezistaţi în faţa greutăţilor vieţii Pentru că e o dragoste susţinută de Dumnezeu

(În timp ce scriam a intrat băiatul meu şi m-a văzut cu ochii în lacrimi. M-a întrebat:

- Ce e tati, ce e cu tine?

- Ce să fie, sunt trist că o lume întreagă se chinuie să îi facă pe oameni răi, să îi facă să se iubească cât mai puţin, cât mai murdar Şi e greu să îţi păstrezi dragostea

L-am trimis la joacă, gândindu-mă că îi e greu să înţeleagă frământarea şi durerea mea Dar voi, care sunteţi mai bătrâni decât el, puteţi să mă înţelegeţi)

Îmi doresc tare mult să mă înţelegeţi Pentru că vreau, atunci când veţi cunoaşte iubirea cea adevărată, să o îngrijiţi cum trebuie, ca pe o floare Astfel încât niciodată să nu greşiţi, ca să nu trebuiască să spuneţi "îmi pare rău" Sau, dacă asta ar fi o utopie, măcar să greşiţi cât mai rar şi să faceţi greşeli cât mai mici[11].

Căutaţi drumul iubirii curate. Chemaţi-L pe Dumnezeu alături de voi. Astfel, toate vor căpăta sens. Va răsări soarele

Floarea

Prinţului Nu pe aici

Undeva, departe, într-un ţinut aflat pe ţărmul mării, trăia un prinţ foarte mândru, Prinţul Roşu. Se purta urât cu soţia sa, cu fiii săi, cu slujitorii săi. I se părea că vieţile celorlalţi trebuie să graviteze în jurul vieţii sale şi se purta ca faraonul care se consideră fiu al zeilor

Într-o zi, un sfetnic i-a adus la cunoştinţă că Marele Cactus, floarea emblemă a familiei lor, care nu creştea decât pe una din îndepărtatele insule pe care le moştenise de la tatăl său, înflorise. Acest eveniment se întâmpla o dată la câteva sute de ani şi prinţul a făcut un şoc la aflarea veştii. Inima sa, plină de iubire de sine, a suportat cu greu momentul.

Aşa că, în loc să se ducă de îndată să îşi admire cactusul, prinţul a fost nevoit să stea în pat, ca să se refacă. În curând, la el au venit în vizită ceilalţi doi fraţi ai săi, Prinţul Negru şi Prinţul Alb. Mai mult pentru a merge să vadă floarea, decât să îşi cerceteze mândrul şi ursuzul frate care zăcea în pat. Din bătrâni se spunea despre Marele Cactus că face cea mai frumoasă floare din lume Că era sau nu chiar aşa, prinţii nu ştiau Dar îşi dădeau seama că fratele lor primise de la Cactus un dar nepreţuit

La acest mic consiliu de familie, Prinţul Roşu a întrebat:

- Ce ne vom face? Dacă se va afla că Marele Cactus a înflorit, vor veni nobili şi prinţi din toată lumea ca să îl vadă Şi ne va fi greu să îl păzim.

- Nu e chiar aşa, insula e greu de aflat, îndrăzni să îl contrazică Prinţul Alb, fratele mai mic.

Dar Prinţul Roşu nu se lăsă:

- Ba da, vor veni. Poate că cineva, gelos, îi va tăia floarea. Gândul acesta nu mă lasă să dorm. Cum să îndrăznească cineva să îmi rănească odorul?

- Fii pe pace, că nu va fi aşa, încercă să îl liniştească iarăşi mezinul familiei.

Dar fratele cel mare, care era ros de invidie pentru că nu ceruse el ca moştenire insula cu cactusul asta pentru că alesese insula cea mare, neaşteptându-se să trăiască clipa în care Marele Cactus ar fi înflorit , intră în vorbă:

- Şi dacă va fi aşa? Nu ne putem permite să riscăm atât de mult. Trebuie să găsim o soluţie ca să îi îndepărtăm pe musafirii nepoftiţi.

- Dar cum?

- Marele Cactus e atât de minunat, încât cei care vor să îl vadă trebuie să fie gata să îşi dea viaţa pentru aceasta. Trebuie să fie gata să facă eforturi uriaşe

- Exagerezi, spuse mezinul. E doar o floare.

- Ba nu exagerează deloc, se răsti la el Prinţul Roşu. Spune-mi, la ce te gândeşti? - îl întrebă pe fratele mai mare.

- Nu mă gândesc la nimic acum, mă voi gândi la noapte, vă veţi gândi şi voi, şi vom afla o cale de a rezolva această dilemă

Noaptea a trecut foarte greu pentru fiecare dintre fraţi. Cel mai greu a trecut pentru fratele cel mic, care îşi dădea seama că nu are nici o şansă să îi convingă pe ceilalţi că vor să ia o hotărâre greşită. Înainte să răsară soarele, Prinţul Negru aflase soluţia. Nu aşteptă să se facă dimineaţă, ci se duse să îi trezească şi pe ceilalţi. Dar şi aceştia erau treji, în camerele lor, şi se frământau.

Prinţul Roşu era tare îmbufnat:

- Cel mai simplu ar fi fost să nu se afle că a înflorit. I-am fi chemat să o vadă numai pe prietenii noştri Dar acum, e prea târziu.

- Şi nici nu putem spune vreo minciună, că porunca Împăratului e clară: toţi mincinoşii din împărăţie să fie pedepsiţi cu moartea, spuse Prinţul Alb, sperând că fraţii săi se vor răzgândi.

- Ştiu ce vom face Nici noi şi nici slugile noastre nu trebuie să minţim. Dar putem trece adevărul sub tăcere, spuse satisfăcut Prinţul Negru.

- Cum? - îl întrebară într-un glas ceilalţi doi.

- Simplu. Nu ne poate obliga nimeni să spunem unde e insula E moştenirea noastră şi nu trebuie să o arătăm altora. Când vor veni prinţi străini pe corăbiile lor, oamenii noştri nu le vor arăta direcţia în care trebuie să meargă. Şi, fără îndrumări, nimeni nu va putea ajunge la insula cu cactusul. Ştiţi doar cu toţii cât de greu este să o găseşti Numai regele ne-ar putea porunci să îl ducem acolo... Nu?

Soluţia aceasta nu îi plăcu însă Prinţului Roşu. Vroia să găsească o cale prin care măcar câţiva străini iubitori de flori să îi vadă cactusul. Unii care să facă eforturi mari pentru aceasta şi care apoi să ducă faima Marelui Cactus în toată lumea. În inima prinţului era o luptă: pe de o parte vroia să fie lăudat şi invidiat de alţii, pe de alta, vroia să îşi protejeze floarea.

- Ştiu cum facem. Când se apropie o corabie străină şi întreabă în ce direcţie trebuie să meargă spre insulă, nimeni să nu îi arate. Cel întrebat are voie să spună doar: nu în direcţia asta Şi atât. Cel care va spune mai mult va plăti cu capul. Oricum, furtunile de acolo îi vor descuraja pe căutătorii fricoşi

- Aşa, nu va minţi, dar nici nu va da sfatul bun, spuse satisfăcut Prinţul Negru.

- Asta nu îi va ajuta la nimic pe cei din corabie, spuse mezinul.

- Ba îi va ajuta. Încolo nu e bine, încolo nu e bine, unii se vor rătăci, dar până la urmă câţiva tot vor afla drumul, spuse Prinţul Roşu.

Dar mezinul insistă:

- Fraţilor, gândiţi-vă că sunteţi într-un deşert şi vreţi să ajungeţi la o oază. Şi că beduinii pe care îi întrebaţi încotro e oaza vă spun doar: încolo nu e, încolo nu e. Nu mai ajungeţi la oază, muriţi în deşert.

Invidiosului Prinţ Negru, care nu ar fi suportat ca faima cactusului să se răspândească în lumea întreagă, îi plăcu însă comparaţia făcută de fratele său:

- Cei mai slabi ar muri în deşert, cei mai puternici ar şti însă să se folosească şi de aceste răspunsuri neclare.

- Aşa va fi, întări Prinţul Roşu. Anunţaţi-i pe toţi slujitorii noştri din insulele apropiate că vor plăti cu capul îndrăzneala de a arăta încotro e Marele Cactus. Au voie doar să le arate musafirilor nepoftiţi că o anumită direcţie este greşită

În câteva săptămâni, şase corăbii au sosit rând pe rând la ţărm. Prinţul Roşu îi primi cu răceală pe musafirii nepoftiţi şi aceştia plecară în larg fără să afle prea multe despre calea pe care trebuiau să o apuce. După alte câteva săptămâni, trei dintre ele s-au întors înapoi. Două se scufundaseră, fiind prinse în mijlocul unei furtuni, iar de ultima nu se ştia nimic.

A mai trecut o vreme, dar tot nu ajunsese nici un prinţ străin pe insulă. Într-o zi, Prinţul Alb veni să îşi anunţe fratele că se dusese vestea cum că Marele Cactus nici nu înflorise şi că totul era doar o minciună a mândrului Prinţ Roşu Până şi regele se supărase, auzind că unii prinţi muriseră căutând insula

- Aşa, deci? Oricum şi eu mi-am dat seama că nu a fost bună hotărârea mea Îmi era teamă că o să fie prea mulţi vizitatori. Voi organiza eu însumi o călătorie, în care îi voi invita pe toţi prinţii care vor să îmi vadă floarea. Trebuie să îmi repar greşeala. De acum înainte, toţi cei care vor să vadă Marele Cactus pot să o facă. Voi pune un cărturar să îmi facă o hartă pe care să o dau corăbiilor care vor veni.

- La ce ţi-a ajutat să te joci aşa cu timpul şi chiar cu vieţile celorlalţi? Ţi-ai făcut o faimă rea, frăţioare.

- Aşa e, asta mă apasă

- Ai fost poreclit Prinţul Nu pe aici Ştii asta?

În timp ce fraţii discutau, o slugă se apropie de Prinţul Roşu, înmânându-i un răvaş.

- Paznicul Marelui Cactus v-a trimis asta

Nerăbdător, prinţul îl întrebă:

- S-a întâmplat ceva?

- Nu ştiu, eu nu, răspunse sluga, plecându-şi ochii.

- Nu se poate, strigă prinţul, după ce citi primele rânduri. Nu se poate

- Ce e, ce s-a întâmplat?

- Floarea, floarea Marelui Cactus s-a ofilit. Şi a căzut la pământ Înainte să fie văzută şi admirată de alţii

- Nu se poate, ar fi trebuit să ţină ani întregi

- Da, ar fi trebuit Abia după ce s-a ofilit, paznicul a înţeles ce îi spusese tatăl său înainte de a muri. Că dacă înfloreşte cactusul, floarea lui trebuie stropită şi cu bucurie, nu doar cu apă. El a crezut că aceste vorbe sunt fără sens, dar şi-a dat seama că floarea noastră avea nevoie nu numai de apă, ci mai ales de bucurie De bucuria şi emoţia celor care, privind-o, s-ar fi minunat ce lucruri frumoase a făcut Dumnezeu Acum, pot să organizez câte călătorii vreau, să pun să se facă o mie de hărţi, degeaba. Mă simt ca şi cum aş fi un ucigaş. Mi-am omorât floarea

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. () Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. () Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege (Matei 23, 13-28).

Cine sunt cărturarii şi fariseii pe care i-a mustrat Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Să fie oare numai învăţătorii Legii celei Vechi, învăţătorii care L-au prigonit pe Însuşi Mântuitorul profeţit de proorocii Vechiului Testament? Ar fi bine să fie aşa Numai că prin cuvintele acestea dure, parcă prea dure pentru Cel care a venit să ne înveţe Legea iubirii, sunt mustraţi şi creştinii care nici nu intră în Împărăţie, nici pe alţii nu îi lasă să intre Nu sunt preoţi, nu sunt învăţători, dar se pun stavile între Hristos şi cei care au nevoie să se apropie de Biserica Sa

Nu vreau să îi arăt cu degetul numai pe alţii, mă arăt şi fără falsă smerenie şi pe mine. Nu numai o dată, ci de mai multe ori în viaţa mea m-am purtat ca un fariseu şi poate că, dacă L-aş fi văzut lângă mine pe Hristos, m-ar fi mustrat la fel de aspru Mi s-a întâmplat să stau de vorbă cu oameni care nu cunosc credinţa creştină aproape deloc; în loc să îi ajut să înţeleagă că Hristos a venit şi pentru mântuirea lor, să înţeleagă cât de mult i-ar putea împlini viaţa creştină, am reuşit să îi sperii, vorbindu-le doar despre posturi, despre nevoinţă, despre marii pustnici din Sinaxare, despre nebunii pentru Hristos, despre osânda ereticilor şi păcătoşilor care mor nepocăiţi. Numai că, prin cuvintele mele, în loc să îi mişc, i-am convins că Ortodoxia nu e pentru ei Şi, pe cât eram de plin de argumente "nimicitoare" în timpul discuţiilor, pe atât de gol mă simţeam după aceea.[12] Poate nu imediat, poate primul gând era să îi judec pentru cerbicia lor, dar măcar seara, la rugăciune, conştiinţa tot mă arăta cu degetul. Da, îmi spusesem poezia ca un papagal, dar ce folos? Nu era poezia de care aveau nevoie ceilalţi

Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui. Şi auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-au adunat laolaltă. Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii (Matei 22, 33-40). Noi strecurăm ţânţarul şi înghiţim cămila Vorbim cu aproapele despre orice, numai despre iubirea cea adevărată nu îi vorbim, sau dacă îi vorbim, nu i-o arătăm. Este uşor să postim miercuri şi vineri, dar este greu să iubim Este uşor să vorbim despre marii pustnici, dar este greu să îi iubim pe cei cu care vorbim Ba chiar avem îndrăzneala de a vorbi despre iubirea lui Dumnezeu, ţinându-ne nasul pe sus, subliniindu-i aproapelui nostru că îl considerăm inferior nouă Reuşim să fabricăm o credinţă creştină uscată, în care bărbaţii îşi idolatrizează bărbile, iar femeile baticul sau fusta, idolatrizăm canonul primit de la duhovnic şi reuşim să ucidem iubirea faţă de aproapele. De vină nu sunt nici canonul, nici barba, nici fusta şi nici baticul (care îşi au fiecare rolul lor), de vină suntem noi că am lăsat iubirea pe ultimul plan. Ne-am blazat tot repetând refrene contra iubirii pătimaşe a acestui veac şi am uitat de iubirea cea curată, de iubirea pe care ne-o cere Evanghelia: Cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii (Rom. 13, 8-10).

Unde este oare această iubire? Ne mirăm că tinerii stau departe de Biserică Dar cine i-a iubit cu adevărat? Cine şi-a pus sufletul pe tavă înaintea tinerilor?... Ne place chiar să vorbim despre iubirea adevărată, dar nu ştim să iubim Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 5, 13-16).

Dar, în loc să lumineze faptele noastre, noi vrem să lumineze cuvintele noastre cât mai iscusite, dar lipsite de dragoste Dar dacă sarea s-a stricat, cu ce se va săra?

Am scris povestea "Floarea Prinţului Nu pe aici" ca să îi ajut pe tineri să depăşească frica de a se apropia de Hristos, frică pricinuită de mulţimea de Nu-uri pe care le-au întâlnit, presărate ca nişte mine pe drumul către Biserică Mai exact, ca să înţeleagă că unele din aceste mine nu sunt puse de Dumnezeu[13], ci de oameni care nu L-au cunoscut cum trebuie Unii creştini (şi chiar unii slujitori ai altarului) se poartă ca şi cum ar avea dorinţa egoistă de a ţine "florile" Împărăţiei Cerurilor numai pentru ei Ca şi cum ar fi fost florile lor, sau ca şi cum ar fi fost îndreptăţiţi să le împartă cui vor ei De fapt, dorinţa lor nu era de a-i împiedica pe alţii să vină la Hristos, ci de a se înălţa pe ei în ochii celorlalţi, ca şi cum ei ar fi singurii creştini de nota 10, iubitori de rugăciune şi de nevoinţe. Ca şi cum într-un labirint de "Nu-uri" doar ei s-ar pricepe să găsească ieşirea Numai că, prin lauda lor şi prin "religia lui NU!" pe care o propovăduiesc fără să îşi dea seama, se pun stavilă între ceilalţi şi Hristos. Şi rămân cu inimile pustii, asemănându-se prinţului care şi-a protejat floarea de privirile altora şi în cele din urmă a rămas fără ea[14]

Tradus literal, cuvântul Evanghelie înseamnă tocmai Vestea cea bună. Da, Hristos, Sfânta Scriptură, Biserica le aduc păcătoşilor vestea cea bună că sunt chemaţi la mântuire Nu le trâmbiţează că trebuie să se întristeze că drumul mântuirii este atât de îngust încât ei nu mai au loc pe el

Ar trebui să ne dăm seama de faptul că cei care stau departe de Biserică au nevoie să audă mai întâi cuvântul "DA". Să audă că "Da", Dumnezeu îi iubeşte, "Da", Dumnezeu îi aşteaptă şi pe ei, oricât de tare ar fi mânjiţi de noroiul păcatului. Să audă că Dumnezeu vrea să le tămăduiască rănile sufletului

Răspunzând chemării Evangheliei şi ţinând porunca iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, aceste suflete vor cunoaşte cu adevărat împlinirea, iar pe lumea cealaltă se vor bucura veşnic Şi, cu gândul la Împărăţia Cerurilor, vor avea puterea să ţină nu numai porunca iubirii, ci şi toate celelalte porunci pe care, fără puterea pe care o dă iubirea, nu ar fi putut să le ţină. Toate celelalte porunci care, fără iubire, îl transformă pe om într-un soldat, într-un robot, ba chiar într-un fel de zombbie. Pentru că, fără iubire, sufletul moare

Sâni mari pentru creiere mici

Daniela: "Mie îmi place să am sânii foarte mari sau foarte dezvoltaţi. Prietenii mei m-au părăsit şi nu mai vorbesc cu mine fiindcă eu nu am sânii dezvoltaţi ca celelalte prietene ale mele"[15].

Nicoleta: "Nu mă dezvolt deloc, toţi mă resping, chiar şi băieţii. Încă la vârsta mea nu am avut un prieten, îmi vine să mă omor. Vă rog frumos să-mi spuneţi ce să fac ca să îmi crească şi mie sânii şi să fiu şi eu mai grasă"[16]

Diana: "Am un mare complex: nu am sânii mari. Îmi este ruşine să mă îmbrac cu bluze mulate, toţi băieţii îşi bat joc de mine, toţi strigă după mine, aceste faze mă duc la exasperare. Din punct de vedere fizic mi se fac multe complimente: că am un corp frumos cu o excepţie, că arăt cool. Am vorbit cu puţini băieţi, ultimul meu prieten mi-a spus în faţă că nu mai putem fi prieteni pentru că nu am sâni şi m-a părăsit. Sunt disperată! Ţin foarte mult la el, m-a părăsit pentru o vagaboandă. Mă gândesc la o posibilă sinucidere, nu mai suport acest chin"[17]

Către toate Danielele, Nicoletele şi Dianele care împărtăşesc aceeaşi perspectivă tristă asupra prezentului: "Fetelor, băgaţi-vă minţile în cap! Nu are rost să vă daţi cu capul de pereţi numai pentru faptul că sânii voştri nu sunt mai darnici cu privirile tinerilor ai căror hormoni tropăie precum un detaşament militar".

Există o psihoză a sânilor mari, o psihoză din ce în ce mai accentuată. Eu nu sunt de părere că trebuie să se lupte împotriva discriminării fetelor nedotate, dar nici ca acestea să fie consolate cu poveşti de adormit copiii. Cred că pur şi simplu ar trebui ca fetele cu sâni mici să capete o altă perspectivă asupra "handicapului" lor.

Îmi este greu să mă adresez mai multor fete deodată, aşa că mă voi adresa unei singure "victime a sorţii".

Ar trebui să fii fericită că din cauza sânilor tăi mulţi băieţi stau departe de tine. E o şansă de care nu au parte fetele bine dotate. De ce? Pentru că băieţii se vor apropia de ele în primul rând pentru sânii lor şi nu pentru sufletul lor. Un băiat rosteşte foarte uşor o declaraţie de dragoste numai pentru a avea ocazia să pună mâna pe un trup care îl înnebuneşte. Foarte greu îi va fi unei fete cu sânii mari să îşi dea seama dacă prietenul ei o iubeşte cu adevărat sau pur şi simplu a fost hipnotizat de nişte balcoane spaţioase.

"Nu pot să mă amăgesc cu un astfel de refren", mi-ai putea spune. Nu vreau să te amăgeşti, pur şi simplu aşa stau lucrurile: de multe ori fetele cu sâni mari sunt curtate de băieţi nu pentru că ar avea cine ştie ce calităţi ieşite din comun, ci doar pentru că sânii lor sunt generoşi.

"Şi nu este asta o mare calitate?"

Nu pot să fiu atât de orb ca să nu constat şi eu că printre tineri această însuşire capătă încetul cu încetul rangul de virtute de căpătâi. Dar ce vorbesc de tineri? Femeia cu sânii mari face parte din setul de vise erotice al bărbaţilor care nu sunt împliniţi de relaţia cu soţiile sau amantele lor. Un prieten îmi spunea că cea mai mare ispită a lui este să facă sex cu o femeie cu sânii XXL, cum au cele din revistele porno.

Să ne întrebăm de ce au atâta trecere fetele cu sânii mari. Există vreo legătură între aceste organe şi mintea unei fete? Sunt sânii mari semnul unei minţi mai strălucite sau al unui coeficient de inteligenţă redus?

Nici una, nici alta. O femeie poate avea sâni revărsabili şi poate fi genială sau proastă de-a binelea. O femeie poate avea sâni milimetrici şi asta nu o face nici deşteaptă, nici proastă.

Dar femeia cu sâni mari este o femeie care îi înnebuneşte pe bărbaţi. De ce? Din mai multe motive, toate centrate în jurul actului sexual. O fată cu sâni mari este mai uşor de stârnit. (Se ştie că sânii reprezintă una dintre zonele cele mai sensibile ale trupului femeii.) Şi masculul se excită foarte tare atingând acei sâni mari. Ce s-ar fi făcut oare dacă fata pe care o agăţa avea sâni mici? I-ar fi fost mai greu să o stârnească şi, mai apoi, nu ar fi avut aceeaşi stare de extaz în faţa trupului ei.

Regula că o fată cu sânii mici este aproape frigidă nu stă în picioare: în literatura de specialitate se menţionează faptul că sunt fete cu pieptul neted care abia dacă sunt atinse reacţionează ca nişte experte în sex. Poate că tocmai complexul de care suferă le dă astfel de senzaţii extreme la cel mai mic impuls. Dar faptul că un mascul se simte mai bine lângă o fată cu sâni mari e valabil. Poate chiar şi numai pentru faptul că presiunea cu care prietenii sau filmele i-au băgat această idee în cap lasă urme care nu pot fi şterse decât foarte greu.

Nu vreau să spun că dacă unui tânăr îi plac formele mai bogate ale sânilor asta înseamnă neapărat că e un tip lipsit de valoare, dar sunt convins că dacă un tânăr renunţă la o fată sau nu vrea să fie prieten cu o fată numai pentru că ea are sâni mici, înseamnă că handicapul de care suferă el e mai serios decât "problema" fetei.

"Sunt mulţi tineri care pun problema aşa"

Şi ce dacă? Afirmaţia mea privitoare la valoarea lor nu se modifică. Faptul că mai au şi spirit de turmă nu îi dezvinovăţeşte. Dimpotrivă. Repet faptul că o fată cu sâni mici ar trebui să îşi fructifice la maxim avantajul pe care îl are. În jurul ei vor roi mai greu tipii obsedaţi de sex şi îi va fi mai uşor să îşi găsească un prieten de valoare. Evident, vânătorii de sex nu vor evita cu totul nici prăzile mai modeste, ai căror sâni sau fese nu intră în standard. Ba chiar le vor considera nişte prăzi uşoare: "Dacă nu are cine ştie ce sâni, e complexată, e mai uşor de băgat în pat". Perspectiva lor nu e chiar utopică: unele fete se culcă cu prietenii lor tocmai pentru a-i recompensa pentru faptul că le-au trecut cu vederea puţinătatea sânilor.

E trist nu numai faptul că alţii îşi dau seama că cineva are motive să fie complexat, este trist când persoana respectivă se lasă doborâtă de complexele ei. "Mă gândesc la o posibilă sinucidere, nu mai suport acest chin", spunea Diana. E oare acesta un motiv întemeiat pentru o sinucidere? Sinuciderea nu e justificată niciodată, nici măcar atunci când cineva se află într-o situaţie de zece ori mai grea. Pe fetele aflate în situaţia Dianei le atenţionez că, deşi îşi imaginează că prin sinucidere stresul lor va lua sfârşit, nu va fi deloc aşa. Să îşi imagineze că dacă se vor sinucide vor ajunge pe o insulă pe care tipi bine, ţinând în braţe fete cu sâni mari, vor arăta cu degetul spre ele strigând dispreţuitor: "schiloadele" şi le vor scuipa cu scârbă.

"Dar nu va fi aşa pe lumea cealaltă", mi-ai putea spune. Da, nu va fi aşa, pentru fetele care se sinucid acolo va fi de o mie de ori mai rău.

Să analizăm puţin ce se poate face cu sânii tăi. Ca să îi măreşti, metoda "clasică" e cu ajutorul silicoanelor.[18] Presupunând că silicoanele nu ar avea efecte secundare nocive pentru organism, să vedem ce ai rezolva dacă sânii ar fi mai apetisanţi. În primul rând ai scăpa de apăsarea că eşti altfel O apăsare serioasă. (Ciudat, pe cât de serioasă este campania dusă de cei graşi pentru ca moda XXL să nu mai fie considerată ridicolă, pe atât de penibil pare efortul de a-i convinge pe băieţi că o fată cu sânii mici nu e handicapată.)

Numai că problemele nu s-ar împuţina, ci doar s-ar schimba. Cine e de vină că sânii tăi nu au fost mai dotaţi? Oare de ce Dumnezeu nu te-a făcut mai arătoasă? Poate pentru simplul fapt că nu aveai nevoie de aşa ceva. Dumnezeu te-a făcut trup şi suflet. Trupul şi sufletul tău se află în armonia ideală pentru ca, la sfârşitul vieţii tale, să ajungi la bucuria veşnică. Ai venit pe lume pentru a străbate un drum sinuos, la capătul căruia se află împlinirea, dragostea adevărată, frumuseţea netrecătoare. Rostul tău, fie că eşti conştientă sau nu, este acelaşi cu rostul fiecărui om: acela de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a te desfăta de frumuseţile veşnice. Orice handicap fizic ar avea un om, acesta nu îl poate împiedica să dobândească raiul. Oare să fie "handicapul" de care suferi tu un asemenea impediment? Nu, evident că nu.

"Dar pe mine nu mă interesează ce va fi atunci, mă apasă faptul că acum nu îmi e bine. Vreau să schimb lucrurile."

Dacă ţi-ar fi fost mai de folos să ai sâni mari, atunci Dumnezeu ţi i-ar fi dat. Tu arăţi exact cum trebuie pentru a ajunge la mântuire. Dacă modifici în mod artificial trupul tău, întreaga ta viaţă va fi schimbată într-un mod pe care tu nu ai cum să îl prevezi. Nu îţi va fi de folos.

"Crezi că vei reuşi să mă convingi să renunţ să îmi măresc sânii cu silicoane, vorbindu-mi despre ce mă aşteaptă pe lumea cealaltă? Eu vreau să mă bucur pe lumea asta."

Depinde şi în ce mod vrei să te bucuri pe lumea asta. Dacă îţi vei mări sânii cu silicoane, vei avea parte într-o anumită măsură de desfătările erotice de care acum consideri că eşti lipsită. Dar vei merge pe un drum al eşecului, pe un drum al neîmplinirii.

În ecuaţia în care îţi încadrezi viaţa, sânii mari sunt prilej de sminteală pentru alţii, iar pentru tine sursă de plăceri trupeşti. Pe o fată care se naşte cu sâni ideali din punctul de vedere al standardului, Dumnezeu o poate ajuta să îşi păzească atât fecioria trupului, cât şi pe cea a sufletului. Faptul că tu râvneşti să porţi sutienele ei nu îţi poate fi de folos - pentru că structura ta sufletească rămâne tot pe vechiul calapod. Înţelegi ce vreau să spun? Trupul şi sufletul, fiind interdependente, ajung să se certe atunci când unul din ele suferă o intervenţie exterioară bruscă ce le modifică armonia. (E ca în cazul schimbării de sex, un bărbat îşi poate tăia penisul, dar tot bărbat rămâne, orice ar avea în slip. ADN-ul rămâne de bărbat, orice ar face.) Nu acelaşi lucru se întâmplă cu fetele ai căror sâni au rămas mici în urma unui accident suferit în copilărie sau din alte motive; în unele situaţii medicii pot da un ajutor real, fără să fie nevoie să se apeleze la silicoane sau la alte metode artificiale.

Ştiu că în acest punct al discuţiei fetele care şi-au băgat silicoane pot să aducă argumente artificiale prin care să te convingă ce avantaje îţi oferă un piept mai generos. Privind însă din perspectivă creştină, mărirea sânilor e un eşec. Chiar dacă poate aduce avantajele erotice mult-aşteptate[19], e clar că aceste avantaje sunt lemne aruncate pe jarul care îi aşteaptă pe desfrânaţi în iad.

"Dar atâţia prieteni m-au părăsit din cauza sânilor", ar putea să îmi spună Daniela. Nu, nu din cauza sânilor tăi mici te-au părăsit, ci din cauză că nu au vrut sa vadă şi altceva, de asta te-au părăsit. Numai un tip obtuz renunţă la o fată din cauză că nu îi plac sânii ei. Sau un taur comunal, un tip obsedat de sex. Deci nu este o pierdere când te părăseşte un asemenea tip. Un tânăr care merită să îţi fie prieten ar trebui să nu se uite doar la trupul tău[20]. Eu nu spun că frumuseţea trupului nu îşi are valoarea ei într-o poveste de iubire, ci spun că sunt fete deosebite pe care băieţii le părăsesc numai pentru că nu au fost în stare să le aprecieze cum trebuie.

Ar trebui să îţi fie clar că dacă sânii mici sunt un motiv pentru ca prietenul să te părăsească, nu pierzi nimic rămânând fără un astfel de prieten. Dar trebuie să ţii seama şi de faptul că în orice despărţire, cel care pleacă recunoaşte greu care a fost motivul real al plecării sale. De multe ori, sub masca unei sincerităţi depline, sunt invocate motive false. Şi oare, dacă cel care te părăseşte vrea să te rănească, nu o face cel mai eficace motivând că a plecat din cauză că sânii tăi sunt prea mici? Gândeşte-te la asta. Chiar dacă mai mulţi băieţi invocă acest motiv, s-ar putea ca fiecare să mintă cu acelaşi sânge rece. De altfel, sunt destule fete cu pieptul generos pe care iubiţii le părăsesc în acelaşi ritm în care te părăsesc pe tine.

Dacă prietenii pot invoca acest motiv pentru a evita să recunoască motivul real al plecării lor (întoarcerea primei iubite, o poveste de dragoste la prima vedere, plictiseala, ), atunci când se va pune problema angajării tale, lucrurile pot sta invers: potenţialul şi potentul şef va invoca alte motive pentru a nu fi nevoit să recunoască faptul că nu este mulţumit de decorul pe care îl oferă sânii tăi. Aici nu am ce să spun decât că, dacă sânii sunt un criteriu de angajare, mai târziu un criteriu de menţinere a postului va fi gimnastica erotică: dacă nu vrei să îi faci poftele şefului, el nu se va sfii să angajeze o fată care din punct de vedere intelectual nu se ridică la măsura ta, dar care se pricepe la ridicatul poalelor în cap. Iată că nici aici pierderea ta nu e reală.

Putem vorbi despre un singur domeniu în care ai simţi cu adevărat lipsa unor sâni mai voluminoşi: în cazul în care ai vrea să devii cântăreaţă sau actriţă. Cum ar fi Pamela Anderson dacă i-ar lipsi pieptul acela care îi desfată pe fani? Să fim realişti: o actriţă nedotată poate face să scadă încasările unui film. Vrei să devii actriţă sau cântăreaţă? Puţin probabil. Aşa că nu are rost să insistăm asupra acestui subiect. (Iar dacă totuşi vrei să fii actriţă, nici atunci duhovnicul nu îţi dă dezlegare la silicoane.)

Oricum, ar trebui să îţi dai seama că nici dorinţa unor fete care se află în situaţia ta şi care spun: "Vreau să am sânii cât mai mari, oricât de mari ar fi" nu are acoperire. Iată ce scrie cu tristeţe o fată aflată în extrema cealaltă: "Am un prieten, de nouă luni, şi am fost de acord să facem dragoste când relaţia noastră va împlini un an, dar simt că nu o voi putea face pentru că îmi este ruşine de sânii mei. Astfel, am hotărât să nu fac dragoste cu nimeni până când sânii mei nu vor fi mai mici. Sunt foarte disperată, pentru că el mă iubeşte, dar nu ştiu cum va reacţiona când îi voi spune că nu pot face dragoste cu el, pentru că motivul nu-l va afla niciodată"[21].

Ciudat, unele fete se declară rebele atunci când este vorba să asculte glasul Bisericii care le cheamă la o viaţă curată, dar când e vorba de anumite idei fixe sau de satisfacerea unor capricii, iubirea de sine le dă puterea de a birui chiar şi atracţia sexuală. Poate că fata care a scris rândurile de mai sus a început până acum viaţa sexuală cu prietenul ei; deşi cu asta nu a rezolvat nimic a căzut din lac în puţ.

Închei răvaşul de faţă adresându-mă tuturor fetelor care sunt nemulţumite de puţinătatea sau de volumul exagerat al sânilor lor: căutaţi adevărata dragoste, căutaţi un tânăr care să vă iubească cu adevărat. Veţi vedea că dacă dragostea voastră va primi binecuvântarea nunţii, atunci soţul vostru vă va iubi ca şi cum aţi avea cei mai super sâni din lume. Unui soţ care îşi iubeşte soţia îi e drag fiecare centimetru din trupul ei. Dacă dragostea porneşte din trup nu poate să ajungă până la suflet şi să-i acopere defectele, dar dacă porneşte din suflet, atunci trece cu vederea micile "imperfecţiuni" ale trupului.

Atunci când doi oameni care se iubesc primesc binecuvântarea căsătoriei, Dumnezeu le curăţeşte minţile şi trupurile prin harul Său. Cei care vă vor lua de soţii nu vor regreta că nu aveţi bustul mai bogat, picioarele mai drepte sau dinţii mai strălucitori. Vă vor iubi aşa cum sunteţi. Şi nu va fi nevoie să îi trageţi de mânecă fiindcă îşi uită privirile pe sânii capabili ai femeilor care trec pe lângă ei

"Fă-o cu cine vrei,

numai cu mine nu"

Cum adică să te iert, Ierusalime, pentru aceasta?Fiii tăi M-au părăsit şi se jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Eu i-am săturat, iar ei au făcut desfrânare, umblând în grup prin casele desfrânatelor (Ier. 5, 7).

Cele mai cunoscute fraze pe care le aud prietenii fetelor care vor să îşi păstreze fecioria sunt: "Fă-o cu cine vrei, nu mă interesează. Dar nu îmi cere să fac dragoste cu tine". E bună sau nu această soluţie de păstrare a virginităţii? Poate fi folosită această soluţie de către fetele care vor să rămână fecioare pentru a ajunge la un compromis acceptabil cu tinerii care le iubesc?

Când unele mame îşi prelucrează fetele în privinţa păstrării feciorei, nu ezită să le explice cât de convenabilă este această soluţie şi pentru ele şi pentru iubiţii lor: "Tu rămâi fecioară şi el scapă de hormoni într-un mod care nu te afectează cu nimic".

Această metodă de rezolvare a problemei nu îşi pierde discipolii pe măsura trecerii timpului. Chiar dacă din ce în ce mai multe fete sunt dispuse să se dăruiască prietenilor lor, totuşi refrenul "du-te la cine vrei" este preluat de surorile sau de verişoarele lor cu câţiva ani mai mici. Nu e un secret faptul că vârsta la care tinerii îşi încep viaţa sexuală este în descreştere.

De ce acceptă o fată ca iubitul ei să meargă la bordel[22] sau să se culce cu o altă fată - la care nu ţine - dar care îi poate satisface poftele trupeşti? Pentru că ea "ştie" că el nu rezistă fără sex. Ideea asta este atât de răspândită, încât, dacă ar contesta-o, fata ar fi ironizată imediat de către prietenul ei.

Să vedem care sunt urmările soluţiei pe care fata i-o propune prietenului ei: el merge şi se culcă cu o altă fată sau cu alte fete (eventual merge chiar la bordel) şi scapă de hormoni. Prietenia lor continuă o vreme. Dar tânărul se plictiseşte repede de această situaţie. Consideră că poate găsi o fată cu care să aibă parte nu doar de o platonică poveste de dragoste, ci una cu care poate să aibă o relaţie "completă". Adică una cu care să facă dragoste. Şi atunci renunţă la prietena pe care o are. Asta dacă nu cumva ea acceptă în cele din urmă să facă dragoste cu el.

De obicei fata nu cedează la insistenţele primului prieten care, după ce i-a acordat o perioadă "de graţie" în care s-a culcat cu alte fete pentru a-i respecta dorinţa de a rămâne fecioară, în cele din urmă îi cere să se culce cu el. O prietenie se destramă, urmează alta. Deznodământul e acelaşi: după ce o perioadă tânărul acceptă să se culce cu alte fete (asta în situaţia "fericită" în care nu a părăsit-o imediat ce a aflat că ea - din motive de neînţeles pentru el - se încăpăţânează să îşi păstreze fecioria), în cele din urmă se satură de fiţele ei şi îşi caută o prietenă mai "normală".

Fata înţelege că nu rezolvă nimic trimiţându-l pe tânărul pe care îl iubeşte la altele. În cele din urmă acceptă să se culce cu el. Sunt multe situaţii în care iubitul trimis să se culce cu altele îi vorbeşte cu atâta interes despre experienţele sale amoroase, încât fata nu mai rezistă şi îşi doreşte să fie ea cea care să îi ofere partenerului ei stări atât de plăcute. Nu mai acceptă să îl împartă cu alte femei. Şi singura soluţie este să i se dăruiască.

De obicei fetele care acceptă ca iubiţii lor să meargă la alte femei, iar cu ele să aibă o relaţie din care actul sexual să lipsească, sfârşesc prin a regreta că au acceptat compromisul şi, încercând să îşi îndrepte greşeala, în cele din urmă acceptă să îşi piardă fecioria. Deznodământul: deşi ele se oferă, ca o dovadă a dragostei pe care o poartă iubitului lor, relaţia lor nu va dura foarte mult. De ce?

"Pentru că băieţii sunt nişte porci, nu vor decât sex" spunea odată o fată. Problema nu trebuie pusă aşa: dacă fata a acceptat ca prietenul ei să se culce cu altele, a acceptat fără să vrea distrugerea prietenului ei. Viaţa de desfrâu distruge sufletul, încetul cu încetul. Deşi la începutul prieteniei lor prietenul se purta cu ea foarte atent, foarte grijuliu, relaţia trupească cu alte fete îl schimbă cu siguranţă. Atunci când nu stă sub binecuvântarea nunţii, dragostea trupească murdăreşte sufletele. Cu atât mai mult murdăreşte sufletul actul sexual care nu are ca motivaţie decât o descărcare hormonală.

Fata care îşi trimite prietenul la bordel (sau la prostituate) este în mare măsură responsabilă de distrugerea sufletului celui pe care pretinde că îl iubeşte. Da, îl trimite la bordel şi, o dată cu asta, trimite la bordel şi tot ce a fost mai frumos între ei, tot ce a fost mai frumos în sufletul lui[23].

Rareori se întâmplă ca, după ce vreme de câteva luni de zile tânărul acceptă să meargă la bordel sau la femei, până la urmă să se căsătorească cu fata care până la nuntă "l-a pus la regim". Spre surprinderea ei, tânăra soţie va constata că viaţa de familie e un eşec, o viaţă plină de compromisuri şi tensiuni. Şi vina nu e numai a bărbatului care înainte de nuntă a mers la bordel şi s-a obişnuit cu o viaţă sexuală din care lipseşte orice urmă de implicare sufletească, femeia fiind pentru el un obiect de procurat plăcere. Vina este şi a fetei care nu a ştiut să îşi ajute iubitul să renunţe la desfrâu şi să se pregătească pentru viaţa de familie. După ce l-a lăsat să meargă în groapa cu noroi, nu are de ce să se mai mire că el este murdar din cap până în picioare.

"Şi atunci nu este mai bine să fac dragoste cu el? - m-ai putea întreba. Oare nu este mai mic păcatul lui dacă o face cu mine, care îi sunt iubită, decât dacă o face cu cine ştie cine? Iubitul meu nu are ce căuta în bordel. Asta l-ar distruge" (Sunt situaţii în care fetele acceptă să îşi piardă fecioria numai ca nu cumva prietenii lor să intre în bordel.)

Desfrâul e desfrâu. Pe tânăr îl vatămă atât experienţa din bordel, cât şi unirea trupească cu iubita sa. Nu se poate spune că pe tânăr l-ar vătăma la fel de mult să meargă nopţile la bordel sau să facă dragoste cu iubita lui. Dar amândouă opţiunile surpă prietenia dintre cei doi. Pentru sufletul tânărului, cele două moduri de a păcătui se aseamănă cu doi şerpi veninoşi a căror muşcătură este mortală. Contează oare că muşcătura unuia omoară cu câteva secunde mai repede decât a celuilalt? Nu, moartea este moarte, indiferent care dintre şerpi te-a muşcat.

Ar fi bine deci ca fetele care ţin la fecioria lor să fie mai atente la soluţiile pe care le aleg. Ar trebui să se gândească nu numai la binele lor, ci şi la binele celor pe care îi iubesc. Să îşi dea seama că dragostea curată are o putere foarte mare. Ele îi pot ajuta pe prietenii lor să renunţe la desfrâu. Drumul este de durată, cu multe poticniri. Numai că, în timp ce soluţia "fă-o cu cine vrei" duce automat la sfârşitul unei prietenii, prietenia în care cei doi duc o viaţă curată se poate împlini prin căsătorie.

P.S. M-ai putea întreba: "Dar oare fetele care s-au spovedit după ce şi-au pierdut fecioria nu sunt în egală măsură adeptele soluţiei fă-o cu cine vrei, dar pe mine lasă-mă în pace?" Nu (chiar dacă există şi excepţii). Pentru că ele, după ce au cunoscut într-o anumită măsură "dragostea trupească", înţeleg din proprie experienţă cât de puternic se implică sufletul în faptele lor. Că este imposibil ca cineva să păcătuiască numai cu trupul, iar sufletul să rămână nepătat. Şi atunci au grijă ca prietenii lor să nu cadă în desfrâu

Topless[24]

Eşti frumoasă. Eşti bine făcută. Ai tot ce îţi trebuie. După îndelungi insistenţe, părinţii te-au lăsat să pleci cu gaşca la mare. Deci visurile tale de săptămâni întregi sau chiar de luni de zile s-au împlinit. Ai avut emoţii până în ultima secundă (cine ştie ce toane de moment i-ar fi putut determina pe ai tăi să se răzgândească; of, ciudaţi mai sunt părinţii). Dar iată că ai plecat, te-ai suit în tren. În sfârşit, după ani de zile, din nou spre mare. Şi ţi se pare că viaţa o ia de la început. Te uiţi la el. E iubitul tău şi te scalzi în ochii lui

"Cu tine vreau mereu să fiu,

Să trăiesc aşa cum ştiu,

Fără griji şi fără bani,

Ca la douăzeci de ani"

Bine zic cei de la Voltaj, nu-i aşa? Emoţia e din ce în ce mai mare. Drumul se termină repede. Ecuaţia e simplă: ajungeţi în gară, apoi căutaţi o gazdă tu vei sta în cameră cu prietena ta, aşa cum aţi stabilit dinainte de plecare , vă lăsaţi bagajele şi fugiţi pe plajă.

Soarele e fierbinte, nisipul e fierbinte, dragostea ta e fierbinte Şi, ajunşi pe plajă, vă convingeţi de adevărul melodiei "La mare, la soare, fetiţele sunt goale". Ei, fetiţele nu sunt chiar în costumul de botez, au slipi chiar dacă unii sunt microscopici, dar totuşi sunt. Sutiene însă, din ce în ce mai rar.

Piua! Voi face o paranteză. Marea e o nebunie, ştiu şi eu asta. Cu atât mai mult când iubeşti. Poveştile de dragoste ale tinerilor sunt ţinute în chingi de unii părinţi, mai ales de părinţii fetelor, care se tem pentru ce li se poate întâmpla acestora Ore la care trebuie să te întorci din parc, ore la care trebuie să mergi la culcare, deşi ai mai sta la telefon, cu toate că firul e roşu Şi o sumedenie de cursuri, de examene, de chestii pe care trebuie să le faci cu mai mult sau mai puţin chef. Dar acum e vacanţă În sfârşit. Şi vrei să te bucuri de ea la maxim. Vrei să scapi de stres. Ai o mică strângere de inimă totuşi: îţi e teamă să nu îţi dai în petic Pentru că îţi e vie în minte decepţia pe care ai suferit-o de la fostul tău prieten. Cu el nu ai ajuns la mare, dar ai ajuns în pat. Şi cât de mult îl iubeai Erai sigură că nu te va părăsi. Dar te-a părăsit şi ai fost la limita sinuciderii. Dacă nu ai fi ajuns la duhovnicul tău, cine ştie ce ar fi fost cu tine acum.

Da, ai început o viaţă nouă, te-ai hotărât să îţi păstrezi până la nuntă curăţia redobândită prin spovedanie. Şi prietenul tău ţi-a acceptat această ciudăţenie, chiar dacă deocamdată nu vă gândiţi la nuntă. Au fost câteva situaţii în care el nu a mai rezistat şi ţi-a făcut avansuri. Dar te-ai ţinut tare, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ai avut şi tu momentul în care te-ai dat la el, după ce ai picat examenul ăla şi îţi era teamă că o să ai restanţe în toamnă. Dar el a fost de treabă, şi nu a profitat de tine. Chiar dacă tu ai fost destul de insistentă şi chiar dacă el era un pic ameţit

Deci, ajungeţi la mare. Plaja e magnetică... Vei simţi nevoia să stai cât mai aproape de prietenul tău.

Tu ce vei face: vei purta sutien sau nu? Constaţi cu surprindere că prietena ta, care mai e fecioară, şi l-a dat jos cu dezinvoltură de cum a ajuns pe plajă. "Ca să mă bronzez cât mai estetic", îţi spune ea. Şi tu înghiţi în sec. Dintre toate fetele din gaşcă numai tu porţi sutien. (Deh, trebuia să te gândeşti încă de la început la asta Acum nu mai ai timp să filosofezi, da, era mai bine să fie mai cuminţi prietenele tale, dar comentariile de acest gen sunt prea târzii. "La anul o să am grijă să îmi fac prietene mai aşezate", îţi spui, nefiind nici tu prea convinsă de vorbele tale. Dar simţi nevoia să îţi cauţi un refugiu, să te autosugestionezi că "la anul" va fi altfel.)

Ele se joacă în mare cu prietenii lor şi tu încă şovăi.

"Ce e cu tine?", te întreabă prietenul tău, simţindu-te încordată.

"Nu ştiu ce să fac cu sutienul"

"S-a ofilit?"

"Nu ştiu, nu îmi dau seama, cum e mai bine?"

"Ţi-e ruşine de mine?"

De el îţi e cel mai puţin ruşine, îţi e ruşine însă de ceilalţi, îţi e teamă să nu greşeşti în faţa lui Dumnezeu.

"Şi de tine, dar mai ales de ceilalţi."

"Atunci, lasă-l pe tine şi vino în apă"

Tu îl asculţi, te bucuri că el te înţelege.

Numai că vezi că în apă lui îi mai zboară ochii pe alte piepturi. Simţi bărbatul din el cum îşi cere drepturile

Acum, să fim sinceri. Te simţi oricum complexată că el ştie că nu mai eşti virgină, că fostul tău prieten a avut parte de tine şi actualul nu, aşa că eşti dispusă să faci acest mic compromis. Să schimbi semaforul dinspre piept de pe culoarea roşu pe verde Să ajungă măcar privirile lui acolo unde nu îl laşi să pună mâinile.

"Alaaarmăăă!" Dacă ai ajuns aici, se poate alege praful de curăţia ta. După ce te-ai lăsat mângâiată de privirile lui şi nu ai simţit nimic murdar, oare când va încerca să te mângâie cu palmele, îl vei refuza? Poţi să faci în fiecare zi zeci de mătănii, poţi să citeşti ce acatist vrei, dacă i-ai dat voie să-ţi mângâie pieptul, te-ai ars. Oricât de timide ar fi primele mângâieri, ele vor deveni repede pasionale. Deci, încearcă să te gândeşti dinainte ce vrei să fie la mare. Încearcă să îţi aşterni cât mai bine, ca să dormi cât mai bine, cum zice proverbul.

Din fericire, trenul spre mare încă nu a plecat. Încă nu aţi ajuns pe plajă. Din fericire, încă nici nu aţi luat bilete pentru mare. Aşa că ai timp să judeci lucrurile la rece

Să o luăm pe etape: e bine să te duci cu prietenul tău la mare? Mi-ai spus că te vei duce, indiferent de părerea mea, pe care totuşi mi-ai cerut-o. Eu îţi voi spune totuşi cum văd lucrurile. În privinţa dusului la mare, părerile sunt împărţite, întrucât e o atmosferă foarte erotică, datorată atât fetelor şi femeilor care fac topless ca să nu mai vorbim de cei care fac chiar nudism cât şi perechilor de tineri care se tot sărută şi se tot mângâie, încât zici că mai e puţin şi o fac pe plajă

Tinerii creştini trebuie să îşi pună deci foarte serios întrebarea "are sau nu rost să mergem la mare?" Se poate ca ispitele să fie mult mai mari decât se aşteaptă şi o mică vacanţă să distrugă un suflet

Eu cred că cel mai bine ar fi ca tinerii creştini necăsătoriţi[25] să nu meargă la mare e o atmosferă prea fierbinte Dacă totuşi insistă, să nu meargă decât dacă găsesc plaje decente, decât dacă merg cu familia sau cu o gaşcă pe care o cunosc bine şi din care fac parte tineri al căror comportament nu îi poate influenţa în rău

"Dar nu îţi dai seama cât de sănătoasă e marea pentru organism? Nu se compară cu nimic Aer curat, soare, apă"

Ba da, îmi dau seama. Să ştii că regret sincer că plajele "se poluează" la nivel spiritual din ce în ce mai tare. Mi-aş fi dorit să îi las fără grijă pe copiii mei singuri la mare. Ce va fi până când vor creşte ei, nu ştiu. Poate că peste ani de zile până şi nudismul va expira şi o să fie la modă acuplarea pe plaja plină. Că cea pe plaja aproape pustie e aproape demodată.

Deci, dacă totuşi mergi la mare, ai mare grijă cu ce prieteni şi cu ce prietene mergi. Dacă fiecare cuplu va dori să doarmă într-o cameră separată, sau chiar într-un pat, eu îţi spun că mai bine stai acasă. Da, e cam ridicol ca toţi să doarmă câte doi, numai tu să stai singură. În timp ce prietenul tău se relaxează cu o achiziţie locală

Sunt o mie de chestii de care ar trebui să ţii seama. Unele îţi scapă, dar la altele, cum e topless-ul, te poţi gândi de pe acum.

Nici o fată nu poate să îi pretindă prietenului ei să nu vrea să îi mângâie sânii pe care ea şi-i dezgoleşte cu dezinvoltură. Dacă ea şi-a abandonat sutienul, să ştie că virtutea curăţiei i-a rămas în el

Nici o fată nu poate să îi pretindă prietenului căruia îi permite să îi mângâie sânii să nu ceară şi mai mult. Da, poate el va avea răbdare câteva zile. Dar, dacă până la urmă nu va dori mai mult, înseamnă ori că s-a încurcat cu alta, ori că are probleme fiziologice Nici un tânăr creştin nu va accepta ca prietena lui să facă topless. Sau dacă - prins de val - o va face, îşi va da seama repede că a greşit.

Eu nu spun că e normal ca tânărul creştin să fie de piatră, să nu fie atras de sânii prietenei lui. Ba da, această atracţie e firească. Numai că trebuie înfrânată. Altfel, se ajunge în pat sau în boscheţi

"Şi ce, vrei să mă bronzez urât?"

Nu mă întrerupe acum. Dar hai să îţi răspund: dacă prietenul tău e creştin, faptul că pieptul tău va rămâne alb va fi un motiv de bucurie. Va şti că poate avea încredere în tine, va şti că eşti fata cuminte pe care şi-a dorit-o. Dacă nu e creştin şi ajungi cu el la mare, înseamnă că te joci cu focul.

Dacă totuşi te apasă faptul că fostului prieten i-ai dat mai mult, iar acestuia vrei să îi dai măcar sânii, judeci greşit. Chiar dacă vrei să îi dai doar atât, ţine minte că foarte multe fete şi-au pierdut fecioria numai pentru că i-au lăsat pe prietenii lor să le "exploreze" pieptul.

Strângând material pentru un articol, am citit mai multe declaraţii ale fetelor care au devenit femei. M-a surprins lejeritatea relatărilor în care fata spunea că nu se gândea că îşi va pierde virginitatea, dar că, luată de val, fiind mângâiată pe piept a simţit nevoia de mai mult, s-a lăsat mângâiată şi în alte zone erogene şi până la urmă

Ţine minte: căderea nu vine numai când te aştepţi. Bine, tu ar trebui să ştii asta mai bine. Poate că te gândeşti că în perioada în care te-ai apropiat de Biserică sufletul şi trupul ţi s-au curăţit. Aşa e, numai că foarte repede le poţi întina la loc. Oricum, ştii cât de greu ţi-a fost să îţi schimbi viaţa. Toată pocăinţa ta se va pierde dacă îi laşi patimii cea mai mică portiţă.

Aşa că încearcă să îţi dai seama cât de important este sutienul. Dacă vrei să rămâi a lui Hristos, bucurându-te de o prietenie frumoasă, "coase-ţi" deci sutienul de piept când pleci la plajă. Nu cu ac şi aţă, bineînţeles. Ci cu puterea pe care o are o hotărâre bună. O hotărâre pe care nu ai cum să o regreţi mai târziu.

"Bla, bla, "

Nici un bla, bla. Chiar aşa e

O fată mi-a trimis un e-mail legat de subiectul acestui articol:

Şi eu sunt de părere că marea nu prea e pentru tinerii creştini singuri. Am fost şi eu recent şi poate că să fi mers acolo înainte de apropierea de Dumnezeu aş fi considerat că mă aflu într-un loc în care toate dorinţele ţi se pot împlini, inclusiv "mult-râvnita" dragoste pe malul mării. Dar s-a întâmplat să merg acum şi mare mi-a fost dezamăgirea. Oamenii mi se păreau ostili, nu calzi ca ai noştri, şi farmecul mării era afectat de comercializarea intensivă. Dacă ar putea, oamenii de acolo ar vinde chiar şi locul unde stai pe plajă, chiar şi momentele pe care le petreci în apă.

La un moment dat, am dat de o tarabă unde se vindeau icoane. Erau foarte frumoase. Uitându-mă la ele, parcă simţeam o linişte ireală pentru locul ăla suprasaturat de muzică de tot felul, de reclame la diferite concerte şi de alte zgomote. În momentele acelea mă gândeam că în perioada de vară acolo e locul perfect de înăbuşire a oricărei reclame de spiritualitate. Numai că Dumnezeu nu intră în vacanţă dacă noi intrăm.

Şi, colac peste pupăză, am primit o ofertă de "iubire" de-o seară din partea unui tip care-mi promitea că-mi satisface toate poftele (mi-a transmis un mesaj cu aceste minunate promisiuni). Acelaşi tip, înainte să aflu ce fel de om e, pentru că aparenţele sunt înşelătoare, îmi povestea cum a avut el o iubită cu câţiva ani mai mare, care i-a deschis mintea; iar eu mă gândeam în sinea mea: "Ba tare mă tem că ţi-a întunecat-o de tot". Citind "minunata" lui propunere, m-am simţit atât de prost şi chiar m-am simţit murdară, deşi nu fusese nimic între noi; dar numai simplul gând că el s-a gândit la aşa ceva m-a murdărit. Mă întrebam dacă pentru el o fată înseamnă doar atât: un obiect al plăcerilor lui. Oricum, să-l ajute Domnul să ajungă la lumină.

O reclamă de avertizare pentru cei care vor să meargă la mare ar suna cam aşa: "Marea locul unde ai parte din plin de aerul deosebit de nesănătos al păcatului, zgomot cât încape, unde orice pornire sufletească nobilă e uşor de sufocat, unde Îl poţi întrista cu uşurinţă pe Dumnezeu!"[26]

E-mail-ul mi se pare scurt şi la obiect. "No comment"

Fetelor, să nu cedaţi în nici o seară

ÎPS Andrei Andreicuţ: "Ai întâlnit o persoană care te fascinează. Vălul ţi-a căzut de pe ochi. Până acum te gândeai numai la tine. Acum ai descoperit o altă fiinţă Când eşti lângă ea te simţi bine, când eşti departe îi simţi lipsa. O lume încântătoare ţi se deschide în faţa ochilor: lumea încântătoare a iubirii. Întrebarea serioasă care se pune este: până unde trebuie să mergi cu partenerul tău? Până la relaţia sexuală? Filmele erotice, pe care le vezi pe toate canalele, revistele porno, ce stau pe toate tarabele, te vor îndemna să faci acest lucru. Ba, din nefericire, şi o educaţie sexuală rău înţeleasă tot într-acolo te va îndrepta. Ţi se aduc şi argumente Ťmedicaleť şi Ťştiinţificeť. Te poate încerca un sentiment de inferioritate. Colegii tăi, prietenii tăi au făcut-o. De ce să n-o faci şi tu? Eu îţi spun să n-o faci. Va veni şi vremea sexului"[27]

El: - Mie-mi place prima seară şi vreau să mă distrez. Plus că nu te pot iubi dacă nu te probez. Hai c-am glumit, crede-mă că te iubesc şi, mai mult decât atât, crede-mă că te doresc.

Ea: - Nici nu mă saluţi şi deja vrei să m-arunc în braţele tale. Spui că mă iubeşti, spui că sunt frumoasă, că-i târziu şi eşti singur acasă. Spune-mi cine te-a învăţat că iubirea-i uşoară? Văd că vrei să mă ai, dar nu diseară

El: - Ce, vrei să spui că-s golan? Ai grijă, ca s-ajungi la mine acasă ştii că-ţi trebuie viză? Dragă domnişoară nu te vreau din prima seară. Jur intenţiile mele sunt de-o sinceritate rară. Hmmm, şi nu glumesc, eşti bună. Nu te vreau o seară, te vreau o întreagă-săptămână. ()

Ea: - Lasă vraja pentru altele şi dansează lângă mine. Ştii că, baby, nu-s o femeie uşoară. Am 53 de kilograme calitate superioară. Gustă, şi-ai să vezi, îmbuteliată în 84.

El: - Vrei să spui că dacă te gust mă îmbăt ca dracu?

Ea: - Garantat, fii sigur c-o să cazi pe spate. Îmi doresc să fiu cu tine, însă nu din prima noapte

Dialogul acesta stupid nu a avut loc în nici un parc şi în nici o discotecă, în nici un boschet. E un fragment dintr-un dialog imaginar preluat din melodia Nu din prima seară - cântată de Cream & C.R.B.L. Şlagărul acesta s-a auzit de nenumărate ori în marea majoritate a teraselor, la mai toate posturile de radio şi în toate discotecile. S-a auzit de atâtea ori, încât a ajuns să fie fredonat până şi de cei care de obicei nu gustă o astfel de muzică. Dar, după ce au auzit-o în repetate rânduri fără să vrea, în cele din urmă s-au obişnuit cu ea şi au ajuns chiar să le placă[28]

Cineva spunea că această melodie este un îndemn la morală, aducând ca argument refrenul melodiei:

Oh, oh, oh deja iubirea-i demodată,

Vor, vor, vor băieţii vor aşa, deodată.

Oh, oh, oh părem o pradă prea uşoară...

Fetelor, să nu cedaţi din prima seară.

Eu îmi permit să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă. Mie melodia mi se pare un îndemn la desfrâu, chiar dacă la o formă mai nobilă decât a celei pe care o contestă[29].

Fata care cântă îi spune acestui Don Juan pe care de-abia l-a cunoscut şi care, de stilat ce e, nici nu o salută, dar deja vrea multe:

Ea: Baby, nu-s o femeie uşoară. Am 53 de kilograme calitate superioară[30]. Gustă, şi-ai să vezi, îmbuteliată în 84 (Cartea ei de vizită pare tare stilată)

El: Vrei să spui că dacă te gust mă îmbăt ca dracu?

Ea: Garantat, fii sigur c-o să cazi pe spate. Îmi doresc să fiu cu tine, însă nu din prima noapte

Eram şi eu tentat să cred că fata cu pricina era dornică să îl cunoască mai bine, să fie sigură de sentimentele lui, să fie mai sigură pe sentimentele ei. Când colo, cuvintele ei ne lămuresc că avem de-a face doar cu genul de tipă căreia îi place să îşi scoată din minţi admiratorii, înainte de a le ceda. Îi place să joace o leapşa care de fapt este un mod de selecţie a tipilor mai tari, care au răbdare. Am văzut un film în care doi se căsătoresc, după ce au schimbat câteva scrisori fără să se vadă faţă către faţă. În prima lor noapte are loc următorul dialog:

- "Vrei să vezi casa?

- Nu, o s-o văd mâine! Vrei să mă laşi puţin? Sunt cam timidă în momentele astea!

- Îţi dau câte momente, zile, nopţi ai nevoie! Şi, când vei vrea să vin la tine, voi veni.

- Faci asta pentru mine?"

- Dacă asta vrei, da!

- E timpul să ne luăm la revedere.

- Noapte bună!"

"Ăsta da cavaler, ăsta da bărbat, şi nu cârpă care nu ştie să se înfrâneze" (în film, timiditatea era o mască pe care eroina şi-o punea pentru a-şi ascunde interesele meschine, care nu aveau nici o legătură cu dragostea, dar nu vreau să vorbesc despre acel film acum).

În melodie, fata îi spune pe şleau: "Îmi doresc să fiu cu tine, însă nu din prima noapte"

Nici urmă de îndemn la morală. După ce el îi gustă kilogramele calitate superioară şi se îmbată ca dracu, numai de morală nu le mai arde

Păcat nu e numai când faci sex, păcat este şi când te laşi gustată de Feţi Frumoşi care nici măcar nu salută. Păcat nu e numai prima seară. E păcat şi în a doua, şi în a treia, şi după o săptămână. E la fel de păcat dacă o faci la prânz, sau chiar dimineaţa

Acum nu mă aştept să apară o solistă creştină care să cânte melodia "Fetelor, să nu cedaţi nici în a doua seară" Dar mă aştept să fiţi mai atenţi la îndemnurile la moralitate pe care le propune lumea show-bizz-ului. Nu de alta, dar lupii îşi schimbă des părul. Năravul, ba

Masturbarea

"chiar şi preoţii ortodocşi au început să vorbească despre această anomalie sexuală ca despre un Ťinstinct sexual naturalť. (Astfel, acum câţiva ani, un preot modernist din America a fost auzit spunând la o oră de seminar că Ťnu ar trebui să facem prea mult caz de ideile mărginite ale unora din Sfinţii Părinţii referitoare la aspectele inocente ale comportamentului sexual umanť). În numele corectării unor teorii, se pare curioase, despre onanism din medicina secolului al XVIII-lea, psihologii, psihiatrii şi preoţii au lăsat de prea multe ori la o parte orice sobrietate faţă de acest obicei greşit, cedând uneori în faţa filosofiei Ťfă ceea ce crezi tu că este bineť, şi care vine în contradicţie atât cu învăţăturile creştine (Scriptura şi canoanele Bisericii considerând onanismul un păcat grav), cât şi cu teoriile mai circumspecte despre comportamentul sexual Ťnormalť, foarte răspândite în perioada în care psihologia nu era încă o ştiinţă şi când Ťnormalť era un cuvânt înţeles de toţi."

Arhiepiscopul Hrisostom de Etna[31]

Pe un forum de discuţii pe teme sexuale, o fată întreabă: "Amândoi, atât eu cât şi prietenul meu, ne masturbăm reciproc. Cauzează la ceva ? Sau ... (există ) efecte negative? Ţin să menţionez că nu am făcut dragoste până acum cu el".

Iată răspunsul specialistului care se ocupă de forum-ul respectiv: "În primul rând ţinem să-ţi spunem că e de admirat că există şi tineri care nu trec direct la sex normal şi încearcă să experimenteze şi alte forme de sex Noi nu vedem nici un efect negativ aici, fiind un lucru normal făcut de o ucigătoare majoritate".

Alţi participanţi la discuţie îşi dau şi ei cu părerea:

"Eu am citit şi cred că nu e dăunătoare masturbarea decât făcută în exces, dar nu înţeleg de ce nu o faceţi dacă vă iubiţi. Eu nu cred că e mai bine s-o faceţi singuri şi doar atât".

Altcineva scrie: "Să îmi zică şi mie (cineva) care e partea rea în toate astea că, sincer, eu nu găsesc nici una".

O fată dă un răspuns mai detaliat:

"1. E normal să faceţi orice vă face plăcere la amândoi, atât timp cât vă simţiţi bine. Când veţi fi amândoi pregătiţi să mergeţi mai departe veţi simţi.

2. Atinsul reciproc e una dintre etapele fireşti spre începerea vieţii sexuale; e mai grav dacă sari peste una (mai ales mai multe) şi treci direct la contactul sexual fără să ai habar de altceva.

3. Ajută la întărirea legăturii dintre cei doi parteneri, la cunoaşterea atât a celuilalt, dar şi a ta".

Dacă o bătrânică ar citi aceste rânduri, ar spune oripilată: "Vai, dar pe vremea mea foarte puţini oameni făceau acest păcat. E o împreunare cu dracul" Când tinerii de azi aud astfel de declaraţii, îi apucă râsul: pentru că majoritatea tinerilor se masturbează, pentru că foarte mulţi oameni maturi se masturbează, pentru că medicii contemporani spun că masturbarea e o metodă normală de descărcare a energiei sexuale[32].

Totuşi, să notăm că există şi puncte de vedere care consideră că masturbarea este o practică ale cărei consecinţe sunt negative. Cel mai des invocată este dependenţa pe care o aduce după sine. Un tânăr de 16 ani se plânge: "De vreun an jumătate, doi ani, am început să mă masturbez. La început o făceam o dată pe lună, mai târziu o dată pe săptămână, iar din vara anului trecut am început (să fac asta) în fiecare zi. Pentru mine e ca un drog" (N., 16 ani)[33].

Un alt tânăr, de 22 de ani, scrie următoarele: "Fiind la vârsta de 15 ani, la care nu realizam prea bine ce se întâmplă cu mine, am început să mă masturbez. Revistele deochiate, filmele nocturne şi alte publicaţii de specialitate m-au făcut să continui această practică până în anul 1995; am încetat să mă mai masturbez. În aceşti ani de zile (am făcut-o) fără a mă gândi la consecinţe. Sincer să fiu nu credeam că acest lucru îmi va face rău. De-abia acum realizez greşeala fatală pe care am făcut-o şi-aş da orice să o pot lua de la început. Cu toate că am renunţat la practică, complicaţiile[34] nu au încetat să apară"[35] (C., 22 ani).

(Fac o paranteză: în vechime se considera că aceste complicaţii sunt vaste: doctorii perşi "au sugerat că preferinţa unui bărbat pentru băieţi, mai degrabă decât pentru femei, depinde de modul în care acesta a învăţat să se masturbeze. Bărbaţilor care îşi ţin strâns penisurile ajung să le placă băieţii, iar cei care le ţin mai puţin strâns vor prefera femeile"[36]; trebuie precizat faptul că această teorie este contestată de medicii contemporani[37]. Totuşi există o legătură între masturbare şi lipsa satisfacţiei în relaţiile sexuale în cuplu[38])

Totuşi, numărul celor care vor să renunţe la această practică este mai mic decât cel al celor care sunt partizanii ei, fie că aceasta este singurul lor mijloc de descărcare a energiei sexuale, fie că în paralel au o viaţă sexuală de cuplu (din care nu lipseşte nici masturbarea reciprocă), chiar şi atunci când au ajuns să îşi întemeieze o familie[39].

În vechime, medicina avea o părere negativă despre această practică, considerând-o unul dintre cele mai dăunătoare vicii care afectează atât mintea cât şi trupul. Printre efectele ei, medicii includeau încetinirea creşterii, diminuarea facultăţilor mintale, pierderile de memorie, migrenele. Epilepsia, paralizia şi îmbătrânirea prematură erau considerate posibile urmări ale masturbării. Se considera că femeile care se masturbează ajung la isterie sau la boli psihice grave[40].

Este ciudat cum s-au întors lucrurile, şi cum medicina contemporană are o poziţie atât de favorabilă faţă de masturbare. Oare sute de ani doctorii au tot greşit şi abia după marea "revoluţie sexuală" studiile medicale privitoare la masturbare au început să prezinte un punct de vedere obiectiv? Nu am de gând să intru în detalii, dar îndrăznesc să afirm că am reţineri faţă de perspectiva pe care medicina modernă o adoptă în această privinţă.

Voi încerca să mă opresc asupra punctului de vedere creştin în ce priveşte acest mod de autosatisfacere sexuală.

Pregătesc terenul prin câteva păreri pe care le voi comenta mai jos Încep cu cea mai impertinentă poziţie pe care am găsit-o, între sutele de idei cărora internetul le oferă cu generozitate spaţiu. "Biserica e împotriva masturbării, deci e trecută la păcat. Ciudat, că în Biblie Barosanu nu spune nicăieri că ar fi rău..."

Ideea că Barosanu, adică Dumnezeu, nu ar spune nimic în Biblie contra masturbării se încadrează în curentul potrivit căruia păcat este numai ce este menţionat în mod expres în cele 10 porunci.

Da, dacă vom căuta în Biblie cuvântul masturbare, nu vom găsi multe informaţii. Găsim o referinţă la Onan, de la care vine şi termenul onanie, însă ceea ce făcea Onan nu e acelaşi lucru cu masturbarea: Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său. Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta (Facere 38, 9-10).

Dar dacă cineva ar fi interesat de ceea ce spune Dumnezeu prin cuvântul Scripturii, ar fi de ajuns să aflăm că nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 10). Malahienii, adică cei care practică orice formă de autosatisfacere sexuală, nu vor ajunge în rai. Greu cuvânt!

Un tânăr scria: "La început m-am simţit bine, nici nu ştiam despre ce e vorba, după ce am aflat simţeam că fac un păcat (dar acum ştiu că majoritatea oamenilor se masturbează şi nu e nici o problemă)". Numai că un păcat nu se judecă în funcţie de câţi oameni îl fac sau nu. Hoţia e hoţie şi dacă există în lume un singur hoţ şi dacă lumea e plină de hoţi. Este adevărat că la spovedanie duhovnicul va fi mai îngăduitor cu un hoţ care a crescut într-un sat plin de hoţi şi căruia i-ar fi fost foarte greu să privească viaţa prin nişte dioptrii curate decât cu un hoţ care a crescut într-un sat de oameni cinstiţi şi care a respins de bună voie influenţa mediului în care a crescut. Masturbarea e păcat şi va rămâne păcat oricâte eforturi ar face medicina şi pedagogia modernă de a-i convinge pe tineri că această practică este nevinovată.

Un alt tânăr îşi dă şi el cu părerea ironic: "Mă şi interesează dacă Biserica zice sau nu că e păcat; pe vremea când era nevoie de orice om se putea naşte, era păcat să Ťiroseşti sămânţať; dacă voiai s-o faci, găseai pe cineva, eventual se năştea un copil, asta era ideea... Dar astăzi, când deja sunt de peste două ori mai mulţi oameni decât poate ţine planeta asta în condiţii bune, e o tâmpenie..."[41]

Numai că masturbarea nu este păcat numai pentru că discipolii ei refuză să devină părinţi (de altfel, e practicată nu numai de tineri care nici măcar nu se gândesc să îşi întemeieze o familie, ci şi de soţi care nu sunt satisfăcuţi de viaţa lor sexuală, deşi îşi doresc copii). Masturbarea este păcat şi când este însoţită de actul sexual. Masturbarea este o mutilare a fiinţei. Organele sexuale, aşa cum există ele după căderea lui Adam, nu folosesc numai producerii plăcerii. Ele folosesc unirii trupeşti dintre bărbat şi femeie, unire care ar trebui să fie manifestare a dragostei şi nu doar a instinctului sexual, a poftei care îl asaltează pe om.

Cel mai firească rod al dragostei sunt copiii. Dar, totuşi, Biserica nu interzice femeilor care sunt sterpe să facă dragoste cu soţii lor. Deci dragostea dintre soţi se poate manifesta chiar şi atunci când lipseşte rodul ei viu - copiii.

Oare nu este această dragoste tot o formă de masturbare, din moment ce lipsesc copiii? De ce nu le interzice Biserica femeilor care sunt sterpe să aibă relaţii sexuale cu soţii lor?

Răspunsul e simplu: în timp ce dragostea trupească este un limbaj prin care soţii se dăruiesc unul altuia, masturbarea este o formă de manifestare a iubirii de sine, de sufocare prin singurătate, de exacerbare a poftelor trupeşti. Dacă în dragostea trupească dintre soţi sufletul domină (sau mai precis ar trebui să domine[42]) pornirile trupului, în masturbare sufletul este dominat de pornirile trupeşti.

Dar când soţii se masturbează în timp ce fac dragoste, pentru a-şi mări apetitul sexual? Înseamnă că soţii nu fac dragoste, fac o partidă de sex. Nefiind mulţumiţi cu ceea ce le oferă unirea trupească firească, ei recurg la artificii care transformă dăruirea lor într-o unire animalică. Curăţia unirii lor este călcată în picioare. Nu contează comunicarea cu celălalt, ci intensitatea trăirii propriei pofte. Celălalt are valoare numai în măsura în care amplifică senzaţiile tari. Celuilalt i se dă atenţie numai ca într-un schimb mutual: îl satisfac mai bine pentru ca şi el să facă acelaşi lucru cu mine.

Am putea să ne oprim puţin asupra dependenţei de masturbare. Tânărul care scria că pentru el acest obicei a devenit un drog nu exprimă o poziţie singulară. Atunci când cineva păcătuieşte fără să îşi dea seama că ceea ce face este rău, fără să aibă mustrări de conştiinţă, nu simte păcatul ca un lanţ. Dar în momentul în care conştientizează păcatul şi vrea să se rupă de el, îşi dă seama că de fapt libertatea lui este îngustată de obiceiurile care i-au înlănţuit atât trupul cât şi sufletul.

"Da, dar mă masturbez ca să nu mă culc cu prietena mea. O respect, şi singurul mod de a o lăsa în pace este să fac asta. Am dureri foarte mari şi dacă nu m-aş masturba aş înnebuni."

Am auzit acest punct de vedere. Pare a fi altruist. Numai că nu este. Diavolul încearcă să ne orbească astfel încât să avem de ales una din două sau mai multe variante păcătoase. Da, este bine că un astfel de tânăr nu se culcă cu iubita lui. Numai că modul în care rezistă este greşit. Masturbându-se, sufletul său se va murdări încetul cu încetul. Trupul său, care se va învăţa cu plăcerile animalice, va căuta metode de satisfacere din ce în ce mai intense. Şi, până la urmă, tânărul va vrea să se culce cu prietena lui. Dacă nu cumva, din acelaşi altruism prost direcţionat, va face sex cu alte prietene sau cu profesionistele de la bordel.

Tinerii care se masturbează ar trebui să îşi dea seama că masturbarea este o formă de autodistrugere atât sufletească, cât şi trupească. Cel care face acest păcat nu se rupe numai de Dumnezeu, se rupe şi de ceilalţi, devine mai închis în sine, mai egoist. Iar dacă am vorbi de autodistrugerea trupească, ar trebui să amintim problemele pe care le au în viaţa de familie cei care au fost dependenţi de masturbare înainte de căsătorie. De multe ori sunt incapabili să înţeleagă faptul că dragostea trupească ar trebui să fie un limbaj al dragostei şi nu doar un mijloc de a trăi plăceri culminante.

Efectul negativ al masturbării îndelungate nu trebuie însă privit ca un obstacol de netrecut pentru ajungerea la un echilibru în relaţia trupească dintre soţi. Numai că, aşa cum se întâmplă cu orice patimă, lupta pentru a scăpa de ea presupune un efort îndelungat. Cel pentru care masturbarea a devenit un obicei va trebui să se lupte pentru a scăpa de ea cu aceeaşi stăruinţă cu care un beţiv vrea să se despartă de sticla lui. Iar dacă nu renunţă la masturbare, procesul de autodistrugere îl va transforma într-un rob al propriilor hormoni[43]. Din această perspectivă, definiţia pe care a dat-o acestei practici Woody Allen - "singurul mod de a face amor cu cineva pe care îl iubeşti cu adevărat" - îşi pierde magnetismul

Sunt conştient de faptul că în revistele pentru tineri există multe articole care prezintă masturbarea ca pe un lucru firesc, care nu ar avea nici o implicaţie religioasă. "De ce să fie Dumnezeu împotriva plăcerii, câtă vreme nu suferă nimeni? Ce, a venit cineva de pe lumea cealaltă să spună că acolo cei care s-au masturbat au fost pedepsiţi pentru păcatul lor?"

În loc să vin cu argumente teologice, prefer să spun că nu era nevoie să vină nimeni de pe lumea cealaltă ca să confirme o învăţătură morală a Bisericii. Dacă Biserica a învăţat că masturbarea este păcat, aşa este. Şi totuşi, pentru cei mai slabi în credinţă, spun că au fost mai multe cazuri ale celor care au avut vedenii ale lumii de dincolo şi care au spus că masturbarea este un păcat foarte grav, care aduce după sine pierderea mântuirii.

Nu toţi tinerii care vor citi astfel de mărturii le vor lua în serios. Dar tinerii care cred în Dumnezeu - şi care s-au masturbat fără să îşi dea seama de implicaţiile acestui act - vor privi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Minunile pe care le voi reda în continuare nu au nevoie de comentarii. Poate că cititorilor slabi în credinţă le vor stârni zâmbete de neîncredere. Dar altora le vor ridica semne de întrebare

Arhiepiscopul Hrisostom de Etna scria: "Un tânăr mi-a povestit odată următoarele: în adolescenţă era pasionat de sport, în special de lupte. Pe la cincisprezece ani, un coleg de echipă l-a iniţiat în Ťpăcatulť onaniei. De ruşine, nu a mărturisit asta la spovedanie. Într-o zi, o lună mai târziu, era acasă şi se lupta pe podeaua camerei de zi cu fratele său. Pe neaşteptate, fratele său, care era foarte voinic, a căzut pe burtă peste el cu atâta forţă, încât nu a mai putut respira şi a murit. În această stare, şi-a observat propriul trup, şocul fratelui şi al mamei sale care năvălise în cameră să îl ajute şi şi-a mai văzut sufletul, însoţit de îngerul păzitor, cum s-a ridicat deasupra casei, deasupra oraşului în care locuia, ajungând în cele din urmă în ceruri. Acolo s-a regăsit într-un tunel lung şi întunecat, la capătul căruia se afla o lumină şi Raiul. Când a intrat în această lumină, a văzut-o pe Maica Domnului, care l-a întrebat pe îngerul său păzitor de ce se află acolo. Îngerul i-a povestit amănuntele morţii băiatului. Atunci, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el şi i-a spus: ŤMama ta s-a rugat fierbinte să i te dau înapoi, iar Fiul meu a acceptat să îi îndeplinească dorinţať. Băiatul, copleşit de frumuseţea Raiului, a implorat-o să rămână. Dar Maica lui Dumnezeu i-a răspuns: ŤNu. De dragul mamei tale trebuie să te întorci. Dar ia aminte la cele ce îţi spun: trebuie să îţi mărturiseşti păcatul pe care l-ai comis acum o lună. Acesta este un păcat înfricoşător, iar dacă nu îl vei mărturisi unui preot, iată ce te aşteaptăť. La aceste cuvinte, Maica Domnului l-a rugat pe Arhanghelul Mihail să îl ducă până la prăpastia care dădea spre chinurile Iadului. Priveliştea era atât de înfricoşătoare, încât băiatul aproape a leşinat. După aceea, băiatul a făcut drumul înapoi prin tunelul întunecat, prin ceruri, deasupra oraşului în care locuia, deasupra casei, apoi în camera sa, unde familia se adunase în jurul trupului său neînsufleţit. Apoi, simţind o forţă imensă asupra trupului său, sufletul său şi-a reluat locul, iar băiatul a deschis ochii. El a povestit apoi familiei sale cele întâmplate. Auzind toate acestea, mama sa i-a mulţumit Maicii Domnului pentru că a mijlocit acestea la Fiul ei şi, plângând fără încetare, şi-a îmbrăţişat fiul, sărutându-l cu căldură"[44].

"Un alt adolescent a căzut în acelaşi păcat al onaniei şi, din nou, de ruşine, nu s-a spovedit părintelui său duhovnicesc. Întâmplarea a făcut ca băiatul să contacteze o boală mortală. Fiind pe moarte, părinţii săi au trimis după duhovnicul băiatului, dar acesta nu a putut fi găsit înainte ca băiatul să moară. În acel moment, sufletul său a fost luat de doi demoni înfricoşători, care au început să îl tragă către un loc unde îl aşteptau chinuri groaznice. Între timp, duhovnicul băiatului a ajuns acasă la acesta, unde i-a găsit familia îndurerată. ŤDacă aţi fi venit mai devreme, spuneau ei plângând, poate că nu ar fi murit. Vă rugăm, aduceţi-l înapoiť. Preotul a început să se roage şi, ce să vezi, o minune s-a produs. Băiatul a revenit într-adevăr la viaţă. Imediat ce a deschis ochii i-a spus duhovnicului: ŤM-aţi salvatť. Apoi, a început să îi relateze despre groaznica întâlnire cu forţele demonice care, chiar cu puţin timp înainte de sosirea preotului, erau pe punctul de a-l arunca în Iad. Necunoscând păcatul băiatului, preotul l-a întrebat: ŤCum de ţi s-a putut întâmpla asta ţie? De ce au vrut aceşti demoni să îţi ia sufletul?ť. Băiatul şi-a mărturisit atunci păcatul. ŤTe căieşti sincer, fiul meu?ť, l-a întrebat părintele. ŤDať, a răspuns tânărul. ŤEşti sigur?ť, l-a întrebat preotul încă o dată. Tânărul a răspuns: ŤO, da, părinte!ť. Atunci preotul a continuat: ŤŞi vrei să mergi în Rai?ť. ŤAdică, pot să fiu cu Hristos, Dumnezeul meu, chiar acum?ť, a exclamat băiatul. Părintele său duhovnic l-a asigurat că acest lucru este posibil. ŤAtunci doresc să morť, a spus băiatul, încrucişându-şi mâinile pe piept. Preotul a făcut semnul crucii deasupra băiatului, iar tânărul a închis ochii, găsindu-şi odihna binemeritată"[45]

"În epoca SIDA, în cele mai multe oraşe mari din SUA şi din Europa s-au înfiinţat cluburi care oferă un mediu în care bărbaţii homosexuali se pot masturba împreună"[46]. Ce mai urmează? Să revenim la desfrâul lumii antice? Se pare că da.

Prezervativul sau aspirina?

Î: "Cât de importantă crezi că a fost pentru omenire inventarea prezervativului?"

R: "El a eliberat forţele oarbe ale binesimţitului[47] sau ale simţurilor bune, transformând calitatea în cantitate. Prezervativul modern a venit la timp, deoarece prea mulţi deveneau Ťmiliardariť, adică se îmbolnăveau. () Există şanse reale de succes pentru noi relaţii ocazionale, ocazionate în mod fericit de micuţul prezervativ"[48] (Artan, solistul formaţiei Timpuri Noi).

Mulţi tineri consideră că nu e nici un păcat să facă dragoste cu prietenele lor. Rău este să le lase însărcinate Şi prezervativul îi ajută să rezolve această problemă.

La orele de dirigenţie ţinute prin licee se discută liber despre avantajele folosirii prezervativului. Pentru fete, e bun că le scapă de sarcini nedorite. Pentru băieţi, e bun că îi scapă de riscul de a contacta boli venerice. Chiar şi mulţi babaci şi-au upgradat ameninţările: dacă în vechime unii părinţii le spuneau fetelor că, dacă îşi pierd fecioria, nu mai au ce căuta acasă ruşinea care cădea asupra întregii familii fiind greu de suportat , astăzi fetelor li se spune că dacă ajung cu burta mare să plece la golanii cu care au făcut sex etc.

Diferenţa este enormă. Înainte, părinţilor le era ruşine să crească un nepot "din flori". Asta pentru că întreaga uliţă ştia că vina nu este doar a fetei care a păcătuit, ci şi a părinţilor care nu au ştiut să îi dea o educaţie bună. Astăzi, părinţilor le este ruşine să crească nepoţi "din flori"; asta e o dovadă a faptului că au fost părinţi încuiaţi la minte, care nu au vorbit la timp cu fiicele lor despre avantajele folosirii mijloacelor anticoncepţionale şi nici nu au ştiut să le convingă mai apoi să avorteze pruncii nedoriţi. (Acest reproş se aude şi în unele cancelarii, când unele directoare iritate le mustră pe dirigintele care nu şi-au împlinit cum trebuie rolul de "călăuze" ale elevilor şi le consideră răspunzătoare într-o anumită măsură pentru că nu le-au vorbit mai insistent elevilor despre evitarea sarcinilor nedorite[49].) Discursul s-a schimbat însă nu numai din cauza tinerilor, ci şi din cauza părinţilor care, crescând departe de Biserică, au respins ei înşişi educaţia tradiţională şi deci nu aveau cum să o ofere mai departe urmaşilor lor.

Petre Ţuţea spunea că un român bun nu strică nici o fecioară Dacă ar fi trăit acum o sută de ani poate că ar fi definit "bunul român" ca pe cel care nu cade în păcatul desfrâului. Păcat nu e numai când te culci cu fecioare; deci, când sex-experţii de astăzi îi învaţă pe tineri că rău este doar când o fac "neprotejat", nu trebuie luaţi în serios. (Cine ştie, poate că liderii de opinie ne vor spune peste câtăva vreme că rău nu este să faci sex cu animale şi că rău ar fi doar să o faci fără acordul lor[50])

Era o glumă: "Ştii care e cea mai bună metodă anticoncepţională?" "Nu." "Aspirina." "Aspirina? Nu ştiam. Din asta obişnuită, de la farmacie?" "Da." "Şi cum se ia, înainte sau după?" "Nu se ia, se ţine între genunchi."

Şi cam aşa e, dacă fata nu îşi pune poalele în cap, nu prea are cum să rămână însărcinată

De altfel, înfrânarea e singura metodă anticoncepţională cu eficacitate 100%. Este cea pe care Biserica le-o propune tinerilor: "Staţi cuminţi" Aşa se evită foarte simplu şi bolile şi alte complicaţii

Ei, dar cine mai vrea să îşi păstreze fecioria? Mulţi tineri m-au întrebat: "Ce zice Biserica despre prezervative, să le folosim sau nu?"

Îndemnul Bisericii către tineri este clar: "trăiţi în curăţie" Că, dacă tinerii se înfrânează, nu mai au nevoie de prezervative.

"Dar eu mă culc oricum cu prietenul meu, e mai bine să îşi pună sau nu?..."

La această întrebare, unii preoţi spun că păcatul este la fel de mare, cu sau fără. Am auzit însă şi preoţi care judecă lucrurile altfel: "E la fel de mare păcatul unui beţiv care, când vine acasă, se duce la culcare în linişte cu al celui care la beţie îşi bate nevasta, deşi amândoi au băut la fel de mult? Răspunsul este că cel care îşi bate nevasta face două păcate, pe când primul face numai unul. Şi cine poate spune că e la fel de rău să faci două păcate în loc de unul?"[51]

Când doi oameni curvesc şi în urma actului sexual femeia rămâne însărcinată şi avortează, pe lângă păcatul desfrâului cei doi se fac părtaşi şi păcatului prunc-uciderii, care este o crimă. "Şi deci nu era mai mic păcatul lor dacă se protejau?"

Păcatul curviei era la fel de mare, numai că nu ar fi fost şi criminali.

"Da, spunea un preot, dar poate că dacă nu s-ar fi protejat, şi femeia rămânea însărcinată, poate că ajungea să se pocăiască şi îşi schimba viaţa."

Un alt preot, cu care discutam despre această problemă, mi-a răspuns: "Faţă de sutele de mii de avorturi care se fac în România în fiecare an, cazurile în care o femeie se pocăieşte numai pentru că a rămas însărcinată sunt aproape insesizabile. Şi, de altfel, cine le opreşte pe femei să se pocăiască pentru desfrâul lor şi dacă nu rămân însărcinate? Ce, scrie la Sfinţii Părinţi că pocăinţa e legată neapărat de sarcinile nedorite? Dacă aş şti că fiica mea trăieşte cu prietenul ei, aş încerca să o conving să renunţe. Dar, dacă nu reuşesc, cel puţin i-aş spune să aibă grijă să nu rămână însărcinată".

Când tinerii sau profesorii de religie mi-au cerut părerea, am răspuns tot aşa, că mi se pare la fel de mare păcatul desfrâului în ambele situaţii, dar că atunci când se ajunge la prunc-ucidere păcatul este mai mare

"Deci, să folosim prezervativul sau alte mijloace anticoncepţionale?"

În loc de răspuns, o altă paranteză: tinerii trebuie să ţină seama şi de faptul că eficacitatea prezervativului este după unele statistici de aproximativ 90%. Deci cam în 10% din cazuri se poate ajunge la sarcină[52] Pe cutiile unor prezervative scrie că nici un prezervativ nu oferă protecţie totală, că toate mijloacele anticoncepţionale pot da rateuri. Tinerii însă sunt prea grăbiţi ca să mai ia aminte la astfel de avertismente Sau, de dragul riscului, preferă să îşi păcălească partenerele - care oricum nu ar accepta să rişte dacă ar şti cum stau lucrurile... Oricum, atenţie, fetelor, până nu e prea târziu.

Mai fac o paranteză: vânzările de prezervative au scăzut serios în anii 60 datorită apariţiei pilulei contraceptive, a steriletului şi a diafragmei [53]. Voi scrie, deci, despre pilulele contraceptive - doar câteva rânduri. În mod obişnuit, femeia ştie doar că pilula împiedică ovulaţia: "Fără ovul nu poate apărea embrionul, deci ştiu sigură că nu voi rămâne gravidă" Numai că organismul uman nu funcţionează ca un robot, şi apar uneori accidente. Adică ovulaţia poate avea loc, chiar dacă mult mai rar

Despre pilulele luate post contact se ştie că ucid embrionul mai precis acţionează la nivelul mucoasei uterine şi împiedică implantarea oului fecundat. Dar puţini oameni ştiu că uneori un efect asemănător îl pot avea şi pilulele contraceptive. Nu puţine fete au fost asigurate de doctori că dacă iau pilule nu vor rămâne însărcinate. Numai că au fost minţite. Efectul pilulelor a împiedicat embrionul proaspăt format să se fixeze pe uter şi a fost eliminat fără ca mama să ştie că a fost gravidă.

Întrucât de obicei o femeie care aude astfel de afirmaţii nu le acordă atenţia cuvenită, voi cita din Enciclopedia sexului o carte de referinţă în domeniu: "Mini-pilulele[54] pot împiedica şi ele ovulaţia, dar au şi efectul de îngroşare a mucusului cervical, împiedicând sperma să ajungă la un eventual ovul. Mini-pilulele mai împiedică eventualul ovul fertilizat să se implanteze pe peretele uterului"[55]. Ce înseamnă asta? Înseamnă pur şi simplu că, în situaţiile în care nu reuşesc să împiedice ovulaţia, ucid embrionul, ucid pruncul. Adică, sunt abortive E adevărat, un astfel de avort inocent e mai uşor de suportat decât un avort chirurgical. Dar, în faţa lui Dumnezeu, avortul tot crimă rămâne

Am auzit că un preot a scris chiar un articol despre avorturile din timpul liturghiei: femeile care şi-au luat cu regularitate pilula pleacă la biserică după ce şi-au început ziua făcând dragoste sau sex , şi embrionul este ucis după câteva ore, exact când mama "nevinovată" stă la slujbă Cât despre efectele distrugătoare pe care le au pilulele anticoncepţionale asupra organismului femeii, nu mai amintesc aici.

Deşi nu voi scrie prea multe despre mijloacele anticoncepţionale, voi spune doar că nu toţi doctorii ginecologi prezintă lucrurile obiectiv. O dovadă banală: fetele sau femeile care şi-au pus sterilet sunt convinse că nu pot rămâne însărcinate. Dar doctorii nu le spun că eficacitatea acestuia nu este totală: rareori, femeile care şi-au pus sterilet rămân gravide. Atunci embrionul moare tocmai pentru că a fost împiedicat să se dezvolte. În timp ce mama crede că s-a împiedicat formarea embrionului, nu creşterea lui

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit: "Biserica a considerat totdeauna drept un păcat foarte grav, egal cu avortul în gravitate, şi luarea de medicamente cu scop abortiv, barierele mecanice (steriletul şi anumite pilule, inclusiv RU 486), prin care se urmăreşte împiedicarea nidării ovulului fecundat pe pereţii uterului (acestea sunt practici abortive) şi medicamentele contraceptive, care, la rândul lor, au consecinţe nebănuite pentru trupul femeii"[56].

Cât despre metoda calendarului, ea este nu numai cea mai veche, ci şi cea mai nesigură metodă de contracepţie. Un preot le spunea studenţilor că a făcut patru copii, şi toţi "cu calendarul" Aşa că nu are rost ca tinerii să se bazeze pe eficacitatea acestei metode naturale

Eu le repet tinerilor că cea mai bună cale pe care pot merge este cea a înfrânării Era o întrebare care suna cam aşa: "Fac ce vreau, dar ştiu ce fac?". I-aş întreba şi eu pe tinerii care trăiesc în păcat: "Ştiţi ce faceţi? Vă daţi seama cum vă murdăriţi sufletele?"

Unor cititori le pare puerilă întrebarea mea. "Este normal, logic şi sănătos să foloseşti prezervativul, mai ales că te fereşte de boli"[57], spunea vedeta TV Cătălin Măruţă. Această părere este de altfel larg răspândită. Când îţi pui problema îmbolnăvirii cu boli venerice? Când eşti interesat de relaţiile ocazionale, ocazionate în mod fericit de micuţul prezervativ, cum spunea Artan. Şi atunci grija e "să nu te murdăreşti trupeşte", să nu iei boli venerice[58]. Cât despre grija bolilor sufleteşti, e lăsată altora Iar sfaturile despre păstrarea curăţiei par ridicole.

Totuşi cuvântul Bisericii nu se poate schimba: cine alege păcatul alege moartea. Există grupări pseudo-creştine care îi învaţă pe tinerii necăsătoriţi că iubirea sexuală e un mod de valorificare a dragostei creştine şi că păcatul nu e păcat; asta însă pentru că dispreţuiesc cuvintele Evangheliei, pe care o deformează după cum le place.

Biserica însă nu poate să înveţe altceva decât adevărul. Preoţii nu pot să se lepede de Hristos şi să vă spună că dacă folosiţi prezervative Dumnezeu vă va trece cu vederea păcatul desfrâului

Da, ispita e mult mai mare când totul se rezolvă mai simplu decât înainte[59]. Una e să vrei într-o zi de post să mănânci o friptură când te afli pe un vârf de munte şi alta e să vrei asta când te afli în faţa unui restaurant Când te afli în faţa restaurantului, friptura - deşi e uşor de procurat - trebuie respinsă pentru că e post. Chiar dacă pofta e mare

Tot aşa şi cu unirea trupească. Chiar dacă e foarte simplu să te culci cu prietena ta cu prezervativ şi încă, dacă ea nu este fecioară, e şi mai simplu totuşi nu trebuie să alegi ce este simplu. Trebuie să alegi ce îţi este de folos. Aşa că sfatul cu aspirina, chiar dacă e vechi, e destul de bun

"Poarta" sărutului

Am primit câteva rânduri de la o cititoare:

Părintele X scria: "Sărutul este cel puţin o dezvirginare a minţii. O fată sărutată nu mai poate fi numită fecioară, pentru că a depăşit bariera psihologică a fecioriei, care este mai grea decât cea fizică, voinţa ei a fost înfrântă. Deşi, aparent, o astfel de fată are toate Ťprobeleť fecioriei, eu aş asemăna-o cu un ou din care s-a supt, pe o gaură făcută cu acul, tot conţinutul. Există, într-adevăr, o grămadă de astfel de Ťfecioareť cu trupul, dar care au în palmares nenumărate nopţi de jocuri erotice şi de perversiuni dintre cele mai încurcate. Această dispoziţie i se inoculează fetei o dată cu primul sărut şi nimeni niciodată nu-i mai poate reîntoarce fecioria, decât poate doar moartea". Aş vrea să îmi spuneţi dacă aceasta este poziţia clasică a Bisericii în această problemă. Mulţumesc.

Am citit şi eu rândurile astea şi efectul pe care îl trezesc cititorilor îndrăgostiţi nu cred că este de a-i ajuta să ducă o viaţă mai curată, ci pur şi simplu pun pecetea păcatului nu doar pe sărut, ci pe întreaga lor relaţie care se poate exprima, într-o măsură mai mică sau mai mare, şi prin sărut. Rândurile acestui părinte l-au îndemnat chiar pe Laurenţiu Dumitru să abordeze această riscantă temă a sărutului de pe o poziţie creştină: "M-a îndemnat să scriu şi poziţia categorică împotriva sărutului între adolescenţi a unui părinte râvnitor al Bisericii noastre, poziţie justificată în mare parte, dar demoralizatoare din punctul meu de vedere"[67].

Eu însumi, înainte de a mă căsători, am întrebat mai mulţi duhovnici dacă sărutul este un păcat sau nu. Cei mai mulţi s-au ferit să îmi dea un răspuns vehement. Unul singur a avut o astfel de poziţie radicală. Din câte am observat până acum, în urma discuţiilor cu tinerii care au citit cartea din care este extras pasajul cu pricina o carte, de altfel, plină de lucruri interesante , efectele au fost de trei feluri: unii au reuşit să îşi dreseze iubirea, să şi-o cuminţească şi prin asta sentimentele lor au devenit mai puternice. Aceştia sunt cititorii victorioşi. Alţii s-au speriat pur şi simplu de cele citite şi de asta au pus capăt relaţiilor lor de prietenie (care s-ar fi putut împlini în căsătorii); iar alţi cititori, care oricum nu erau tari în credinţă şi doar cochetau cu Biserica, şi-au întărit convingerea că nu are rost să fie creştini, că viaţa creştină e o viaţă plină de interdicţii.

Totuşi, cred că principalul defect al rândurilor de mai sus este că s-au născut prematur S-au născut, dar nu la vremea lor Adică? Adică, dacă Biserica ar fi făcut o misiune susţinută în rândurile tinerilor, dacă tinerii ar fi fost învăţaţi să ducă o viaţă curată, dacă ar fi fost învăţaţi să se roage, să se spovedească, să lupte cu patimile, dacă tinerii ar fi fost iubitori de Dumnezeu, atunci aceşti tineri ar fi fost în măsură să înţeleagă dacă şi cât de vătămător este sărutul. Încerc să fiu obiectiv şi să nu spun ce am înţeles eu din experienţa sărutului pentru că poate nu aş reuşi să fiu imparţial. Cred însă că dacă pune cineva poveri prea mari pe umerii tinerilor, fără a-i pregăti mai întâi, riscă să îi piardă. E exact atitudinea duhovnicului care dă canoane prea mari ucenicilor şi aceştia fug de Biserică O atitudine "demoralizatoare"

Până la urmă, nici eu nu mă declar un susţinător al nevinovăţiei sărutului Ştiu că fete foarte cuminţi au început prin săruturi la fel de cuminţi şi au ajuns apoi fete vulgare, mai vulgare decât săruturile lor - care se metamorfozaseră din acte de iubire curată în preludii

Oricum, nu cred că vreodată catehizarea trebuie să înceapă spunându-i unei fete care s-a sărutat cu prietenul ei că nu mai este fecioară Părintele şi-a exprimat poziţia dând o hrană tare pe care dinţii tăi şi ai marii majorităţi a tinerilor nu o pot mesteca deocamdată[68].

Cred că dacă i-ai fi cerut direct părintelui respectiv lămuriri privitoare la tema sărutului, poate ţi-ar fi răspuns altfel. Nu ţi-ar fi făcut în nici un caz propagandă pro-sărut, dar ar fi încercat să te ia încetul cu încetul.

Da, învăţătura Bisericii este una pentru toţi. Dar într-un fel îi va vorbi preotul despre avort unei fete care îşi păstrează fecioria şi în alt fel celei care deja a avortat. (Am folosit comparaţia aceasta dură doar pentru că am citit de curând poziţia câtorva mămici faţă de avort şi m-am speriat. Nu vreau în nici un caz să compar sărutul cu avortul.)

Cred că, dacă nu ar fi existat Dumnezeu, sărutul ar fi fost un mijloc foarte potrivit prin care tinerii necăsătoriţi şi-ar fi manifestat dragostea în cazul în care nu ar fi făcut dragoste de teamă să nu ajungă la sarcini nedorite, sau din cauza cine ştie căror reguli morale respectate în societatea respectivă[69].

Îmi dau seama că am evitat până acum să dau un răspuns clar. Aşa că m-am gândit că dacă peste ani copiii mei ar citi un astfel de articol, ar rămâne cu un gust amar: "Încă un scriitor care se teme să îşi asume o poziţie"

Da, eu cred că sărutul ar putea fi foarte frumos şi curat (aşa cum este - sau cum ar trebui să fie - între soţii care duc viaţă cu adevărat creştină). Dacă diavolii nu ar fi într-un război total cu tinerii pe care încearcă să îi atragă în lanţurile patimilor, atunci m-aş declara poate apologet al sărutului. Numai că, din păcate, ne aflăm în acest război. Şi ideal este să ne luptăm pentru fiecare bucată de pământ, să nu îi cedăm nimic diavolului

Şi atunci, le voi recomanda copiilor mei să fie cât mai atenţi în relaţiile pe care le au. Ca nu cumva să se ardă Să stea departe de orice le poate vătăma sufletele.

Oricum, sărutul nu este o manifestare a dragostei care să nu aibă nevoie de mai mult. Dimpotrivă, sărutul tocmai asta este - este o poartă spre mai mult. Unii spun: "Dar nu facem nimic rău, ne vom opri la asta". Nu se opresc însă, ci sunt luaţi de valul iubirii şi nu se pot opri[70]. Cei care ştiu efectele sărutului înţeleg pericolul la care se expun. Iar cei care nu înţeleg, fiind convinşi de inocenţa sărutului, se vor convinge mai târziu că lucrurile stau altfel. Dar s-ar putea să fie prea târziu.

Notă: Nu vreau ca prin acest text să îi zăpăcesc pe cei care nu vor aprecia o astfel de hrană, pe care o consider hrana cea mai moale Cei mai slabi în credinţă poate că se vor folosi de ea, iar cei tari nu o vor lua în serios. Textul nu prezintă însă o poziţie definitivă a mea în privinţa acestei teme, poate că, peste ani de zile, maturizându-mă, voi ajunge şi eu la o altă perspectivă. Sunt cât se poate de receptiv faţă de eventualele critici

Comoara din discotecă

Un monah îţi scrie: "Te invit să cântăreşti prima consecinţă a alegerii tale: începutul discotecii este sfârşitul bisericii (şi invers!) În discotecă te vei înconjura de oameni, de tineri care lipsesc din biserici de luni, poate ani de zile; nu pot accepta cum că ei încă mai există pentru Hristos. Sau, mai bine zis, El mai există pentru ei. Iar tu, stând alături de ei, distrându-te cu ei, nu doar că accepţi tacit această blestemată situaţie, dar sufletul tău va fi şi el, la rândul lui, rănit de această lipsă a lui Hristos Te pierzi într-o mulţime amorfă, în care de fapt nici nu exişti; nimănui nu îi pasă cine eşti, care sunt bucuriile şi care sunt tristeţile tale. De fapt, discoteca este o prăpastie a uitării, un râs forţat, o bucurie inexistentă. Dacă viaţa noastră ar fi plină de bucurii şi de împliniri, nimeni nu cred că ar mai veni în discotecă; dar tristeţea noastră şi a lumii ne alungă în locuri în care ştim că am putea găsi fericirea. Suntem prea singuri şi fugim în discotecile care ne lasă impresia că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni în sensul larg al cuvântului. Omul are instinctul de a-i căuta pe ceilalţi, de a le simţi lipsa; însă prea des greşim locul şi modul prin care să ne apropiem Dacă în timpul Postului Mare, care ţine patruzeci şi şapte de zile, la care se adaugă şi Săptămâna Mare a Învierii , dacă în toată această perioadă vei refuza, ca un bun creştin, să mergi în discotecă, atunci vei înţelege o dată pentru totdeauna că nici în restul anului nu se face să mergi"[74]

Citindu-le, poate că te vei simţi trist, gândindu-te că nu ai puterea să renunţi la discotecă. De ce? Să vedem împreună câteva motive.

1. Pentru că acolo merg prietenii tăi şi te-ai plictisi dacă nu te-ai duce cu ei. Plictiseala asta este o ispită prin care trec mulţi tineri, bătrâni, călugări, preoţi, mireni, patriarhi, copii Numai că unii ştiu să reziste, alţii nu. Cred că există sfinţi care au dobândit cununa sfinţeniei luptându-se cu plictiseala. Şi, chiar dacă cei din jurul lor nu le-au înţeles măsura duhovnicească, Dumnezeu i-a răsplătit pentru marea lor nevoinţă. Tu nu îţi pui acum problema sfinţeniei, te gândeşti că nu ştii cum să îţi ocupi timpul Dar discoteca îţi face mult rău Chiar dacă muzica îţi place, o poţi asculta şi acasă mai ales că acolo se pune multă muzică de proastă calitate, pe care tot ascultând-o începe să îţi placă. (Am mers şi eu prin liceu în discotecă de multe ori şi am observat că melodii care iniţial nu îmi plăceau deloc începeau să îmi placă după ce dansam pe ele de câteva ori.)

2. Îţi place să dansezi. Şi eu mergeam la discotecă pentru că îmi plăcea să dansez, şi dansam atât de bine încât căutam prin toată discoteca pe cineva de la care să mai învăţ scheme noi. Dansam şi până dimineaţa, fără să obosesc După ce m-am apropiat de biserică, nu m-am mai dus la discotecă. Dar mai dansam şi atunci, la zile de naştere sau alte petreceri. Pentru că atunci când eram elev făcusem sport de performanţă şi organismul simţea nevoia de mişcare Şi mi se părea că dacă nu aş dansa aş greşi, închizându-mă în mine Nu vreau să dau verdicte privitoare la modul în care dansul îi influenţează pe alţii, dar pe mine unul nu m-a ajutat. E clar că blues-urile stârnesc pofta desfrâului. Iar celelalte dansuri fie că sunt afro-americane, arăbeşti sau de alte origini nu fac altceva decât să trezească în noi patima Fie că este vorba de iubire de sine, de narcisism, fie că este vorba de desfrâu sau de alte patimi Cât priveşte blues-ul, mulţi tineri abia aşteaptă să îl danseze pentru a fi mai aproape unul de altul. Ei nu vor nimic rău, au încredere în dragostea pe care şi-o poartă şi se lasă purtaţi pe aripile melodiei. Dar patima răsare, încet-încet.

Nu văd însă de ce nu ar dansa împreună, din când în când, soţii Dragostea lor trupească este binecuvântată de Dumnezeu şi blues-urile nu îi vatămă. Cei necăsătoriţi cred că în familie problema unirii trupeşti este foarte simplu rezolvată. Nu este chiar aşa. De multe ori, din diferite motive lipsă de timp liber, probleme de serviciu, necazuri cu rudele etc. chiar e nevoie de momente frumoase, o plimbare în parc, o prăjitură mâncată în barcă, o excursie în afara oraşului, pentru ca praful care se aşază între soţi să fie îndepărtat. Or, uneori un blues poate avea tocmai acest rol Nu afirm însă că toate blues-urile sunt acceptabile Dimpotrivă. Nu mă apuc acum să scriu un tratat muzical despre multele blues-uri care stârnesc patima trupească. Spun doar că există şi blues-uri frumoase Numai că, pentru a nu te vătăma vrând să dansezi pe ele, îţi recomand şi de această dată răbdare

3. Nu poţi renunţa la dans. Te-ai învăţat cu mişcarea şi, dacă nu mai dansezi, te vei îngrăşa etc. Eu nu spun să renunţi la mişcare. Numai că, în acest caz, trebuie să înlocuieşti dansul cu puţină gimnastică sau cu puţin sport

4. Simţi nevoia de prieteni noi. Nevoia asta e firească. Gândeşte-te însă dacă ai vreo şansă să găseşti oameni de calitate în discotecă De fapt, oamenii de calitate care au intrat acolo au ieşit cu sufletul vătămat

Nu ştiu dacă are rost să îţi scriu mai mult. Du-te la duhovnic şi el va şti să îţi spună dacă şi ce comori poţi întâlni mergând în discotecă. Şi dacă pierzi cu adevărat ceva renunţând la ea.

Legat de subiectul discotecă nu am vrut să scriu şi despre scandalurile, bătăile sau chiar violurile aferente. O fată mi-a scris însă câteva rânduri pline de tristeţe: Îmi e greu să îţi scriu despre viol. Am trecut prin aşa ceva cu mult timp în urmă... De fapt nu eu... dar am fost de faţă. Urmam. Iar fata pe care au reuşit să o violeze s-a spânzurat. Era cea mai bună colegă a mea. De fapt pe mine mă macină altceva. Eu mă consider vinovată. Am luat-o cu mine la ţară la bunici la cules de struguri... Ea nu avea pe nimeni la ţară şi a vrut să meargă. Numai că eu am luat-o şi la discotecă. Şi acolo au pus ochii pe noi nişte tâmpiţi. Doi indivizi au scos-o din discotecă. Eu am văzut totul şi am fugit după ea. Şi am căzut şi eu în plasă, ca să zic aşa. Am văzut totul. E groaznic. Şi acum nu prea îmi găsesc cuvintele să povestesc. Ştii ce nu înţeleg? De ce s-a spânzurat. Şi de ce m-a oprit să nu zic nimic la poliţie... Poate de ruşine. Noi nu am declarat nimic, doar ne-am întors în oraş... şi atât. Iar ăia sunt bine... în libertate.

Păreri despre sexul premarital

Unul dintre subiectele de discuţie preferate ale tinerilor este legat de începerea vieţii sexuale şi de compatibilitatea sexuală cu persoana iubită. Poate că şi tu ai avut parte de astfel de discuţii.[75] Pe un site[76] am găsit un material exact pe această temă. Voi reproduce o mare parte din el, şi apoi îmi voi spune punctul de vedere. Îmi voi permite totuşi ca între parantezele pătrate să îmi exprim anumite luări de poziţie faţă de punctele de vedere ale tinerilor. Moderatorul discuţiei începe astfel:

"Cu ceva timp în urmă am primit un e-mail de la unul dintre voi. I-am răspuns, dar de atunci m-am gândit mereu la cele spuse de prietenul meu. Şi la întrebările puse de el. Citiţi şi voi acest e-mail şi celelalte păreri şi, dacă aveţi şi voi o părere în legătură cu subiectul sau cu cele spuse până acum, spuneţi-o! Iată e-mail-ul trimis de prietenul meu Iulian: ŤSexul e prezent peste tot. Nu cred că ar trebui să fie aşa. Se pune mult prea mult accent pe asta. La TV nu vezi decât emisiuni despre cât, unde, cum să faci sex. Principiile creştine au fost date uitării. Lumea a uitat că sexul premarital este un păcat. Acum, spune-mi, te rog: crezi cu adevărat că e nevoie de o anumită experienţă înainte de căsătorie? Crezi că trebuie să se pună un aşa mare accent pe compatibilitatea sexuală? Oare sexul e cel mai important lucru în căsătorie? Nu dragostea?ť [Întrebările lui Iulian mi se par foarte fireşti. Unde greşeşte Iulian? Greşeşte neştiind cui să-i pună aceste întrebări. Adică, deşi principii creştine[77], într-o problemă atât de importantă cum este sexualitatea, el cere sfatul unor oameni care au un alt tip de repere morale. Precum veţi vedea din răspunsurile care urmează, nici unul nu corespunde perspectivei pe care o are sau mai bine spus o avea[78] Iulian. E ca şi cum ar fi întrebat nişte fumători dacă tutunul nu dăunează sănătăţii, sau dacă nu are alte efecte negative. Fumătorii ar fi încercat să îl convingă să se apuce de fumat. Aşa cum tinerii de mai jos Dar mai bine să citim împreună poziţiile lor. Moderatorul continuă:] Am transmis mai departe aceste întrebări, şi iată care au fost părerile

Părerea lui Ionuţ: ŤPentru majoritatea tinerilor problema sexului premarital este un concept învechit. Pentru mine acest lucru este normal din următoarele motive:

- educaţia primită în familie nu a fost foarte rigidă în probleme legate de sex [iată că un tânăr este conştient de faptul că lipsa unei educaţii morale în ce priveşte sexualitatea şi-a spus cuvântul].

- la vârsta mea (21 de ani) este o necesitate fizică [deci nu mai este manifestarea liberă a unui mod greşit de a iubi, ci este efectul unei dependenţe], dar este mult mai plăcut de făcut cu o persoană suficient de importantă pentru mine pentru a considera posibilitatea unei căsătorii în viitor [altfel spus: eu o fac oricum, dar dacă ţin la fata respectivă, cu atât mai bine].

- nu dispun de siguranţa materială (casă, venit stabil suficient...) pentru a întemeia o familie în viitorul apropiat (şi poate n-am nici curajul...) aşa că nu pot aştepta la nesfârşit... [Foarte interesant: Ionuţ recunoaşte lipsa curajului de a-şi întemeia o familie. Cel puţin e sincer, mulţi fiind în situaţia lui, dar ascunzându-şi în fel şi chip laşitatea. Mă refer mai ales la cei care sunt în stare să bea nu ştiu câţi litri de tărie sau să dea nu ştiu câţi pumni pe minut, dar care nu sunt în stare să îşi întemeieze o familie]

- am adoptat părerea unora cum că sexul este un lucru important într-un cuplu, iar compatibilitatea sexuală poate fi testată înainte de a fi prea târziu...ť [Dezarmantă sinceritatea lui Ionuţ: el a adoptat părerea cum că trebuie să testeze compatibilitatea sexuală înainte de a se căsători Nu a ajuns singur la această concluzie, nu a fost un act de maturitate, ci pur şi simplu un gest inspirat de opiniile celorlalţi.]

Părerea Letiţiei: (pentru Iulian) Ť... sexul premarital nu vine în contradicţie cu învăţătura luminată nouă de către Iisus, ci doar cu dogmele bisericeşti. [Nu este prima oară când aud această idee de la tineri. Oare chiar cu atâta superficialitate să fie citită Scriptura, încât să nu fie evident faptul că Hristos ne-a poruncit să ne luptăm cu păcatul desfrânării, mustrându-ne chiar şi pentru privirile pătimaşe?] Cea mai importantă trăsătură a omului este LIBERUL ARBITRU! Ceva de genul fac ce vreau, dar ştiu ce fac, cu ultima parte subliniată la maxim! Aşa că Iulian, ... go and have sex! Sunt sigură că te vei simţi minunat şi nici păcate nu vei face (atâta timp cât tu şi partenera ta vreţi asta)ť. [Adică păcat este numai când unul nu vrea? Ce mai urmează? Ca peste o sută de ani să se considere păcat doar dacă nici unul din ei nu vrea, şi o fac din obligaţie?]

Părerea lui ŤEuť: ŤPărerea mea despre sexul e peste tot... Eu aş zice că uneori e prea mult. Adică nu aş fi total împotriva sexului înainte de căsătorie, dar câteodată e prea sadic să auzi de la o fată de 19 ani că deja a făcut-o cu 5. Varianta cu fata virgina la nuntă e idilic exagerată pentru vremurile noastre, unde vezi la televizor fete adolescente de 14-15 ani vorbind despre sex ca şi cum ar vorbi despre reţete culinare. Şi apropo de reţete culinare: ar fi bine dacă fetele ar şti atâta despre gătit cât ştiu despre sex... [Fin umorul Pe de altă parte, nici soţii de azi nu mai sunt atât de exigenţi la mâncare ca pe vremuri; în schimb, în pat au devenit din ce în ce mai exigenţi]

Ce este mai ciudat, în America de exemplu (unde se zice că oamenii sunt foarte liberali din punct de vedere sexual), s-a început deja o campanie pe plan naţional pentru amânarea începerii vieţii sexuale prea timpurii. Poţi să vezi reclame cu adolescenţi de genul Not ME - Not Now ori Making Smart Choices About Sex. Părerea mea personală e că ar trebui să vedem şi noi realitatea. Realitatea nu e aceea că suntem tineri, hai să profităm. Eu aş zice suntem tineri, trebuie să ne gândim. Gândiţi-vă la un singur aspect. Noi suntem părinţii de mâine. Ţi-ar plăcea ca fetiţa ta de 14-15 ani să-şi înceapă viaţa sexuală?ť [Cine spunea că toţi tinerii sunt superficiali? Cred că abia în clipa în care tinerii de azi îşi dau seama că vor fi părinţii de mâine au făcut primul pas adevărat în maturitate]

Părerea lui Preda: ŤSEXUL, după mine nu este un păcat dacă este făcut înainte de căsătorie, sau extraconjugal. Marele păcat (după părerea mea) este atunci când este făcut fără respectarea unei igiene, a normelor de morală, bun simţ etc... Este mare păcat atunci când sexul nu este făcut cum trebuieť [Cred că Preda este atât de străin de o perspectivă spirituală sau cel puţin morală a vieţii, încât pentru a-l contrazice ar trebui să scriu un volum întreg]

Părerea lui Bogdan: ŤNu cred că trebuie să ai neapărat o experienţă sexuală înainte de a te însura... Nu asta e problema... Problema e că sexul, cel puţin pentru mine, e o necesitate (dacă nu o fac cel puţin o dată la două zile să zicem ... am o stare de nervozitate foarte ridicată)ť. [Spun sincer că nu mă aşteptam la atâta sinceritate Se pare că discuţiile pe internet, când oamenii nu se cunosc faţă către faţă, pot genera nu numai vulgaritate, ironie şi erotism, ci şi discuţii sincere Bogdan zice pe şleau şi după ce are o experienţă sexuală bogată - că nu crede că e nevoie de experienţe sexuale premaritale Dar pentru el sexul a devenit o necesitate. Din punct de vedere duhovnicesc, o patimă, de ale cărei lanţuri este legat Oare de ce filmele pentru tineri nu prezintă lucrurile aşa cum sunt, ci le învelesc în epiderma unor idilice poveşti de dragoste? Tinerii ar trebui să ştie că, aşa cum fumatul distruge sănătatea, tot aşa viaţa sexuală poate da dependenţă O dependenţă de care suferă tocmai cei care se laudă că ar fi marii admiratori ai libertăţii.]

Părerea Elei: ŤEu cred că sexul este important înainte de căsătorie, pentru că, dacă te trezeşti după măritiş că persoana pe care ai luat-o nu e grozavă la pat ce faci? Ai două variante: ori te conformezi, ori îţi iei un amant. Să te conformezi e destul de nasol, pentru că înseamnă că vei rămâne o ratată... Să îţi iei amant înseamnă să încalci principiile creştine ce ne-au fost date. În fond şi la urma urmei vrei să iubeşti trupul celui pe care ţi l-ai ales, nu al altuia pe care probabil îl doreşti, dar nu îl iubeşti ca pe soţul tău. Concluzia este că în ambele cazuri calci strâmb din punctul de vedere al principiilor creştine. Absurd mi se pare să te duci să o faci cu n+1 parteneri ca să vezi care este compatibil sexual cu tineť. [Da, Ela, ştiu, fiecare vede absurdul păcatelor celuilalt Dar dacă o faci doar cu n parteneri, sau cu n-3, totul e bine, nu? Nici conştiinţa nu te mustră, nici mama nu ştie]

Părerea Ralucăi: ŤCe înseamnă dragostea fără sex? Când iubeşti pe cineva înseamnă că te atrage atât psihic cât şi fizic. Însă oameni suntem cu toţii şi atracţia fizică în cazul dragostei atinge cote infinite. Şi atunci cum poţi să spui că rezişti lângă persoana iubită fără s-o atingi? [E greu, e foarte greu. Dar nu e imposibil E greu şi când eşti căsătorit să ţii posturile rânduite de Biserică, dar nici asta nu e imposibil.] Fără s-o iubeşti? [Cum adică să stai lângă persoana iubită fără să o iubeşti? Dacă nu faci dragoste înseamnă că nu o iubeşti?] Dragostea e un lucru minunat şi ar fi păcat să o iroseşti [Aşa cred şi eu, dragostea nu trebuie irosită, trebuie împlinită: tocmai pentru asta există Taina nunţii] doar pentru că religia impune reguli care au fost încălcate mereu. [Numai că regulile au rămas reguli, chiar dacă au fost încălcate mereu. Mai ales că tot mereu au existat şi oameni care le-au respectat] Şi apoi apare problema incompatibilităţii. Dragostea nu aduce cu sine şi compatibilitatea, ci dragostea absolută se instalează în momentul în care te-ai dăruit persoanei pe care o iubeşti şi se ajunge la o plăcere comună. Sexul în sine e tot atât de important ca şi dragostea. Diferenţa dintre acestea este că sex fără dragoste se poate, dar invers NICIODATĂ. [Cine poate afirma aşa ceva? Mai corect spus: invers ar fi foarte greu, ceea ce e cu totul altceva. Numai că Dumnezeu nu cere dragoste fără sex, ci cere doar ca oamenii să îşi manifeste dragostea trupească abia după ce au primit binecuvântarea căsătoriei] Numai dacă două persoane care se iubesc sunt compatibile sexual vor reuşi să-şi menţină ce au realizat şi să clădească mai departeť. [Asta nu e adevărat. Paradoxul este că Dumnezeu îi poate ajuta pe cei care sunt incompatibili sexual deşi astfel de cazuri de incompatibilitate în realitate sunt extrem de rare să aibă o poveste de dragoste mai profundă decât a celorlalţi. Nu sunt fanul impotenţei sau al altor dereglări sexuale, ştiu însă că o poveste de dragoste care a primit binecuvântarea lui Dumnezeu este mai durabilă decât cea mai fierbinte relaţie erotică.]

Părerea Mădălinei: ŤŞtiu persoane adulte care s-au iubit foarte mult când s-au căsătorit, însă au descoperit că sunt incompatibili pe plan sexual, indiferent ce au făcut. Nu s-au despărţit pentru că se iubeau enorm, dar fiecare a avut relaţii extraconjugale şi nu au putut avea relaţii sexuale nici pentru a concepe un copil. Şi-au distrus în timp orice şansă de fericire şi au ajuns să se urască. Dacă ar fi descoperit înainte de căsătorie, probabil ar fi rămas foarte buni prieteni şi astăzi. Concluzia: sunt de acord cu sexul premarital, dar în anumite limiteť.

[Să vedem şi părerea Doinei]

Părerea Doinei: ŤM-ai întrebat ce părere am despre sexul premarital. Părerea mea actuală e următoarea: îl consider necesar. Eu nu am avut relaţii sexuale înainte de căsătorie şi acest lucru a avut repercusiuni asupra întregii mele vieţi. Pentru doi oameni ce vor rămâne împreună tot restul vieţii trebuie să fie foarte clar că se potrivesc din toate punctele de vedere. Altfel poţi avea surpriza, după nuntă, că eşti legat de cineva cu care de fapt nu te potriveşti sexual; e foarte greu de suportat asta din ambele părţiť.

Şi Doina şi Mădălina spun un lucru foarte important ba chiar părerea Doinei atârnă şi mai greu la cântar, pentru că e generată de experienţă: există soţi incompatibili sexual, şi dragostea lor e îngenuncheată de această neputinţă Ei, în faţa acestei realităţi izbitoare, mă dau bătut. Ce să fac? Ar trebui poate să las la o parte ipocrizia şi mândria şi să mă recunosc învins, şi să le dau tinerilor acelaşi sfat ca Letiţia: go and have sex

Să zicem că acum jucăm şah: ce mutare voi face? Voi face abstracţie de realitate, şi îţi voi spune poveşti de adormit copiii? Şi tu, şi eu ştim că există profesori de religie care le spun copiilor să nu fumeze, dar în pauze fumează în faţa acestora, nefiind nici ei convinşi că fumatul le distruge sănătatea Oare eu îţi voi spune o poezie învăţată pe dinafară, în care nu cred?... Mai bine tac

Înainte de a-mi spune punctul de vedere ţin să precizez de ce am reprodus atâtea poziţii favorabile sexului premarital. Motivul principal este că m-am gândit că dacă le-aş fi citit eu însumi cu ani în urmă, înainte să mă căsătoresc în clipe în care eram apăsat de deznădejde sau de tristeţe , ar fi reuşit să îmi zdruncine puţin punctul de vedere creştin asupra acestei probleme... Şi am regăsit aceeaşi întrebare la mulţi tineri creştini, studenţi sau absolvenţi de facultate: "dar dacă totuşi ar fi mai bine să testăm compatibilitatea sexuală cu persoana cu care vrem să ne căsătorim?"

Nu cred că greşesc gândindu-mă că, citind prima parte a acestui articol, aceşti tineri vor simţi îndoiala strecurându-se iarăşi în inimile lor. O fată chiar mi-a spus: "când scrii despre sexualitatea premaritală să nu faci referire la ce gândesc tinerii, că ne pui sare pe rană. Şi aşa îmi este greu să rezist"

Şi totuşi, am considerat că este folositor ca unii tineri să îşi conştientizeze această îndoială. Mai mult chiar, tocmai acestor tineri li se adresează acest articol. Cei care sunt hotărâţi să ducă o viaţă creştină nu au nevoie de el, iar pe cei care sunt decişi să trăiască în păcat nu am cum să îi conving să renunţe. "Atunci?..."

Atunci îi rog pe ceilalţi să nu mai citească, şi îţi scriu ţie, celui cu o fărâmă de îndoială în suflet

Suntem în stare să facem o faptă eroică vreme de câteva minute, vreme de câteva ore sau de câteva zile. Dar ne îngrozeşte gândul că tot viitorul nostru poate fi distrus datorită unei alegeri greşite. Alegerea soţiei este una dintre cele mai importante alegeri în viaţă. Toţi ne dorim o pereche minunată, o viaţă fericită, plină de dragoste. Unii îşi doresc să aibă şi copii frumoşi, o casă în care să locuiască şi un serviciu care să îi mulţumească Nimic rău în asta, dimpotrivă.

Când e vorba de alegerea soţiei, încerci să fii cât mai atent: maşina sau serviciul se pot schimba mai uşor, dar soţia, mai greu. Cu toate că rata divorţurilor este în continuă creştere, simţi şi tu că divorţul este un eşec de care nu vrei să ai parte. Există multe criterii de care trebuie să ţii seama când îţi alegi soţia[79]. Unul căruia i se dă foarte multă importanţă în zilele noastre este compatibilitatea sexuală. Acest subiect îi frământă chiar şi pe unii din tinerii creştini, care merg la biserică, se spovedesc, se împărtăşesc etc. Un prieten al meu, fecior la 32 de ani, care vrea să se însoare cu o fată care nu mai e fată, mi-a spus de curând că ea tot insistă să facă dragoste cu el deşi fata merge la spovedanie, vrea să ducă o viaţă creştină Şi mă tot roagă să îi spun şi ei ce scriu pe tema Tinerii şi sexualitatea, doar-doar o conving să nu îl mai preseze atât.

Prima precizare pe care o fac este că feciorii şi fecioarele, pe de o parte, iar bărbaţii şi femeile, pe de alta[80], au motive diferite pentru a testa această compatibilitate înainte de nuntă. Asupra feciorilor şi fecioarelor presiunea e poate mai mare: au luptat vreme îndelungată cu patima desfrâului şi cu dorinţa de a-şi exprima sentimentele făcând dragoste, au rezistat până ce au găsit persoana cu care vor să se căsătorească, şi atunci asaltul binevoitor al prietenilor, părinţilor, mass-mediei îi sperie: "Dacă nu vă verificaţi compatibilitatea sexuală, veţi eşua". Misterul e mare, atracţia puternică

Bărbaţii şi femeile decişi să se căsătorească au şi ei motivele lor pentru a-şi testa compatibilitatea. Experienţa lor e un argument că modul în care partenerul reacţionează în pat nu e dependent nici de frumuseţea şi nici de inteligenţa sa Aici trebuie să intrăm în detalii mai indecente: în linii mari, se consideră că această compatibilitate este determinată de trei factori modul în care celălalt reuşeşte sau nu să se dăruiască celuilalt (la limită, actul sexual fiind pentru egoişti doar o masturbare în cuplu), sau altfel spus: "cât de intens e sentimentul pe care îl transmiţi celuilalt", potrivirea după criteriul dimensiunii şi măsura în care celălalt este maestru în arta erotismului.

Experienţa unora îi determină să dea mai multă importanţă unui factor sau altuia, dar fiecare factor îşi are importanţa lui

Cât priveşte primul factor, feciorii se pot întreba: "Dar cum putem vorbi de transmiterea unui sentiment prin actul sexual făcut în afara nunţii, când Biserica învaţă că e un păcat, că e o lucrare care ucide sufletul?"

Biserica vede lucrurile în adevăr. Cea mai frumoasă poveste de dragoste (gen Titanic) nu este de ajuns pentru a birui păcatul Dar asta nu înseamnă că toţi cei care desfrânează simt angoase, mustrări de conştiinţă Nu, unii încearcă, sincer, să facă dragoste. Şi o femeie care vede că un amant îi acordă multă atenţie, că se poartă cu ea delicat, încercând să o facă fericită, în timp ce amantul de dinainte nu căuta decât să îşi facă toate poftele, este firesc că îl va prefera pe ultimul, alături de care simte altceva "Dar face ea dragoste cu ultimul?" Din punct de vedere creştin, nu se poate face dragoste fără binecuvântarea nunţii. Dragostea adevărată e străină păcatului Dar cei care trăiesc în păcat nu îşi dau seama de înşelarea lor. Şi, atunci când aceştia vor să se căsătorească, insistă să testeze compatibilitatea sexuală cu celălalt

Care este perspectiva creştină asupra acestui prim factor? Când doi oameni trăiesc necununaţi, atunci vieţile lor sunt dominate de egoism sau de o dragoste pătimaşă. Este firesc ca acest egoism să se răsfrângă şi în pat. Dar în familia creştină raportul este răsturnat: fiecare încearcă să înfrumuseţeze cât mai mult viaţa celuilalt (e adevărat, există şi în familia creştină unele oscilări, tensiuni, atitudini egoiste, dar nu sunt majoritare). Căldura şi frumuseţea iubirii dintre soţii creştini se reflectă şi în viaţa lor intimă Deci, nu e nevoie de nici o verificare anterioară a compatibilităţii[81]. Toţi cei care au trăit în păcat trebuie să înţeleagă că viaţa intimă în familie este ceva absolut deosebit, care nu seamănă cu ce trăiau înainte. Parcă ar fi altceva. (Mă întreba tot prietenul meu de 32 de ani ce diferenţă este între soţii şi concubinii care fac dragoste. I-am răspuns: unii zboară, iar alţii merg Nu se poate compara zborul cu mersul, este altceva)

Cât priveşte al doilea factor, compatibilitatea organelor, studiile medicale arată faptul că există în realitate foarte puţine cazuri de incompatibilitate sexuală reală Ce e interesant e că mii de cupluri care şi-au verificat şi răsverificat compatibilitatea sexuală înainte de nuntă, după câţiva ani divorţează invocând ca motiv tocmai nepotrivirea în pat Iată deci că nu i-a ajutat la nimic că îşi mai verificaseră şi înainte compatibilitatea, şi atunci trecuseră testul

Cum stau lucrurile? În astfel de situaţii soţii nu sunt interesaţi decât de plăceri trupeşti. Or, viaţa nu e pentru plăceri de moment, e pentru dobândirea mântuirii. Şi în viaţa de familie apar probleme, ispite. Şi aceste probleme se răsfrâng şi în pat. Dacă soţii nu vor să se lupte să depăşească aceste probleme, ci fug pur şi simplu de ele evadând din "lanţurile" familiei, viaţa lor nu va fi o viaţă împlinită. Dar, dacă soţii au răbdare şi credinţă în Dumnezeu, încercările vor trece, în familie va fi iar linişte. Şi această linişte va acoperi şi micile tensiuni care au avut loc în pat. Va fi din nou bine, şi problemele vor deveni amintiri[82]

Cât priveşte al treilea factor, aici învăţătura creştină e clară: orice perversiune este păcat, orice perversiune distruge dragostea. Chiar dacă cei care au astfel de exigenţe spun că tocmai aşa îşi arată dragostea, dragostea lor e o dragoste animalică, epidermică, un drog ieftin. În familie nu trebuie să te aştepţi ca partenerul să cunoască toate tehnicile de Kama Sutra, trebuie să te aştepţi ca el să îţi dăruiască dragoste Şi această dragoste nu necesită nici recorduri sexuale, nici perversiuni şi nici tehnici erotice speciale Dar e o dragoste care, aşa cum dau mărturie toţi cei care au cunoscut-o[83], împlineşte.

Îmi dau seama însă că vorbind despre cei trei factori care determină compatibilitatea[84], nu am reuşit să depăşesc penibilul situaţiei în care m-am aflat când am citat părerile Mădălinei şi Doinei, care afirmau foarte clar că există cupluri care au regretat amarnic faptul că nu şi-au testat compatibilitatea sexuală.

Eu cred însă că problema trebuie privită din alt unghi. Am discutat o dată cu un tânăr fecior:

"- Deci, eşti convins că va fi nevoie să testezi compatibilitatea sexuală cu fata pe care o vei alege înainte de a te însura.

- Da, dar până atunci mă păstrez curat.

- De ce crezi că e nevoie să o testezi?

- Ca să nu divorţăm după nuntă.

- Crezi că poate fi acesta un motiv de divorţ?

- Sunt sigur.

- Atunci te întreb: nunta e lăsată de Dumnezeu, sau e invenţie omenească?

- E lăsată de Dumnezeu, de asta e şi Taina nunţii.

- Dumnezeu vrea ca oamenii care se căsătoresc să divorţeze?

- Nu, vrea să trăiască fericiţi împreună.

- Atunci, nu e normal să vrea ca oamenii care se căsătoresc să împlinească toate condiţiile pentru a avea o viaţă fericită împreună?

- La ce te referi?

- Dacă e atât de importantă compatibilitatea sexuală, de ce nu a vorbit Dumnezeu în Vechiul Testament despre testarea ei, şi nici Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu ne-a spus nimic în Legea cea Nouă? Oare să nu ştie Dumnezeu ce e important pentru om?

- Ba da, ştie.

- Atunci, de ce nu îi lasă pe oameni să facă ce e bine?

- Păi, nu e bine, e păcat.

- De ce e păcat?

- Că aşa a zis Dumnezeu, că e păcat să desfrânezi.

- Deci, testarea compatibilităţii e un păcat necesar?

- Da, cam aşa ceva"

Aici e problema principală Nu înţelegem că Dumnezeu ne iubeşte, că ne-a creat pentru a ne bucura de fericirea veşnică, ne-a rânduit calea mântuirii astfel încât fiecare pas al nostru să fie binecuvântat Nu înţelegem că Dumnezeu vrea ca toată viaţa noastră să fie o viaţă curată, o viaţă de sfinţenie, o viaţă frumoasă şi senină.

Dumnezeu nu putea să lase fără binecuvântare un pas atât de important în viaţa omului cum este pregătirea pentru întemeierea unei familii. Dacă Dumnezeu ar lipsi în acest moment, I-ar fi foarte greu să intre mai apoi în viaţa familiei Dumnezeu a rânduit toate cu înţelepciune, şi fiecare pas al vieţii noastre ar trebui să stea sub acoperământul Său.

"Atunci?"

Atunci rămân două posibilităţi: poate Dumnezeu să binecuvânteze această testare prenupţială? Nu, hotărât nu. Atât prin Vechiul cât şi prin Noul Testament, Dumnezeu ne spune că această experienţă are urmări triste pentru trupul şi sufletul omului

Atunci, dacă Dumnezeu nu binecuvântează acest test, înseamnă că nu e nevoie de el Înseamnă că, atunci când se pune problema întemeierii unei familii, sunt importanţi ceilalţi factori credinţa, virtuţile, iubirea, frumuseţea (unii pun mai mult preţ pe cea sufletească, alţii pe cea trupească) etc.

Compatibilitatea sexuală apare în mod firesc[85], şi este rodul iubirii curate şi puternice.

"Da, teoria este bună, dar ce ne facem cu eşecul Doinei?"

Întrebarea e foarte bună. Ne-am învăţat să împărţim lumea după criterii standard, dar pierdem din vedere amănuntele. Da, Doina s-a măritat fecioară, dar a fost o fecioară înţeleaptă?

Cum vine asta? Oare viaţa ei a fost o viaţă creştină, binecuvântată de Dumnezeu?

"Dar aproape sigur a avut parte de Taina nunţii, că toţi se căsătoresc şi la biserică"

Asta nu înseamnă foarte mult. În Limonariu citim cum un sfânt a fost mustrat de Dumnezeu că boteza oameni lipsiţi de credinţă:

"A fost întrebat odată sfântul Atanasie, papa Alexandriei, dacă poate fi botezat cineva fără să creadă, potrivit rânduielii şi propovăduirii creştine, sau dacă ar fi botezat pentru alte pricini, prefăcându-se a crede, ce va fi cu el şi cum îl primeşte Dumnezeu. Sfântul Atanasie a răspuns, zicând:

- Aţi auzit că, în timpul unei ciume când mulţi de frica morţii alergau la botez, s-a arătat fericitului şi mucenicului Petru cineva în chip de înger şi i-a spus:

- Până când tot trimiţi aici pungi sigilate şi complet goale şi fără nimic înăuntru?

Atât cât se poate înţelege din cuvintele îngerului, pungile sigilate sunt cei care au pecetea botezului, care socotind că au să capete vreun bine dacă s-ar boteza, s-au botezat"[86].

Aşa cum există oameni care se botează formal, fără să aibă credinţă, tot aşa există oameni care se cunună numai de ochii lumii, pentru spectacol, şi nu pentru că vor să ducă o viaţă creştină. Şi tot "pungi goale şi sigilate, fără nimic pe dinăuntru" sunt căsătoriile lor

Cei care regretă că s-au căsătorit feciori au avut o feciorie neînţeleaptă Nu au cunoscut viaţa în Hristos, şi-au păstrat fecioria numai din motive morale, sau din timiditate (sau pentru că nimeni nu le dădea atenţie e şi acesta un motiv foarte real).

Din câţi oameni cunosc care duc viaţă creştină, nu ştiu pe nimeni care să fi regretat că nu a testat compatibilitatea sexuală cu perechea sa[87]. Chiar dacă mulţi au avut mult de luptat pentru a rezista acestei ispite. Da, ispita e mare, important este să rezişti până la capăt (cu toate poticnirile, mai mici sau mai mari, care apar pe parcurs).

Aşa că, staţi liniştiţi. Fie că v-aţi păstrat fecioria, fie că v-aţi pierdut-o, dar aţi recâştigat-o prin pocăinţă, dacă aveţi nădejde în Dumnezeu, El vă va trimite exact perechea de care aveţi nevoie. El, care cunoaşte cu de-amănuntul trupurile şi sufletele voastre, vă va purta de grijă ca în familiile voastre să fie înţelegere pe toate planurile.

Dar, nu uitaţi: principalul este să Îi faceţi loc în vieţile voastre, şi în casele voastre. Că dacă Îl lăsaţi pe Dumnezeu să stea doar în sufrageriile şi în bucătăriile voastre, iar în dormitor vă purtaţi ca nişte păgâni

Ştiu că mulţi tineri afirmă că îşi încep viaţa sexuală pentru că simt nevoia să îşi trăiască libertatea. Există însă numeroase studii care arată că o astfel de libertate este de fapt cea mai banală formă de sclavie faţă de lanţurile manipulării prin televiziune. Iată câteva date interesante:

"Când elevii de colegiu au fost puşi să identifice câteva persoane pe care ei le consideră model pentru comportamentul personal, ei au selectat în primul rând personaje din lumea TV, care s-au evidenţiat printr-o atitudine sexuală extrem de permisivă şi cu o foarte mare frecvenţă a relaţiilor sexuale (Fabes şi Strausse, 1987). []

Adolescenţii care se identifică îndeaproape cu personaje de la televizor mărturisesc că se simt nesatisfăcuţi de faptul că sunt virgini sau de experienţa sexuală pe care au avut-o (în cazul în care întreţin deja relaţii sexuale) (Baron, 1976, 1977; Couringht şi Baran, 1980). []

Elevii de liceu cărora li s-au proiectat filme cu conţinut sexual explicit acceptă cu o mai mare uşurinţă infidelitatea sexuală şi promiscuitatea decât grupul de control (grup format din tineri provenind din acelaşi mediu, cărora nu li s-au proiectat filmele respective) (Zillmann, 1994). Adolescenţii care au vizionat doar 10 videoclipuri au devenit mult mai deschişi în a privi ca acceptabile relaţiile sexuale înainte de căsătorie. [] De asemenea, se arată că expunerea intensă a tinerilor la materialele ce vizează relaţiile sexuale dinaintea sau în afara căsătoriei îi desensibilizează, determinându-i să le considere normale (Bryant şi Rockwell, 1994). []

Un studiu făcut pe 391 de elevi ai unui liceu din Carolina de Nord a găsit că, pentru aceia care au vizionat în mod selectiv mai multă sexualitate la televizor, începerea vieţii sexuale în anul respectiv a devenit mult mai probabilă (Brown şi Newcomer, 1991)"[88].

Astfel de studii ne arată că tinerii care îşi proclamă libertatea de a duce o viaţă desfrânată nu sunt decât nişte zombbie, nişte sclavi care au fost spălaţi pe creier de mass-media. Nu e de mirare că, în amăgirea lor, se consideră superiori tuturor creştinilor, pe care îi consideră sclavi ai lui Hristos

O cititoare îmi scrie: Poate ar fi interesant să aduceţi în discuţie şi faptul că există fete care îşi pierd virginitatea pentru că nu au curajul să fie altfel. Imaginaţi-vă că eu am căutat un "personaj" care să mă ajute "să fiu şi eu în rândul lumii", pentru că era ciudat ca la 20 de ani să fiu virgină. Vă puteţi imagina ceva mai aberant? Asta nu e o poveste, e adolescenţa mea. Pentru mine virginitatea a fost o problemă pe care trebuia să o rezolv. Pentru că nu eram suficient de "cool", deşi pe atunci nu se folosea cuvântul ăsta. Dar exista convingerea că, dacă la 20 de ani eşti virgină, eşti cumva un soi de ciudăţenie a naturii. Şi convingerea asta mai există şi acum!!! Cred că nu e cazul să vă mai spun şi cât de tare mă lupt încă cu consecinţele hotărârilor pe care le-am luat atunci, hotărâri pe care de cele mai multe ori le-am pus în practică. Şi nu au trecut "decât" vreo zece ani de atunci!!! Rândurile ei mi se par destul de grăitoare

Apusul unui tabu

Întrucât prin articolele citite până acum s-a stabilit o punte de legătură între mine şi cititori, cred că îmi permiteţi să vă atrag atenţia asupra unui lucru: duhovnicul meu mi-a sugerat, fără să îmi impună totuşi, să scot din carte articolul care urmează care este despre sexul oral , ca nu cumva anumiţi cititori cu minţi curate să se vatăme. Dar m-a lăsat totuşi să mă sfătuiesc şi cu alţi duhovnici care au mulţi tineri la spovedanie, iar aceştia au fost de părere că articolul poate să îi pună pe gânduri pe cei care sunt căzuţi în păcatul desfrâului. Deci, am lăsat articolul numai şi numai pentru aceştia. Îi rog pe ceilalţi cititori să nu îşi facă singuri rău şi să "sară" peste acest articol. Ştiţi doar că există medicamente pe care, dacă oamenii sănătoşi le iau fără nici un rost, se îmbolnăvesc

Voi începe articolul meu reproducând câteva fragmente dintr-un dialog purtat de câţiva tineri pe un forum de internet[89]. (Celor care s-ar grăbi să afirme că forumul respectiv nu este reprezentativ pentru orientările tinerilor de astăzi le răspund că am citit multe alte forumuri în care poziţiile tinerilor erau mult mai XXX decât pe acesta, care faţă de celelalte este "cuminţel" )

În acest dialog pe teme sexuale a nimerit la un moment dat un creştin ortodox, care a încercat să scrie câteva cuvinte de pe baricade creştine. Şi-a luat nick-name-ul Lavrentie. Iată punctul său de vedere şi comentariile aferente.

Lavrentie: Dacă ai credinţă, nu faci sex oral - pentru simplul motiv că unii mai au bun simţ, principii şi un Dumnezeu în viaţa lor. Ştiţi că Hristos a condamnat practicile perverse (chiar şi "specialiştii" pomenesc sexul oral la perversiuni, deci acte în afara firii). Fiecare alege cum să trăiască, dar vom răspunde pentru faptele noastre

Adeline: Lavrentie, tu nu ştii că e mai păcat să păcătuieşti cu gândul (ca tine!!!) decât cu fapta?

Ariana: Auzi, Lavrentie, dacă unii fac sex oral, asta nu înseamnă că nu cred în Dumnezeu!!! Unde trăieşti? Sau nu ai unde să îţi ţii orele de religie? Deci stai liniştit şi lasă teoriile!!!

Azazel: Mă Lavrentie, mai lasă-mă te rog cu lecţiile tale despre dumnezeu şi religie! Religia nu face decât să prostească lumea şi să adune masele de proşti! Normal că o babă sau una de aia cu batic n-o să accepte sexul oral pentru că nu are o minte deschisă, nu are concepţii mai inteligente. Mintea ei se limitează doar la religie şi la biserică! Şi nici religie nu ştie, la urma urmei, pentru că religia este o ştiinţă, la urma urmei! Aia ştie doar ce aude: E Paştele, hai la un praznic, hai la o pomană. Atât. Şi bârfeşte cu cei din sat la masă! Wake up! Asta e România, ar trebui să încercăm să o mai schimbăm puţin!

Ajna: Nu aş vrea să te jignesc dar, din câte ştiu, atâta timp cât acel sex oral este făcut din dragoste şi ambii parteneri sunt de acord, nu cred că Dumnezeu ar avea ceva împotrivă. În dragoste nimic nu e pervers sau ruşinos, atâta timp cât e vorba de dragoste şi nu de sex, părerea mea

Ştiu că dacă un preot ar citi astfel de păreri, s-ar simţi indignat: "Vai, dar astfel de păreri sunt ale unei minorităţi care trăieşte în păcat şi care face păcate împotriva firii. Dacă ar fi întrebaţi tinerii din parohia mea ce părere au, ar repeta toţi că este un mare păcat, care atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeu".

Aş îndrăzni să îi spun unui astfel de preot că, deşi tinerii care vin să se spovedească în fiecare post nu practică sexul oral, totuşi mulţi dintre ceilalţi îl practică cu dezinvoltură. Unii tineri care vin pentru prima oară la spovedanie au avut o astfel de experienţă, chiar dacă nu recunosc aceasta încă de la prima mărturisire a păcatelor.

Ce e dureros este că tinerii care polemizează cu Lavrentie nu văd nici o tensiune între sexul oral şi credinţa în Dumnezeu. Nu ştiu dacă fiecare dintre ei a reuşit să îşi sufoce conştiinţa, dar par pur şi simplu oripilaţi de viziunea îngustă a lui Lavrentie, care de fapt nu face altceva decât să afirme învăţătura Bisericii privitoare la această problemă

Punctul de vedere potrivit căruia sexul oral este perversiune are din ce în ce mai puţini susţinători. Foarte mulţi tineri îl consideră o metodă de a-i împărtăşi celui pe care îl iubeşti dragostea curată pe care i-o porţi.

Voi vorbi puţin despre motivele pentru care unii tineri care cred în Dumnezeu practică sexul oral.

Aş începe totuşi prin a atrage atenţia asupra campaniei puternice de care are parte această practică sexuală: o grămadă de articole care stârnesc curiozitatea celor care nu au fost iniţiaţi în aşa ceva, articole care aduc argumente cum că de fapt sexul oral nu ar avea nici o legătură cu credinţa în Dumnezeu, că nu e un păcat, că numai cei cu idei învechite se abţin de la practicarea sexului oral. Statisticile arată că multe cupluri practică sexul oral.

"Dacă toţi (sau aproape toţi) practică aşa ceva, eu de ce aş sta deoparte?", se întreabă unele fete sau unii tineri care vor să îşi păstreze fecioria, dar în acelaşi timp vor să ajungă la o relaţie cât mai intimă cu persoana iubită.

Principalele avantaje ar fi următoarele:

- nu implică pierderea fecioriei la nivel biologic;

- bolile sexuale se transmit mai greu (am citit că prin sexul oral se poate transmite şi S.I.D.A., alături de alte boli asta în cazul în care în cavitatea bucală există o rană deschisă; acest amănunt este uneori trecut cu vederea în unele articole de promovare a sexului oral);

- nu duce la sarcini nedorite, cum se întâmplă cu actul sexual obişnuit.

Nimeni nu poate contesta faptul că în urma sexului oral nu poate avea loc fecundarea. Totuşi, eu contest faptul că sexul oral este o metodă sigură de evitare a sarcinilor nedorite. Argumentul meu e simplu: sexul oral este până la urmă o etapă pregătitoare pentru sexul normal. O fată care practică sexul oral numai pentru a-şi păstra şi fecioria şi prietenul, în cele din urmă, va renunţa ori la feciorie, ori la prieten. Pentru că prietenul se va plictisi repede de monotonia sexului oral. Şi fata care a acceptat să facă sex oral numai pentru a nu-şi pierde iubitul va renunţa mult mai uşor la fecioria ei decât o fată cu gura nespurcată. Cred deci că sexul oral va duce la sex normal, aşa că va fi un pas spre sarcinile nedorite. După ce o fată e părăsită pe rând de doi sau trei prieteni, pentru că aceştia se satură de fiţele ei de a-şi păstra virginitatea practicând sex oral, aceştia vor face mişto de ea cu găştile lor şi "fecioarei" i se va duce vestea cu viteza Romtelecom-ului. Aşa că - după ce va ajunge ţinta bârfelor - săraca fată se va sătura să îşi apere himenul care i-a adus atâtea necazuri. Şi se va culca cu primul cavaler care se va oferi să o ridice din groapa deznădejdii. Aşa că prilejul de a ajunge la sarcini nedorite nu va fi ratat.

Să vorbim acum despre păstrarea fecioriei şi practicarea sexului oral. Sunt fete care, dorindu-şi să se mântuiască, dar dorindu-şi în acelaşi timp să îşi păstreze prietenul, acceptă compromisul de a face sex oral.

"Nici ca mine, nici ca tine", îi spune prietenul fetei. "Facem sex oral şi rămânem împreună. Am nevoie de o dovadă de dragoste din partea ta"

Este trist că există băieţi care spun cu sinceritate astfel de lucruri. Ei nu consideră că şi-ar răni prietenele cerându-le această dovadă de dragoste, dovadă pe care oricum multe fete o oferă şi fără să li se ceară.

Însă o fată care este creştină nu ar trebui să accepte un asemenea compromis. Sexul oral este un mare păcat. Aceasta nu este o părere, nu este o idee învechită. Ce a învăţat Biserica că este păcat, păcat rămâne. Dacă mâine ar spune cineva că furtul nu este un păcat şi dacă demonstrează cu argumente sociale sau psihologice aşa ceva, nu rezolvă nimic. Da, tinerii au dreptate să nege anumite idei fixe ale sociologilor sau ale psihologilor, idei scornite de mintea omenească, care uneori pierd din vedere esenţialul unei situaţii. Dar nu au dreptate să nege adevăruri pe care nu sunt în stare să le judece.

Oamenii nu pot decide ce este şi ce nu este păcat. Dumnezeu, Cel care a făcut cerul şi pământul, ne descoperă care este calea pe care trebuie să mergem. Normele morale nu le putem fixa noi. Noi putem doar să acceptăm sau să respingem normele pe care ni le-a rânduit Dumnezeu şi să le înlocuim cu ale noastre, care sunt false. Dumnezeu nu a fixat în mod artificial normele morale, ci aceste norme morale sunt legate de însăşi fiinţa umană, de modul în care ea a fost creată de Dumnezeu şi de rostul pentru care a fost creată. Poate că dacă pe lumea cealaltă singura desfătare ar fi cea sexuală, atunci Biserica i-ar îndemna pe oameni să cunoască toate perversităţile cu putinţă ca să se antreneze pentru veşnicie.

Numai că cei care s-au îndeletnicit cu perversiunile sexuale sau cu alte păcate nu vor vedea pe lumea cealaltă lumina la care au fost chemaţi. Vor ajunge în iad. Hristos ne cheamă să dobândim adevărata împlinire, adevărata bucurie. Poruncile lui Hristos sunt jaloane care ne arată drumul spre această bucurie.

"Cine este Hristos să îmi interzică mie să fac sex oral?"

Hristos nu poate împiedica pe nimeni să păcătuiască. El nu forţează libertatea omului. Dar, întrucât ne arată calea mântuirii, trebuie să ne atragă atenţia asupra faptului că păcatul este păcat şi că orice formă de păcat duce la pierderea mântuirii.

Oare Duhul Sfânt, Care Se îndepărtează de cei care păcătuiesc, va rămâne asupra celor care fac sex oral numai pentru că moda perversităţilor are din ce în ce mai mulţi fani? Nu, desfrâul este şi rămâne tot desfrâu.

Întrucât de obicei tinerii le cer prietenelor lor să facă acest compromis (nu am auzit de nici un caz în care un tânăr să fie ameninţat că dacă nu acceptă să îi facă prietenei această poftă va fi părăsit), le spun fetelor să nu se lase păcălite de cursa compromisului. Cum ar putea o gură care se spurcă prin sex oral să ia anafură, agheasmă sau să sărute sfintele icoane? Cum ar putea o astfel de gură să primească Sfintele Taine, adică pe Însuşi Hristos? Oricât de bine ar spăla pasta de dinţi, sau oricât de eficientă ar fi guma de mestecat cu efecte igienice, totuşi fără multă pocăinţă rana păcatului nu se poate şterge.

Nu ştiu dacă e cazul să pomenesc despre Sfânta Împărtăşanie, pentru că de obicei o persoană care practică sexul oral nu se gândeşte la Sfintele Taine, dar totuşi se gândeşte să sărute icoanele când intră într-o biserică. O face cu dezinvoltură, fără să se gândească că aceeaşi gură cu care îi atinge pe sfinţi s-a spurcat şi se va mai spurca prin păcat.

Sexul oral este o formă de curvie. Gura nu este lăsată de Dumnezeu pentru perversiuni. Acest lucru ar trebui să fie clar pentru toţi creştinii. Chiar dacă mass-media ne atrage atenţia asupra faptului că în majoritatea cuplurilor căsătorite care nu duc viaţă creştină această specialitate este la loc de cinste în ghiveciul de erotism, nici un creştin cu frică de Dumnezeu nu ar trebui să se lase pradă acestei plăceri drăceşti. Dacă într-o familie soţii practică sex oral, sau orice altă perversiune, familia respectivă nu se mai poate numi creştină[90]. Oricât de multă ar fi cantitatea de rugăciune prin care soţii încearcă să compenseze desfătările lor animalice

O cititoare face o observaţie legată de acest articol: Legat de sexul oral: nu văd nicăieri cuvântul "repulsie". Nu am putut presta aşa ceva timp de patru ani cât am avut prieten, şi dumnealui a fost tare nemulţumit. Eu nu am prestat din trei motive: din cauză că mi-e silă, din cauză că nu am găsit în instinctele mele absolut nimic legat de chestia asta şi din cauză că niciodată nu mi se pare femeia mai batjocorită şi mai urâtă decât când face aşa ceva. Oare fetelor de azi chiar nu le mai este scârbă? Sincer, mă îndoiesc că la început nu le-ar fi, şi atunci ar trebui încurajate să-şi urmeze pornirile fireşti[91]. Numai când te gândeşti că majoritatea bărbaţilor ajung să aibă multe partenere înainte şi cară după ei tot bagajul de viruşi şi microbi găsiţi prin alte locuri. Din discuţiile cu prietenele mele: la majoritatea le este silă şi o fac de nevoie[92] până când probabil se imunizează.

Câteodată am mai încins nişte discuţii pe tema asta cu diverşi amici şi câţiva dintre ei îmi reproşează că nu am încercat. Cum pot să încerc ceva ce-mi provoacă repulsie? Aş putea încerca şi o friptură plină de grăsime, aş vomita de vreo două ori până m-aş obişnui să mănânc extrem de gras, sau aş putea să încerc şi cu o femeie, iar dumnealor, ei, cei plini de sfaturi, ar putea să încerce şi cu bărbaţi ca să le fie şi lor niţică greaţă[93]. Ce este aşa de greu de înţeles că fiecare avem o limită de la care nu mai suntem dispuşi să încercăm?!

Nu mă conving deloc predicile

Un cititor: Ah,! Nu mă conving deloc predicile în care Biserica zice că sexul oral e păcat. Vreau o explicaţie mai clară. Spune-mi mai bine dacă sexul oral afectează relaţia din cuplu, dragostea, percepţia asupra unirii trupeşti. Altfel nu scap nici eu de ispita de a mă gândi că e ceva bun în asta. Nu am făcut nici asta şi nici alte prostii, sunt fecior deşi am terminat facultatea, dar ispita e ispită

Încerc să îţi răspund în câteva rânduri. Dar nu ştiu dacă asta este ce aşteptai de la mine. Pentru că pentru a ajunge la subiectul care te interesează va trebui să îţi explic o "teorie" întreagă

Vreme de sute de ani creştinii au ţinut poruncile lui Dumnezeu. Nu toţi, evident, au fost şi căderi (tocmai de asta Sfinţii Părinţi au dat canoane pentru diferitele păcate), dar a fi creştin însemna a şti că Dumnezeu vorbeşte prin Biserică, că Biserica, Trupul lui Hristos, învaţă numai şi numai adevărul

De o vreme însă, omul a început să nu se mai mulţumească cu răspunsul simplu: "Aşa zice Biserica". Vrea să se convingă, caută explicaţii logice; şi, dacă nu le găseşte, pune la îndoială cuvântul Bisericii. "Da, în Biblie scrie că omul trăieşte pe pământ o singură viaţă, după care îl aşteaptă raiul sau iadul Dar există dovezi favorabile reîncarnării, există oameni care îşi amintesc vieţile trecute. Biblia greşeşte", spun unii. Numai că Biblia nu greşeşte, greşesc cei care se lasă păcăliţi de o anumită lucrare drăcească pentru că cei care îşi amintesc cu precizie amănunte din "vieţile lor trecute" se află într-o stare de semiposedare demonică, diavolul şi nu omul fiind adevăratul martor al evenimentelor "amintite".

Nu e rău să citeşti cărţi prin care este combătută credinţa în reîncarnare, rău este să te îndoieşti de faptul că Biserica este Trupul lui Hristos, Trup în care minciuna nu încape

Există două moduri diferite de căutare a argumentelor: în primul, cuvântul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Biserici este pus la îndoială şi este crezut numai atunci când este susţinut de argumente logice situaţie în care poziţia Bisericii nu este considerată ca fiind întemeiată pe adevărul revelat de Dumnezeu, şi al doilea, poziţia în care, deşi omul crede că ce învaţă Biserica este adevărat, caută lămuriri, caută explicaţii. Şi nu pentru că se îndoieşte de cele învăţate de Biserică, ci pentru că vrea să înţeleagă mai bine o problemă sau alta

Mi se pare că poziţia ta se regăseşte în primul mod de a pune problema. Acest mod mi se pare foarte periculos. De ce? Poate că la unele subiecte vei putea găsi argumentele logice de care ai nevoie şi te vei convinge singur că demersul tău e bun. Dar, la un moment dat, nu vei mai găsi argumente, sau vei găsi argumente contrare poziţiei Bisericii. Şi atunci, în loc să îţi dai seama că raţionamentul tău a avut anumite scăderi, că, deşi ai avut impresia unei imagini de ansamblu, totuşi există elemente de care nu ai ţinut seama, te vei îndepărta de Biserică, fiind de părere că nu are rost să te supui orbeşte unor teorii învechite şi mincinoase

În cazul acesta, şi dacă ţi-aş aduce şi dacă nu ţi-aş aduce argumente împotriva sexului oral (sau împotriva masturbării, sau împotriva homosexualităţii), pe tine perspectiva creştină nu te-ar interesa decât în măsura în care poate să confirme supoziţiile sau concluziile tale. Dar eu nu vreau să intru într-un astfel de joc. Pentru că, aducându-ţi argumente, ţi-aş da apă la moară pentru a-ţi menţine propriul mod de căutare a adevărului.

Îmi voi spune totuşi punctul de vedere dintr-un motiv foarte simplu: să presupunem că toţi necredincioşii din lume ar fi convinşi de cineva că sunt cu toţii homosexuali. Dacă le-aş aduce contraargumente de tip religios, nu le-ar lua în seamă. Aşa că aş încerca să le aduc argumente medicale, psihologice, sociale Argumentele mele de fapt nu sunt argumentele mele, ci sunt argumentele pe care mi le-am însuşit la rândul meu nu i-ar apropia pe necredincioşi de Dumnezeu, dar cel puţin i-ar ajuta să nu cadă şi în păcatul homosexualităţii. Cu fiecare om care alege să facă un păcat, întreaga lume devine mai murdară. Tot aşa cum, cu fiecare virtute a unui om, lumea devine mai curată

Nu am multe lucruri de spus: Dumnezeu, Care l-a creat pe om pentru ca acesta să cunoască bucuria veşnică, ştie mai bine ce îi este de folos şi ce nu îi este de folos omului. Tocmai pentru că el l-a făcut pe om Omul nu poate să se cunoască pe sine mai bine decât îl cunoaşte Cel care l-a creat

Tu poate aştepţi însă argumente practice, care să nu aibă nici o legătură cu sfera religioasă Îţi voi spune atunci concluzia la care am ajuns, după ce am încercat să stau de vorbă cu cât mai mulţi tineri unii chiar căsătoriţi care au avut căderi de acest gen: sexul oral (sau orice altă perversiune) distruge în timp dragostea adevărată Omul devine egoist, preocupat din ce în ce mai mult de propria persoană şi din ce în ce mai puţin de celălalt. Iar faptul că partenerii îşi fac anumite perversiuni pe rând unul altuia nu este o dovadă de dăruire a dragostei, ci un fel de comerţ ieftin de senzaţii tari. "Îţi fac asta ca să îmi faci şi tu mie acelaşi lucru"

E adevărat faptul că într-o primă fază a păcatului există o senzaţie de dăruire reală, de spargere a unor bariere, de dragoste fără margini Numai că această senzaţie trece repede, întrucât se descoperă noi bariere, noi limite care trebuie depăşite, noi experienţe mai incitante decât cele anterioare. Şi "marea dăruire" devine blazare, devine ceva banal şi, mai devreme sau mai târziu, unul din parteneri se va sătura. Şi va căuta experienţe noi, cu un partener nou sau chiar cu mai mulţi , pentru a trăi viaţa la maxim, îmbunătăţind "reţeta" veche

E adevărat că fanii acestei practici vor spune că ea le-a adus o sumedenie de avantaje, că i-a ajutat să îşi îmbunătăţească relaţia din cuplu etc. Ce fată ar fi proastă să spună public: "Eu am încercat, dar a fost o mare dezamăgire"[94]

Cât priveşte faptul că "nu scap nici eu de ispita de a mă gândi că e ceva bun în asta", să ştii că, dacă accepţi ideea că e ceva bun, mai apoi te vei gândi că e ceva ce merită făcut şi apoi vei face. Păzeşte-ţi mintea, că altfel vei cădea

Închei aici. Îmi dau seama că dacă nici predicile Bisericii nu te-au convins, cu atât mai puţin te vor convinge rândurile mele. Eu însă nici nu am încercat să te conving. Am încercat să îţi atrag atenţia doar asupra faptului că modul tău de a căuta adevărul şi de a te raporta la el are anumite minusuri Gândeşte-te foarte serios la faptul că, fiind cu fundul în două luntri, cum se zice în popor, s-ar putea să cazi

Îţi mai spun doar că, pe cât de sigur eşti acum că ai reperele potrivite în căutarea adevărului, s-ar putea ca la un moment dat aceste repere să se prăbuşească. Pentru a face loc ca în inima ta să intre Adevărul

"Va veni ceasul, şi acum este"

Între iubire şi păcat

Sâni mari pentru creiere mici

"Fă-o cu cine vrei,

numai cu mine nu"

Fetelor, să nu cedaţi în nici o seară

Masturbarea

Prezervativul sau aspirina?

Plictiseala,

dragostea şi perversiunile

Moda trupului fără suflet

"Poarta" sărutului

Obsesia formelor "fără fond"

Comoara din discotecă

Păreri despre sexul premarital

Apusul unui tabu

Nu mă conving deloc predicile

"C-aşa beu oamenii tineri"

Nu mă simt vrednică

să intru în biserică

Mi-e silă de mine