Desi în Occident propaganda de tarabă a hinduismului îsi camuflează zeitătile
în mod expres, iar efortul prozelitist al gurusilor se axează în primele stadii
pe comercializarea yoga ca „stiintă“, în India yoga este unanim socotită
si practicată ca un act pur religios, de slujire idolatră, indisolubil legat de
figura unor zei precum Krishna (care i-a învătat pe oameni yoga), Shiva (cel dintâi
si cel mai mare yoghin) sau Kali (care simbolizează energia si latura feminină
a lui Shiva).
Ar fi mai mult decât edificator să procedăm la o succintă prezentare a acestor
„dumnezei“, pornind tocmai de la reprezentările lor picturale consacrate
pe toată suprafata Indiei. Imaginile care se vor succeda în paginile ce urmează
sunt produsul artei religioase indiene si reprezintă scene din cele două mari
epopei religioase ale hinduismului, Ramayana si Mahabharata, care se referă la
viata zeilor. Aceste imagini sunt arhiprezente atât în templele Indiei, cât si
în ashramuri, în magazine, în masini, în trenuri, în case sau în barăci. Ele exprimă
nu doar sentimentul religios al indienilor, ci si o întreagă conceptie despre
lume si viată, despre divinitate si relatia omului cu aceasta. în toate coordonatele
ei, această conceptie este atât de diferită, atât de stranie, si de multe ori
atât de crudă, de morbidă, de sălbatică, de inumană, încât nu poate fi asumată
cu usurintă de un occidental, oricât s-ar fi îndepărtat el de Hristos, sau oricât
de fermecat ar fi de „întelepciunea“ Vedelor si de „misticismul“ Upanishadelor.
Aceste reprezentări ale zeilor si ale scenelor din viata lor relevă un anumit
nucleu al învătăturii hinduismului, pe care gurusii misionari se străduiesc să-1
tină, într-o primă fază, cât mai departe de ochii prozelitului occidental. Astfel,
imaginile de mai jos pot contribui la o mai bună întelegere a raporturilor dintre
Vede, gurusi, brahmani, yoga, zei, temple si acte devotionale.
<
Aici demonul Ravana o răpeste pe Sita, sotia zeului Rama, si o duce cu carul
său care zboară printre nori. Acest car tras de cai aminteste de carul zeului
Apollon, care în fiecare zi străbătea cerul si
lumina pământul. Vechii elini credeau că soarele era însusi carul de aur
al lui Apollon, si că lumina zilei le era dăruită astfel de către Apollon.
Desigur, în Antichitate, asemenea credinte erau încă lesne de explicat si
de înteles. Astăzi însă ele produc cel putin stupoare unui om civilizat...
< In planul din spate al acestei imagini, zeul maimută Hanuman transportă
în zbor stânci uriase pentru a construi cu ajutorul maimutelor podul peste
care va trece armata către insula pe care se află cetatea lui Ravana; acolo
a fost dusă în robie Sita, sotia zeului Rama.
în prim-plan, zeul Rama si fratele său Laxman aduc jertfă zeilor, în fata
lor se află Jertfelnicul“ împodobit cu flori: este de fapt reprezentarea
lui Lingam si Yoni, care întruchipează organele genitale masculin si feminin
si care simbolizează împreună puterea creatoare. Ca în majoritatea religiilor
idolatre, adorarea falusului ocupă si în hinduism un loc aparte.
< Marele zeu Shiva este reprezentat aici împreună cu sotia sa Paravati.
în planul apropiat al imaginii, împodobit cu flori si având încolăcit în
jurul său un sarpe, se află „jertfelnicul“ -Lingam si Yoni. El simbolizează
organele sexuale masculin si feminin ale zeului Shiva si, respectiv, ale
zeitei Paravati. Asadar, în spate sunt reprezentate prototipurile (zeii),
iar în fată simbolurile lor (Lingam-Yoni), care se află expuse în toate
templele hinduse. Deasupra acestora îsi lasă credinciosii ofrandele în timpul
venerării. De altfel, ele se găsesc de vânzare si în comert.
<
In această imagine, zeul Rama, ajutat de Hanuman (zeul maimută) si de întreaga
armată a maimutelor, se luptă cu vrăjmasul său, demonul Ravana, pentru a
si-o redobândi pe Sita, sotia care îi fusese răpită. Istoria seamănă cu
Iliada lui Homer: Menelaos, regele micenienilor, porneste război împotriva
Troiei, cu ajutorul celorlalti greci, pentru a o aduce înapoi pe femeia
sa, „frumoasa Elena“, pe care o răpise Paris, fiul regelui Troiei.
în acest război s-au implicat si zeii Olimpului, unii dintre ei sprijinindu-i
pe greci, iar ceilalti pe locuitorii Troiei.
Trebuie să notăm însă că demonii „teologiei“ hinduse sunt de aceeasi cinste
si putere cu zeii. Cândva, ei chiar conlucraseră cu acestia; de pildă, atunci
când au „bătut“ oceanul galaxiei pentru a o scoate pe Armita (exact asa cum
bate cineva laptele pentru a obtine untul). Armita era apa cea fără de moarte,
care le-a dăruit nemurirea atât zeilor, cât si demonilor. Cu acel prilej, marele
zeu Vishnu a ajutat amândouă taberele, adică si pe zei si pe demoni să devină
nemuritori, pentru a putea continua astfel nesfârsita luptă dintre ei. De altfel,
Vishnu se îngrijeste în permanentă ca această luptă să fie egală, pentru a se
conserva echilibrul cosmic. însusi marele zeu poartă înlăuntrul său atât binele
cât si răul, ceea ce îl face să fie „desăvârsit“. în ce constă această „desăvârsire“?
Binele si răul se confundă, aflându-se în acelasi plan etic. Altfel spus, Dumnezeu
poate si trebuie să fie când bun, când rău. între cele două valori nu există nici
o diferentă de substantă. Consecintele unei astfel de conceptii asupra moralitătii
sunt devastatoare si se reflectă din plin în dezastrul relatiilor sociale din
India.
< Când în cele din
urmă zeul Rama 1-a biruit pe vrăjmasul său si si-a redobândit sotia pe care acesta
i-o furase, a primit-o cu răceală, adresându-i următoarele cuvinte: „Ce om cu
capul pe umeri îsi mai ia înapoi femeia care a trăit mult timp în casa altcuiva?“.
Atunci Sita, sotia lui, a cerut să i se aprindă un foc spre a intra în el, ceea
ce s-a si făcut. însă zeii care urmăreau totul din cer si care cunosteau nevinovătia
ei n-au îngăduit flăcărilor să o ardă. Astfel li s-a dovedit tuturor că Sita rămăsese
credincioasă sotului ei. Acest mare poem, Ramayana (epopeea lui Rama, scrisă între
secolele V si I î.H.), în care sunt relatate si evenimentele descrise mai sus,
are pentru indieni o valoare paradigmatică. Viata si faptele zeilor încarnati
sunt considerate modele de urmat. De pildă, istoria Sitei a constituit temeiul
sălbaticei traditii numite sati, care instituia obligatia ca văduvele să fie jertfite
în focul în care era incinerat trupul sotului lor decedat. De asemenea, în vechime,
sotii gelosi aveau dreptul să-si supună sotiile „probei focului“, întocmai
cum procedase si zeul Rama, potrivit scrierilor „sfinte“. Cu alte cuvinte,
pentru ca femeia să-si poată dovedi nevinovătia, fidelitatea si devotamentul fată
de sotul ei, trebuia să se arunce cu curaj în flăcări... Dacă era o sotie credincioasă,
n-ar fi putut arde, fiind protejată de zei; dacă totusi femeia ardea, aceasta
dovedea automat vinovătia sa...
Precum lesne se întelege, dacă cineva ar fi vrut neapărat să scape de sotia sa,
o putea face oricând prin „proba focului“! De aceea, femeile erau în permanentă
supuse unei presiuni psihologice vecine cu teroarea. N-au fost deloc putine cele
care au căzut victime si acestei învătături „sfinte“. Iată ce fel de societate,
ce fel de relatii omenesti legiferează zeii hindusi...
Cât despre sceleratul obicei sati, el a fost interzis prin lege în anul 1829 de
către lordul englez William Bendinsky, care detinea pe atunci functia de guvernator
al Indiei. Cazurile de ardere a văduvelor s-au împutinat astfel până la a ajunge
o raritate; însă în ciuda interdictiei, există încă văduve indiene ucise de către
rude, adesea prin incendiere.
Mai trebuie spus că traditia interzice recăsătorirea, pentru ca averea să rămână
familiei. Văduva nu are nici un drept si se află în deplina stăpânire a familiei
sotului. Este una din formele în care sclavia pe viată îsi asigură si astăzi continuitatea
pe teritoriul Indiei. Singura sansă a văduvei de a se sustrage acestui statut
umilitor este ca ea să devină dasi, adică să se afierosească slujirii zeului Krishna.
în cazul acesta, ea se adăposteste în Brindavan (socotit orasul natal al lui Krishna)
si cântă într-unui din cele patru mii de temple, pentru două rupii pe zi. Noptile
si le petrece pe drumuri sau prin cocioabe, devenind adesea victimă a exploatării
sexuale din partea proprietarilor de imobile sau a preotilor hindusi.
Revenind la zeii hinduismului, acestia cunosc vremuri de glorie si strălucire
si vremuri de decădere în fata altor zei mai populari. In epoca noastră, zeul
Krishna este deosebit de popular în India. La el se referă marea epopee religioasă
Mahabharata, din care face parte si Bhagavad Gita - devenită practic „evanghelia“
hinduismului contemporan. între altele, textul Gitei ni-1 prezintă pe zeul Krishna
învătându-i pe oameni yoga, ca formă de slujire si ca asceză spirituală care îi
va conduce pe credinciosi la unirea cu zeul însusi. Dar pentru că faptele vorbesc
mai bine decât cuvintele, să procedăm la o scurtă trecere în revistă a vietii
lui Krishna, asa cum o atestă scrierile „sfinte“; ni se vor descoperi o serie
de amănunte trecute sub tăcere de către gurusii indieni care îsi vând în occident
„marfa“ religioasă.
< Asadar, se învată
despre Krishna că a întretinut relatii sexuale cu 16.000 de femei si a dobândit
180.000 de fii. în fotografia alăturată este înfătisat făcând curte fiicelor de
păstori dintr-un sat. Cu fluierul său dulce le vrăjea pe femeile care, lăsându-si
în urmă familiile si rusinea, alergau să-1 întâlnească. Vrând să le multumească
pe toate, Krishna le-a hipnotizat în grup, făcând-o pe fiecare dintre ele să creadă
că dansează împreună cu el. Krishna a dansat însă numai cu o favorită a sa, pe
nume Rada, care era căsătorită. Când gelosul ei sot s-a apropiat cu intentia de
a-i prinde în flagrant, Krishna a luat forma zeitei Kali si astfel bărbatul, în
loc să asiste la o scenă de adulter, a văzut-o pur si simplu pe sotia lui rugându-se
zeitei Kali!
Deci zeul, în timp ce îi învată pe oameni ascetismul, yoga, devotamentul fată
de el, fată de virtute, în viata personală se dovedeste obsedat sexual, iubitor
de plăcere, adulter, viclean, ipocrit, mincinos, gata oricând să însele, să destrame
familii si să calce în picioare cinstea sotilor. Acestea sunt relatările „istoriei
sfinte“.
Lui Krishna îi plăcea să se dedea însă si la jocuri mai „serioase“. De pildă,
s-a implicat în lupta pentru putere dintre principii unui regat. Principii „răi“
îi uzurpaseră si îi izgoniseră pe principii „buni“. Acestia din urmă si-au
organizat ulterior o armată cu scopul de a-si recupera posesiunile si demnitătile.
Conflictul militar se profila ca inevitabil, si chiar risca să se transforme într-un
război civil, cu atât mai mult cu cât principii erau rude. Pe toată durata pregătirii
războiului, Krishna a făcut un joc dublu. El a consiliat militar ambele tabere,
asigurându-se astfel că iminenta înclestare armată va fi cât mai aprigă si mai
devastatoare. Conform „teologiei“ hinduse, acesta si este rolul zeului, care
poartă înlăuntrul său deopotrivă binele si răul, lumina si întunericul.
Krishna se vede totusi confruntat cu o problemă, în persoana lui Arjuna, conducătorul
principilor buni, care cade pe gânduri: „De ce să port această bătălie? Merită
să moară atâtia oameni pentru ca eu să ajung la putere? E bine să-i ucid pe toti
învătătorii mei, pe prietenii mei din copilărie, pe rudele mele, numai si numai
ca să ajung rege? Nu cumva ar trebui să mă sacrific eu pentru binele comun?“
Prin urmare, Arjuna se frământă ca orice om bun si rational. Exact în acest punct
intervine zeul Krishna, care este încarnarea marelui zeu Vishnu. „Teologia“
hindusă învată că Vishnu răspunde, printre altele, de conservarea acestei lumi.
Sarcina lui este să păstreze echilibrul între bine si rău, perpetuând la nesfârsit
lupta dintre ele. De altminteri, Vishnu însusi este în acelasi timp binele absolut
si răul absolut (reprezentat prin sarpele Sesa).
< Prin învătătura
si sfaturile sale, Krishna îl convinge pe Arjuna să-si depăsească scrupulele morale
si să lupte cu toată bărbătia si hotărârea, neluând în calcul nimic altceva decât
victoria. Pe tot parcursul bătăliei care va urma, Krishna îi sugerează lui Arjuna
să recurgă la o impresionantă gamă de infamii, sfatuindu-1 să-si ignore toate
obiectiile de ordin moral si să se concentreze asupra unicului obiectiv important,
câstigarea războiului. Efortul sistematic al lui Krishna este de a-1 perverti
moral pe Arjuna, fâcându-1 să creadă că nu există diferentă între bine si rău
si că tot ceea ce contează cu adevărat este să-1 adore pe el, zeul desăvârsit,
care încarnează atât binele cât si răul, care se află dincolo si mai presus de
bine si de rău. Practic, atunci când cineva propune oamenilor „să urmeze drumul
cel mai usor“, sau când învată cu autoritatea unui guru că „nu există diferentă
între bine si rău“, ori insinuează exact acelasi lucru prin cuvintele „zeul
desăvârsit are înlăuntrul său atât binele cât si răul“, în realitate îi împinge
pe oameni pe calea răului. Este ca si când ar spune: „De ce vă complicati înfruntând
atâtea dificultăti pentru a realiza binele? De ce nu preferati săvârsirea răului,
care nu cere timp si efort? în final veti ajunge oricum în acelasi punct, la întâlnirea
cu zeul desăvârsit care adună în sine atât binele cât si răul! Fiti pragmatici,
nu vă mai preocupati de bine si optati pentru rău, căci nu există nici o diferentă...“.
Dincolo de faptul că rationamentul de mai sus este expresia uneia dintre strădaniile
cele mai vechi si mai abile ale Diavolului de a-1 însela pe om atrăgându-1 spre
rău, merită să mai observăm că zeul Krishna îsi bate joc în egală măsură de combatantii
cei „buni“ si de cei „răi“; singurul lucru care pare să-1 intereseze
cu adevărat (asa cum reiese din cuvintele si faptele sale) este provocarea unui
măcel cât mai sângeros... însă de vreme ce nimic nu are sens, de vreme ce nu există
nici o diferentă între bine si rău, care mai poate fi mobilul instigării la un
asemenea măcel, în afară de satisfactia morbidă a zeului?
< Zâmbind
multumit, Krishna conduce carul de luptă al lui Arjuna în războiul fratricid.
Ce fel de zeu este acela care îsi află satisfactia în durere, în sânge,
în moarte? Până si omul cel mai ignorant 1 se va întreba inevitabil ce diferentă
există între învătăturile si comportamentul zeilor hindusi si cele ale demonilor
despre care vorbeste atât de limpede Scriptura...
< Aici este expusă o fotografie
„de familie“. In mijloc stă Shiva, marele zeu al distrugerii si totodată
cel dintâi yoghin, încadrat de sotia sa Paravati si de fiul său Ganesha. Acesta
din urmă poartă serpi încolăciti în jurul gâtului, iar din capul său izvorăste
râul Gange. Stă asezat pe o piele de tigru, după cum se cuvine marilor yoghini.
Desigur, avem din nou de-a face cu o manieră de percepere a divinului asemănătoare
celei a vechilor elini, care credeau că Zeus s-a căsătorit cu Hera si l-au născut
pe Apollon, spre exemplu. Aceasta este oferta religioasă a gurusilor: reîntoarcerea
la idolatrie, având ca obiect zeităti care fie copiază trăsăturile si modurile
de organizare socială ale oamenilor, fie sunt zoomorfe sau hermafrodite.
< In
fotografia alăturată este reprezentată zeita Kali, care întruchipează latura feminină
a lui Shiva, energia lui - Shakti, precum învată indienii. Ea este aproape întotdeauna
înfătisată călcând pe cadavrul zeului Shiva. Poartă la gât un colier de capete
tăiate, iar în jurul mijlocului o fustă din mâini tăiate. Limba lungă si rosie,
pe care o scoate din toate capetele sale, simbolizează neostoita sete de sânge
a zeitei. Cu o mână tine un cap proaspăt tăiat din care picură sânge într-o cupă.
Zeita este mereu zugrăvită în acea stare de exaltare maniacă pe care i-o provoacă
gustul sângelui cald! Această ipostază a „divinului“ oferă o si mai revelatorie
imagine asupra a ceea ce înteleg viclenii si demonicii brahmani când spun că Dumnezeu
„este dincolo de bine si de rău“...
Fireste, în Occident aceste lucruri sunt mult mai putin cunoscute la nivel de
mase. Se consideră, pesemne, că încă „n-a sosit ceasul“ aducerii lor la lumină,
că nu suntem încă întru totul „pregătiti“... în prezent, neinitiatii sunt
momiti cu discursuri despre „stiinta“ yoga, sănătate, armonie, canalizarea
energiilor divine, si alte asemenea formule mai usor digerabile pentru un neofit
occidental.
Adoratorii zeitei Kali sunt organizati în grupuri secrete. Se dedau la orgii sexuale,
sacrificii umane rituale si alte practici de magie neagră. Primirea în grup este
precedată de supunerea la diverse probe. „Biletul de intrare“ constă în aducerea
unui cadavru: crima constituie o conditie de admitere sine qua non. Numele acestei
caste criminale este Kapalika. Există temple ascunse în care membrii ei aduc jertfe
omenesti în fata idolului zeitei, intonând imnuri din Rig Veda si rostind anumite
mantre, cu ajutorul si participarea activă a brahmanilor.
<
Zeul Ganesha este în acelasi timp om, elefant si soarece. Cândva marele zeu
Shiva, cel mai mare yoghin, întorcându-se acasă după o meditatie îndelungată,
a întâlnit un necunoscut stând în prag si vorbind cu frumoasa Paravati, sotia
lui. Orbit de gelozie, si-a tras îndată sabia din teacă si i-a tăiat capul.
Paravati i-a strigat în hohote de plâns: „Tocmai l-ai omorât pe fiul tău!“.
în deznădejdea sa, Shiva a retezat capul unui elefant care se întâmpla să treacă
pe acolo si 1-a lipit pe grumazul fiului său. Asa a fost plăsmuit Ganesha, potrivit
„teologiei“ hinduse.
Ce element ar trebui să frapeze mai întâi în această povestire? Nestiinta atotputernicului
si atotcunoscătorului Shiva? Superficialitatea lui? Caracterul său coleric,
sanguinar si revansard? Gelozia sa atât de mundană? Oricât de rizibil ar părea,
comportamentul zeilor hindusi este identic cu cel uman. Faptul este însă cât
se poate de firesc, întrucât acesti zei sunt inventii ale oamenilor, întocmai
ca si cei doisprezece zei ai Olimpului, născociti de vechii greci... Idolatrie
pură, ba chiar în sensul cel mai primitiv al cuvântului!
<
Narasihma Avatara: Marele Vishnu s-a încarnat în zeu cu chip de om-leu.
Este adorat de femei în timp ce sfâsie abdomenul unui om. Acelasi mare zeu
s-a mai încarnat si în alte rânduri ca animal: Matsya (peste), Kurma (broască
testoasă) si Varaha (porc sălbatic); bineînteles, întotdeauna pentru a păstra
echilibrul cosmic între bine si rău.
< Imaginea
de fată îl prezintă pe Hanuman, maimuta care a devenit zeu, alături de câteva
medalioane cu scene din viata sa. Hanuman are meritul de a-1 fi ajutat pe
zeul Rama în războiul purtat de acesta pentru a-si redobândi sotia răpită.
Este foarte popular în India. Icoanele sale împânzesc magazinele, taxiurile,
coloanele caselor... De aceea maimutele, ca si vacile, sunt socotite sfinte
si sunt lăsate să se plimbe pretutindeni nestingherite, chiar si în temple,
în vreme ce oameni precum paria sau cei din castele inferioare sunt profund
dispretuiti!
< Yama, zeul
mortii -potrivit Mahabharatei, vine călare pe bivol să ia sufletul lui Satyavan.
Sotia lui Satyavan, Savitri, mare yoghină, izbuteste să-1 urmeze pe Yama
în tărâmul sufletelor. Aici se străduieste să smulgă bunăvointa zeului recitându-i
fragmente din Vede. Mai târziu, va reusi să-1 păcălească si să readucă sufletul
lui Satyavan în tărâmul celor vii. Zeul cade astfel pradă amăgirii unei
femei muritoare...
Fotografia
de fată reproduce o reprezentare a „teogoniei“ hinduse. Marele zeu Vishnu
se întinde pe un sarpe care se numeste Sesa si care se identifică cu el. Din
buricul său izvorăste un lotus, din care răsare un alt mare zeu, Brahma cel
cu patru capete. Femeia lui, zeita Lakshmi (zeita bogătiei), îi mângâie picioarele.
în jurul său se mai află alti câtiva zei, dintre care patru sunt zoomorfi. Vishnu
este socotit „păzitorul si păstrătorul a toate“, amintind întrucâtva de
Zeus, tatăl zeilor din Olimp (care cel putin nu erau zoomorfi!).
Este de-a dreptul consternant să întâlnesti oameni cultivati care cred în acesti
zei. De pildă Tony, matematicianul englez, s-a lepădat de Hristos si a început
să-1 venereze pe Vishnu. Cunosc si niste greci de bună calitate intelectuală
care au dat jos crucea lui Hristos din casele lor, înlocuind-o cu statui ale
lui Shiva. Zicând că sunt întelepti, au ajuns nebuni - spune Apostolul
Pavel (Rom. 1, 22). Cum este posibil ca asemenea oameni să esueze atât de lamentabil?
Idolii neamurilor sunt demoni, reaminteste cu tărie prorocul David (Ps. 95,
5). Acesti oameni inteligenti au de înfruntat perfidia si atractia demonilor,
a Satanei care se ascunde în spatele acestor idoli. Căci lupta noastră nu
este împotriva trupului si a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva
stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva
duhurilor răutătii, care sunt în văzduh (Efes. 6, 12); iar demonii nu pot
fi biruiti decât cu puterea lui Hristos, Care a surpat stăpânirea Diavolului
din iubire pentru noi. însă, de vreme ce acesti oameni s-au lepădat cu totul
de Hristos, mai poate subzista nădejdea întoarcerii si salvării lor?... La
oameni aceasta este cu neputintă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putintă (Matei
19, 26).
Câteodată tânărul „trebuie“ să plece de acasă, să cunoască toate intemperiile
străinătătii, pentru a învăta apoi să pretuiască si să cinstească iubirea părintilor
săi. Poate că aceasta este, în definitiv, calea spre înteleptire a celor mai
rebeli sau mai imaturi dintre noi... Poate că „trebuie“ să cunoastem viclenia
si cruzimea zeilor „exotici“, a gurusilor, a diverselor învătături pervers
ambalate, pentru a pretui în cele din urmă dragostea Dumnezeului Cel Adevărat.
De bună seamă, ar fi infinit mai preferabil si mai firesc să-L regăsim pe Hristos
fără să ne mai supunem de bună voie atâtor chinuri si suferinte...
<
Aici demonul Ravana o răpeste pe Sita, sotia zeului Rama, si o duce cu carul
său care zboară printre nori. Acest car tras de cai aminteste de carul zeului
Apollon, care în fiecare zi străbătea cerul si
< In planul din spate al acestei imagini, zeul maimută Hanuman transportă
în zbor stânci uriase pentru a construi cu ajutorul maimutelor podul peste
care va trece armata către insula pe care se află cetatea lui Ravana; acolo
a fost dusă în robie Sita, sotia zeului Rama.
< Marele zeu Shiva este reprezentat aici împreună cu sotia sa Paravati.
în planul apropiat al imaginii, împodobit cu flori si având încolăcit în
jurul său un sarpe, se află „jertfelnicul“ -Lingam si Yoni. El simbolizează
organele sexuale masculin si feminin ale zeului Shiva si, respectiv, ale
zeitei Paravati. Asadar, în spate sunt reprezentate prototipurile (zeii),
iar în fată simbolurile lor (Lingam-Yoni), care se află expuse în toate
templele hinduse. Deasupra acestora îsi lasă credinciosii ofrandele în timpul
venerării. De altfel, ele se găsesc de vânzare si în comert.
<
In această imagine, zeul Rama, ajutat de Hanuman (zeul maimută) si de întreaga
armată a maimutelor, se luptă cu vrăjmasul său, demonul Ravana, pentru a
si-o redobândi pe Sita, sotia care îi fusese răpită. Istoria seamănă cu
Iliada lui Homer: Menelaos, regele micenienilor, porneste război împotriva
Troiei, cu ajutorul celorlalti greci, pentru a o aduce înapoi pe femeia
sa, „frumoasa Elena“, pe care o răpise Paris, fiul regelui Troiei.
în acest război s-au implicat si zeii Olimpului, unii dintre ei sprijinindu-i
pe greci, iar ceilalti pe locuitorii Troiei.
< Când în cele din
urmă zeul Rama 1-a biruit pe vrăjmasul său si si-a redobândit sotia pe care acesta
i-o furase, a primit-o cu răceală, adresându-i următoarele cuvinte: „Ce om cu
capul pe umeri îsi mai ia înapoi femeia care a trăit mult timp în casa altcuiva?“.
< Asadar, se învată
despre Krishna că a întretinut relatii sexuale cu 16.000 de femei si a dobândit
180.000 de fii. în fotografia alăturată este înfătisat făcând curte fiicelor de
păstori dintr-un sat. Cu fluierul său dulce le vrăjea pe femeile care, lăsându-si
în urmă familiile si rusinea, alergau să-1 întâlnească. Vrând să le multumească
pe toate, Krishna le-a hipnotizat în grup, făcând-o pe fiecare dintre ele să creadă
că dansează împreună cu el. Krishna a dansat însă numai cu o favorită a sa, pe
nume Rada, care era căsătorită. Când gelosul ei sot s-a apropiat cu intentia de
a-i prinde în flagrant, Krishna a luat forma zeitei Kali si astfel bărbatul, în
loc să asiste la o scenă de adulter, a văzut-o pur si simplu pe sotia lui rugându-se
zeitei Kali!
< Prin învătătura
si sfaturile sale, Krishna îl convinge pe Arjuna să-si depăsească scrupulele morale
si să lupte cu toată bărbătia si hotărârea, neluând în calcul nimic altceva decât
victoria. Pe tot parcursul bătăliei care va urma, Krishna îi sugerează lui Arjuna
să recurgă la o impresionantă gamă de infamii, sfatuindu-1 să-si ignore toate
obiectiile de ordin moral si să se concentreze asupra unicului obiectiv important,
câstigarea războiului. Efortul sistematic al lui Krishna este de a-1 perverti
moral pe Arjuna, fâcându-1 să creadă că nu există diferentă între bine si rău
si că tot ceea ce contează cu adevărat este să-1 adore pe el, zeul desăvârsit,
care încarnează atât binele cât si răul, care se află dincolo si mai presus de
bine si de rău. Practic, atunci când cineva propune oamenilor „să urmeze drumul
cel mai usor“, sau când învată cu autoritatea unui guru că „nu există diferentă
între bine si rău“, ori insinuează exact acelasi lucru prin cuvintele „zeul
desăvârsit are înlăuntrul său atât binele cât si răul“, în realitate îi împinge
pe oameni pe calea răului. Este ca si când ar spune: „De ce vă complicati înfruntând
atâtea dificultăti pentru a realiza binele? De ce nu preferati săvârsirea răului,
care nu cere timp si efort? în final veti ajunge oricum în acelasi punct, la întâlnirea
cu zeul desăvârsit care adună în sine atât binele cât si răul! Fiti pragmatici,
nu vă mai preocupati de bine si optati pentru rău, căci nu există nici o diferentă...“.
< Zâmbind
multumit, Krishna conduce carul de luptă al lui Arjuna în războiul fratricid.
Ce fel de zeu este acela care îsi află satisfactia în durere, în sânge,
în moarte? Până si omul cel mai ignorant 1 se va întreba inevitabil ce diferentă
există între învătăturile si comportamentul zeilor hindusi si cele ale demonilor
despre care vorbeste atât de limpede Scriptura...
< Aici este expusă o fotografie
„de familie“. In mijloc stă Shiva, marele zeu al distrugerii si totodată
cel dintâi yoghin, încadrat de sotia sa Paravati si de fiul său Ganesha. Acesta
din urmă poartă serpi încolăciti în jurul gâtului, iar din capul său izvorăste
râul Gange. Stă asezat pe o piele de tigru, după cum se cuvine marilor yoghini.
Desigur, avem din nou de-a face cu o manieră de percepere a divinului asemănătoare
celei a vechilor elini, care credeau că Zeus s-a căsătorit cu Hera si l-au născut
pe Apollon, spre exemplu. Aceasta este oferta religioasă a gurusilor: reîntoarcerea
la idolatrie, având ca obiect zeităti care fie copiază trăsăturile si modurile
de organizare socială ale oamenilor, fie sunt zoomorfe sau hermafrodite.
< In
fotografia alăturată este reprezentată zeita Kali, care întruchipează latura feminină
a lui Shiva, energia lui - Shakti, precum învată indienii. Ea este aproape întotdeauna
înfătisată călcând pe cadavrul zeului Shiva. Poartă la gât un colier de capete
tăiate, iar în jurul mijlocului o fustă din mâini tăiate. Limba lungă si rosie,
pe care o scoate din toate capetele sale, simbolizează neostoita sete de sânge
a zeitei. Cu o mână tine un cap proaspăt tăiat din care picură sânge într-o cupă.
Zeita este mereu zugrăvită în acea stare de exaltare maniacă pe care i-o provoacă
gustul sângelui cald! Această ipostază a „divinului“ oferă o si mai revelatorie
imagine asupra a ceea ce înteleg viclenii si demonicii brahmani când spun că Dumnezeu
„este dincolo de bine si de rău“...
<
Zeul Ganesha este în acelasi timp om, elefant si soarece. Cândva marele zeu
Shiva, cel mai mare yoghin, întorcându-se acasă după o meditatie îndelungată,
a întâlnit un necunoscut stând în prag si vorbind cu frumoasa Paravati, sotia
lui. Orbit de gelozie, si-a tras îndată sabia din teacă si i-a tăiat capul.
Paravati i-a strigat în hohote de plâns: „Tocmai l-ai omorât pe fiul tău!“.
în deznădejdea sa, Shiva a retezat capul unui elefant care se întâmpla să treacă
pe acolo si 1-a lipit pe grumazul fiului său. Asa a fost plăsmuit Ganesha, potrivit
„teologiei“ hinduse.
<
Narasihma Avatara: Marele Vishnu s-a încarnat în zeu cu chip de om-leu.
Este adorat de femei în timp ce sfâsie abdomenul unui om. Acelasi mare zeu
s-a mai încarnat si în alte rânduri ca animal: Matsya (peste), Kurma (broască
testoasă) si Varaha (porc sălbatic); bineînteles, întotdeauna pentru a păstra
echilibrul cosmic între bine si rău.
< Imaginea
de fată îl prezintă pe Hanuman, maimuta care a devenit zeu, alături de câteva
medalioane cu scene din viata sa. Hanuman are meritul de a-1 fi ajutat pe
zeul Rama în războiul purtat de acesta pentru a-si redobândi sotia răpită.
< Yama, zeul
mortii -potrivit Mahabharatei, vine călare pe bivol să ia sufletul lui Satyavan.
Sotia lui Satyavan, Savitri, mare yoghină, izbuteste să-1 urmeze pe Yama
în tărâmul sufletelor. Aici se străduieste să smulgă bunăvointa zeului recitându-i
fragmente din Vede. Mai târziu, va reusi să-1 păcălească si să readucă sufletul
lui Satyavan în tărâmul celor vii. Zeul cade astfel pradă amăgirii unei
femei muritoare...
Fotografia
de fată reproduce o reprezentare a „teogoniei“ hinduse. Marele zeu Vishnu
se întinde pe un sarpe care se numeste Sesa si care se identifică cu el. Din
buricul său izvorăste un lotus, din care răsare un alt mare zeu, Brahma cel
cu patru capete. Femeia lui, zeita Lakshmi (zeita bogătiei), îi mângâie picioarele.
în jurul său se mai află alti câtiva zei, dintre care patru sunt zoomorfi. Vishnu
este socotit „păzitorul si păstrătorul a toate“, amintind întrucâtva de
Zeus, tatăl zeilor din Olimp (care cel putin nu erau zoomorfi!).