| [ drumul
sufletului dupa moarte ] |
 |
|
|
Legenda fecioriei
A fost odata
un împarat, Împaratul Alb, foarte bogat si foarte puternic. Nimeni nu îndraznea
sa porneasca razboi împotriva sa, pentru ca armata sa era numeroasa si ostasii
sai erau foarte viteji. De multa vreme Împaratul Negru avea de gând sa îi ocupe
tronul, dar nu gasea nici o cale sa îsi îndeplineasca dorinta. Asa ca a promis
mari demnitati celui care avea sa îi spuna cum poate sa îl învinga pe Împaratul
Alb. Multi oameni au venit cu tot felul de idei, dar niciuna nu era destul de
buna. Plictisit sa stea de vorba cu oameni lacomi dar grei de cap, împaratul a
hotarât ca, daca cineva îi mai spune vreo idee care nu îl ajuta cu nimic, sa i
se taie capul. Si doua trei capete au zburat nu dupa multa vreme. De atunci au
încetat sa se mai ofere sfetnici pentru înfrângerea Împaratului Alb. Pâna când,
la poarta Împaratului Negru a ajuns un vrajitor batrân, cocosat, cu fata hidoasa.
-
Maria ta, am eu un leac pentru împlinirea dorintei tale.
- Sa îl aud, spuse
împaratul.
- Trebuie sa îi slabim armata.
- Nu e o idee noua…
-
Dar eu stiu cum o vom face.
Si vrajitorul l-a sfatuit sa trimita niste
negustori în tara Împaratului Alb, care sa vânda niste vin fermecat.
-
Cine va bea din el va avea pofte trupesti foarte mari, care nu îl vor parasi decât
dupa ce se va împreuna cu mai multe femei. Vom distruge barbatii, facându-i sa
alerge dupa muieri. Familiile lor vor fi distruse.
- Dar femeile vor încerca
sa îsi convinga barbatii sa nu bea acest vin.
- Nu, vom trimite câtiva
filosofi care vor învata poporul ca nu e nimic rau ca barbatul sa traiasca cu
mai multe femei. Si ideea asta îi va cuceri pe barbati mai repede decât i-ar fi
cucerit orice armata. Pe tineri îi vom convinge ca fecioria nu foloseste la nimic.
Si fetelor o sa le placa ideea asta.
- Dar pâna sa ajunga vinul sa faca
prapad în popor, Împaratul Alb si sfetnicii lui îi vor goni pe negustorii nostri.
Nu le va fi greu sa îsi dea seama ca aceasta bautura poate distruge un popor întreg.
-
Asta asa e. Daca o dam mai întâi la oamenii simpli, Împaratul Alb îsi va da seama
ca e o otrava. Dar, daca îl ametim mai întâi pe împarat, daca îi ametim pe cei
de la curte, nu vom avea necazuri. Iar poporul se va lua dupa ei. Atâta doar,
ca ne trebuie filosofi vicleni, ca sa îi convinga pe cei de la curte ca placerea
trupeasca e singurul lucru de pret în viata. Sa îi convinga ca familia si pastrarea
fecioriei pâna la nunta trebuie sa devina amintiri.
- Asa sa fie. Cât va
dura ca sa cucerim împaratia dusmana?
- Mult, Maria Ta, zece ani. Peste
zece ani îi vom ataca, si nu vor putea sa se mai apere. Vor fi cârpe, nu ostasi.
E mult timp, e adevarat. Dar stiu ca tot de zece ani astepti sa afli o cale de
a o cuceri, si pâna acum nu te-a ajutat nimeni.
- Daca în zece ani nu îi
cucerim, capul tau va fi taiat de calau. Daca îi cucerim, vei fi primul meu sfetnic.
-
Asa sa fie. Ma duc sa pregatesc vinul.
Dupa un an de zile, negustorii Împaratului
Negru reusisera sa îsi agoniseasca musterii la curtea Împaratului Alb. Împaratul
însusi zisese la un ospat ca vinul lor e cel mai bun vin pe care îl bause vreodata.
Cu toate acestea, el îsi daduse seama ca aceasta bautura putea aduce mari tulburari
în împaratia sa. Si ceruse ca vinul fermecat sa se vânda la un pret foarte mare,
ca oamenii din popor sa nu îl poata cumpara.
- Îti dai seama ca ne întârzie
planurile?, îl întreba Împaratul Negru pe vrajitor.
- Nu e nimic grav,
Maria ta. Mai întâi o sa slabeasca conducatorii, asa ca poate nu va mai fi nevoie
de un razboi. Dar eu cred ca oamenii simpli vor gasi o cale sa faca rost de vin
de-al nostru. Si vei vedea ca pâna la urma Împaratul Alb îsi va pierde mintile
si îi va lasa pe oameni sa bea ce le pregatim noi. Nu trebuie sa ne nelinistim.
Vei vedea, chiar daca fiul împaratului nu s-a lasat convins înca sa guste din
ea, pentru ca împarateasa i-a dat o educatie aleasa, pâna la urma va bea si el.
Si daca bea fiul împaratului, nici un tânar sau tânara nu va mai sta departe de
vinul nostru. Si daca îi câstigam pe tineri, cine se mai lupta cu noi peste ani
de zile? Batrânii? N-au nici o sansa. O armata din batrâni si bolnavi nu poate
porni la lupta.
- Da, oricum am auzit ca sfetnicii batrâni sunt singurii
care considera bautura noastra o primejdie pentru împaratia lor. Nu-i nimic, vor
muri de batrânete, unul câte unul.
Încetul cu încetul, dezmatul prindea
în ghearele sale din ce în ce mai multi dregatori, pe sotiile lor si pe copiii
care se apropiau de vârsta la care ar trebui sa îsi întemeieze o familie. Fetele
tinere o luau pe calea desfrâului, sub privirile îngaduitoare ale parintilor lor.
Împaratul Negru îsi freca mâinile de bucurie. Chiar daca Împaratul Alb ceruse
condamnarea la moarte a tuturor oamenilor simpli care, trecând peste hotarârea
sa, bausera din licoarea fermecata, aproape jumatate din dregatori cumparau licoarea
în cantitati tot mai mari. Victoria pe care o prevazuse vrajitorul parea a fi
din ce în ce mai aproape. Dar, când Împaratul Negru era convins ca nimic nu îi
va putea sta împotriva…
Fiul Împaratului Alb a anuntat sa vrea sa îsi aleaga
mireasa. Ca de obicei, sfetnicii care avea fete de maritat asteptasera cu sufletul
la gura acest moment. Fiecare îsi dorea sa se înrudeasca cu împaratul. În fiecare
#generatie solii anuntau cu surle si trâmbite ca se cauta "cea mai frumoasa
si cea mai înteleapta fata" pentru fiul împaratului. Acesta avea o zi întreaga
timp sa îsi aleaga fata careia sa îi daruiasca inima. În tinuturile lor era obiceiul
ca, de îndata ce împarateasa aducea pe lume un fiu, dregatorii si sotiile lor
se grabeau sa mai faca copii, pâna ce aveau o fata care ar fi putut fi viitoarea
împarateasa. Numai dregatorii foarte batrâni erau lipsiti de aceasta sansa. Ceilalti
erau mândri ca fiicele lor puteau fi luate în casatorie de print.
De data
aceasta mesajul solilor trimisi sa vesteasca alegerea miresei era putin schimbat:
"Tânarul print cauta cea mai frumoasa si cea mai înteleapta fecioara, pentru
a o lua de sotie…" Vestea aceasta a adus tristete în multe familii de dregatori.
În ale celor la care vinul fermecat era stapân. Fetele care, convinse ca fecioria
nu mai are nici o valoare, traisera în desfrâu, plângeau cu disperare. Tânarul
print era atât de frumos…
A venit si ospatul din ziua alegerii tinerei
mirese. De obicei, printii aveau de ales dintr-un numar mare de fete. Dar, de
data aceasta, numai zece fete venisera îmbracate în alb… Celelalte îsi pierdusera
fecioria, cu sau fara voia parintilor lor. Dar nici una din ele nu renuntase la
gândul de a cuceri inima printului. Sperau ca printul se va razgândi, ca nu va
fi multumit de frumusetea fetelor care îsi pastrasera fecioria, si ca va mai organiza
înca un ospat… Asteptau cu inima strânsa ca printul sa se razgândeasca si sa le
dea tuturor fetelor sansa de a lua parte la ospat. Dar asteptarea lor a fost zadarnica.
Din cele zece fecioare, una era foarte frumoasa si foarte înteleapta. Printul
nu a sovait si i-a cerut mâna.
Asa cum era de asteptat, în familiile dregatorilor
facuti de rusine pâna la nunta a fost numai tristete si lacrimi. Unele fete regretau
ca au urmat pilda parintilor lor si au trait în dezmat. Altele, care avusesera
o crestere buna, regretau amarnic ca nu i-au ascultat pe parinti. Dar era prea
târziu. Fiecare dintre ele îsi dorise sa fie admirata de print, chiar si pentru
câteva clipe. Acestea erau momente foarte importante pentru viata unei fete de
dregator. Chiar daca alta ar fi fost aleasa, totusi fiecare din ele ar fi fost
admirata de print. Si de data aceasta cele mai multe fete fusesera lipsite de
asemenea cinste. Si rusinea le apasa sufletele.
A venit si nunta împaratului.
Mirii straluceau de frumusete. Înainte de începerea ospatului, spre surprinderea
tuturor, împaratul a spus:
- Am vazut câte lacrimi a adus vinul acela în
împaratia noastra. Din cauza asta s-au împutinat fecioarele de la curtea noastra.
Îmi dau seama ca nu am facut bine ca i-am primit pe negutatori la noi. Îmi dau
seama ca am gresit. Dar tot acum îmi dau seama ce fiu de încredere am. De aceea,
îl voi lasa pe el sa conduca. De azi, ma retrag de la conducerea împaratiei. Am
un urmas mult mai vrednic de o asemenea cinste. Ultima mea porunca este aceasta:
falsii filosofi, învatatorii desfrâului, si toti negustorii vinului fermecat sa
fie goniti de aici, si toata bautura lor sa fie aruncata. Cum a distrus fecioarele
de la curte, putea distruge un popor întreg.
Hotarârea împaratului i-a
luat prin surprindere pe toti. Nici macar tânarul print nu se astepta la asa ceva.
Dar, cuvântul împaratului era lege pentru toti. Printul i-a luat locul, si negustorii
vicleni au fost izgoniti din împaratie. Iar vechile rânduieli si-au reintrat în
matca lor, spre disperarea Împaratului Negru. Si a vrajitorului care nu a mai
apucat sa ajunga dregator…
***
"Legenda fecioriei" e scrisa
pentru o categorie de cititori care au citit aceasta carte desi nu le-a fost adresata:
este vorba de tinerii care, ducând o viata curata, o viata de nevointa, au pastrat
deasupra capetelor lor cununa fecioriei. Stiu ca astfel de tineri sunt din ce
în ce mai putini. Dar, primind scrisori de la unii dintre ei, care au citit celelalte
carti ale mele, îmi dau seama voi avea si dintre ei oameni interesati de subiectul
acestei carti. Chiar si numai pentru ca nu prea exista literatura duhovniceasca
care sa îl abordeze. Am intrat de curând în libraria Patriarhiei de lânga biserica
Kretzulescu si am întrebat care din volumele mele este ceruta de clienti. Mi s-a
raspuns: "Multi nu cer un titlu anume, ci întreaba ce avem de Danion Vasile…"
O
astfel de receptivitate a cititorilor ma încurajeaza, pe de o parte, dar în acelasi
timp ma si îngrijoreaza. Responsabilitatea mea fata de voi , cei care cititi cartile
mele, este mult mai mare decât îmi dadeam seama. Stiam dinainte ca nu am dreptul
sa va smintesc, ca nu am dreptul sa va virusez cu idei ratacite. Dar îmi este
si mie foarte greu sa aflu ca o carte care se adreseaza tinerilor este citita
de oamenii în vârsta, care m-ar putea întelege gresit. Sau ca o carte care se
adreseaza celor în vârsta, cum este cea despre înfruntarea necazurilor, este citita
de tineri.
Eu scriu aproape fiecare carte pentru un public precis. Recunosc
ca ma incomodeaza într-un fel faptul ca o carte adresata unui anumit target va
fi citita si de altii. Asta se întâmpla si în cazul de fata. Daca as fi stiut
ca nici un tânar care îsi pastreaza fecioria sau nici un crestin sporit în viata
de rugaciune nu va deschide aceasta carte, atunci limbajul ar fi fost si mai abrupt,
si mai XXX, si mai "de cartier". Dar, întrucât sansele ca aceasta carte
sa nu fie citita decât de publicul tinta sunt relativ mici. (Îmi dau seama ca
aceasta carte va fi citita si de catre cei care cauta nod în papura: le-am dat
ocazia sa gaseasca multe noduri de acest fel. Am facut-o însa nu pentru ca i-as
dispretui, ci pentru ca mi s-au parut necesare în iconomia lucrarii mele.)
La
ce foloseste o astfel de poveste despre feciorie? Eu am scris-o pentru a-i încuraja
pe cei care duc aceasta grea cruce. Am scris-o ca o rugaminte de iertare pentru
ca le-am dat ocazia sa citeasca despre teme smintitoare. Cred însa ca ma vor ierta
si ca vor întelege ca o astfel de carte era necesara.
M-as bucura daca
în discutiile cu elevii care pun întrebari despre viata sexuala profesorii de
religie sau dirigintii vor reusi sa aiba curajul de a discuta lucrurile direct,
pe sleau, cu cuviinta dar si cu obiectivitate. Pe tineri nu îi mai conving raspunsuri
gen: Subiectul sexualitate este tabu. Nu propun ca reper pozitia expusa aici.
Dar propun ca reper revistele si cartile pe care le citesc tinerii, precum si
filmele sau emisiunile
Credeti-ma ca am scris si foarte greu, si foarte
usor. Am scris foarte usor pentru ca m-a acoperit harul binecuvântarii duhovnicului
meu si rugaciunile Maicii Domnului si ale Sfântului Simeon cel nebun pentru Hristos.
Am scris greu pentru ca a trebuit sa citesc multe materiale smintitoare, sa vad
site-uri smintitoare. Am scris cu frica. Îmi era teama ca pacatele primei tinereti
vor navali în mintea mea, si ca ma vor birui din nou. Totusi, Hristos m-a ajutat
si de data aceasta. Nu recomand nimanui sa încerce o astfel de lucrare decât daca
se afla sub stricta îndrumare a duhovnicului.
Însa, daca duhovnicul da
binecuvântare - si prin el vorbeste Dumnezeu - atunci nu exista motive pentru
a da înapoi.
Cred ca tinem prea putin seama de linia marturisitoare a Sfântului
Simeon cel nebun pentru Hristos. El nu se sfia sa mearga la bordel, lasând lumea
sa creada ca este un desfrânat. Dar el nu mergea acolo pentru satisfacerea poftelor
trupesti, ci mergea pentru a le converti pe desfrânate, pentru a le îndrepta spre
pocainta. Si multe dintre ele se lasau de meseria lor si începeau sa duca o viata
noua în Hristos. Multi îl cleveteau si îl batjocoreau pe Sfântul Simeon, dar Hristos
îl întarea în lucrarea sa. Cred ca avem nevoie de cât mai multi urmasi ai Sfântului
Simeon… Dar or mai exista astazi astfel de urmasi?
"Credeti-ma, m-am
dus cu culionul întors si am cersit milioane de lire de la români. Am rascumparat
si româncele care faceau prostitutie în fata hotelurilor din Padova. Chiar lânga
colegiul nostru era un hotel, Milano se chema, unde fetele faceau prostitutie.
Stiam ca sunt românce, ma întâlnisem de doua-trei ori cu ele. Nu merge cu vraji
de cuvinte la recuperarea unor astfel de oameni. Si m-am dus la pestele lor care
era un sârb si i-am zis: "Doamne, cât câstiga o românca de-a noastra într-o
noapte de jaf" si asta prinzându-se cam unde bat: "Un milion de lire".
Nu-i adevarat, ca nu câstiga atât si i-am spus: "Uite aici! Trei milioane
de lire pentru cele trei fete românce de la tine. Du-te cu astea doua milioane
si recupereaza-mi-le pe alea doua." În noaptea de Înviere, inclusiv pe ele
le-am avut acolo, pentru ca ele apartin structurii intime a neamului meu. Când
ele se prostitueaza si eu ma prostituez. Când ele se drogheaza si eu ma droghez.
Când ei traiesc în mizerie si eu traiesc în mizerie."# Rândurile acestea
nu sunt vorbe goale, nu sunt literatura. Sunt marturia unui vrednic slujitor al
altarului, parintele Necula de la Sibiu.
Oare câti preoti s-au gândit sa
cumpere o prostituata pentru a o aduce în noaptea de Pasti la biserica? Cred ca
nu multi. Nu zic ca asta e solutia mântuirii prostituatelor, sa le duci în noaptea
de Pasti la slujba, pentru ca sunt prostituate care vin oricum, dar tot aceeasi
meserie o practica. Totusi, acesta ar fi un pas - mic sau mare, nu stiu - înspre
ele. Prostituatele au nevoie sa vada ca Biserica sufera din pricina caderii lor.
"Când ele se prostitueaza, si eu ma prostituez…" Cuvinte de Pateric.
Adica vorbe pe care lumea nu mai are resursele pentru a le rosti.
"Când
ele se drogheaza, si eu ma droghez…", continua parintele. Si eu as continua:
"Când ele pacatuiesc, si eu pacatuiesc. Când oricine altcineva pacatuieste,
si eu pacatuiesc…" Celalalt pacatuieste si pentru ca eu nu l-am ajutat sa
mearga spre Hristos.
Si aici nu e de ajuns sa facem Mea culpa. Nici macar
în fata duhovnicului. Trebuie sa pornim de la recunoasterea acestei greseli, dar
sa mergem mai departe. Sa facem ceva pentru celalalt. Sa suferim pentru el, sa
ne rugam pentru el. Sa îi dam o mâna de ajutor. Sa îl udam cu apa cea vie a iubirii
noastre. A iubirii în numele lui Hristos…
"Mea
culpa…" sau de ce nu vin tinerii la Biserica?
Elefteria
De
ce plange Maica Domnului?
"Fa-o
cu cine vrei, numai cu mine nu…"
Sani
mari si creiere mici. Scrisoare pentru fetele cu sani modesti
"Am
cu ce, ma…"
Masturbarea
si prejudecatile
Calea
bordelului
Sexul
oral, între avantaje si dezavantaje
Legenda
fecioriei
