| [ drumul
sufletului dupa moarte ] |
 |
|
|
"...Tată, am gresit la cer si înaintea ta si nu mai sunt vrednic să mă
numesc fiul tău.
Si a zis tatăl către slugile sale: Aduceti degrabă haina lui cea dintâi si-l
îmbrăcati si dati inel în mâna lui si încăltăminte în picioarele lui; si aduceti
vitelul cel îngrăsat si-l înjunghiati si, mâncând, să ne veselim; căci acest
fiu al meu mort era si a înviat, pierdut era si s-a aflat."
Luca 15, 21-24
JURNALUL CONVERTIRII
De la zeita mortii la Împăratul Vietii
Danion Vasile
Cuprins
Cuvântul editorului 5
În loc de introducere 9
I. Întâlnirea cu lumea paranormalului 13
II. Primii pasi spre Absolut 19
III. Venerarea maestrului 43
IV. Iluminarea tantrică 59
V. Pe urmele marilor asceti 80
VI. Swami Shivamurti si "botezul" indian 95
VII. Tainele lumii nevăzute 115
VIII. Întoarcerea fiului risipitor 141
IX. "Iubiti-vă unii pe altii..." 334
În loc de epilog 344
Cuvântul editorului la prima editie
(tipărită sub pseudonimul Pavel Crainic)
Între zecile si sutele de cărti de pe tarabe a apărut un titlu nou: Jurnalul
convertirii. De la zeita mortii la Împăratul Vietii. Titlul stârneste interes.
Mărturiile scrise ale celor care s-au apropiat de Ortodoxie sunt destul de rare.
Asa că e firesc ca un astfel de titlu să atragă atentia.
Oare despre ce este vorba în carte?
Nu avem de-a face cu un jurnal care stârneste plictiseală, cu un jurnal care
trădează afirmatia victorioasă a unui om care spune: "M-am lepădat de erezie!".
Nu, cartea este de scrie rea unei minuni, este descrierea modului în care un
tânăr din zilele noastre încearcă să răspundă dragostei dumnezeiesti.
Pavel Crainic nu este un erou care a cucerit o cetate: el nu se mândreste cu
faptul că a părăsit întunericul ereziei. Ci e un om simplu care se miră si se
bucură că Dumnezeu i-a venit în întâmpinare, că Dumnezeu l-a luat de mână.
Înainte de a da mai multe amănunte despre modul în care ar trebui înteleasă
o astfel de mărturie, vom face câteva pre ci zări. În ultimii ani pe piata românească
de carte reli gi oa să au apărut volume de exceptie, dar, oricât ar fi de inte
re san te, oricât de atrăgător ar fi scrise sau oricât de înaltă ar fi sta tu
ra du hov nicească a celor care le-au asternut pe hârtie, ma rea lor ma joritate
au o însusire lesne de observat: sunt greu acce si bi le omului modern care
nu se află într-o legătură vie cu Bise ri ca. Exceptie fac cărtile de dialoguri
duhovnicesti cu părinti con temporani sau vietile cuviosilor părinti sau ale
sfin tilor care au împodobit Biserica în acest secol al apos ta ziei si al păcatului.
Oamenii vor să vadă că se poate trăi cres ti neste în aceste vremuri: au nevoie
de dovezi concrete.
Omul zilelor noastre simte o anumită barieră între el si Hris tos. Poate citi
Filocalia, poate citi scrierile Sfintilor Pă rin ti, dar, cu toate acestea,
din lucrarea vrăjmasului nu poate culege roa dele duhovnicesti. De multe ori,
în loc ca prin citire să îsi deschidă ochii inimii spre cele sfinte, el rămâne
cu impresia că nu are cum să ducă o viată duhovnicească. Adică rămâne impresionat
de ceea ce citeste, dar nu îsi dă seama că si el îsi poate îmbunătăti propria
vietuire. Sfintii au fost sfinti... Iar noi suntem oameni. Si de aceea ne putem
ascunde în spatele ne putintelor si slăbiciunilor noastre pentru a putea justifica
împietrirea inimii.
Jurnalul convertirii este însă o carte care e primită cu mul tă deschidere de
sufletele care, neavând curajul de a face pri mul pas pentru îndreptarea vietii,
nu se multumesc totusi cu starea de fapt. Sunt oameni care, oricât de prinsi
ar fi în pă cate, oricât de tare ar fi molipsiti de duhul lumii acesteia, nu
reu sesc să se mintă pe ei însisi si să declare că sunt feri citi. Sunt multi
oameni care asteaptă un semn de la Dum ne zeu; si nu neapărat un semn minunat,
ci o mână întinsă de cineva. Fiind putin sovăitori, dar întelegând cutremurătoarea
impor tan tă a pornirii pe drumul mântuirii, ei nu vor să facă primul pas din
proprie initiativă. Asteaptă ca printr-o întâm pla re neîn tâmplătoare, printr-un
sfat prietenesc, prin citirea unei cărti sau, cel mai des, printr-o împrejurare
nepre văzută, să ca pe te putere.
Momentul primului pas e covârsitor. Unii oameni îl fac pur si simplu, fără să
se fi gândit vreodată că îl vor face. Cei care astep tau o mână întinsă nu vor
sovăi să o primească. Numai că uneori această mână întinsă se apropie încetul
cu încetul.
Uneori ninge mult si dintr-o dată. În câteva ore se întinde un covor de zăpadă.
Dar alteori zăpada se asterne mai greu: ninge putin, apoi zăpada se topeste;
abia după câteva ninsori pământul se învesmântează în haină albă.
Fără a avea pretentia că acest jurnal este o ninsoare pu ter ni că, considerăm
însă că pentru cei care îl citesc cu inimă des chisă poate fi o ninsoare frumoasă.
Si asa cum copiii ies afară si privesc căderea fulgilor, asa si cititorii pot
privi modul în care fulgii acestei cărti le cad în inimi.
Cei care prefatează cărtile tin de obicei să arate cât de extra ordinare sunt
volumele respective, fără a se gândi si la impactul pe care îl au asupra cititorilor.
Încercăm să nu că dem în această ispită. Si precizăm: primele capitole, descri
ind experientele prin care a trecut un yoghin tantric, pot fi smin titoare pentru
cei sporiti în viata duhovnicească. Adică pen tru cei care si-au curătit mintea
de patimi si în inimile că ro ra trăieste Hristos. Pentru cei care, trăind în
lume, au reusit să nu mai fie ai lumii. Acest Jurnal nu este tipărit pen tru
ei. Ei au ce să citească, si o astfel de carte nu le poate adu ce folos duhovnicesc.
Ba, dim po trivă, îi poate sminti si îi poate apropia de duhurile cu care era
"prieten" autorul, înainte de a se converti.
În cazul în care unii ca acestia au în familiile sau printre cunostintele lor
persoane care s-au îndepărtat de Biserică pentru a căuta adevărul în altă parte,
ar putea descoperi în această carte mecanismul prin care un om se lasă cucerit
de rătăcire. Si i-ar putea întelege mai bine pe cei rătăciti. Iar în cazul în
care ajung la anumite fragmente care li se par smin ti toare, pot sări peste
ele fără nici o retinere. Mai bine să pierzi o relatare pătimasă decât să îti
vatemi mintea. Oricum, valoarea de ansamblu a Jurnalului nu este micsorată nici
dacă aceste fragmente sunt trecute cu vederea.
Despre continutul cărtii nu ar fi prea multe de spus: nici o carte nu are acelasi
farmec dacă îi stim de la început conti nu tul. Totusi, încă o precizare ar
putea fi folositoare. Dacă în prima par te aflăm despre o sumedenie de experiente
spiritua le interesante, în cea de-a doua locul acestor experiente este luat
de cuge tări, dialoguri purtate de autor cu părintii care i-au marcat viata.
Si, uneori, aceste dialoguri nu oglindesc cu aceeasi febrilitate frământările
autorului: interesul stârnit de cugetări se ridică mai greu la interesul pe
care îl trezeste succesiunea faptelor prezentate în primele capitole.
Dacă Jurnalul ar fi lipsit de ultimele pagini, cartea ar fi fracturată: am vedea
povestea trecerii unui om de la yoga la credinta crestină. Ce i-a adus această
credintă? Icoane? Le putea tine în casă si ca yoghin. Muzica psaltică? O putea
as cul ta si ca yoghin. Nu, credinta crestină i-a adus altceva: da rul de a
sti să Îl iubească pe Dumnezeu, de a sti să îi iubeas că pe oameni si de a fi
gata să îsi pună sufletul pentru ceilalti.
Întâlnirea cu moartea din ultimul capitol e emotionantă: e confirmarea faptului
că adevărata credintă se arată în fapte, că procesul convertirii nu s-a limitat
la acceptarea ratională a învătăturii ortodoxe. După ce terminăm lectura cărtii
înte le gem altfel partea de jurnal care începe cu prima spovedanie a fratelui
Pavel Crainic: întelegem că elementele care ni se pă reau disparate, adică multimea
de cugetări, de dialoguri sau de citate din Sfintii Părinti nu sunt altceva
decât cărămizile care au stat la temelia formării unui suflet crestin.
De când s-a lepădat de rătăcire, Pavel Crainic a avut obsesia mărturisirii lui
Hristos. Si, lucru care părea putin pro ba bil în zilele noastre în care domneste
o pace care nu are prea multe în comun cu pacea pe care a voit să o aducă Hris
tos, el a avut ocazia să dea această mărturie jertfelnică. A avut de ales între
a-si pune viata pentru aproapele său si a prefera să fugă de cruce, evitând
primejdia mortii.
Cam atât ar fi spus despre Jurnal. Mai mult va vorbi el singur...
I. Întâlnirea cu lumea paranormalului
3 august 1990
Am trăit o minune... Pentru prima dată în viata mea am avut de-a face cu o manifestare
a puterilor paranormale, ma ni festare care m-a marcat foarte tare. Începând
de astăzi, viata mea se va schimba. Începând de astăzi, voi face toate eforturile
pentru a urca pe treptele desăvârsirii. Jurnalul pe care îl încep acum va fi
un martor al experientelor mele spi ri tuale. În el voi scrie tot ceea ce voi
simti mai deosebit. Mi-am dat seama că, în ceea ce priveste experientele spi
ri tu a le, nu multi pot întelege ceea ce le spui. Te pot considera ne bun.
Ori Jurnalul nu mă va incomoda cu întrebări stupide: va sti că ceea ce scriu
este adevărat.
Pe de o parte, nici mie nu mi-ar fi usor să cred dacă cineva mi-ar relata că
a trăit ceea ce mi s-a întâmplat astăzi. Dar stiu că nu a fost o iluzie: a fost
butonul care mi-a aprins motorul min tii ca să dau la o parte toate micile probleme
care îmi răpesc timpul, si să pornesc pe drumul spre cer.
Ceea ce mi s-a întâmplat a fost minune, mai ales pentru că mi-a demonstrat,
fără putintă de tăgadă, că oamenii au puteri paranormale, că oamenii au puteri
de care nu îsi dau seama si pe care nu se pricep să le pună în valoare.
Sper ca, peste ani si ani de zile, când memoria îmi va mai slăbi, când îi voi
uita pe unii dintre cei pe care îi voi pomeni aici, recitirea acestui jurnal
să fie un moment cât se poate de plăcut. Amintirea Marelui Drum spre cer, cu
suisurile si coborâsurile sale, va avea ceva din înăltarea sufletească pe care
o simt eroii care si-au biruit dusmanii: sunt plini de răni, dar victoria le
apartine.
Si pentru că numele se pot uita usor, voi face niste mici precizări care, la
bătrânete, mă vor ajuta să mi-i aduc amin te pe cei cu care mi s-a intersectat
destinul.
Iată cum s-a întâmplat: m-am dus în vizită la Cristina Andrei, care a fost eleva
preferată a mamei. Acum are vreo douăzeci si trei de ani. Am vorbit cât am vorbit
si, la un mo ment dat, eu am spus o minciună banală, nici nu îmi aduc aminte
care. Nu îmi putea trece prin cap că o exa ge ra re mă poate lovi ca un ciocan.
În clipa în care am mintit-o, am simtit cum din ea iese o putere aproape fizică,
putere care mă îndepărta de Cristina. M-am dus spre perete, speriat, si îmi
venea să sar pe fereas tră, căci nu mai suportam energia care iesea din ea.
Norocul meu a fost că ea si-a dat seama că trebuie să iasă cât mai re pede pe
usă. Eu nu mă gândeam să ies din cameră, pentru că asta presupunea să trec pe
lângă Cristina si mi-era teamă că as fi fost lovit mult prea tare de puterea
ei.
După câteva secunde, m-am linistit. Cristina s-a întors în cameră si lucrurile
au intrat în normal.
"Stii de ce cred că ti s-a întâmplat asta? Poate pentru ca să întelegi
că ai gresit. Te-ai jucat cu minciuna. Minciuna înseamnă să te unesti cu puterile
întunericului. Si pentru că m-ai mintit pe mine, iar eu încerc să slujesc cât
mai mult Adevărul, puterea adevărului a iesit din mine."
Mă simteam ca în fata unei zeite: "Crezi că există puteri ale întunericului?
Ce stii despre existenta lor?", am în tre bat-o plin de curiozitate.
"Cu mine e o poveste lungă. Eu însămi am folosit mai demult aceste puteri.
Si ceea ce ti s-a întâmplat tie e aproape nimic. Eu am fost la o vrăjitoare
care în fata ochilor mei a ridicat o masă de la pământ, la mai mult de jumătate
de metru, numai cu puterea vrăjilor."
Cristina nu îsi dădea seama că am simtit atât de clar acea putere care mă izbise,
încât nu m-as fi mirat dacă atunci s-ar fi ridicat în aer masa de lângă noi.
Cristina nu părea prea sur prin să de experienta prin care am trecut. Din afară
nu pare ceva prea palpitant. Dar pentru mine a fost ca o minune. Oricum, discutia
care a avut loc fusese cea mai interesantă discutie pe care o purtasem în viata
mea.
"Să stii că eu am slujit puterilor întunericului, fără să stiu exact ce
fac. Ghiceam în cărti cu o precizie extraordinară. În liceu, aveam o profesoară
care mă chema des în laboratorul de geografie si mă punea să îi ghicesc. Prima
oară, când i-am spus că bărbatul ei o însală, când i-am spus cum arată amanta
acestuia, era să sară să mă pocnească. Dar, urmărindu-si bărbatul, si-a dat
seama că nu minteam. Cărtile îmi arătau multe dintre secretele oamenilor.
Eu simteam că este ceva în neregulă, dar nu îmi dădeam seama că ghicitul în
cărti este chiar lucrare drăcească. Abia după ce am cunoscut-o pe vrăjitoarea
aceea mi-am dat sea ma că foloseam aceleasi puteri.
Si am început să am cosmaruri. Visam biserici dărâmate, si o voce mă tot întreba:
Dumnezeu sau diavolul? Mi-am dat seama că trebuia să renunt la ghicit. De atunci
am simtit cum a intrat soarele în viata mea. Îmi este bine."
Parcă vedeam un film de groază. Când auzeam povestea Cris tinei, o trăiam cu
intensitate, de parcă mi s-ar fi întâmplat mie.
"As vrea să am si eu puterea ta, as vrea să am si eu ener gia pe care am
simtit-o că iesea din tine."
"Ehe, multi ar vrea să o aibă, dar trebuie să ai si o înzes trare nativă.
Ce zodie esti?"
"Leu."
"A, e bine, si eu sunt tot Leu. E o zodie de foc, o zodie foar te puternică.
Stai sub semnul soarelui."
Mi-am adus vag aminte cum am citit în jurnalul mamei că, nou-născut fiind, când
tata m-a văzut pentru prima oară, m-a ridicat în sus si plin de exaltare a zis
ceva de genul: "Soare, al tău să fie..."
Iată că o vorbă spusă aparent la întâmplare, avea ceva adevăr în ea.
"Cristina, si ce ar trebui să fac pentru a căpăta puterea ta?"
"Sunt mai multe căi. Fiecare are de fapt propria cale. O cale este cea
a Bisericii, numai că foarte putini oameni ajung sfinti. O altă cale este yoga."
"Yoga? Păi eu fac exercitii yoga de doi ani."
"Bănuiesc că tu faci doar asane, nu? Exercitiile pentru corp sunt bune,
dar ele au rolul de a pregăti mintea pentru practica meditatiei."
"Da, eu am făcut mai ales asane, după cartea lui Tufoi. Cât priveste meditatia,
am încercat să mă folosesc de câteva cărti, dar fără prea mult succes. Oricum,
cu ajutorul asanelor am scăpat de hepatită foarte repede. În a cincea zi de
inter na re am rugat-o pe doctorită să îmi facă analizele, spunându-i că sunt
sănătos. Nu m-a crezut, dar văzând rezultatele ana li ze lor, mi-a dat drumul
a doua zi. Pacientii care stăteau cu mine în salon râdeau văzându-mă cum stau
în cap sau cum fac alte exercitii, dar am fost externat înaintea lor, desi intra
sem ultimul în spital."
"Pentru a progresa ai nevoie de un maestru."
"Si cum să găsesc un maestru?"
"Caută. Maestrii adevărati sunt foarte rari. Poti începe cu un maestru
mai slab, de la care să înveti alfabetul căii spiri tua le. De fapt, important
este să faci primul pas, si apoi o să îti iasă în cale marele maestru de care
ai nevoie. Uite, am auzit că pe 1 octombrie încep niste cursuri de yoga la Casa
Studen ti lor. Du-te si vezi cum ti se pare. Am auzit păreri foar te con tro
versate despre cel care le tine, Costache Tăurea nu. Unii zic că e un om dubios,
un depravat, dar altii zic că este cel mai mare guru din lume."
"Tie cum ti s-a părut?"
"Eu nu l-am cunoscut, dar am auzit vorbindu-se despre el prin facultate.
Cred că cel mai bine este să îti dai singur sea ma ce fel de om e. Dacă e dubios,
îl poti părăsi imediat. Dacă e sfânt, îl poti urma până la sfârsitul vietii.
Dar, pentru a face primul pas pe calea yoghină, trebuie să fii foarte hotărât."
"Să stii că încă din clasa a saptea regret că nu m-am născut în India,
că nu am avut posibilitatea de a trăi între ascetii care se hrănesc cu câteva
boabe de orez pe zi."
"A, e bine că ti-ai dorit să mergi pe urmele lor. Spune-mi, ai avut până
acum vreo revelatie?"
"Revelatie, nu; dar în copilărie, după ce am intrat în prima biserică catolică,
unde am văzut în imagini viata lui Iisus Hris tos, noaptea am visat că îl duceau
pe Hristos să îl răstig neas că. Si când a căzut pe drumul crucii, am vrut să
iau eu crucea, să Îl ajut pe Hristos."
"Asa cum a luat-o de fapt Simon din Cirene."
"Îmi aduc aminte foarte vag visul, si în timp am uitat exact ce am visat,
dar stiu că m-a impresionat. Tineam foarte mult la un crucifix pe care îl are
o rudă de-a mea, crucifix de spre care se zice că este de la Muntele Athos."
"Si nu te-ai apropiat de Biserică?"
"Ai mei nu ne-au crescut aproape de Biserică. Eu am fost atras de descoperirile
stiintei, care arată că omul se trage din maimută."
"Astfel de descoperiri sunt de fapt escrocherii, care au fost combătute
cu argumente cât se poate de clare."
"Eu am preferat să nu mă las influentat de credintele bă besti si să fiu
de partea oamenilor de stiintă. Când m-a între bat o cunostintă, prin clasa
a saptea, dacă eu cred în Dum ne zeu, i-am răspuns plin de mândrie: Cred în
calculatoare".
"Si totusi cum ai aflat de practicile yoga?"
"A adus tata acasă niste cărti, de Tufoi, Rajneesh si alti autori. Am încercat
să practic magia albă, dar nu am avut nici un rezultat. După moartea mamei însă
lucrurile s-au schim bat. Am încercat să fac spiritism, după o metodă originală.
Mi se părea că aud voci, că mi se spun lucruri din viitor. De exemplu, am auzit
că la treapta întâi voi avea la română un anumit subiect, că voi pica examenul,
dar că voi fi mutat în cele din urmă la liceul la care am dat. Si că la treapta
a doua voi intra fără probleme."
"Si asa a fost?"
"Până acum da, să văd cum o fi la treapta a doua. La română am avut subiectul
respectiv, am picat examenul si am fost repartizat la un alt liceu. Dar, după
primul trimestru, toată clasa de picati am fost mutati la liceul la care am
dat."
"Si cum ti s-au părut lucrurile astea?"
"Nu stiam nici eu prea bine cât e de serioasă joaca mea. Mă gândeam că
totul poate fi doar o coincidentă."
"Ar fi fost culmea coincidentei."
"Oricum, eram atât de preocupat de primele povesti de iubire pe care le-am
trăit în liceu, încât nu aveam timp să mă gân desc la altceva, nu aveam timp
pentru preocupări spirituale."
"Si asane când făceai?"
"Asane am făcut mai ales în clasa a opta. Tot în acel an, uneori, când
vroiam să chiulesc, folosindu-mă de autosu ges tie făceam în asa fel încât arătam
foarte palid, si profesoarele mă învoiau fără probleme. Am încercat să ies din
trup, să fac călătorii astrale, dar nu am reusit. Am încercat si să îmi modific
bătăile inimii, dar am auzit că e periculos si am renuntat."
"Ai mai avut si alte premonitii în afara celor despre liceu?"
"Da, despre moartea mamei. Eu nu credeam în vise, dar înainte să moară
mama am fost într-o tabără si am visat că îmi cad dintii. Mă tot frământam că
mama va muri. Când m-am întors din tabără m-am bucurat să văd că e bine, dar
peste câteva zile a murit. Stii cum."
"Da, pe mine m-a marcat mult moartea ei, doar stii cât o iubeam. Să nu
mai vorbim despre asta. Să revenim la yoga."
"Stii, eu vroiam să practic asceza yoghină si ca să îmi cu răt mintea si
trupul pe care le-am întinat ca un prost."
"Esti doar un pusti de 16 ani, ai avut deja parte de asa ceva?"
"M-am gândit că merită să cunosti plăcerile trupului. Si am avut ocazia
să le cunosc. Nu te mai uita la mine asa. Vreau să termin cu prostiile, vreau
să devin un ascet. De-abia astept să merg la cursurile de yoga."
Toată seara m-am gândit la întâlnirea noastră. A fost mâna lui Dumnezeu să mă
întâlnesc cu Cristina.
II. Primii pasi spre Absolut
20 septembrie 1990
Tata m-a dus la un yoghin, domnul Ene Ceacâr, care mi-a vorbit despre centrii
de fortă. Îl cunoaste pe maestrul Tău rea nu si îl apreciază mult. Mi-a zis
să stau linistit, că numai cei care nu sunt elevati spiritual pot avea ceva
împotriva acestui guru. Guru, care înseamnă maestru în hindusă, e un cuvânt
care îmi place. Sună misterios.
25 septembrie 1990
În jurnalul mamei am citit cum, fiind gravidă în primele luni, când încă nu
se putea observa că este însărcinată, i s-a întâmplat ceva deosebit. Când a
dus-o mamaie la Biserica Sfânta Vineri, cea dărâmată mai apoi de Ceausescu,
acolo o femeie bătrână, cu o privire misterioasă, i-a spus: "Doamnă, veti
naste un băiat frumos ca un fecior de împărat..." Oare cum de a stiut că
mama e gravidă? Si de unde a stiut că va naste un băiat?
Oricum, poate că afirmatia ei a avut un sens spiritual. Poate că s-a referit
la traseul meu spre cer. Poate că sunt unul dintre alesii care au puteri mai
mari decât ale celorlalti. Oricum, sper ca prin yoga să ajung la iluminare,
să ajung la desăvârsire.
2 octombrie 1990
Am ajuns, cu mare greutate, la deschiderea cursurilor de yoga. Am întârziat
mult, am prins numai ultima parte. Maes trul Tăureanu nu pare un om iesit din
comun. La sfârsitul în tâl nirii s-au pus întrebări interesante. Totul e să
merg la curs. Acolo voi vedea exact dacă el este maestrul de care am nevoie.
7 octombrie 1990
Prima sedintă de yoga, într-o sală de sport a scolii nr. 121. La începutul exercitiilor
am fost rugati să dăm jos obiectele de metal pe care le avem. Mi-am dat jos
lăntisorul de argint, si acolo l-am uitat.
În primele luni ale cursului vom învăta mai ales asane, pentru a scăpa de blocajele
energetice. După prima sedintă mă simt revigorat, mă simt mult mai usor. Îmi
este foarte bine. La sfârsit s-au vândut niste brosurele. Eu am ajuns la urmă,
când mai aveau doar brosurica despre "Secretele amo rului taoist".
În lipsă de ceva mai bun, am cumpărat-o pe asta. E vorba de folosirea energiei
sexuale, despre semnele după care se recu noas te intensitatea trăirii actului
sexual si de altele asemenea. Am dat banii degeaba, eu vreau să fiu ascet. Am
auzit vorbin du-se despre tantrism, despre arta de a transforma sexualitatea
în cale spirituală, dar asa ceva nu este pentru mine.
Un lucru îmi este clar: maestrul, Costi, stie o sumedenie de practici ezoterice.
Ceea ce aflăm de la el nu se găseste scris în altă parte. Secretele se transmit
numai de la maestru la dis ci pol. Ceea ce apare în cărtile de yoga nu e adevărata
yoga.
Învătăturile spirituale sunt de două feluri: ezoterice si exo te rice. Cele
exoterice sunt cele la care are acces toată lumea, care se găsesc în cărti,
care sunt propovăduite de marile religii.
Cele ezoterice sunt cele pe care le stiu numai marii ini ti ati, cum este Costi.
Nu stiu cum le-a primit, si nici de la cine, dar voi rămâne alături de el cel
putin până când voi afla tot ceea ce stie el.
Am auzit că Gingis-han, înainte de a fi conducător al hoardelor însetate de
sânge, a fost ucenicul unui mare saman. Si că si-a ucis învătătorul pentru a-i
lua puterea. Ideea asta, de a folosi un maestru până la ultima limită, are ceva
inte re sant. Voi lua de la Costi tot ce se poate.
Si poate că, stând lângă el, voi întelege că el nu este nu mai o colectie de
informatii ezoterice, ci că este chiar maes trul de care am nevoie până la capăt.
10 octombrie 1990
Sunt hotărât să fac programul de asane în fiecare zi. Eu stiu deja multe exercitii
pe care colegii mei le vor afla mult mai târziu. Ni s-a atras atentia ca nu
cumva să facem asane din cărti, înainte ca ele să ne fie predate. Riscăm să
le facem gresit si să ajungem la un dezechilibru energetic. Eu totusi sunt plin
de râvnă. Vreau să progresez cât mai repede.
Sunt între cei mai mici de la sală, si asta mă complexează putin. Cred că între
două sute de începători sunt numai cinci elevi. Majoritatea sunt oameni cu serviciu.
Mai este si o grupă de studenti. Nu stiu dacă m-ar fi primit acolo.
Oricum, sunt destui tineri si la noi. Andra îmi place foarte mult. Are corpul
foarte elastic si face exercitiile perfect.
Nu mă pot obisnui cu aspectul lui Costi. Nu este un bărbat frumos, nu stiu cum
de atâtea fete de la curs sunt îndrăgostite de el. Si are niste unghii lungi,
aproape ca de vrăjitoare. Ca să nu îi curgă energia din degete.
Mi-as fi dorit un maestru bătrân, cu barbă albă, care să aibă putini discipoli.
Cât de prost sunt... Risc să nu apreciez adevărata valoare a lui Costi.
14 octombrie 1990
Mi-am cumpărat fotografia lui Iisus, asa cum arăta când L-au răstignit pe cruce.
Descoperirea aceasta uriasă, prin care omul poate avea acces la cronicile akashice,
adică la me mo ria timpului, este cea mai importantă descoperire din lume. Deocamdată
este tinută în secret, ca nu cumva niste ticălosi să pună mâna pe ea si, folosindu-se
de anumite secrete la care ar putea avea acces, să distrugă Pământul.
Când inventia va fi recunoscută oficial, când vom putea avea acces neîngrădit
la secretele trecutului, vom putea sti exact cum a fost făcută lumea, ce au
învătat maestrii si nu am aflat până acum...
Biblia nu va mai fi de nici un folos: din moment ce vom avea filmul complet
al vietii lui Iisus, de la nastere si până la răstignire, textele biblice vor
fi de prisos. Vom avea predicile lui pe bandă video. Si vom avea confirmarea
clară a faptului că el s-a initiat în Orient.
Poza pe care mi-am cumpărat-o a fost făcută cu ajutorul unei pietre de pe Golgota
(este nevoie de un obiect care să fi fost martor al evenimentelor trecute).
Poza seamănă cu chipul de pe Giulgiul din Torino.
Mă gândesc că poate de asta se zice în folclor că uneori codrii vorbesc despre
faptele de vitejie ale eroilor: codrii sunt tocmai obiectele care au păstrat
amprenta cronicilor akashice.
6 noiembrie 1990
Între învătăturile cele mai importante pe care le-am asi mi lat de când am venit
la yoga este cea privitoare la reîn car na re. Unul dintre primele vise din
copilărie, cum am intrat din altă lume în trupul pe care îl am acum, ar putea
fi de fapt o reminescentă din viata anterioară.
Încă de când aveam zece ani bunica lui Gabi mi-a vorbit despre reîncarnare,
si mi s-a părut o chestie interesantă.
Iată că acum mi s-au lămurit toate nedumeririle. Am citit multe mărturii ale
celor care si-au adus aminte de vietile trecute. Aceasta este o dovadă de necontestat
a faptului că reîncarnarea există. Sunt sute si mii de dovezi în acest sens.
Iar Biserica vrea să îi păcălească pe oameni că după moarte există o singură
Judecată, si gata. Biserica nu poate face fată dosarului de mărturii pro-reîncarnare.
Cea mai mare miselie a Bisericii este faptul că a scos din Scriptură toate referirile
la acest subiect. De fapt, aproape toa te. Iisus zice clar despre sfântul Ioan
Botezătorul: "El este Ilie". Adică: "El este reîncarnarea Sfântului
Ilie". Nimic mai clar.
8 noiembrie 1990
Îmi este din ce în ce mai usor să fac "asana mortului", relaxarea.
Faptul că am practicat această tehnică în clasa a opta, vreme de mai multe luni,
îmi este de mare folos. Cred că nu va fi prea greu să îmi părăsesc trupul si
să pornesc în călătoriile astrale. Si asta nu pentru vreo joacă de copil. Nu
mă atrage gândul de a intra cu spiritul în casele prietenilor mei. Ci îmi doresc
să ajung în India, la marii maestri, sau pe alte planete. Cum o fi viata acolo?
Am vorbit cu Andra despre extraterestri. Ea îsi doreste mult să intre în legătură
telepatică cu ei. Când i-am spus că eu i-am văzut de două ori s-a mirat.
Prima oară, când jucam badminton cu Florin în Herăstrău. Când să dau cu paleta
în fluturas, am văzut o navă de lumină, mult mai mare decât un avion, cum zbura
deasupra mea. Am rămas cu paleta în aer, nevenindu-mi să îmi cred ochilor. Florin
nu a văzut nimic. Ce aiurea e să scrii amintiri... Parcă as fi pensionar: "Mai
tii minte, nene, cum era în armată?..."
Oricum, e bine să am scrise si astfel de amintiri. A vedea extrateresti nu e
ceva obisnuit. Si nu merită să uit nimic din contactele mele cu alte lumi.
A doua oară, am văzut o rază de lumină zburând printre blocuri, care în spate
avea o urmă din ce în ce mai palidă. Au văzut-o si alti copii de pe stradă.
Poate era tot o navă, una mai specială. Sau poate era cine stie ce manifestare
a vreunui spirit.
9 noiembrie 1990
Încercam să fac asana arborelui, dar cu mâinile si capul lăsate pe spate, când,
din cauza valurilor de energie pe care o asimilam, am căzut la pământ. Dacă
nu aveam un scaun lângă mine, m-as fi lovit mult mai tare. Nu mă asteptam ca
acest exercitiu să îmi ofere atâta energie. Am făcut prea mul te asane dimineată
si am gresit undeva. Altfel nu se explică acest accident energetic.
10 noiembrie 1990
La petrecerea Sofiei din Liceul Caragiale, m-am îndră gos tit de o tipă misto:
Diana. Am mai iesit de câteva ori cu ea si pare a fi o relatie de durată. Am
început să mergem la niste cursuri gratuite de engleză, pe care le tin niste
sectanti la Liceul 32.
Diana nu pare interesată de yoga, dar e o tipă foarte fru moa să, asa că nu
contează.
11 noiembrie 1990
Mi-am cumpărat o poză cu Ramana Maharishi. Mă simt atras până si de numele lui.
De parcă între noi ar exista o veche legătură mistică. Poate că marii maestri
au grijă de toti cei care vor să urce pe muntele desăvârsirii. Acasă am făcut
o meditatie cu Maharishi.
13 noiembrie 1990
La cursurile de engleză m-am descurcat foarte bine. Ba chiar am încercat să
răspund în asa fel încât să îi zgârâi un pic pe sectanti.
Diana mi-a spus un lucru pe care nu l-a mai spus nimănui: una dintre amintirile
care au marcat-o foarte mult în copilărie a fost că îi auzea pe părintii ei
cum făceau dragoste în camera ve cină: ea, fiind mică, nu stia exact ce fac
si, auzind sunetele se speria. A tinut să îmi spună acest amănunt ca să stiu
de ce are o mică rezervă fată de dragostea trupească. Am asigurat-o că voi sta
cuminte, deci nu are de ce să se mai gândească la asa ceva.
Cred că părintii ei au gresit că nu s-au gândit si la ea. Poa te că o astfel
de amintire îi va afecta mai târziu viata sexuală.
16 noiembrie 1990
Oare ce am fost în reîncarnarea trecută? Mi se pare foarte interesant de stiut.
Există anumite cărti prin care pot afla, dar nu am prea mare încredere în astfel
de calcule. De la niste cărti din astea a apărut explozia de Cleopatre pe piată.
La tot pasul numai regine, sfinti, rishi sau alte fiinte importante. Aproa pe
nimeni nu vrea să zică că a fost gunoier sau femeie de ser vi ciu. Cei care
au prea mare încredere în cărti caută să se auto mă gulească. Eu, până nu voi
avea vreo revelatie sau până nu îmi va spune vreun clarvăzător vietile mele
trecute, nu voi căuta să îmi aflu trecutul: nu îmi arde să îmi fur singur căciula.
18 noiembrie 1990
Ni s-a predat asana cobrei. Cu corpul într-o pozitie ase mă nă toare sarpelui
gata de atac, trebuia să simtim energia din Ana hata Chakra, centrul afectivitătii.
M-am simtit plin de o iubire intensă, dar ciudată. Simteam că iubesc mult, mult
de tot, dar nu stiam ce anume iubesc. Ori, iubirea e legată de ceva precis.
Oricum, energia care se asimilează cu ajutorul asanelor este usor de simtit:
acum nu se mai pune problema dacă tin sau nu la aproapele meu, ci cât de mult
tin la aproapele meu.
Yoga oferă cel mai fin barometru al stărilor sufletesti. Si nu numai. Pot simti
câtă energie sexuală am sau cât de încăr ca tă este Manipura Chakra.
21 noiembrie 1990
Am început să chiulesc cu Diana de la pregătirea la en gle ză ca să ne plimbăm
prin parc. Facem bătături la gură de cât ne sărutăm. Maică-sa tine la mine.
E destul de greu să merg după-mesele până la ea, căci nu prea mai sunt autobuze
spre Bucuresti. De mlte ori vin cu autostopul. Dar merită. Mă bu cur tare mult
că ne iubim. Ea este fană a formatiei "Roxette". M-a molipsit si pe
mine. Dansăm până ne plictisim.
Mă bate gândul să fac dragoste cu ea, dar cred că nu ar fi prea bine. O dată
ce am luat hotărârea să fiu un băiat cu min te, nu vreau să trec peste ea. Totusi,
de la atâtea mângâieri am dureri mari si sunt nevoit să mă masturbez. La cursul
de yoga ni s-a zis că energia seminală trebuie economisită, chiar si în timpul
actului sexual. Deci ceea ce fac eu e o risipă inutilă, dar am dureri prea mari.
Nu sunt multumit de această scădere, dar nu vreau nici să renunt la săruturile
pasionale ale Dianei.
23 noiembrie 1990
M-a impresionat o parabolă hindusă despre micimea tutu ror religiilor: într-o
zi trei orbi s-au întâlnit pentru a exa mi na un elefant. Primul i-a atins piciorul
cu mâna si a zis: "Ele fan tul este precum o coloană de piatră". Al
doilea a pi păit trom pa si a zis: "Ba este ca un sarpe". Al treilea
om a pi păit pân te cul si a zis: "Nu, este ca un vas mare". Si au
înce put să se certe. Un trecător i-a întrebat de ce se ceartă si, după ce a
aflat cauza, le-a zis: "Nu ati înteles cum e de fapt elefantul. El nu arată
nici ca o coloană, nici ca un sarpe, nici ca un vas. Desi picioarele sale sunt
ca niste coloane, trompa sa e ca un sarpe si pântecele său e ca un vas mare.
Elefantul este alcă tuit din toate acestea: picioare, trompă si pântec."
Asa se ceartă toate religiile si toate confesiunile; asa se cear tă crestinii
cu evreii si cu musulmanii, catolicii cu orto doc sii si cu protestantii. Toti
sunt orbi si au pretentia că Dum nezeu tine cu ei. Dar gresesc.
Numai iluminatii, numai sfintii sunt capabili să privească adevărul în fată.
Ei văd că în spatele fiecărei credinte se ascunde o parte de adevăr, dar adevărul
întreg este în spatele tuturor credintelor.
Poate că si noi, aici la curs, primim doar o parte de ade văr: poate că adevărul
întreg nu îl vom cunoaste decât atunci când vom iesi din ciclul reîncarnării.
Oricum, cred că ceea ce învăt de la Costi mă ajută să progresez mai repede decât
prin orice altă religie.
24 noiembrie 1990
Diana m-a întrebat dacă nu vreau să facem dragoste. Mi-am dat seama că această
idee nu avea cum să îi apartină, pentru că nu am avut tupeul să o mângîi mai
jos de curea. Nu am stâr nit-o atât de tare încât să vrea să cedeze. Am în tre
bat-o de unde i-a venit ideea asta. Mi-a zis că Nuti, care face dra goste cu
Bebe, care e mult mai mare decât noi, i-a zis că e o experientă super.
I-am zis Dianei că nu pot să fac dragoste cu ea (fără să îi spun si că mi-ar
plăcea mult). Ea este fecioară si nu vreau să mai am o altă fecioară la activ.
Si chiar dacă ar fi femeie, cu ea nu as face dragoste pentru simplul fapt că
vreau să merg pe calea ascezei. În scurtă vreme sper să îmi stăpânesc trupul
ca un adevărat yoghin si să nu cedez oricât de serioase ar fi eforturile ei
de a mă corupe.
25 noiembrie 1990
Am văzut astăzi "Ultima ispită a lui Hristos", filmul făcut după cartea
lui Kazantzakis. Multă vâlvă a stârnit acest film. Ca si cartea de altfel. Autorul
a fost dat afară din Biserica Orto doxă din Grecia. Mare prostie. Cine a protestat
împo tri va acestui film nu a înteles nimic din el. Hristos este ispitit să
co boa re de pe cruce. Ai impresia că el cedează, că se dă jos, că alege calea
unei vieti de familie, cu copii si cu toate celelalte. Dar în ultimele secunde
ale filmului, îti dai seama că el de fapt nu a coborât de pe cruce. Tot filmul
este re pre zen tarea a ceea ce si-ar fi imaginat Iisus pe cruce că i se va
în tîmpla dacă ar renunta la misiunea sa spirituală. În film, Iisus moare pe
cruce linistit, multumit că si-a îndeplinit misiunea.
Acest film mi-a dat un elan sporit în continuarea luptei pen tru desăvârsire.
Hristosul cosmic se află în fiecare dintre noi: putem renunta la chemarea noastră
de a iesi din lantul reîncarnărilor - si atunci am duce o viată banală, ca cea
dusă de personajul din film - sau putem înfrunta cele mai grele încercări. Da,
Kazantzakis a avut o întelegere genială a răs tig nirii lui Hristos. Filmul
este plin de simboluri. Dar cresti nii care au protestat împotriva acestui film
nu au făcut alt ce va decât să îsi arate nivelul spiritual. Rămân închisi în
dogme si lumina trece pe lângă ei.
27 noiembrie 1990
Diana nu îsi dă seama, dar faptul că a vrut să facem dragoste m-a determinat
să mă îndepărtez de ea. Era o ispită prea mare pentru mine.
29 noiembrie 1990
Am găsit cu ce să îmi ocup timpul la scoală: îmi desenez cu creta un punct pe
tablă si îmi concentrez toată atentia asupra lui. Cât timp profesoara stă la
catedră, mă pot concentra ne stin gherit. Stând în ultima bancă, nu mă poate
vedea.
E o solutie bună de a fructifica timpul. Nimic din ceea ce învăt la scoală nu
mă ajută să progresez spiritual.
3 decembrie 1990
M-a părăsit Diana. Cât de proaste sunt fetele. Dacă făceam dragoste cu ea, nu
mă părăsea. Dar asa, sufăr mult. Am iubit-o enorm. Ascult Robin Beck, "The
very first time", melodia noastră, cu inima rănită. Chiar regret acum că
nu am făcut dragoste cu ea. Dar stiam că relatia noastră nu se va termina printr-o
căsătorie si nu am vrut să îi fac rău. Păcat că nu a stiut să aprecieze gestul
meu. Poate că, după ce următo rul ei prieten o va face femeie si mai apoi o
va părăsi, îsi va aduce aminte de mine.
Oricum, pentru traseul meu spiritual există un avantaj: nu vor mai tropăi hormonii
în mine si nu voi fi nevoit să mă mai "mângâi". Deci, orice rău e
spre bine. Cuvintele astea seamă nă a tentativă de consolare, dar nu am ce să
fac.
5 decembrie 1990
M-am întâlnit cu Mircea. M-a întrebat ce părere am de spre Sahaja Yoga. I-am
zis că nu mă pricep, dar că voi căuta să aflu care e treaba.
Un cunoscut de-al lui a fost plecat o vreme în India, căci Shri Mataji l-a pus
să se căsătorească cu o fată pe care nu o cu nostea. Asa este la ei. Maestra
lor are două liste, una cu nu me de femei si alta cu nume de bărbati. Si ea
hotărăste cine cu cine se va căsători.
Sotii nu se cunosc dinainte. I-am spus lui Mircea că mi se pare ca la loto:
poti să ai noroc sau ghinion. El a răspuns că Shri Mataji vede lucrurile din
perspectivă spirituală si că ea stie care sunt perechile cele mai potrivite
pentru urcusul spiritual. Mircea a auzit chiar că o româncă superbă a luat un
indian slab de tot si urât ca vai de el, dar nu a comentat: dacă asa a hotărât
destinul...
7 decembrie 1990
Duhurile întunericului au pornit campania de hulire a lui Costi, tocmai pentru
că nu le convine că atât de multi oameni se luptă să ajungă la iluminare. Nu
cred să mai existe în lume astăzi nici un alt maestru care să aibă atât de multi
discipoli. Chiar dacă nu toti au stofă de yoghini, poate că o vor dobândi pe
parcurs. Sau se vor lăsa de yoga.
Sunt unii care se lasă si, în loc să îsi recunoască neputinta, în loc să recunoască
că nu au fost destul de tari pentru a merge pe acest drum, caută să dea vina
pe tot felul de motive. Hu lirea maestrului e doar unul dintre ele. Un alt motiv
invo cat este acela al problemelor personale: sunt unii care afirmă că si-ar
dori să se desăvârsească, dar că au prea multe stavile peste care nu pot trece.
Dar drumul spre desăvârsire trece tocmai prin înfruntarea acestor piedici. Iluminarea
este o stare care nu se obtine usor; e nevoie de multe, foarte multe re nuntări.
Si viata în lume oferă prilejuri de poticnire la tot pasul. De aceea marii maestri
s-au retras: era mult mai greu să ajungă la aceleasi performante între ceilalti.
Multi chiar au învătat că, pentru a ajunge pe culmile spirituale, este nevoie
de retragerea din lume.
Totusi, si în lume, chiar dacă este mai greu, omul poate atin ge desăvârsirea.
Piedicile care apar, de la problemele de familie până la cele materiale, sunt
o treaptă de încercare, sunt o sită care îi cerne pe adevăratii candidati la
desăvârsire. Ei sunt alpi nistii care urcă pe culmi, fără teama că vor cădea
în prăpastie.
Aici la curs, avem marele avantaj că suntem împreună, că ne putem sfătui unii
cu altii. Suntem ca un roi de albine. Fiecare încearcă să afle cât mai mult,
să practice cât mai mult. Unii se simt mai atrasi de Laya Yoga, altii de Hatha,
altii de Raja, si multi, cei mai multi, de Tantra. Dacă unul are o nelămurire,
se găseste imediat cine să îl ajute. Dacă unul are o problemă, îi sare imediat
cineva în ajutor.
Mediul în care am intrat mi se pare foarte deosebit. Nu m-as fi gândit că în
zilele noastre mai poate exista o astfel de miscare spirituală. Dacă nu s-ar
duce o campanie atât de serioasă de denigrare a guru-ului nostru, poate că marea
majoritate a românilor ar veni alături de noi.
Costi este foarte grijuliu cu noi. Duminică i s-a făcut rău unei fete, în timp
ce făcea o asană, si el i-a pus imediat mâna pe piept, s-a concentrat, si fata
si-a revenit.
Costi ne înconjoară cu o dragoste aproape părintească. Îsi doreste mult să urcăm
cât mai sus pe scara perfectiunii. Totusi, eu nu mă simt lângă el ca lângă maestrul
meu. Există între noi o barieră nevăzută.
Mă simt ca si cum în scurtă vreme îmi va iesi în cale un alt îndrumător. S-ar
putea să nu fie decât niste gânduri de la spiritele inferioare, care caută să
mă rupă de el.
8 decembrie 1990
De bine ce scrisesem în jurnal că mi se pare firesc ca ală turi de noi să vină
toti oamenii de bună-credintă, am primit de la Andra unul dintre cele mai interesante
texte spirituale: profetiile marelui mistic indian, Sundar Singh, privitoare
la viitorul tării noastre. Câteva fraze care m-au impresionat:
"România va trece prin mai multe faze de transformări spi rituale, devenind
în cele din urmă, gratie spiritualizării sale, un veritabil focar spiritual...
Se va numi Noul Canaan, iar Bucu res tiul se va transforma într-un centru spiritual
al aces tuia... Bucu restiul va fi considerat Noul Ierusalim pă mân tesc...
Asa precum a ales Mântuitorul Iisus pe iubitii Săi apostoli din Galileea, cea
mai înapoiată provincie din acea vreme, însă cu cea mai dârză credintă, pe acelasi
considerent a ales si Tara Românească si poporul român, să fie altar de via
tă pilduitoare... Canalul Marea Neagră - Dunăre va func tio na normal, precum
si canalul Du nă re - Bucuresti, ceea ce va permite vapoarelor de mare tonaj
să mea r gă până la Ce ta tea Minunată, acestea fiind lucrări din Planul Divin
care se vor realiza fulgerător."
Într-una dintre conferinte, Costi ne-a vorbit despre aceste pro fetii. Dacă
ar fi fost scrise de un român, se putea spune că sunt aberatii ultranationaliste.
Dar provin de la cel mai ce le bru caz de convertire din Orient: Sundar Singh
a părăsit hin du ismul pentru a urma învătăturile Evangheliei. El nu a venit
în tara noastră, deci nu poate fi acuzat că are vreo simpatie aparte pentru
noi.
Aceste profetii nu sunt singulare, mai există si alte pre vi zi uni care spun
că la noi va fi centrul spiritual al lumii.
Citirea unor astfel de texte mă face să am mult mai multă încredere în Costi.
El este singurul în măsură să transforme România într-un rai pământesc, în care
toti locuitorii, sau ma rea lor majoritate, să se ocupe de progresul sufletesc.
Două mii de ani de credintă crestină nu au putut eleva sufle tul românesc asa
cum o face Costi într-o viată de om.
El, alături de ceilalti discipoli vechi ai săi, vor fi elita spi ri tuală a
planetei noastre. În tara noastră, vor veni oameni din toa te celelalte părti
ale lumii pentru a primi initierea supremă.
Sunt mândru că sunt român. În timp ce scriu aceste rân duri ascult "Balada"
lui Porumbescu. A fost nevoie să mă apuc de yoga ca să înteleg cât de profund
reflectă această mu zică spiritul românesc. Costi are iscusinta de a ne feri
de tentatia na tionalismului aberant, dar în acelasi timp are darul de a ne
face să iubim tot ce este mai valoros în acest suflet românesc.
Sunt mândru că sunt român si, mai ales, sunt mândru că tră iesc în acest spatiu
predestinat de Dumnezeu. Gata cu re gre tul că nu m-am încarnat în India. Gata
cu regretul că nu m-am năs cut în tara marilor rishi. E momentul să îmi dau
seama că am parte de cea mai mare binecuvântare din lume. De altfel, toti marii
iluminati vor veni la noi ca să participe la con du ce rea spirituală a lumii.
Tara noastră va fi capitala lumii.
România va uni cerul cu pământul. Va fi o coloană a in fi ni tului pe care se
vor sprijini toti cei însetati de perfectiune.
10 decembrie 1990
Am învătat azi Udiyana-Bandha. E una dintre cele mai efi ca ce tehnici de transmutare
a energiei. Partea fizică mi-a fost usor să o învăt. Mai greu îmi este cu cea
de ridicare a energiei spre centrii superiori, pentru că retinerea respiratiei
îmi îngreunează concentrarea.
12 decembrie 1990
În sfârsit ni s-a proiectat la Casa Studentilor filmul "Anii pierduti ai
lui Iisus". Filmul este extrem de interesant, desi cred că ar fi putut
fi mai bine argumentat. Dovada forte pri vi toare la această descoperire senzatională
o constituie de fapt tot "Viata sfântului Issa". Aceasta pare a fi
cea mai impor tan tă Evanghelie, desi nu este recunoscută ca atare. Ea pune
în cri ză toată nestiinta Bisericii privitoare la ce a făcut Iisus între 12
si 30 de ani. Preotii nu vor să recunoască faptul că Iisus s-a initiat în Orient,
că acolo a dobândit puterile pa ra nor male, că acolo a avut de-a face cu cunoasterea
ezoterică. Re ligia Ve chiu lui Testament nu prea îi oferea o asemenea cu noas
tere. Atâtea jertfe inutile... Da, Iisus a fost initiat în Ori ent, în India
si Tibet, si cine vrea să cunoască adevărul tre buie să meargă la sursă. Cred
că sunt mai bun crestin dacă prac tic tehnicile de meditatie pe care le-a practi
cat Iisus, de cât dacă stau ca prostul si îmi plâng păcatele până îmbă trâ nesc.
Dacă Iisus ar fi stat să-si plângă păcatele, atunci istoria nu ar mai fi stiut
nimic despre el. "Lumina vine de la răsărit..."
La sfârsitul filmului, câteva secvente despre Sai Baba, noul avatar. Este considerat
cea mai mare încarnare a divi ni tă tii de după Iisus Hristos. Face minuni cu
grămada, minuni de tot felul. Să facă si preotii minunile pe care le face Sai
Baba si atunci poate o să îi bag în seamă.
Am primit si eu putină vibhuti, cenusă sfântă pe care Sai Baba o face să apară
din palma sa goală. Nu este o sca ma to rie, se vede clar în film. Totusi, nu
am fost capabil să simt ener gia care iese din ea.
14 decembrie 1990
Am citit că meditatiile făcute în cimitir sunt foarte eficace. Am de gând să
mă duc la Cimitirul Evreiesc, după miezul noptii, si să fac o meditatie într-unul
dintre locurile care par mai stranii. Îmi voi demonstra că nu mi-e teamă de
fortele în tu nericului. Un adevărat yoghin nu se teme de astfel de ma ni festări,
orice s-ar întâmpla. Mă voi întoarce de acolo ca un erou. Mă simt pregătit să
mă lupt cu demonii. Îi voi birui, asa cum au făcut-o si marii maestri. Indiferent
prin ce metode vor încerca să mă sperie, eu sunt un Leu. Prin zodie, prin fire,
prin ceea ce este viu în mine. Nu îmi este teamă. Nu cred că are rost să mă
sfătuiesc cu maestrul înainte de a face acest pas. Ci doar îi voi comunica îndeplinirea
acestui lucru.
15 decembrie 1990
Am trăit clipe de groază. Înainte de a merge în cimitir, am vrut să fac o meditatie
în fata oglinzii. Pe întuneric, cu lumânarea aprinsă, am încercat să îmi văd
aura în oglindă. Si în timp ce meditam, am simtit puterea diavolului. Am simtit
pentru prima oară în viată că diavolul există, că este lângă mine, că vrea să
îmi facă rău. Nu a fost autosugestie, ci pur si simplu l-am simtit lângă mine.
M-am speriat foarte tare si spaima nu a trecut până nu au venit si ceilalti
acasă. Nu pot uita cum îl simteam aproape gata să mă distrugă. Nu sunt pregătit
să fac meditatia programată în cimitir. Sunt prea slab. Aripile mi s-au frânt.
Îmi venea să urlu si poate că dacă eram în cimitir, mi-as fi pierdut mintile.
De asta zic maestrii că nu trebuie să te grăbesti, că toate trebuie făcute la
vremea lor.
Nu este de ajuns să ai bunăvointă, ci trebuie să tii cont de sfa turile înaintasilor.
Am fost prea mândru, desi nu îmi dă deam seama. Desi multi îmi reprosează că
sunt prea mândru, nu am vrut să tin cont de aceasta, si mândria îmi putea fi
fata lă. Oricum, mă voi întoarce peste câtăva vreme la meditatia din fata oglinzii.
Si voi ajunge si să meditez în cimitir. Va veni vremea să întorc demonilor palma
pe care mi-au dat-o.
16 decembrie 1990
Tata m-a dus astăzi să îl cunosc pe Doru, un mare vinde că tor cu bioenergie.
Auzisem că vorbeste cu plantele, că are tot felul de vedenii. Ideea principală
pentru care ne-am con tra zis a fost că nu credea că Iisus a călătorit în India.
Zicea că dacă îi dovedesc că este asa, el se apucă de yoga. Eu i-am răs puns
că dacă mă convinge el că nu este asa, mă las eu de yoga. Dar eu am atâtea dovezi
că a fost acolo, că am zis asa numai de formă.
După ce tata a plecat cu Stefania acasă, eu am rămas singur cu vindecătorul.
Spre mirarea mea, acesta mi-a propus să facem sex oral, zicându-mi că e plăcut.
Măi, si vinde că torii ăstia, au puteri paranormale, dar în privinta evolutiei
spi ri tuale stau foarte prost. Doru zicea că Tantra Yoga e o mare pros tie,
în timp ce el era homosexual. Nu are habar nici ce în seam nă sexualitatea,
nici ce înseamnă elevarea spiri tuală. Ar trebui să ia lectii.
19 decembrie 1990
Ieri am simtit o manifestare a energiei pe care am dobân dit-o prin practica
yoga. Pot considera că de acum roadele ascezei mele au ajuns destul de mari.
Am simtit cum cor pu ri le mele energetice s-au mărit atât de mult, încât de-abia
aveam loc în cameră. Peretii mă presau, erau ca o carapace. Am simtit putin
din ceea ce înseamnă să te faci mare cât uni ver sul, cum se fac marii maestri.
Eu am fost cât camera mea si mi-am dat seama că numai prin practică poti întelege
trăirile alesilor. Si dacă acum sunt cât o cameră, peste câtiva ani voi fi mult
mai puternic. Abia astept.
23 decembrie 1990
Se apropie Sărbătoarea Nasterii lui Iisus... Postul cres ti ni lor se apropie
de sfârsit. Colindătorii au devenit agasanti. S-au perindat o grămadă de copii
care nu au aproape nimic în comun cu Crăciunul. Ies la cersit, profitând de
faptul că au această ocazie specială doar o dată pe an.
Am aflat cu surprindere că în unele sate ale Moldovei, de Ignat, are loc asa-numita
Pomană a Porcului: cu ocazia tăierii porcului se face o masă mare, la care mănâncă
până si pre otii. Asta în plin post. Nu e un zvon, mi-a spus chiar Radu. Fratele
lui e preot într-unul dintre aceste sate.
Pomana Porcului e cea mai bună dovadă a superficialitătii credintei multora
dintre ortodocsi. Călcarea postului nu poate avea nici un fel de justificare.
Când un preot face un păcat, e problema lui. Dar când mai multi preoti repetă
în fiecare an aceeasi greseală, călcând în picioare regula postului, ar trebui
pedepsiti de superiorii lor. De asta s-a umplut Moldova de secte, că e sătulă
lumea de ortodocsii care tin mai mult la pântece decât la Hristos.
"Asta e traditia acolo!", încerca Radu să îmi explice. Dar e vorba
de o traditie despre care cred că nu este bisericească. Nu e o traditie, e un
obicei precrestin care ar trebui uitat.
Si dacă preotii cer credinciosilor să renunte la astfel de prostii, cum e cu
cocosul alb dat de Pasti, lumea sare: "Popa ăsta nu e bun, ne trebuie altul".
Ar fi mai bine ca preotii să plece din astfel de sate, dacă oame nii nu vor
să renunte la prostiile lor, si să îi lase fără păs tori. Văzându-se singuri,
poate că încetul cu încetul si-ar băga mintile în cap. Iar dacă nu vor să se
îndrepte, mai bine să rămâ nă ca păgânii. Hristos nu fortează pe nimeni să tră
ias că în cre dinta crestină. Si decât să fie preotul martor la nele giuiri
pre cum Pomana Porcului, mai bine să se lipsească. Mă gân desc cu tristete că
astfel de ceremonii nu fac altceva decât să ara te public dispretul fată de
Ortodoxie. Si ceea ce se face în ascuns, păcatele pe care nu le stie numai Dum
ne zeu, sunt mult mai apăsătoare. Poate că Pomana Porcului e între cele mai
mici.
Sunt convins că oamenii din satele în care se prăznuieste Pomana Porcului îsi
imaginează că sunt buni crestini. Ei com bină cu multă iscusintă datinile lor
cu rânduielile bise ri cesti. Dar vietuirea lor nu e ortodoxă. Sunt sectanti
care pe lângă ei par niste sfinti.
Sunt multe motive care mă ajută să înteleg de ce se apro pie sfârsitul credintei
crestine; cel mai important mi se pare pă cătosenia crestinilor. Dacă ar fi
fost la fel de seriosi ca yo ghinii, era mai bine. Nu pentru yoghini, că avem
calea noas tră. Ci pentru ei însisi, pentru grămezile de indivizi care, desi
afirmă că sunt ortodocsi, contribuie la distrugerea spirituală a acestui neam.
Si acum, când as fi simtit si eu dorinta de a intra într-o bi se rică, măcar
pentru a asculta niste colinde frumoase, m-am scârbit atât de tare de "pomana
porcului", că nu voi mai intra anul ăsta în nici o biserică.
18 ianuarie 1991
Nu îmi imaginam că voi lua o bătaie ca în filme. Mai întâi motivul: atunci când
am fost la petrecerea Sofiei si am cu nos cut-o pe Diana, venisem însotit de
cea mai tare tipă din cla sa a XI-a, Ruxi. Ea a fost prietenă cu noul meu coleg
de ban că, Dan, care s-a mutat la noi în liceu pentru că luase o bă taie zdravănă
în Caragiale, bătaie după care a intrat în spi tal. Eu cred că cei care m-au
bătut au fost pusi de el să o facă, drept multumire că am luat-o pe Ruxi la
petrecere.
A început asa: am văzut în curtea liceului o gască din Li ceul 32, cu care era
si Sebi. Le-am zis colegilor mei că voi lua bătaie, dar nu m-au crezut. Când
aproape toti ai mei au intrat în clasă, ăia m-au chemat pe hol să vorbim ceva.
Mi-au spus să îl chem si pe Aureliu sus, că el rămăsese la baschet.
M-au băgat în clasa vecină cu a noastră si, când am în cer cat să ies, mi-am
dat seama că cineva, mult mai puternic decât mine, tinea usa închisă pe dinafară.
Mi-a fost clar pe loc că voi lua o bătaie pe cinste: eram singur contra patru
sau cinci. Mi-am zis că singura sansă este să încerc să nu simt du rerea, să
încerc ca, folosindu-mă de o tehnică de concen tra re, să atenuez senzatia de
durere. Când am primit primul picior în fată, mi-am dat seama că erau profesionisti:
cred că fac ceva arte martiale. Loviturile curgeau una după alta. Dacă mi-ar
fi trecut prin minte să strig, m-ar fi auzit co le gii de care mă des păr tea
doar un perete. Dar nu m-am gândit.
Când au ajuns la momentul în care cineva mă dădea cu capul de podea, pe hol
am auzit zarvă. Venise Aureliu si toti au sărit pe el. Auzisem eu că e tare
în arte martiale, dar abia atunci am avut ocazia să mă conving. Când cel care
mă dădea cu capul de dusumea s-a dus spre el, am iesit pe hol si am văzut că
Aureliu e un adversar foarte puternic. Am fugit câtiva metri, am băgat capul
pe usa clasei si am strigat: "Iesiti, îl omoară pe Aureliu!...".
Colegii au iesit în fugă, dar nu au reusit să îi prindă pe cei care m-au bătut.
Eu mă tineam destul de bine pe picioare. Îmi era frică să nu urmeze o a doua
bătaie. Cosmin de la Liceul Neculce a zis că poate trimite o gască ca să mă
răzbune, dar nu ar fi făcut decât să mărească tensiunea.
Am ajuns acasă, temându-mă să nu mă astepte câtiva si în holul blocului. Dar
am ajuns cu bine, si m-am culcat.
Îmi dau seama că dacă nu foloseam tehnica de meditatie yoghină, bătaia m-ar
fi traumatizat psihic. Dar asa, în timp ce mă loveau, întreaga mea putere de
concentrare s-a adunat într-o singură directie: să nu simt durerea. Am reusit
destul de bine.
Nu îi urăsc pe cei care m-au bătut. Ci îi compătimesc. Sunt genul de oameni
care mai târziu se vor băga în toate prostiile, de la violuri până la furturi.
Ei fac parte din grupul celor de bani gata: părintii i-au stri cat, satisfăcându-le
toate poftele. Când mă gândesc la ei, par că îmi pare bine că suntem săraci.
Decât ca ei, mai bine ca noi.
23 ianuarie 1991
O nouă aventură la orizont, pe nume Ramona. Am cu cine merge la discotecă, am
cu cine merge în parc. Dansul îmi face foarte bine, e o gimnastică care mă ajută
să îmi mentin conditia fizică.
28 ianuarie 1991
Literatura initiatică pe care o scrie Pavel Corut se asea mă nă într-un fel
cu cea scrisă de Eliade: sunt mijloace de atra ge re a oamenilor spre cunoasterea
paranormală. Sunt niste invi tatii pe care este greu să nu le accepti. Ce bine
că există o ase menea literatură. Unii oameni, care nu au avut nici o le gă
tu ră cu preocupările spirituale, citind astfel de cărti capătă interes pentru
practicarea celor citite.
Din tot ce a scris Eliade, cel mai mult îmi place Secretul doc to rului Ho nig
berger. Poate Eliade o fi ajuns în Shambala, sau cine stie.
Andra zice că Eliade s-a ratat atunci când s-a apucat să scrie despre istoria
religiilor, că a acceptat să fie un savant. Dacă Eliade nu ar fi căzut în cursa
stiintei, poate că am fi avut un mare guru român. Ce ispită greu de sesizat...
Dar poate că Eliade s-a gândit că scriind va sluji mai bine adevărul. Că dacă
s-ar fi multumit să fie un guru, cu vreo zece discipoli, atunci nu ar fi putut
să îi ajute pe cei cărora le-a schimbat viata prin cărtile sale.
5 februarie 1991
Meci de baschet cu clasa Biancăi. După ce le-am dat un cos de la mare distantă,
aproape de la un panou la altul, si încă unul din viteză de la jumătatea terenului,
au rămas blo cati. Nu prea au mai avut curaj să joace. Bianca a văzut cosul
meu de la un panou la altul, de la balcon, de la etajul cinci. Nu a văzut cine
a aruncat mingea, ci numai cum a zburat mingea spre inelul adversarilor. A fost
un cos de zile mari.
16 februarie 1991
Mi-am pus pe perete afisul pe care mi l-a adus tata din Rusia. Până acum mi
se părea vulgar, dar îmi dau seama că greseam. E desenată cu multă artă o tipă
goală. Are un piept superb. Nu e nimic vulgar în afis. Seamănă putin cu poza
formatiei "Scorpions", cu mâna care desenează un scorpion; aici e
o mână care scrie.
Nu îmi imaginam că îmi voi pune un asemenea poster în cameră. Credeam că numai
maniacii si cei obsedati sexual îsi pun asa ceva. Dar posterul meu este atât
de curat, încât stă bine în aceeasi cameră cu o icoană. La început m-am gândit
că nu se potrivesc, dar apoi mi-am dat seama că asta este o prejudecată crestină.
Poti privi posterul meu, si chiar o poză cu o femeie goală, fără să ti se murdărească
mintea. Crestinii se tem să nu cadă în păcatul desfrâului, dar o asemenea frică
este gresită. Dacă stii să îti supraveghezi gândurile, totul este în regulă.
23 februarie 1991
Nu mă simteam prea bine dimineată: aveam putină febră.
Tata s-a dus la sedinta cu părintii. În cele din urmă m-am dus si eu la liceu,
că era petrecere. Am dansat de am rupt. La un moment dat, când tropăiam cu totii
pe "Depeche Mode", pe "Personal Jesus", usa clasei s-a deschis.
A intrat tata. Ve ni se să vadă cine deranjează sedinta de la etajul inferior.
Când m-a văzut, i-a picat fata. Credea că sunt acasă, bolnav. A plecat fără
să comenteze.
2 martie 1991
Am primit primele învătături despre tehnica de Prana ya ma, controlul respiratiei.
Nu îmi dau seama încă: ori această tehnică este foarte puternică, ori o practic
incorect, deoarece am mari dureri de cap. Mă ia ameteala.
Prin controlul respiratiei se poate ajunge la oprirea func tii lor vitale: oprirea
bătăilor inimii si oprirea respiratiei. Am vă zut un documentar cu un yoghin
îngropat cu capul în nisip. Nu avea cum să respire, dar totusi trăia.
Prin astfel de artificii, unii dintre marii yoghini au deschis alto ra portile
cunoasterii spirituale: oamenii au nevoie de sen zational. Degeaba li se vorbeste
despre iesirea din lantu ri le reîncarnării, dacă nu li se face si o demonstratie
practică a anumitor capacităti extraordinare.
24 martie 1991
Noptile, după ce sting lumina în cameră, văd o lumină care pulsează de jur împrejurul
meu: cred că este energia cosmosului. Aceste pulsatii le văd de când sunt mic,
dar nu mi-am dat seama că poate fi ceva mistic aici. Lumina nu este foarte puternică,
dar mă înconjoară din toate părtile.
15 aprilie 1991
Au venit la noi la liceu cei de la Sahaja Yoga. I-am lăsat să îmi simtă câmpul
energetic, după care le-am zis: "V-ati dat seama cât sunt de puternic.
Si aceasta deoarece stiu lucruri de care voi nu aveti habar. Toată practica
voastră este de doi bani. Eu merg pe calea marilor rishi, merg pe calea înteleptilor
din vechime. Dar voi?" Am fost cam dur cu ei, dar nu îmi place deloc explozia
asta de tehnici, asa-zis yoghine, care zăpăceste lumea. Au apărut atâtia si
atâtia care cred că au lumina Ori en tului, încât oamenii se zăpăcesc si nu
mai stiu ce să aleagă. Sau se tem să aleagă si rămân cu Biserica. Din cauza
unora ca Sahaja-yoghinii. Dacă ar veni la noi la curs, poate că si-ar da sea
ma ce pierd mâncând din resturi. Comoara este la noi. Co moara lui Milarepa
si a lui Ramana Maharishi este la noi. Dar demonii îndepărtează lumea de comoara
noastră prin confuzie. Uite asa se înde păr tea ză lumea de adevăr.
Ba mai mult, cei de la Sahaja, după ce au aflat că fac yoga cu Costi, s-au apucat
să vorbească despre Tantra: că în India pe tantrici nimeni nu dă doi bani, că
pentru desfrâul tan tri ci lor a venit asupra Orientului pacostea invadatorilor,
si multe alte le. Le-am spus că Mircea Eliade considera că tantrismul este tot
ceea ce a dat mai frumos India, dar nu i-a interesat. Păreau spălati pe creier.
Într-adevăr, se pare că este ceva ade văr în ce spun preotii, că yoga spală
creierul. Dar numai for me le false de yoga, cum este Sahaja. Cât priveste yoga
pe care o învătăm noi, aglomeratia de studenti si studente de la toate facultătile
dovedeste că la noi nu numai că nu se spală creierul, ci chiar îi îmbunătăteste
capacitătile.
17 mai 1991
Vreme de ani de zile am fost unul dintre cei mai înfocati fani ai lui Michael
Jackson. Si dacă nu mă apucam de yoga cred că îi rămâneam fidel până la bătrânete.
Azi a avut loc ruperea tuturor afiselor si a pozelor care îmi umpleau ca mera.
Maestrul ne-a sfătuit să începem o viată nouă si să renuntăm la tot ceea ce
nu ne este de folos. Oricât l-am iubit pe Michael, mi-am dat seama că admiratia
pe care i-o port este exagerată. Nu mai sunt ca acum doi ani, când tremuram
ascultând "Dirty Diana", dar nici nu pot spune că nu îmi mai place
la nebunie. Si ascultându-i muzica, mintea mea se îm prăstie. Ori yoga, ori
Michael Jackson. Am ales yoga. Si am rupt tot ceea ce mă lega de idolul meu.
Acum isteria fanilor lui s-a extins si în Româ nia: eu eram printre fanii "pensionari".
Încă o hotărâre foarte importantă pentru mine: aceea de a renunta la hobby-uri.
Cu skate-board-ul a fost mai usor. M-am rupt de gască si gata. Of, cât mi-am
distrus eu genunchii cu piruetele urmate de căzături ŕ la Michael sau cu exhibitiile
pe skate-board...
Oricum, tare bine mi-au prins iesirile cu gasca de rolleri si de skateri.
Acum vreo două luni, când am intrat pe skate la ora de istorie, profa m-a întrebat:
"Ce e ăsta?"
"Skate-board."
"Ce e aia skate-board?"
"Ăsta", i l-am arătat cu degetul în hohotele colegilor.
20 mai 1991
Am ascultat iar "Enigmatici si cuminti" a lui Hruscă. Cred că nu există
în lume multe melodii mai sensibile decât aceasta.
Au trecut aproape 3 ani de când s-a sinucis mama. Îmi este foarte greu să trăiesc
fără ea. Îi mai simt lipsa. Moartea ei m-a făcut să mă închid în mine. Dar nu
am reusit pe de plin. Simt atâta nevoie de întelegere, atâta nevoie de mân gâ
ie re, atâta nevoie de dragoste adevărată! În relatiile cu prie te nele mele,
de atunci încoace, am căutat tot dragostea mamei. Nu e vorba de nici o obsesie
freudiană, ci pur si simplu mi-a lipsit ocrotirea ei. M-am simtit întotdeauna
băiatul mamei. Ea a stiut să sădească în mine tot ce e mai frumos si mai curat.
Tata, fiind deseori plecat, nu prea s-a ocupat de noi.
22 mai 1991
Ne-a dus unchiul nostru, Misu, la vestita Fecioară de la Pa repa. Se zice că
are mari puteri paranormale. Când a venit odată securitatea să o aresteze, nu
puteau porni masina cu ea. Speriati, securistii au lăsat-o în pace. La ea vin
multi credin ciosi, pentru a afla răspuns la problemele lor. Ea foloseste mai
multe tehnici magice, printre care si ghicitul prin deschi de rea Psaltirii.
Nici eu si nici Stefania nu am fost prea încân tati de ceea ce ne-a ghicit.
A vorbit atât de neclar, că nu am în teles mare lucru. Speram că întâlnirea
va fi mai spectacu loa să, dar nu a fost.
Mi-as fi dorit mult să îmi spună ce mă asteaptă în viitor, să îmi spună care
este calea mea. Poate data viitoare.
24 mai 1991
Mare surpriză mi-a făcut Andra: mi-a dat o poză cu Costi. Poza transmite o parte
din energia maestrului si poate fi o bună cale de comunicare cu el. Am făcut
prima meditatie în fata po zei. M-am simtit cum se simte floarea udată de ploaie:
va luri de energie m-au înconjurat. Chiar dacă fata lui Costi nu este o fată
frumoasă, chiar dacă nu are nimic din expresia lui Maharishi, este o fată care
ascunde un mare om.
25 mai 1991
Prima zi de post negru: nu am băut nici măcar o gură de apă. Nu a fost deloc
greu. Am făcut toată ziua asane si când m-a durut putin capul, m-am culcat.
Până acum, când au zeam vorbindu-se despre post negru, mi se părea o chestie
foar te grea. Dar este foarte simplu: secretul este ca, prin con centrare, să
îti opresti secretiile digestive.
Am de gând să postesc o zi în fiecare săptămână. Vinerea. Si, în timp, să postesc
din ce în ce mai aspru.
27 mai 1991
Încă o meditatie în care Costi m-a înconjurat cu dragostea sa. Andra zicea că
el vede tot ce facem si că are puterea să intre chiar în visele noastre. Unii
îl visează si cred că este doar un vis, dar altora le destăinuieste învătături
ezoterice. Mie nu mi s-a întâmplat asa ceva. Dar cred că atunci când meditez
în fata pozei sale, el simte asta si intră în legătură cu mine.
1 iunie 1991
Ni s-a predat o tehnică prin care, dacă o practicăm vreme de câteva luni, vom
putea zbura. Eu am încercat de câteva ori să levitez, dar nu am reusit. La ultima
conferintă, cineva din sală a trimis un bilet: "Am reusit să levitez. Am
zburat până la tavan si chiar am pus un obiect pe dulap. Dar pot să zbor numai
când sunt singur. Tata nu mă crede. Ce să fac?" Costi i-a răspuns că are
o credintă mai slabă decât necredinta ta tă lui său si de aceea nu îi poate
demonstra puterea dobândită. Eu ce să mai zic, când nici măcar o cutie de chibrituri
nu am putut să misc prin forta gândului. Nu sunt atât de puternic pe cât as
vrea.
III. Venerarea maestrului
2 iunie 1991
Săptămâna trecută ni s-a vorbit despre Guru-Yoga, despre venerarea maestrului.
Aceasta este una dintre cele mai scurte căi spre iluminare. Maestrul intră într-un
fel în sufletul tău si te ajută din interior să progresezi. Un maestru nu a
vrut să primească un ucenic, si acesta s-a aruncat într-o prăpastie. Maestrul
s-a dus si i-a pus la loc membrele rupte, si prin concentrare l-a înviat. M-a
impresionat mult această minune. Am luat si eu hotărârea de a face Guru-Yoga
si cred că Costi stie. Am auzit că ne vede de la distantă si că stie ce gândim.
Sper să mă ajute. O dovadă ar fi ultima mea viziune: în timp ce stăteam în lotus,
am văzut cosmosul plin de celule mari si în fiecare dintre ele Costi stătea
în pozitie de meditatie. Eu încercam să respir aceste celule si când expiram,
maestrul rămânea în mine. Expiram celulele goale.
Cât de mult îl iubesc pe Costi de când am înteles că este cel mai mare initiat
din lume! La început nu îmi plăcea, mi se părea si urât, si lipsit de putere.
Dar aveam ochii închisi de ignorantă. Atunci aveam îndoieli în privinta sa,
provocate de bârfele dusmanilor săi. Acum stiu că el sfidează morala nu pentru
că este imoral, ci pentru că este amoral. Este deasupra moralei, care se află
pe un plan prea jos pentru el.
Si morala asta... Cine tine cont de morală se loveste de barierele mintii. Dar
în clipa în care depăsesti aceste bariere, nu mai esti înteles decât de cei
aflati în acelasi plan mistic cu tine.
Costi este mai sus decât preotii, este mai sus decât sfintii, este un avatar.
Vreau să îi rămân fidel până la sfârsitul zilelor mele. Si dacă as avea onoarea
să îmi ceară să mă sinucid, as face-o, căci mi-ar cere-o numai pentru binele
meu. Totusi, el nu cere nimănui să se sinucidă, deci voi fi lipsit de o aseme
nea cinste.
4 iunie 1991
Grâul prăjit este foarte bun la gust. Acest tip de hrană este cât se poate de
sănătos. Am încercat să mănânc si grâu în col tit, dar nu este la fel de bun,
desi este cu mult mai hrănitor. Până acum, cel mai greu mi-a fost să renunt
la dulciuri. Eu, care puteam mânca fără probleme la bunici mai mult de o ta
vă de prăjituri într-o zi, am ajuns să nu mai mănânc aproape nimic dulce. Rare
sunt cazurile când mai fac exceptii.
Stiu că fiecare prăjitură la care renunt înseamnă un pic mai bine pentru sănătatea
mea. Adică un pic mai bine pentru sufletul meu.
8 iunie 1991
Ne-au adus la sală mult-asteptata yantră a Shambalei. Dacă nu as fi fost discipol
al lui Costi, puteam să mor si tot nu aveam parte de o asemenea sansă, de a
avea poarta spre Shambala. Nu stiu câtă vreme va trece până ce voi reusi să
intru în această lume minunată, dar îmi doresc mult să fiu alături de spiritele
înalte ale Shambalei. Sper să am parte de mai mult succes decât am avut cu cristalul
de cuart. Oricât de clar a explicat Dael Walker în cartea sa cum se intră în
lumea ascunsă în cristal, nu am reusit. Dar dacă reusesc să intru în Shambala,
lumea cristalului nu va mai însemna aproape nimic pentru mine.
A venit Florin la noi, si când a intrat la mine în cameră a fost impresionat
de yantra Shambalei. Nu a fost nevoie să îi spun că este poarta spre lumea paralelă
a marilor maestri: a văzut el singur cum din desen iesea o lumină de culoare
mov. Desenul este alb-negru si nu a fost o iluzie optică. Cine stie ce o fi
fost reîncarnarea trecută Florin, de este atât de sensibil.
Am învătat să stăm în cap. E o asană foarte, foarte folo si toare. Toate energiile
inferioare pot fi transmutate. Asta mi se pare asana care mă umple cel mai mult
de energie. Si această asană este periculoasă. Cineva a făcut-o fără îndrumare
si i s-au spart niste vase de sânge în cap. Cât de riscant este să faci asa
ceva de capul tău... Sunt din ce în ce mai constient că dacă as fi continuat
exercitiile din cartea lui Tufoi, fără să am maestrul lângă mine, riscam mult.
Lui Costi i se aduc afirmatii grave, cum că unii dintre discipolii săi au înnebunit.
Dar nu are nevoie să se apere. Ne-a atras atentia: "practica yoga poate
fi periculoasă, dacă nu o faci sub îndrumarea unui guru experimentat. Cine se
abate de la ceea ce îi spun eu se joacă cu propria viată. Si dacă ajunge pe
un drum gresit, poartă vina în întregime. Yoga este ca un cutit. Poti să îl
folosesti cum trebuie sau te poti tăia în el. Cine ajunge la cine stie ce complicatii
fizice sau psihice si dă vina pe yoga, se minte singur. De vină nu este yoga,
ci cel care a practicat-o gresit.
Practica yoga este foarte veche. Toti marii maestri au atras atentia asupra
acestui lucru: cine se abate de la îndrumări riscă enorm. Asa că aveti grijă
ce faceti. Dacă nu vreti să tineti cont de sfaturile pe care le primiti, mai
bine plecati de la curs. Lăsati-vă de yoga!"
Practica yoga m-a ajutat să nu mai fie nevoie să mă "mângâi" când
îmi tropăie hormonii. Oricât m-as înfierbânta cu Ramona, fac câteva asane, fac
Nauli Kriya si mi-e bine.
14 iunie 1991
Am fost cu clasa Ramonei în excursie la Predeal. Acolo, o colegă de-a ei a făcut
o criză de gastrită. Mi-am pus mâna dreaptă pe stomacul ei si am început să
mă concentrez. După putină vreme, fata s-a linistit.
Prin yoga, câmpul meu energetic se va mări si voi putea să îi ajut pe bolnavi
numai punându-mi mâinile pe ei. Nu este nevoie să fac vreo tehnică specială,
pentru că asanele îmi oferă toată energia care îmi trebuie.
16 iunie 1991
Am văzut-o pe Nina Kulaghina în filmul "Solaris" al lui Tarkovski.
Costi ne-a recomandat să mergem la această serie Tarkovski, pentru că avem ce
învăta. Mă mir cum de l-au lă sat comunistii să o filmeze pe Kulaghina miscând
obiecte prin pu terea gândului. Stiu că în Rusia o studiau în labo ra toare
spe ciale, dar nu mă asteptam să îl lase pe Tarkovski să o folosească în film:
ea este dovada clară că teoriile materia lis te nu fac doi bani. Nina Kulaghina,
prin puterile ei, este cea mai bună dovadă că omul are o putere care nu tine
cont de legile fizicii actuale.
Sau poate că cei care au văzut filmul au crezut că acolo e doar un trucaj. Dacă
nu mi-ar fi atras atentia Andra, îmi putea scăpa faza.
As vrea să îl văd si pe celebrul Urri Geller cum îndoaie obiecte de fier prin
forta mintii. Fiind chemat la o emisiune transmisă în direct la televizor, el
a făcut o demonstratie a puterii lui. Spre surprinderea celor de la televiziune,
s-au primit telefoane de la unii telespectatori care spuneau că privind emisiunea
au avut parte de manifestări similare: li s-au îndoit si lor cutitele sau furculitele.
17 iunie 1991
Cu mari emotii si putină frică am făcut Shank Praksha la na. Prin această tehnică
de Kriya Yoga se deblochează ca na le le energetice care au legătură cu Manipura
Ceakra si se curătă stomacul.
Când am început să beau primele căni cu apă sărată, a început să mi se facă
rău. Îmi era teamă că o să cad la pământ. Cu mare greutate făceam exercitiile
fizice, pentru că burta îmi era din ce în ce mai plină. La un moment dat, am
avut impresia că nu voi putea să elimin apa si că de la sare voi face o criză
de rinichi. Dar lucrurile au intrat în normal. După primul scaun, care a fost
mai moale, au urmat scaune din ce în ce mai moi, până ce am ajuns să elimin
apă aproape curată. La un moment dat, am văzut în closet resturi de mâncare
închisă la culoare si ceva care semăna cu o bucătică mică de ciorchine de struguri,
desi de multă vreme nu am mai mâncat asa ceva. Intestinul meu s-a curătat foarte
bine. Cine stie cât timp va mai trece până ce medicina clasică va descoperi
tehnici de vindecare la fel de eficiente ca cele traditionale. Poate că niciodată.
De altfel, se pare că lucrurile merg în directie contrară, că din ce în ce mai
multi doctori de renume mondial vin să ia lectii de la cei care cunosc tehnicile
de medicină traditională.
18 iunie 1991
Câtă diferentă între modul în care este înteleasă calea Guru-Yoga de noi si
de Sahaja-yoghini. Ăia sunt ca niste spă lati pe creier, nu fac altceva decât
să o tot contemple pe Shri-Ma taji, să încerce să se umple de energia ei. Muierea
asta e Dum ne zeul lor. Unul dintre ei mi-a zis că după epoca Tatălui, a Ve
chiului Testament, si a Fiului, adică a Noului Testament, a venit epoca Duhului
Sfânt, dominată de Shri Mataji.
Discipolii ei sunt un fel de roboti care o ascultă fără crâcnire: centrul căii
lor este persoana acestei muieri.
La noi nu este asa: Costi ne lasă libertatea de a merge pe ce cale traditională
vrem. Faptul că multi îl venerează pe Costi ca pe un avatar este ceva liber
consimtit; nu ne obligă nimeni. Niciodată Costi nu a spus că dacă nu îl venerăm
nu putem progresa spiritual.
Eu m-am apucat de Guru-Yoga în urma revelatiei în care am văzut universul plin
de energia sa. Mi-am dat seama că a-l urma pe Costi e pentru mine cel mai important
lucru.
Costi ne învată să fim liberi. Ne tot repetă cuvintele lui Iisus: "Cunoasteti
adevărul si adevărul vă va elibera..."
Shri Mataji nu face altceva decât să propovăduiască cultul personalitătii. E
un idol care cere ca oamenii să i se închine. Si măcar dacă ar avea un aspect
mai ascetic; dar arată jalnic. Vai de discipolii ei!
19 iunie 1991
Sunt prieten cu Ramona de atâta vreme, dar relatia este foarte searbădă. Nu
îmi dau seama exact de ce suntem prie teni. E timp pierdut pentru amândoi. Singura
explicatie este că ea mă iubeste, iar eu am nevoie deocamdată de putină afec
tiune. Uneori mă gândesc cum ar fi să facem dragoste după tehnica tantrică,
dar nici ea nu pare prea încântată de idee, fiind fecioară, si nici eu nu am
de gând să renunt la calea ascetică.
Cred că nu va mai tine mult relatia cu ea.
20 iunie 1991
Gândindu-mă la cât de folositoare îmi este Shank Prakshalana, mi-am dat seama
că de multă vreme eu nu mai am arsuri la stomac. De când fac yoga, stomacul
meu a intrat în normal. Vindecarea a fost atât de firească, încât nici nu mi-am
dat seama. Si nu mai am nici dureri de inimă.
Yoga este cel mai bun leac pentru toate bolile. Multi s-au apropiat de ea tocmai
din nevoia de a obtine o vindecare pe care doctorii nu au fost în stare să o
aducă. Si, venind la yoga ca să se vindece, au înteles că yoga este mai mult
decât o gimnastică, mai mult decât o filosofie: este un drum spre cer.
Sunt unii care fac asane si nu se gândesc deloc la aspec te le subtile: dar,
chiar dacă progresează lent, încetul cu încetul ce ntrii lor de fortă devin
mai puternici; oamenii se lasă mo de lati de yoga. Yoga te modelează ca un sculptor,
dacă vrei să fii de lut: trupul si sufletul se schimbă si devin de nerecunoscut.
Mintea mea este aproape alta; as fi vrut să scriu cu totul alta, dar nu este
asa. Mai sunt atâtea lucruri care mă leagă de lumea asta... Nu mai departe de
ieri, ajungând mai repede la sală, m-am dus pe terenul de baschet. Am jucat
cu niste adversari mai buni ca mine, dar am dat un cos de zile mari. Andra,
trecând pe lângă teren, a râs când m-a văzut: "Oare si Maharishi o fi jucat
baschet?"
"Nu, i-am zis. Când voi fi la nivelul lui, nu voi mai juca nici eu."
21 iunie 1991
Mâine vom primi initierea în Laya-Yoga. Nu stiu prea mul te despre acest gen
de yoga, în afara faptului că este cen trat pe meditatia asupra unei silabe
sau a unui cuvânt sacru. Astept să trecem cât mai repede la tehnicile de Raja-Yoga,
yoga regală, prin care se ajunge cel mai direct la Samadhi, la unirea cu Absolutul.
22 iunie 1991
Stând la coadă ca să primesc initierea în Laya, am auzit câteva dintre comentariile
celor care fuseseră initiati cu câteva minute înaintea mea. Erau foarte marcati.
Radu mi-a spus că parcă ar fi primit un ciocan în frunte atunci când i s-a dat
mantra.
Eu nu am simtit nimic deosebit: dimineată m-am certat iar cu tata si nu m-am
linistit nici acum. Milarepa, prin magie nea gră, a omorât vreo treizeci si
cinci dintre rudele care l-au fă cut să sufere. Si abia apoi s-a apucat de drumul
spiritual. Uneori îmi trece prin gând că, la cât mă supără tata, ar merita si
el o mică surpriză. Dar nu sunt eu Milarepa, asa că scapă usor.
Mantra pe care am primit-o este secretă, nu trebuie să o spunem la nimeni. Repetând-o,
se aude un sunet fin, ca tiuitul televizorului. Ascultându-l, trebuie să te
lasi pătruns de energia mantrei. Speram ca initierea să fie mai spectacu loasă,
dar nu a fost. Nu am fost eu vrednic să simt ceva mai deosebit.
23 iunie 1991
Primul regim Oshawa, numai cu orez fiert si grâu. Nu mi se pare cine stie ce.
Oricum, în ultimul timp am mai găsit o do vadă că organismul meu este mult mai
sănătos: urina mea este aproape incoloră. Ei, nu chiar incoloră, dar aproape.
Asta este o dovadă că nu mai am asa multe toxine în organism.
În timp ce fac Laya Yoga, nu mai aud doar sunetul man trei, ci o muzică de sunete
înalte. Cred că asta este mu zi ca sferelor despre care vorbea Platon. L-am
întrebat pe Costi dacă e bine ce mi se întâmplă si mi-a zis să fiu atent numai
la sunetul mantrei. Dar este foarte greu. Muzica pe care o ascult este ceva
sacru. Nu îmi dau seama dacă mi-o transmite vreo fiintă superioară sau dacă
este chiar muzica cosmosului.
Poate că e doar o manifestare a faptului că energia pe care o capăt prin tehnica
de Laya nu este ceva static. Pare a fi un flux de energie de diferite intensităti.
Energia cea mai înaltă provoacă sunetul cel mai fin.
24 iunie 1991
Noapte de pomină: noaptea de Sânziene. Costi ne-a zis că în traditia populară
se spune că în această noapte se deschid cerurile si cei mai curati pot să le
vadă.
Eu m-am apucat să le chem telepatic pe Sânziene la mine în cameră. Mă concentram,
mă tot concentram, si la un moment dat am simtit miros de fum. Nu credeam că
aparitia lor ar fi însotită de astfel de mirosuri, dar am mai meditat putin
si abia apoi, când nu mai aveam destul aer, am deschis ochii să văd ce se întâmplă:
miracol - în fata mea ardea un mic foc! Mi-am pus chilotii pe veioză, ca să
nu mai fie asa multă lumină în cameră, să nu mă împiedice să mă con cen trez.
Becul s-a încins si chilotii au luat foc. Am deschis repede geamul si i-am aruncat.
Anul ăsta n-am avut parte de Sânziene; poate la anul.
29 iunie 1991
Pentru că atacurile împotriva lui Costi nu mai contenesc, ne-a rugat astăzi
să semnăm o scrisoare în care se precizează că tot ceea ce învătăm de la el
e cât se poate de benefic pentru noi. Cred că o idee mai bună era să ne pună
să scriem fiecare câte o scrisoare separată: asa mi-as fi putut manifesta mai
deplin recunostinta pe care i-o port.
1 iulie 1991
Muzica traditională hindusă pe care o am de la Mircea îmi place foarte mult.
E o melodie: "Om, Shiva, om, Shiva, om namah Shivayam", care mă fascinează.
Îmi vine să dansez pe ea, dar nu stiu gesturile pe care ar trebui să le fac.
Astfel de dansuri sunt sacre si nu vreau să mă joc cu ceva atât de serios. Muzica
indiană îmi place mult mai mult decât folclorul nostru de doi bani: "Hai,
Lelită, la portită, să îti mai dau o gurită" si altele la fel. Folclorul
lor este plin de sacralitate.
Spatiul oriental mă copleseste: e intersectia dintre cer si pă mânt. Acolo copiii
cresc aflând despre Ramayana, despre Krishna. Ei iau parte la marile ceremonii
anuale, la care îi pot vedea pe marii rishi.
3 iulie 1991
Un cuvânt tare de tot: "Care este diferenta dintre un occidental si un
oriental lipsit de cultură?"
"Occidentalul, dacă vede o floare frumoasă, o ia, o rupe, o miroase, o
pune în glastră si apoi o aruncă. Orientalul se uită la floare, se lasă pătruns
de frumusetea ei si apoi o lasă să mai fie admirată si de altii."
Diferenta aceasta exprimă foarte bine motivul pentru care fac alergie la toate
conventiile lumii civilizate: aceste conven tii sunt o formă de modelare artificială
a relatiilor dintre oameni.
4 iulie 1991
Ascult muzica lui Enio Morricone. Multă muzică de cali ta te am auzit pentru
prima oară la Costi, dar Enio Morricone mi se pare cea mai sensibilă. Melodia
pe care tot meditez e o melodie de care nu mă pot sătura. Costi ne-a zis că
asta e diferenta dintre muzica de calitate si muzica proas tă: de muzica proastă
te saturi repede, pe când pe cea de calitate o poti asculta ani la rând.
5 iulie 1991
Ni s-a vorbit la conferintă despre Gurdjieff, fondatorul celei de-a patra căi.
El avea nu numai puterea de a levita, ci si puterea de a-si muta discipolii
dintr-un loc în altul si chiar de pe o planetă pe alta. Dacă vroia ca într-o
secundă să se afle cu toti pe lună, o putea face.
Aureliu mi-a povestit secvente dintr-un film documentar despre Morihei Ueshiba,
unul dintre cei mai mari maestri de arte martiale ai tuturor timpurilor. El
a practicat "arta păcii". A ajuns la un nivel atât de ridicat, încât
nu avea nevoie să îsi atin gă fizic adversarii cu care se lupta. Ci, de la jumătate
de metru, făcea anumite miscări si practic pe adversari îi atingea numai cu
energia sa. Dacă mi-ar fi dat si mie caseta mi-ar fi prins bine: as fi arătat-o
celor care neagă existenta câmpurilor energetice. Sau nu, unii ca acestia ar
putea spune că filmul este o bazaconie, că secventele sunt regizate si nu reale.
8 iulie 1991
Am văzut o revistă cu fotografii Kirlian: am văzut câmpul energetic al frunzelor,
al palmelor, al corpului omenesc. Traditia orientală a primit o firească confirmare
din partea oamenilor de stiintă. Nimeni nu mai poate contesta acum existenta
corpurilor energetice.
Se poate pune în evidentă, cu ajutorul unor aparate speciale, chiar culoarea
aurei. Dacă as avea un asemenea aparat, as putea sti exact la ce nivel spiritual
mă aflu. Aura spune totul.
Am văzut si poze cu coloane energetice care nu se vedeau cu ochiul liber sau
cu alte biocâmpuri luminoase si m-am mirat că pelicula fotografică surprinde
detalii pe care ochiul omenesc nu le poate vedea.
Un singur lucru nu îmi este clar cu asemenea avantaje de care omul din vechime
nu avea nevoie: cum de pelicula fotografică, si chiar aparatul Kirlian, se însală
în anumite cazuri. Cel mai clar exemplu este al lui Shri Mataji, care este o
impostoare: ea apare în poze înconjurată de o aură luminoasă foarte puternică.
Mai mare decât a sfintilor din icoane. Ori e clar că, cel putin în cazul ei,
tehnica fotografică nu este obiectivă.
Cine poate modifica culoarea aurei lui Shri Mataji? Nu mai spiritele întunericului
care o protejează. Nu trebuie să am încredere deplină în astfel de fotografii.
Oricum, eu am văzut că si pe filmul fotografic se pot observa câmpurile energetice,
deci nu este vorba de un simplu trucaj, cum cred unii.
Nu, e mai mult, e un trucaj energetic.
9 iulie 1991
După ce am scris în jurnal despre pozele cu Shri Mataji, am stat să mă gândesc
dacă nu cumva si în cazurile în care vocile mortilor vorbesc la telefon sau
apar înregistrate pe bandă magnetică poate fi vorba de ceva necurat. Sau în
cazurile în care mortii însisi apar în chip inexplicabil în fotografii făcute
după moartea lor.
Din punct de vedere logic, mi se pare foarte firească o astfel de ipoteză. Dacă
spiritele malefice, duhurile întune ri cu lui, cum li se mai spune, pot falsifica
culoarea aurei unei persoane, de ce nu ar putea să falsifice si toate celelalte?
Nu vreau să fiu sceptic, dar îmi dau seama că teritoriul acesta de granită este
foarte riscant.
Costi ne-a vorbit despre cât de usor se pot păcăli cei care fac spiritism: vor
să cheme mari personalităti sau mari spirite si de fapt intră în legătură cu
spirite inferioare. Neavând po si bilitatea obiectivă de a sti cu cine comunică,
multi spiritisti au ajuns în mari rătăciri. Pentru că au luat drept bune informatii
care nu aveau nici o legătură cu realitatea istorică, si lumea i-a etichetat
imediat drept sarlatani.
Si, de fapt, dacă ar fi să duc rationamentul până la capăt, chiar si cei care
au primit de la spirite informatii corecte despre anumite lucruri din trecut
ar putea să fi căzut în cap ca nă: spiritele respective puteau da informatii
corecte de spre tot ceea ce putea fi verificat pe cale obisnuită si ar fi pu
tut minti în tot ceea ce tine de cunoasterea ezoterică. Nu pu teau fi verificati
pe altă cale.
Faptul că multe dintre asa-zisele mesaje spiritiste privi toa re la facerea
lumii, la ierarhia cerească sau la viitorul lumii sunt cât se poate de contradictorii
arată tocmai că o mare parte a spiritistilor sunt păcăliti de spiritele cu care
comunică (asta dacă nu cumva nu sunt ei însisi numai niste sarlatani care vor
să îsi vândă cărtile pentru a se îmbogăti).
Da, oricât e de ciudat, în lucruri precum pozele câm pu ri lor energetice sau
chiar în tehnica Kirlian nu trebuie să am încredere oarbă. S-au păcălit destui.
M-am cam lăsat prins de argumentele logice: dar logica este unul dintre cele
mai serioase obstacole pentru cel care vrea să se elibereze. Realitătile spirituale
sunt de asa natură încât, dacă analizezi totul cu mintea, pierzi impactul viu
al experientei nemijlocite cu Absolutul.
Pe viitor ar trebui să am grijă să nu mă biruie ispita aceasta a explicatiilor
rationale. Dar nu cred nici că e bine să fii fără pic de logică, că atunci risti
să cazi în cine stie ce năzbâtii.
Calea cea mai simplă este să te lasi dus de mână de ma es tru. El poartă răspunderea
asupra traseului tău. Dacă Costi ne spune despre ceva că este rău, înseamnă
că asa este. E mai simplu să am încredere în experienta lui, decât în slabul
meu discernământ.
10 iulie 1991
M-am decis să mă rad în cap. E o decizie foarte serioasă, pentru că prin ea
îmi manifest dorinta de a nu accepta rigorile lumii. Lumea trăieste după niste
principii care nu au nici o legătură cu viata spirituală. Toti sunt obsedati
de averi, de sex, sunt obsedati să placă celorlalti. Eu nu vreau să plac ni
mă nui, eu vreau să îmi văd de progresul spiritual. Stiu că, după părerea oamenilor,
voi arăta mai urât. Dar nu mă inte re sea ză. Mi-a plăcut mie să mă placă fetele,
să se topească după mine. Acum trag macazul. De acum, când mă voi privi în oglindă,
voi sti că dacă arăt ca marii asceti, trebuie să si trăiesc pe măsură. Dacă
mă rad în cap numai ca să arăt ca ei, nu rezolv nimic. Dar asa, fiecare privire
în oglindă va fi pentru mine un impuls pentru a mă schimba.
12 iulie 1991
M-am ras în cap singur. A fost o experientă interesantă. Cum e tunsul la călugărie.
Simti că te desparti de ceva din tine, rupi anumite legături cu trecutul. Foarte
bună ideea de a renunta la păr. Toti cred că a fost un act excentric. Treaba
lor. Gregorian a plănuit o plecare prin Făgăras, după care mă ia la Costinesti,
în "raiul yoghinilor". Sper să fie interesant.
16 iulie 1991
Nu a fost greu să tin două zile de post negru în aceeasi săptămână. Voi dubla
deci zilele de post negru, pentru că am corpul mai energizat, mai usor. Sunt
tentat să prelungesc chiar postul până mâine. Tata iar m-a certat astăzi, a
zis că sunt nebun, că îmi distrug organismul. El nu are cum să îsi dea seama
cât folos voi avea eu de la aceste postiri. Sunt mici trepte spre desăvârsire.
Am auzit despre ascetii care trăiesc fără să mănânce nimic. Tereza Neumann trăia
numai cu o fărâmă de pâine sfintită. Mi-ar plăcea si mie să ajung ca ea. Oricum,
mai e un avantaj din postul negru: nu trebuie să mă mai gândesc ce voi mânca.
După ce termin liceul poate voi reusi să trăiesc fără să mă angajez: nu voi
mai fi nevoit să fac rost de prea multi bani pentru hrană, dacă nevoile mele
vor fi reduse la minim.
Haine noi nu îmi mai trebuie: am primit tot ceea ce îmi este necesar. Iată un
lucru care mă ajută mult: grija celorlalti. Si am primit haine noi, nu vechituri.
De fapt, am primit si unele mai vechi, dar sunt rezistente si pentru multă vreme
am îmbrăcămintea asigurată.
22 iulie 1991
Sunt în prima mea întâlnire serioasă cu muntele. Cu Gregorian, cu Victor si
cu Ovidiu. Acum suntem în Făgăras, după ce zilele trecute am fost în Piatra
Craiului. E atâta liniste la munte. Scapi de toată hărmălaia orasului. Natura
e superbă.
În Piatra Craiului am avut o confirmare a puterilor mele telepatice. Trebuia
să mai stăm o zi la cabana Curmătura, ca să ne mai odihnim. Dar de dimineată
eu am simtit că trebuie să ajung neapărat în Zărnesti, la poalele muntelui.
Am tot insistat, până ce l-am convins pe Gregorian să mă lase. Simteam cum o
putere ca un magnet mă cheamă jos. Asa cum, mai demult, puterea care iesea din
Cristina Andrei mă respingea, tot asa puterea asta mă chema. Am coborât mun
tele cu încă un turist, si când am ajuns la sosea, o colegă de-a Dianei mi-a
făcut cu mâna dintr-un autocar de Bucuresti care a trecut pe lângă mine. Am
fugit după autocar o vreme si am aflat că aproape era un loc unde se făceau
tabere scolare. M-am dus până acolo, cu inima bătându-mi puternic. Credeam că
dau de Diana. Da, Diana era în tabără, dar nu vroia să vorbească cu mine. M-am
întors pe munte trist că nu i-am vorbit, dar bucuros că legăturile noastre telepatice
sunt atât de puternice. Dragostea dintre noi a fost puternică, de aceea am coborât
de la cabană. Si nu aveam habar că ea va veni prin zonă, deci nu poate fi autosugestie.
Nu m-a chemat nici un loc sacru, nici un guru si nici măcar cineva care vroia
să mă vadă. M-a chemat, fără să vrea, Diana. Dacă nu as fi fost atât de însetat
de o viată asce ti că, poate nu ne despărteam. Am fi avut parte de toate des
fă tă rile tantrice. Dar nu regret că ne-am despărtit. Oricât e de frumoasă,
îmi putea fi balast pentru desăvârsire.
A doua zi, când coboram cu grupul pe acelasi drum pe care coborâsem pentru ea,
am văzut urme de urs. Dacă nu as fi fugit spre cabană de frica întunericului,
că nu se mai vedea marcajul, dacă as fi mers mai încet, dădeam de urs. Cobo
râ rea cu ditamai rucsacul în spate a fost pentru mine extrem de grea. Genunchii
îmi tremurau, de-abia făceam câte un pas. Si cu o zi înainte coborâsem în fugă.
Mi-a trecut prin cap să re nunt la Făgăras. Dar a fost doar o febră musculară
care a trecut repede.
Tot în Piatra Craiului, iesind în prima noapte din cort, am văzut la rădăcina
unui brad, cam la două sute de metri, o lumină ciudată. Gregorian a zis că poate
e o comoară. Era ca un foc care nu se stingea. As fi vrut să mă duc acolo singur,
dar mi-era teamă de duhurile muntelui.
23 iulie 1991
Iar am trecut pe lângă moarte. La un moment dat aveam de ales între trei drumuri
si am preferat să mergem prin Strun ga Dracului, care e mai abruptă. Eu am vrut
să merg separat de grup, simtind dorinta de a face fată singur acestei mici
încercări. La un moment dat, într-o portiune în care urcam aproape vertical,
am simtit că mă lasă puterile. Nu mă mai puteam tine de sârma de sprijin. Ceilalti
nu m-ar fi putut ajuta nici ei, fiind mai jos. O clipă m-am gândit să îmi dau
drumul si să cad. Dar mi-am zis că, dacă acolo e Strunga Dracului, poate că
dracii vor să mor pe loc. Mi-am adunat ultimele puteri si am trecut mai departe.
Nu le-am zis celorlalti prin ce am trecut, ca să nu mă certe. Diferenta de vârstă
dintre noi e prea mare si nu vreau să mă trateze ca pe un copil. Gregorian e
prea grijuliu.
A mai fost un loc considerat periculos, numit "La trei pasi de moarte",
dar tot grupul nostru a trecut usor. Era straniu să vezi cruci pe acolo, să
stii că au murit oameni.
24 iulie 1991
Când ajungem pe câte un vârf, pe Moldoveanu, pe Negoiu sau pe oricare alt vârf,
dăm de o cruce mare. Comunistii atei nu au avut ocazia să distrugă si aceste
cruci. Unele cruci au si câte o iconită pe ele. În preajma fiecăreia dintre
aceste cruci au si ceilalti un sentiment de evlavie, dar cu mine e altceva.
Îi rog să mă scuze si mă duc singur lângă cruce. Iisus mă atrage, Iisus mă cheamă.
Mi se umple sufletul de fiecare dată când mai dăm de o cruce. Legătura mea cu
Iisus nu poate fi înteleasă de către ceilalti. Ce să le spun? Că simt cum mă
cheamă Iisus? Dacă ar simti si ei aceeasi chemare, poate că ar medita mai mult
lângă cruci.
Chemarea pe care o simt nu este ratională. Ci parcă ascult cum întreaga mea
fiintă e umplută de pacea lui, cum mă chea mă la el. Poate că dacă as fi pornit
pe calea tantrică, în loc de Iisus, îl găseam pe puternicul Shiva. Meditatiile
ar fi fost poate mai eficace din punct de vedere energetic, dar nu stiu ce m-ar
fi putut face să îl iubesc pe Shiva. Trăirile pe care le am lângă aceste cruci,
sunt cel mai important punct spiritual al acestui drum pe munte.
25 iulie 1991
Îmi place să găsesc în toate micile întâmplări ale zilei aspec tul spiritual.
La cabana Surpata se poate ajunge si cu masina. Noi, după vreo cinci ore de
mers. Un tip împreună cu taică-său, veniti cu masina, se suie vreo treizeci
de metri spre noi si, la un moment dat, tânărul, extenuat, zice: "Vai,
ce am obosit..." M-a bufnit râsul. Nu îmi imaginam că unii pot fi atât
de comozi. Asa si cu urcusul spiritual: cei mai multi fac câtiva pasi, după
care obosesc. Dar trebuie să urci tot timpul. Pauzele sunt foarte periculoase:
poti să nu mai ajungi la destinatie.
Mie îmi place să merg pe unde este drumul mai riscant. Cel mai frumos este când
mergi pe culmea muntelui, când vezi în jos si într-o parte, si în alta.
26 iulie 1991
Mâine suntem în Bucuresti. Iubesc muntele de o mie de ori mai mult. Muntii Făgăras
nu sunt numai cei mai înalti din tară, sunt si cei mai frumosi.
Se apropie plecarea la Costinesti. Circulă atâtea zvonuri de spre tabăra de
yoghini. Că ar avea loc cine stie ce orgii. Mă voi convinge. M-a mirat oricum
să văd cum Gianina îsi făcu se încă de la sală listă zilnică: cu cine se va
culca la mare. E o tipă fier bin te, dar chiar asa... Sper să judec toate prin
prisma tantrică, să nu mă las influntat de ideile precon cepute ale crestinilor.
Oricum, eu cu Gregorian suntem ferm hotărâti să nu pără sim calea ascetică,
indiferent cât de atrăgătoare ar fi fetele noastre. Trebuie să recunosc că mă
astept să îmi fie greu să rezist între atâtea trupuri goale. Mintea mi-o cam
ia razna si parcă uneori nu vreau să o stăpânesc.
28 iulie 1991
India secretă e o carte care m-a cucerit de la primele pa gini. Paul Brunton
mi se pare cel mai bun ghid în spatiul ori en tal: dacă nu as fi citit nimic
despre yoga până acum, dacă nu as fi auzit nimic despre desăvârsire, dar dacă
as fi citit această carte, m-as fi apucat de yoga imediat.
Cartea e atât de interesantă, încât cred că ar trebui să fac rost de mai multe
exemplare, ca să o pot da la cât mai multi oameni să o citească. Cred că Paul
Brunton reuseste să cap ti veze mai repede decât oricare altul.
Am citit cărti scrise de maestri de o mie de ori mai întelepti decât el, dar
nu am simtit dorinta de a urma cele spuse de ei, asa cum am simtit dorinta de
a fi discipol al lui Maharishi.
IV. Iluminarea tantrică
4 august 1991
Am ajuns la Constanta. Stau trei zile la Liana, apoi plec la yoghini. În vagonul
cu care am venit de la Bucuresti s-au dat peste o sută de amenzi la colegii
nostri care vroiau să meargă cu nasul. Eu mi-am luat bilet si nu am regretat.
Controlorii au dat amenzi, cu multă răbdare, la toată lumea. Nu au vrut spagă.
În compartiment cu mine am cunoscut o tipă, Lavinia. Trece tot în al doilea
an de yoga. E o tipă misto, cu patru ani mai mare decât mine. Am plăcut-o destul
de mult pe Lavinia. Si cred că nu e singura fată frumoasă pe care o voi vedea
în această călătorie.
6 august 1991
La Constanta, plaja e cam murdară, dar marea e destul de caldă. Se pare că unele
femei si-au pierdut sutienele. Cred că la Costinesti îmi va fi rusine să fac
nudism. Ba nu, voi face. Rusinea e un păcat, nu trebuie să am prejudecăti. Mi-e
rusine si datorită faptului că ceilalti yoghini, cu o experientă tantrică solidă,
sunt mai arătosi decât un ascet slăbănog ca mine. Nu prea am cu ce să mă laud.
7 august 1991
Am ajuns la Costinesti. Stau, împreună cu Gregorian, la vreo zece minute de
plajă. Aici programul yoghin este destul de încărcat. Am zărit-o pe Lavinia.
Nu stiu dacă ea m-a văzut.
Am făcut nudism. La început, după ce mi-am dat jos slipul, am fugit în mare.
Mi-era rusine de ceilalti. Contactul cu apa a fost interesant. Marea e plină
de energie feminină, de energie yin. Am simtit-o, gol fiind, cum mă primeste
ca un pat, cum mă face să mă simt una cu natura, una cu întregul cosmos. Senzatia
aceasta e minunată. Dar până la urmă a trebuit să ies din apă. Am iesit în fugă
si m-am aruncat pe pătură, cu burta în jos. Dar privind în stânga si în dreapta,
văzând numai trupuri goale, am căpătat curaj. Nu îmi plac bărbatii goi, arată
cam caraghios. Dar unele fete si femei îmi plac. E atâta armonie în trupurile
lor...
Mi-am schimbat gusturile. Când eram mai mic îmi plăceau fetele slăbănoage, dar
acum încep să înteleg că sânii sunt un magnet eficient. Încep să mă maturizez.
Cred că nu îmi va fi prea greu să stau cuminte, pentru că aproape toate fetele
sunt cuplate. La 17 ani, fată de ceilalti masculi sunt doar un pitic. Nu îmi
place asta, dar nu am ce face. I-am zis lui Gregorian că poate nu ar fi atât
de rău să trecem prin initierea tantrică, dar s-a opus. A zis că cedez prea
repede. Da, o să fiu cuminte!
9 august 1991
Am încercat să o chem telepatic pe Lavinia. Mi-am zis: "Dacă Diana a putut
să mă cheme de la asa distantă, poate reusesc să o chem si eu pe Lavinia".
Si, culmea normalitătii yoghine, a venit. Fără să stie că vreau să o văd, fără
să stie că mă gândesc la ea. În câteva minute a venit. Asta o fi tot o formă
de tantra, tantra albă: când nu are loc contactul sexual, ci numai o formă de
comuniune energetică.
Am dansat cu Lavinia si ne-am simtit foarte bine. Yoghini în discotecă, o situatie
anormală. Dar dansul ne-a apropiat. Ea are un prieten, Gelu, dar nu e nici o
problemă. El nu e un tip posesiv. E original. Seamănă cu chipul din icoana lui
Iisus.
Se pare că sederea mea aici, în afara meditatiilor yoghine si a asanelor de
pe plajă si a programului destul de serios, va avea si un capitol pe nume "Lavinia".
Gregorian nu e prea încântat de subiectul Lavinia. El e ca o babă moralistă
care nu stie să vadă frumosul, ci e obsedată nu mai de ceea ce zice lumea despre
un subiect sau altul. Gre go rian nu e un yoghin autentic, e doar un crestin
care vrea să ju de ce Orientul prin lupă crestină. Si nu va întelege nimic din
el.
10 august 1991
Am visat ceva legat de Atlantida si am găsit o piatră ciudată, care seamănă
cu un simbol văzut în serialul "Omul din Atlantis". Am făcut o meditatie
prin care am invocat toti marii maestri si toate spiritele, ca să încarce talismanul
meu cu cât mai multă energie. Am chemat-o telepatic pe Lavinia departe, pe plajă,
dar nu a venit. Vroiam să fiu singur cu ea. Si cât de departe m-am dus... Mă
îndepărtasem mult de Costinesti. Pesemne că telepatia nu functionează întotdeauna
cu aceeasi putere. Sunt cam dezamăgit că nu a venit.
La meditatia de după-masă de pe plajă, am avut încă o confirmare a puterilor
paranormale ale lui Costi. A atins cu mâna o fată care venise lângă noi, n-am
înteles de ce, si fata si-a pierdut puterea de a vorbi. Ea nu era yoghină, nu
era din grupul nostru. Oricum, nu părea prea speriată. I-am spus să vină să
încerc o să o ajut. A fost de acord. M-am concentrat până mi-am consumat toată
energia din Ajna-Chakra, dar degeaba. Nu pot dezlega eu ceea ce a legat maestrul
meu. Dacă dusmanii lui Costi ar vedea-o pe fată, ar avea o dovadă vie a puterilor
sale. Zilele trecute întreba cineva: "Ce maestru de yoga e ăsta care abia
face asanele?..." Iată că, indiferent cum face asanele, Costi are capacităti
paranormale.
Eu m-am făcut de râs, nu am fost în stare să o ajut pe fată să vorbească. Pe
viitor trebuie să am mai multă grijă atunci când mă mai bag în asa ceva.
11 august 1991
S-a făcut astăzi excursie pe la mănăstirile din zonă. Au plecat multi yoghini.
Eu, din lipsă de bani, am rămas în Costinesti. Îmi place să meditez, să sorb
energia soarelui. Îmi doresc din ce în ce mai mult să devin un mare yoghin.
În pal me si în ochi am din ce în ce mai multă energie vindecătoare. Asanele
mă ajută să amplific această energie. Seara am fost la concert, la "Celelalte
cuvinte..." Intrarea a fost liberă. Îmi place mult o melodie de-a lor,
dar nu au cântat-o. Atmosfera încinsă. Nu degeaba zice Costi că muzica rock
e satanică. M-am convins văzându-i pe cei din public.
E atât de bine să ai un mare maestru lângă tine. Costi este sansa vietii mele.
Stie să îmi arate ce e rău si ce e bine. El stie totul. Vorbeste despre cele
mai tari tehnici de meditatie ca si cum le-ar fi practicat pe toate.
Tin la Costi din ce în ce mai mult. As da orice ca să mă primească în grupul
lui de discipoli apropiati. Mi-ar fi mult mai usor să mă eliberez dacă i-as
sta în preajmă.
Aici nu are loc desfrâul despre care vorbesc gurile rele. Da, am auzit că sunt
niste sedinte secrete, într-un loc mai îndepărtat, si că Costi trece de la o
fată la alta pentru a le aju ta să îsi ridice nivelul vibratiilor, folosindu-se
de o tehnică tan tri că. Dar chiar dacă ar fi asa, nu e vorba de sex în grup.
Dacă era, m-as fi dus si eu o dată, să văd exact ce fac.
Fetele roiesc în jurul lui Costi nu pentru că este un armă sar, ci pentru că
este un maestru tantric. Poate că dacă eram femeie as fi vrut si eu să am parte
de o noapte cu maestrul.
12 august 1991
Mă pot considera un tantric. Am avut o mare si neastep ta tă revelatie. Am încercat
să fac prima meditatie de Tantra albă, stând pe plajă, fată în fată cu Lavinia.
Ne atingeam doar palmele si vârful genunchilor. În clipa în care ne-am asezat
în această postură a avut loc revelatia: în loc să meditez la unirea cu energia
Laviniei, am uitat că sunt om; am simtit cei sapte centri de fortă ai Universului.
Auzisem ceva vag despre această învătătură secretă, cum că Universul e ca o
fiintă mare în care există la un alt nivel toate planurile fiintei, până la
constiintă, dar revelatia a fost socantă. A fost un dar pe care mi l-a făcut
Forta Supremă pentru a întelege valoarea căii tantrice.
Simteam că nu exist decât eu si Universul. Energia cen tri lor de fortă ai cosmosului
intra în mine. Eu deveneam ener- gie. Sunt sigur că acest extaz face parte din
stările de con stiin tă de care au parte marii initiati. M-am umplut de o pace
si liniste de nedescris. Am gustat raiul yoghinilor.
Aceasta a fost cea mai minunată experientă din viata mea. Îmi dau seama că toate
cuvintele din textele yoghine despre extaz pot fi experimentate de către cel
care vrea cu adevărat. Sunt un alt om: am gustat nemurirea. Stiu că noi suntem
părticele din Dumnezeu, că Dumnezeu nu e decât constiinta Universului si că
noi suntem chemati să întelegem identi ta tea noastră cu Dumnezeu si să iesim
din lantul reîncarnărilor, să părăsim necunoasterea si ignoranta. Până azi simteam
un fel de emotie gândindu-mă la Dumnezeu; nu îmi era clar dacă există ca persoană
sau nu. Cred că meditatia de azi m-a ajutat să îl înteleg pe Lucifer: să simti
că esti atât de mare si să vrei să fii totul.
Acum îmi e greu să mă mai consider un om obisnuit, după ce am gustat din nemurire.
Trebuie să înteleg că sunt Dum ne zeu, că toti suntem Dumnezei. Si primul pas
pentru cunoas te rea acestei taine a fost făcut prin meditatia tantrică.
13 august 1991
O poveste tantrică celebră spune că un pustnic si-a petre cut toată viata în
cea mai aprigă asceză dar nu si-a găsit linis tea. În cele din urmă, a ajuns
pe malul unui râu în care se scăl da o maestră tantrică. Cucerit de feminitatea
ei, cucerit de frumusetea ei, pustnicul a renuntat la asceză pentru ea. Si lân
gă ea si-a găsit linistea. Consideram această poveste un pre text folosit de
colegii mei din anii mai mari pentru a prac tica viata sexuală tantrică; sunt
unii dintre ei veniti la yoga numai pentru a găsi fete care pică în plasă fără
prea multe comentarii. Asa e Radu. Mi-a zis că el nu poartă chiloti, că tantricii
nu poartă chiloti, ca să poată să se împreuneze mai repede. Poate că cei din
India nu poartă, că au robe. Dar să porti pantalonii pe piele nu mi se pare
o idee strălucită.
Si totusi, chiar dacă povestea cu pustnicul mi se părea bună numai pentru cei
ca Radu, meditatia de ieri cu Lavinia m-a făcut să îmi schimb radical modul
de a întelege viata. Chiar dacă nu voi avea relatii sexuale cu ea, vreau ca
medi ta tiile de Tantra Albă să facă parte din programul meu yoghin. Oricât
as fi încercat eu prin propriile mele puteri să simt cen trii de fortă ai Universului,
nu as fi reusit.
Dar fuziunea mistică dintre energia mea si energia Lavi niei a produs un scurt-circuit.
Chiar dacă as dansa în fiecare zi cu Lavinia, chiar dacă ne-am zbengui ca doi
îndrăgostiti si dacă am înota până obosim, câstigul pe care îl obtin prin Tantra
Albă e mult mai mare decât cel obtinut din asceză.
14 august 1991
Azi-noapte, noapte de pomină cu Lavinia. M-a dus de mână în Golful Francez,
un loc tocmai bun de făcut dragoste. Eu, care ziceam că mai devreme de cinci
luni nu voi face dra goste cu ea, am cedat repede gândului. La prima îmbrătisare
pe plajă, sub razele lunii, am vrut să o dezbrac. Nu s-a lăsat. Lavinia are
o experientă tantrică destul de mare. Si de aceea a stiut să îsi stăpânească
trupul. Eu m-am înfierbântat repede, dar văzând că ea nu vrea nimic serios,
m-am potolit.
După ce ne-am săturat noi de atâtea sărutări romantice, am luat-o pe jos spre
celelalte orăsele. Când Lavinia si-a dat seama că îsi uitase ochelarii în Golf,
eu am vrut să ne întoar cem după ei. "Cum să îi găsim pe ditamai plaja,
si numai la lumina lunii? Nu are rost!"
"Ba are", i-am spus si cum ne-am întors i-am găsit ime diat. Am avut
credinta că voi fi călăuzit de vreun spirit exact la locul la care trebuie.
Spre dimineată, frânti de oboseală, am adormit aproape de linia ferată, ca să
auzim când vine trenul.
16 august 1991
Lavinia e o tipă foarte interesantă. Chiar dacă nu este o fire prea mistică.
Azi am încercat să o învăt să joace baschet, dar preferă să mă vadă pe mine
cum joc. Chiar dacă Costi a spus că nu are rost să ne cheltuim energia făcând
sport, baschetul ră mâne una dintre pasiunile mele. Ca si dansul. Ieri în toată
discoteca numai doi tipi dansau mai artistic decât mine. Îmi face foarte bine
miscarea. Seara am fost la un spectacol cu "Va canta Mare". Au si
poante foarte bune, dar si poante prea vul gare. Atmosfera era foarte plăcută,
stăteam pe pătură si râdeam.
17 august 1991
Am revăzut-o pe tipa care nu mai putea vorbi, de la faza de pe plajă. Acum poate.
Tot Costi a "vindecat-o" de mutenie.
În timp ce ceilalti colegi ai nostri au meditat la Budha-Maitreya, la viitorul
Salvator al omenirii, eu cu încă patru yoghini am tras o pepeniadă pe cinste.
Am băgat în noi pepene până nu a mai încăput. În loc să facem meditatie cu Budha,
am făcut meditatie la budă. Să eliminăm toxinele. Are Gregorian o vorbă comică:
"Am un sentiment lichid în mine...". Toti am avut astfel de sentimente.
Pepenele e foarte sănătos pentru organism, curătă ficatul. Am trecut putin pe
la Costin si Anca. Ei, stau câte două cu pluri în aceeasi cameră; n-au avut
parte de prea mare intimitate.
18 august 1991
Am fost în camera lui Costin. Acolo am văzut yantra lui Tara, altă putere cosmică.
Desi nu am primit încă initierea în secretele acestei puteri cosmice, am avut
ocazia să cunosc putin din energia ei. În patul de sub yantra fixată pe perete
stătea prietena lui Costin, Anca. Eu, privind la yantră, am simtit cum puterea
Tarei intră în Anca. Am început să mă concentrez asupra unirii energetice cu
Anca, fiind la vreo trei metri de ea. Stăteam ca hipnotizati, privind unul la
celălalt, absorbiti în meditatie. Nu stiu ce a simtit ea, dar stiu că, desi
ceilalti mai treceau printre noi, fluxul de energie care trecea de la unul la
altul nu se micsora. Am simtit că am făcut dragoste cu Anca si, prin ea, cu
Tara. O, Tara, abia astept să aflu mai multe din tainele tale...
Dacă Costin ar fi fost gelos, s-ar fi putut supăra pe mine: am cunoscut-o pe
Anca de o mie de ori mai bine decât o cu noas te el, desi au făcut dragoste
de nu stiu câte ori. Am cu nos cut fiinta ei energetică atât de bine cum nu
se poate spu ne. Si ea a vrut să mi se supună. Simteam cum sufletul ei se des
chide pentru a mă primi pe mine. Parcă intram în ea. Când meditatia s-a terminat,
picioarele erau amortite de abia mă puteam misca. Mi-as fi dorit să îmi spună
ce a simtit sau măcar să mă mângâie cu dragoste, dar nu a făcut-o. Mă pri vea
ca si cum i-as fi făcut un dar de nepretuit.
Laviniei îi place foarte mult cum arăt. Chiar dacă încă nu mi-a crescut părul.
O adevărată tantrică nu se poticneste de aspectul fizic al partenerului. Dar
vreau să îmi las din nou să îmi crească părul normal, nu mă mai rad în cap.
Ca să mă placă si mai mult.
Meditatiile tantrice mă ajută să progresez pe zi ce trece. Într-una dintre meditatiile
făcute cu încă vreo cinci yoghini, am încercat să intru pe frecventa mintii
lor. Nu stiu dacă am reusit. Simt în ochi si în palme din ce în ce mai multă
ener gie. Centrii de fortă sunt din ce în ce mai încărcati. Mi-aduc aminte cum,
prin clasa a opta fiind, m-am concentrat asupra cefei unui domn care stătea
în autobuz la câteva scaune îna intea mea. Fiind masina aproape goală, nimeni
nu mă împie di ca. La un moment dat, simtindu-mi privirea în ceafă, s-a în tors
la mine si s-a uitat urât: mi-a fost teamă că o să mă poc nească. Dar usile
autobuzului s-au deschis, fiind statie, si eu am tulit-o la fugă. Încă de atunci
am o putere aparte în ochi.
Am auzit că între noi a fost un yoghin care avea păduchi. De la el s-au molipsit
si altii. Se pare că a fost dat afară definitiv de la cursurile de yoga. Noi
nu trăim în India, noi nu trăim ca marii asceti. Trebuie să ne curătăm trupurile,
nu să lăsăm să ne mănânce viermii.
19 august 1991
Am ajuns cu Lavinia la 2 Mai. Ni s-a făcut somn si ne-am culcat pe sacul de
dormit. Când a apărut si Gregorian ne-am trezit. El s-a obisnuit destul de repede
cu ideea că Lavinia e prietena mea. Cred că nu s-ar mira dacă i-as spune că
vreau să fac dragoste cu ea. Dar nu stiu cum e cu tantrismul: bărbatul nu trebuie
să îsi piardă sământa, pentru că e plină de energie. Care o mai fi plăcerea?
Am înteles că e mai ales o comuniune spirituală. Dar parcă as vrea să renuntăm
câteva zile să fim yoghini, parcă as vrea să am parte de o dragoste nebună...
Si totusi, calea tantrică are regulile ei: ori învăt să îmi stăpânesc trupul,
să renunt la orgasm, ori mai bine nu mă apropii de Lavinia. Ea nu face nici
un fel de referire la acest subiect. Poate mă consideră prea copil.
Ca să o fac să nu mă mai privească astfel i-am spus de micile mele aventuri,
anterioare practicii yoga. I-am spus că m-am apucat de yoga sătul de desfrâu.
Dar a râs ironic, nu m-a luat prea în serios.
Lavinia mi-a cântat la chitară. Cântă foarte frumos. Stie si melodii celebre,
cum sunt blues-uri-le formatiei "Scorpions". A compus si ea unele
melodii. Una este pentru Costi. Iar alta mi-a zis că e pentru mine. Cred că
o compusese cu gândul la viitoarea ei poveste de dragoste. Care sunt eu.
La 2 Mai e mult mai putină lume. E o atmosferă mai familială. Ne vom întoarce
curând în Bucuresti. Am strâns o valiză cu amintiri.
21 august 1991
De când am venit de la mare, sunt prieten si cu Lavinia, si cu Ramona. Din punct
de vedere tantric nu e nici o problemă. Sunt unii care trăiesc chiar cu sotiile
altora si îsi lasă sotiile să facă dragoste cu cine vor. De fapt, nu le lasă
să facă dragoste obisnuită, ci numai să facă Tantra. Diferenta e mare. Lavinia
nu s-a supărat că sunt prieten si cu Ramona. Nu vreau să renunt la nici una
dintre ele.
Am iesit azi cu amândouă în Herăstrău, dar nu a fost nimic anormal. E atât de
interesant să tii la două fete deodată. Ramona e cam complexată de Lavinia.
Nu e nici dezvoltată ca ea, si nici asa drăgută. Dar o păstrez si pe ea.
28 august 1991
Duminica e pentru crestini zi de sărbătoare: nu spală vasele, nu fac treabă.
În câte vizite am fost, am observat că preocuparea principală a crestinilor
este ca, după ce vin de la slujbă, să se uite la televizor.
Vizitele sunt într-un fel plictisitoare: televizor am si acasă, numai că nu
mă obligă nimeni să mă uit la el.
Eu nu stiu exact cum e cu tinerea duminicii, dar cred că duminica ar trebui
să fie ziua lor religioasă. Adică după ce sase zile merg la serviciu, si preocupările
lor spirituale se reduc la câteva minute de rugăciune, în a saptea zi ar trebui
să îsi încarce bateriile spirituale. Dar în afara mersului la biserică, unde
nu stiu cât se concentrează ca să se umple de energia divină, acasă pierd timpul.
De multe ori am auzit la crestini: "Azi nu spălăm, că e sărbătoare!".
Dar nici nu fac vreo meditatie caracteristică sărbătorii. Ramakrishna a încercat
să treacă pe rând prin toate etapele spirituale ale marilor religii. Nu stiu
să fi scris ceva despre experienta crestină, dar ar fi prins bine acestor crestini
care mi se par caraghiosi: ce Dumnezeu or avea, dacă le interzice să spele haine,
dar în schimb îi lasă să îsi piardă duminicile cu tot felul de prostii?
10 septembrie 1991
Dimineată mi-a fost rău de foame. Eram cât p-aici să îmi calc postul. Când m-am
dus în bucătărie, mi-am adus aminte că Iisus, înainte de a începe să strângă
apostoli, a postit patruzeci de zile. Si mi s-a făcut rusine. Eu, în a treia
zi de post negru, eram gata să cedez. Vreo trei ore mi-a fost mai greu, dar
mi-am revenit. Tata m-a înjurat urât de tot. L-a înjurat si pe Costi. A zis
că e un ticălos care se îmbogăteste de pe urma noastră.
Dar tata caută astfel de justificări numai pentru că îi este teamă că îi slăbeste
odrasla. În timp ce eu m-as bucura să ajung numai piele si os.
Spre seară mi-a fost mai bine si m-am gândit că ar fi potrivit să postesc si
mâine. Dar am auzit că lipsa apei poate dăuna organismului, asa că mâine mănânc
din nou.
Oricum, dacă voi avea grijă să măresc numărul zilelor de post într-un ritm care
nu îmi dăunează sănătătii, totul e bine.
14 septembrie 1991
M-a dus Mircea la el acasă si m-a învătat să navighez pe internet. E foarte
simplu. Mi-a spus că uneori stă patru-cinci ore în fata calculatorului si vede
tot ce îi trece prin cap. Are si mania jocurilor. A încercat să mă convingă
si pe mine, dar am refuzat. Jocurile pe calculator nu fac altceva decât să te
tâmpească. Sub pretext că îti dezvolti viteza de reactie, devii hipnotizat de
jocuri.
24 septembrie 1991
După cursul de azi, când se strângeau păturile, Gianina stă tea cu fundul asezat
pe călcâie. Eu, ducându-mă să ascult ce vorbeste, am luat-o de umeri si am călcat
cu tălpile pe tălpile ei.
"Stii ce înseamnă asta în limbajul tantric?", m-a întrebat zâmbind.
"Ce?"
"Înseamnă că vrei să ne unim trupurile." M-am rusinat si m-am asezat
lângă ea. Totusi, din vocea ei trebuia să îmi dau seama că nu i-ar fi displăcut
o astfel de ofertă. Ce ciudat sunt: uneori nu mi-e rusine deloc, iar alteori
mă rusinez ca un fraier.
6 octombrie 1991
La Palatul Copiilor a avut loc deschiderea noului an de yoga pentru începători.
Am avut una dintre cele mai mari revelatii de până acum: revelatia că Forta
Supremă, Dumne zeu, mă iubeste. În timp ce meditam, am simtit brusc că Dum nezeu
este de fată, că mă iubeste. Mi-au dat lacrimile. Nu stiu exact cine este Dumnezeu,
dar am avut senzatia că în fata mea stă Cel care a creat totul. Nu era doar
o zeitate, nu era doar o putere cosmică. L-am simtit pe Dumnezeu. Nu cred că
m-am înselat. Pe fundal, muzica lui Enio Morricone, cât se poate de potrivită
pentru acest moment mistic.
7 octombrie 1991
Primul curs de yoga al Stefaniei. Sala e foarte departe, prin Rahova. Ea va
face cursurile gratuit, pentru că acolo unde sunt doi frati, unul este scutit
de taxă.
Nu stiu cât de repede va progresa Stefania, dar vreau să o con ving să îi dăruiască
fecioria lui Costi. Ar fi o mare cinste pen tru mine să stiu că maestrul ar
primi o asemenea ofrandă. Bine, ea nu are nici saisprezece ani, mai are timp
să mai crească. Dar important este să nu facă dragoste cu vreun alt băiat înainte.
11 octombrie 1991
Maestra care îi tine uneori locul lui Costi arată aproape ca o sculptură din
templele tantrice. Nu credeam că voi admira vreo dată forme atât de pline, dar
se pare că nu stiam ce e frumos.
Mi-am pus pătura chiar în fata ei, dar nu prea s-a uitat la mine. Cred că are
vreo treizeci si ceva de ani. Privind-o, mă umplu de energie sexuală. Mă atrage
ca un magnet.
13 octombrie 1991
Meditatia de astăzi cu Kali a fost foarte reusită. M-am gândit că dacă ea este
o fortă feminină, înseamnă că îi place să se unească cu ceea ce este masculin.
Si atunci m-am dăruit acestei puteri cosmice cu toată fiinta mea. I-am spus:
"O, Kali, fă-mă al tău. Fă dragoste cu mine. Intră în mine si primeste-mă
în tine. Vreau să fiu una cu tine. Dă-mi puterea de a birui moartea, dă-mi puterea
de a stăpâni timpul. Fă-mă al tău".
Ceea ce am simtit nu are nici o legătură cu imaginea înfricosătoare, clasică
de altfel, a lui Kali. Acolo e pictată cu cranii de lemn la gât, cu un cutit
în mână, cu un cap de om în cealaltă si cu limba plină de sânge. Dar Kali e
înfricosătoare numai pentru cei care nu îi fac voia, numai cu cei care o su
pă ră. Pentru mine a fost cu totul altfel. Am simtit cum mi-a ascul tat dorinta
si s-a contopit cu mine. Am simtit-o pe Kali asa cum e: o femeie uriasă, o femeie
care simte nevoia să fie în comuniune cu orice formă a energiei masculine.
Îmi pare rău că nu am mai des parte de astfel de meditatii îm plinite. Meditatia
de joi, când am încercat să intru în legă tu ră cu spiritul lui Milarepa, nu
a fost prea reusită. Oricât am meditat, nu am simtit prezenta marelui iluminat.
O fată a avut un vis în care i se spunea să caute aurul lui Milarepa sau ceva
de genul ăsta. Se pare că eu nu sunt pregătit să am de-a face cu Milarepa. Of,
si cât mi-as fi dorit să merg pe urmele lui!
14 octombrie 1991
Pentru meditatia de la conferinta de azi Costi a ales o muzică care mi s-a părut
infernală. Nu m-am putut concentra deloc. Mă uitam la cei din sală, toti cu
ochii închisi. Nu stiu cum puteau să se concentreze. Dacă nu as fi fost cu Costi,
dacă auzeam muzica asta în altă parte, as fi fost convins că e muzică satanică.
Simteam parcă cum sunt chemati dracii.
Mi se pare ciudat cum, după atâta muzică extraordinar de fru moasă, Costi ne-a
pus-o si pe asta. Doar are teancuri de casete.
Tot asa m-a mirat un mic desen din revista noastră "Yoga si viata",
cu un drac urât, cu coarne, lângă care zace o femeie care pare extenuată ca
după orgasm. Dracul e drac. Nu văd legătura dintre draci si yoga. Poate că au
ales poza asta tocmai pentru a-i îndepărta pe profani.
Unele poze din aceeasi revistă par luate dintr-un calendar sexy. Cine nu cunoaste
învătăturile tantrice ar putea crede că suntem obsedati sexual.
17 octombrie 1991
Am fost iar la sală la Stefania. Îmi prinde bine să fac asane si la grupa de
începători. Le-a pus o casetă audio cu terapie prin râs, de la ashramul lui
Rajneesh. Câteva minute s-a auzit un râs foarte molipsitor. Râdeau aproape toti.
Râsul face foarte bine sufletului, îl destinde, îl relaxează. Se zice că unele
boli se vindecă prin râs. Oricum, din toată sala numai doi nu râdeam: eu si
un tip care încerca să se abtină. Dar după ce s-au oprit hohotele celorlalti,
după ce casetofonul a fost oprit, pe tipul ăsta l-a bufnit râsul. Nu s-a mai
putut abti ne. Si râdea atât de molipsitor, încât ceilalti s-au luat după el.
Eu am vrut să văd dacă îmi pot stăpâni râsul si cel mai usor mi-a fost să mă
gândesc la răstignirea lui Iisus. Medi ca mentul a fost bun si m-am putut stăpâni.
19 octombrie 1991
Noaptea trecută Lavinia a dormit la mine. Tata nu a zis că ar avea ceva împotrivă.
Pe la miezul noptii i-am spus Lavi niei că vreau să facem dragoste. La început
a crezut că glu mesc, dar apoi a zis că a venit momentul să mă initieze în Tan
tra Yoga. Ne-am dus în sufragerie. Totul a început cu o me ditatie cu unirea
Shiva-Shakti. Trupul trebuie stăpânit cu foarte multă grijă, ispita plăcerii
trupesti fiind mare.
Mă asteptam să fie ceva mai interesant; poate că, fiind începător, nu înteleg
prea multe. Îi rămân dator Laviniei. A stiut, cu multă grijă, să se strecoare
în sufletul meu. Ea va fi de acum înainte partenera mea în Tantra Yoga. Alături
de ea am avut revelatia de pe plaja de la Costinesti, alături de ea voi merge
mai departe. Ea e multumită de cum a mers; zice că altii reusesc mult mai greu
să renunte la orgasm.
Cred că tata si cu Delia, ultima lui achizitie, s-au prins că le gătura dintre
noi e foarte strânsă. Delia s-a uitat la mine cu o privire plină de repros.
Dar cred că lui Dumnezeu îi place de o mie de ori mai mult o unire tantrică
decât o rugăciune spusă de o inimă plină de răutate.
9 noiembrie 1991
Dragos, pe care l-am cunoscut în Făgăras, a venit la noi cu trei tipi si au
dormit o noapte: pleacă în străinătate. La ple ca re mi-a zis că tipii plecau
la furat, sunt hoti profesionisti, dar că de la noi nu au luat nimic. Asa a
fost, nu au luat nimic, dar tata, săracul, s-a supărat tare când a aflat pe
cine a găzduit.
Totusi, unii hoti, cum au fost si ăstia, sunt oameni cu oarecare onoare. Nu
fură nimic de la cei care îi găzduiesc. Oricum, de la noi nu prea aveau ce să
fure. Erau destul de simpatici si parcă ar fi de preferat asemenea hoti unor
oameni cu suflete murdare, plini de viclenie.
23 noiembrie 1991
Recitisem zilele trecute o parte din Karma Yoga a lui Vi ve kananda si îmi propusesem
pentru a nu stiu câta oară să ucid în mine atasamentul fată de orice fiintă
si lucru, să nu mă mai las influentat de nimic din cele exterioare, de nimic
din ceea ce formază Maya, Marea Iluzie. Dar am fost făcut praf cu multă delicatete
de un film de desene animate. M-am mirat când am auzit că ni se va proiecta
un film de desene animate si eram tare curios să văd dacă e ceva de capul lui.
Dar "Ultimul inorog" este un film plin de simboluri si m-a impresionat
mai mult decât cartea mea preferată, India secretă. Poti să vezi acest film
si să rămâi doar cu o poveste de adormit copiii, frumoasă ca "Bambi"
sau ca "Albă ca Ză pa da". Dar eu am văzut filmul ca pe o călătorie
mistică. Ulti mul inorog reprezenta încarnarea lui Iisus Hristos, venit să îi
mântuiască pe oameni. Si Taurul Rosu reprezenta diavolul, care vrea să câstige
cât mai multe suflete.
Pe inorog nu îl recunosteau decât oamenii cu inima foarte curată sau vrăjitorii.
Si când a fost recunoscut de o femeie simplă, care a început să plângă si să
îi spună: "O, cât te-am asteptat...", mi-au dat si mie lacrimile.
Am simtit că la fel îl asteaptă sufletul meu pe Iisus. La fel inima mea a recunoscut
fap tul că el este ultimul inorog venit să ne mântuiască, venit să ne scoată
din lantul reîncarnărilor. Yoghinii care nu au su fle tele curate nu pot întelege
că Iisus este ultimul inorog si nu se pot folosi de învătăturile sale. Si sunt
asemenea yoghini chiar în anii mai mari. Pentru ei Iisus este un balast, este
o carte pentru începători. Dar eu nu cred că este asa.
Oricum, nu mă asteptam să simt că Iisus a intrat chiar atât de adânc în inima
mea. Mă atrage ca un magnet. Si atractia pe care o simt pentru el nu trebuie
părăsită. Asa cum nu trebuie părăsită nici atractia pe care o simt pentru pasionala
Fortă a mortii, misterioasa protectoare a Tibetului, Kali.
Karma yoga este o cale prea uscată, prea rece pentru sufletul meu. Si mi se
pare că, urmând calea aceasta, nu de vin un om desăvârsit, ci o bucată de lemn.
Nu am eu dreptul si nici întelepciunea să judec această ramură a urcusului yoghin,
dar nici nu o pot urma din toate puterile.
Am încercat si eu să rup orice legătură cu tara în care trăiesc, să rup orice
legătură cu credinta crestină si să trăiesc ca si cum as locui în India. Mi-ar
fi usor să uit că am familie si prieteni, mi-ar fi usor să uit că există Biserica,
dar mi-ar fi greu să uit că Iisus s-a răstignit pentru binele nostru. Mi s-ar
părea că încerc să renunt la o mână întinsă. El nu a murit degeaba. A murit
si pentru noi. Chiar dacă nu îmi sunt prea clare anumite lucruri privitoare
la existenta lui Dumnezeu, la ideea de Sfântă Treime, chiar dacă în credinta
crestină sunt si multe minciuni, nu pot uita că El a murit pe cruce. Moartea
Lui mă impresionează vrând-nevrând.
Cât despre yoghinii care nu vor să tină cont de el, treaba lor. Iisus e prieten
bun cu toti marii maestri, si cine vrea să facă abstractie de El greseste mult.
Da, există mari asceti care au iesit din ciclul reîncarnărilor fără să stie
de existenta lui Iisus. Dar ei erau mari asceti. Pe colegii mei mai mari, care
nu prea par interesati de asceză sau par mai impresionati de tantrism decât
de asceză, Iisus i-ar putea ajuta foarte mult.
4 decembrie 1991
Era cât p-aci să mă despart de Ramona. Totul a devenit banal. Ea a propus să
încercăm să depăsim plictiseala făcând dragoste. Mâine va avea loc primul nostru
contact sexual. Cred că Lavinia nu se supără dacă află, nu e nici un obstacol.
5 decembrie 1991
Nu am reusit să fac dragoste cu Ramona. A durut-o si a vrut să ne oprim. Chiar
mă enervasem la un moment dat. Când am condus-o apoi acasă, mergea pe stradă
cu picioarele tinute strâns. Mi se părea că stie toată lumea ce s-a întâmplat
si m-am înrosit tot.
Nu am de gând să mă mai apropii de ea. Îmi ajunge Lavinia. Mai bine o lăsam
în pace pe Ramona încă de când am venit de la mare.
30 decembrie 1991
Muntii Făgăras nu încetează să îmi facă surprize. Dacă data trecută când am
venit aici era să mor în Strunga Dracului, de data asta era să murim tot grupul.
Am venit să ne facem Revelionul într-una dintre cele mai "înalte"
cabane din tară. Eu, Lavinia, Gregorian si Cezar. Pe tren am venit cu nasul,
la vagonul de dormit: când am ajuns în gară trenul începuse să se miste si ne-am
suit la repezeală în ultimul vagon. Spaga a fost primită de nas cu multă amabilitate.
Gregorian a calculat gresit distanta, în ore de mers, de la gară până la cabană.
La un moment dat, frânti de oboseală, am fost depăsiti de un tip care mergea
mai repede decât noi. L-am întrebat dacă pot să merg cu el, pentru că se apropia
înserarea si vroiam să ajung mai repede la destinatie, să chem la nevoie salvamontistii.
Tipul ăla era obisnuit cu muntele, fusese si în Muntii Caucaz.
Când am ajuns într-un loc care părea aproape de cabană, am început să mănânc
zăpadă - nu mai puteam de sete. Am ajuns la cabană cu mintea cam afectată de
frig: am trăit o formă de betie din cauza frigului. După ce am băut al doilea
ceai fierbinte, mi-am dat seama că grupul meu e în primejdie, mai ales din cauza
Laviniei care mergea mai încet: îi putea prinde noaptea sau se puteau rătăci.
M-am dus la salvamontisti: s-au hotărât să plece mai întâi doi, si dacă nu se
întorceau repede, urma să vină al doilea grup. Primii doi salvamontisti au pornit
repede în căutarea grupului meu. Eu, în fugă după ei. Nu m-as fi asteptat să
mă descurc atât de bine încât să pot tine pasul cu oamenii muntelui.
Când i-am găsit, m-am bucurat mult. Gregorian mi-a zis că Lavinia a apucat să
spună că mai vrea să mă vadă o dată, si apoi poate să moară. Pentru că aceste
cuvinte au fost spuse într-o situatie limită, nu pot fi decât adevărate. Mult
mai tine fiinta asta la mine.
Când ne-am întors la cabană, mă asteptam să fiu primit ca un erou, că doar eu
chemasem salvamontistii. Dar nimeni nu a dat vreun semn că m-ar aprecia pentru
asta.
31 decembrie 1991
Diseară e Revelionul. Aici este foarte frig. Si nu este apă de spălat. Dimineată
m-am spălat până la brâu cu zăpadă. La fel a făcut si Lavinia. Mi-a plăcut mult
imaginea. Lavinia s-a schimbat de când e cu mine: nu mai este asa molatică,
e plină de viată. Iubirea pe care mi-o poartă a făcut-o asa.
1 ianuarie 1992
Revelionul a fost destul de reusit. După meditatia de la miezul noptii, am coborât
la masa festivă. Atmosfera a fost plăcută. Cei care au curajul să vină pe frigul
ăsta în munti sunt oameni deosebiti; sunt firi puternice.
2 ianuarie 1992
Desi în seara de Revelion salvamontistii ne-au anuntat că din cauza zăpezii
suntem blocati în cabană pentru câteva zile, totusi am putut urca până la cabana
"Negoiu", cea mai înaltă din tară. Aici tot oameni frumosi, oameni
de treabă, oameni care nu se tem de nimic.
3 ianuarie 1992
Noaptea de ieri a fost cea mai fierbinte noapte din viata mea. Când toti se
pregăteau de somn în camera mare si se încălzeau la sobă, m-am furisat cu Lavinia
în camera de alături, care era complet goală. După o meditatie în care ne-am
identificat cu Ramakrishna si cu Sarada Devi, înainte de a începe amorul tantric,
pe mine m-a luat tremuratul de frig: în vârf de munte, într-o cameră neîncălzită,
puteam răci.
Dar problema s-a rezolvat repede: energia sexuală a produs căldura de care aveam
nevoie pentru a nu ajunge în spital. Nu voi uita noaptea aceasta: nici în cele
mai tari filme de dragoste nu au loc faze atât de romantice.
Lavinia e din ce în ce mai frumoasă: merge la un curs de manechine si asta îi
prinde bine.
4 ianuarie 1992
Ne-am întors, cu multă părere de rău, în Bucuresti. Prima noapte am rămas cu
totii la Gregorian. Când ne-am sculat si mi-am dat seama că nu mai suntem în
creierul muntilor, unde era atâta liniste, m-am întristat. Am de gând să mă
duc la munte cât de des se poate. Natura e minunată si linistea ei e molipsitoare.
12 ianuarie 1992
Marius mi-a vorbit despre Rugul Aprins si despre mis ca rea misticilor de la
Mănăstirea Antim. E crestin, dar nu e fa natic ca altii. E unul dintre putinii
oameni cu care, chiar dacă nu cădem de acord în privinta drumului spre cer,
nu rupem legătura. Eu aflu de la el o multime de lucruri interesante, care îmi
sporesc elanul pe drumul meu; el caută să mă atragă pe drumul crestin. Nu îsi
dă seama că yoghinii sunt mai crestini decât babele care bârfesc în timpul slujbelor,
si se cred mântuite.
Isihasmul, de altfel, nu este decât o tentativă crestină de recuperare a misticii
indiene. Citindu-l pe Swami Prabhupa da am văzut cât de mult se aseamănă primirea
lui Krishna în inimă cu primirea lui Hristos, obtinută prin meditatia isihas
ti lor. Aceeasi Mărie cu altă pălărie...
Nu e aproape nici o diferentă între a repeta "Hare, Hare, Hrishna"
sau "Doamne, Iisuse..." Totul tine de spatiu geografic. Fiecare cu
drumul lui. Însă în clipa în care vrei să urci pe culmi trebuie să stii ce să
iei de la toate celelalte căi.
Ce mi-a spus azi Marius a fost interesant; la fel de interesant ca ceea ce am
citit săptămâna trecută despre misticii evrei si despre întelepciunea hasidică.
18 ianuarie 1992
Am primit cea mai tare laudă din viata mea. Manechinele care sunt colege cu
Lavinia au sfătuit-o să îmi cumpere Kama Sutra, Biblia sexologiei hinduse. La
care Lavinia a replicat: "Partenerul meu a trecut de mult de Kama Sutra..."
Lavinia mi-a spus că a vorbit cu Costi despre relatia noas tră tantrică si a
aflat că voi deveni un mare maestru. Nu cred că îmi spune asa numai ca să mă
laude; cred că într-adevăr asta e calea mea. Si cât de copil eram când vroiam
numai si numai asceză.
Sunt tare mândru că Lavinia merge în fiecare săptămână la locuinta lui Costi.
Nu multi au privilegiul ca partenera lor să fie initiată de Maestru. Ea mi-a
spus că unori percepe o lu mi nă subtilă în timpul unirii trupesti cu el, semn
al haris melor sale.
20 ianuarie 1992
Piatra mea magică e din ce în ce mai plină de energie. I-am dat-o Ancăi si,
după ce a tinut-o câteva secunde, abia a reusit să îsi deschidă pumnul: s-a
convins de puterea ei. Si mai spectaculos a fost cu Stefania, care avea nu stiu
ce dereglări hormonale. După ce i-am dat-o câteva zile, mi-a zis că se simte
mult mai bine.
E un talisman de nepretuit. Îmi aduce aminte de initierea mea în Tantra albă,
de pe plaja din Costinesti. Îi simt puterea si o port tot timpul cu mine. O
port în loc de cruce si cred că mă ajută mai mult decât o cruce.
Piatra aceasta e simbolul evolutiei mele spirituale. Altii aleargă după tot
felul de vraci pentru a căpăta un talisman, dar pe acesta l-am încărcat cu energie
eu singur.
Lavinia e mândră de performantele mele tantrice. Sunt unii bărbati care se chinuiesc
de luni întregi să îsi stăpâ neas că trupul, dar tot nu reusesc.
22 ianuarie 1992
M-am certat cu Mircea. Zice că stie de la taică-său că, pe vremea lui Ceausescu,
Costi ar fi fost închis nu pentru că fă cea yoga, ci pentru că era proxenet.
I-am zis că asta a fost doar o acuzatie necesară pentru a-l băga după gratii.
Îmi ve nea să îl iau la bătaie. Si chiar dacă până la urmă tot eu as fi fost
cel bătut, merita să îmi apăr maestrul. Costi e un om de milioane. Ar trebui
să îi pedepsească pe toti trepădusii care îl bârfesc. Dacă s-ar concentra o
oră, cred că i-ar putea omorî pe toti. Dar nu face asa ceva. Ar călca legea
dragostei.
24 ianuarie 1992
Am făcut o meditatie cu Iisus, cu constiinta hristică. O ju mă tate de oră,
pe fundal cu tulburătorul "Adagio" al lui Albinoni. Mi-am înregistrat
"Adagio" de mai multe ori pe ace easi casetă, pentru a-mi prelungi
starea pe care mi-o pro du ce. Meditatiile cu Iisus mă tulbură tare, si muzica
aceasta pare scrisă pentru ele. Inima mea vrea o relatie vie cu Iisus. De câteva
săptămâni îl rog să îmi dea botezul adevărat, bo te zul cu foc spiritual. El
a murit pentru noi, a murit pe cruce. Mă gândesc că El e pe cruce, aproape de
moarte, si că vrea să fie urmat de cât mai multi oameni. El, pe cruce. Si eu
în camera mea, încercând să aflu cum pot alina suferintele Sale.
Vreau botezul adevărat, vreau botezul cu foc. Nu stiu ce înseamnă acest botez,
dar simt că asa trebuie să cer. Botezul cu apă îl au multi, dar degeaba. Crestinii
sunt cea mai mare pia tră de poticneală pentru cei care vor să cunoască învătă
turile lui Iisus: atâta păcat între ei, atâtea căderi, atâta teatru.
Vreau botezul cu foc, vreau să fiu cât mai aproape de Iisus. E atât de misterioasă
chemarea sa. Cel mai bine am sim tit-o lângă crucile de pe vârfurile din Făgăras.
Îmi doresc să trăiesc într-o legătură foarte strânsă cu El. Oricât de mult as
fi legat de maestrii Orientului, aceasta nu mă desparte deloc de Iisus.
V. Pe urmele marilor asceti
17 februarie 1992
De poimâine voi începe primul post de o săptămână nu mai cu apă. Unii dintre
colegii mei de la sală au vrut să mă convingă că nu are rost să fortez, că e
bine să o iau mai încet, dar cred că pentru a avea folosul maxim trebuie să
practic asceza maximă.
Va fi o încercare foarte importantă pentru destinul meu.
22 februarie 1992
A patra zi de post. Primele două zile au fost foarte usoare, căci deja sunt
obisnuit să nu mănânc două zile. Dar ieri mi-a fost rău. Faptul că în acest
post beau apă nu si-a arătat efec tul. Ieri am fost asaltat de gânduri de deznădejde:
că de ce pos tesc atât, că poate e mai bine să îmi schimb modul de viată si
să îmi crut trupul.
Dacă s-ar fi luat tata de mine iar, poate că mă înversunam să fac ca mine si
m-as fi încăpătânat să postesc numai ca să nu îl ascult. Dar asa am fost foarte
aproape să renunt la post.
După-masă ni s-a proiectat "Muntele sacru", unul dintre cele mai tari
filme despre calea spirituală. Mi-a plăcut foarte mult modul în care se punea
în evidentă legătura dintre om si patima care îl apăsa. Faptul că am văzut filmul
mi-a dat curaj să continuu postul.
Atentie: cel care avea puteri paranormale nu putea să se deplaseze decât pe
orizontală. El nu putea ajunge în vârful mun telui. E o mare diferentă între
cei cu puteri paranormale si cei care sunt aproape de eliberare. Yoghinii sunt
acuzati că ei caută astfel de puteri. Nimic mai fals: ei capătă aceste pu teri
ca o consecintă a elevării spirituale. Cei care caută să îsi dezvolte puterile
paranormale nu au nimic în comun cu ade vă ratul urcus spiritual.
Si, de fapt, ce poti face cu aceste puteri? Poti levita, poti mu ta obiecte
prin puterea gândului, poti citi gândurile oame ni lor, poti schimba metalele
în aur. Dar aceste capacităti nu te pot face mai întelept sau mai bun. Aceste
capacităti îti pot fi piedici spre dobândirea iluminării.
Ele îti sunt de folos în lumea aceasta. Dar nu te ajută să iesi din ciclul reîncarnărilor.
Singurul avantaj pe care îl pot dobândi, în cazul în care voi căpăta aceste
puteri, ar fi că voi avea o dovadă obiectivă a nivelului meu: dacă ele apar
ca o consecintă a elevării spiri tua le, dacă ele apar fără să le caut, pot
fi o garantie a faptului că am progresat spiritual.
Sper să ajung un mare yoghin si mă astept să dobândesc marile puteri paranormale,
maha-sidhis-urile. Dar sper să nu fac greseala de a mă lăsa fascinat de ele.
Din film am înteles că dobândirea sidhis-urilor se poate trans forma într-un
viciu, asa cum este lăcomia sau betia. Că poti fi atras de joaca cu aceste puteri
cum sunt copiii atrasi de jocurile pe calculator.
25 februarie 1992
M-am certat tare cu Delia. Mi-a zis:
"Mai lasă prostiile si roagă-te ca Dumnezeu să îti lumi ne ze mintea."
"Măi Delia, tu te rogi lui Dumnezeu, eu voi deveni Dum ne zeu. Nu am ce
vorbi cu oameni ca tine, care nu se pricep la lucrurile spirituale. Tu nu esti
în stare să mergi pe o cale ade vă rată: mergi pe calea Bisericii, pe care merg
toate babele si toti mosii. Nu ai habar ce înseamnă să fii sus, nu ai habar
ce înseamnă elevarea spirituală. Să stii că m-am săturat să tot aud morala ta
cu Biserica. Lasă-mă în pace, nu te mai băga în viata mea."
"Să te ierte Dumnezeu, că vorbesti prostii."
"Ba să te ierte pe tine, că nu îti vezi de treaba ta."
"Să stii că nu îti ajută nimic postul tău, dacă esti plin de răutate si
de mândrie."
"Stii care e treaba, cu oameni ca tine nu am ce discuta."
Am încercat să termin discutia, dar m-am supărat mult. Cu o fiintă ca Delia
e foarte greu să ajungi la liniste. Parcă face tot ce poate ca să mă enerveze.
Sunt prea sătul de mo ra la si de teoriile ei. Mă gândeam că dacă aveam acum
puteri pa ra normale poate că, într-un moment de furie, as fi ucis-o prin forta
gândului. Stiu că nu e bine să omori pe ni meni, că ti se murdăreste aura si
apoi te apasă legea karmei, dar nu stiu dacă m-as fi putut abtine. Am momente
în care sunt biruit de mânie si nu e bine.
Un maestru care tocmai se spălase în Gange a fost scuipat de un ticălos. Maestrul
s-a spălat iar. Ăla iar l-a scuipat. Si tot asa de câteva ori. Până la urmă,
impresionat de linistea maes tru lui, omul a cedat si si-a cerut iertare. Parcă
a devenit chiar discipol al maestrului. Aceasta este linistea spre care tind.
Si îmi pare rău de fiecare dată când mă las biruit de mânie.
26 februarie 1992
Astăzi termin postul. A fost un examen pe care l-am trecut cu bine. La 12 noaptea
voi mânca. Andra mi-a zis că nu este bine să mănânc prea mult după un post atât
de lung, că mi s-a dezvătat organismul să digere si s-ar putea să fac indigestie.
Sunt foarte bucuros că nu m-am dat bătut atunci când mi-a fost mai greu. La
scoală mi-era cel mai aiurea, că pierdeam timpul în pauze.
M-a dus tata la Biserica Silvestru, la Părintele Galeriu, pe care îl stiu de
când eram mic. Slujba a fost cam plicticoasă, si forfota prea mare. Pentru că
tot susoteau câteva babe, nu am înteles mare lucru. În timpul predicii am vorbit
cu un tip al cărui bunic a fost cântăret la o biserică de la tară. Acesta s-a
dus în Grecia să studieze Noul Testament si a găsit pasajele cenzurate de Biserică.
Mi-a confirmat ceea ce stiam de multă vreme: în Biblie au existat dovezi ale
reîncarnării, dar au fost scoase la primul Sinod Ecumenic.
La sfârsit, ca o mică răsplată a faptului că l-am însotit până la Biserica Silvestru,
tata mi-a cumpărat două volume din Filo calia, XI si XII. Am auzit că Filocalia
este manualul după care sfintii crestini au învătat tehnica introducerii mintii
în inimă.
27 februarie 1992
Prima masă a decurs normal. Am mâncat orez, mâncare în care deja m-am specializat.
O să mă refac repede; nu mă simt prea slăbit. Oricum, sunt învătat să privesc
mereu înainte: mi-am propus ca peste două săptămâni să tin post negru. Cred
că îmi va fi mult mai greu fără apă, dar merită să încerc limita rezistentei
organismului meu. Marii yoghini postesc mult mai mult.
Oricum, cel mai bun efect al postului pe care l-am tinut este tocmai această
hotărâre, ca săptămâna aceea să fie o săptămână specială: e Săptămâna Patimilor,
o săptămână în care, si din punct de vedere crestin, este bine să postesti cât
mai aspru.
Andra mi-a povestit cum a făcut fratele ei rost de serviciu, santajând-o pe
Kali: "Ori mă ajuti să îmi găsesc loc de mun că, ori de acum înainte voi
face meditatii numai cu Tara". Mare curaj a avut; mie mi-ar fi fost frică
să o santajez. După câteva zile, s-a întâlnit în metrou cu un fost coleg de
scoală generală, care acum e director la o reprezentantă străină. Si directorul
l-a angajat într-un post foarte bine plătit.
2 martie 1992
Aureliu mă tot iscodeste. Cred că ar vrea să stie cam ce anu me din practica
yoga i-ar putea fi de ajutor pentru artele martiale. Mi-a arătat o carte interesantă
despre Ai-ki-do.
Cât priveste bătaia, am auzit că în filme Bruce Lee nu fo lo sea trucaje, ci
chiar se bătea de-adevăratelea. Cu con dam nati la moarte, cărora li se promitea
că li se va schimba pe deap sa dacă scapă cu viată. Într-unul dintre filme i-a
scos unuia ficatul. Cred că a fost o secventă groaznică.
Tot Bruce Lee putea omorî păsările în zbor: scotea un sunet special, ki-ai,
si păsările cădeau moarte.
Îmi aduc aminte cum am încercat să fac karate, după o carte, împreună cu Emil,
când eram în scoală. Era să îl omor, când l-am lovit în gât, iar el era să mă
facă una cu peretele printr-o tehnică de judo. E bine că nu m-am apucat de arte
mar tiale. Îmi aduc aminte si cum m-am bătut cu Ciprian, când mi-am rupt mâna.
Cât de groaznic a fost să am mâna pa ralizată. Dacă nu mi s-ar fi vindecat,
nu as fi putut face Hatha-Yoga.
Când am condus-o acasă pe Lavinia, mama ei a tipat tare de tot la mine: "Lasă-mi
fata să se mărite. Nu vezi că esti doar un pusti? Din cauza ta, iau medicamente
de nervi si de inimă. O să mă ai pe constiintă".
Femeia asta a găsit formula magică prin care să mă în de păr teze de Lavinia:
mi-a spus că din cauza mea este bolnavă. Nu am de gând să mă joc cu sănătatea
acestei femei. Se pare că mă voi depărta de Lavinia.
3 martie 1992
Am scăpat de un accident de masină. A avut loc o confe rin tă la o sală nouă,
si eu nu stiam bine drumul. Am luat me troul gresit si mi-am dat seama abia
când am coborât. Bani pentru o altă cartelă de metrou nu aveam si nu stiam ce
să fac. Am întrebat pe cineva încotro duce o stradă, si când am auzit că duce
spre Armata Poporului, m-am agătat de un ca mion care stătea la semafor.
Culmea norocului: camionul a luat-o spre Piata Crângasi. Dar, cum stăteam agătat
de el, am început să simt dureri în brate. Nu mai puteam sta în pozitia aia.
Vroiam să sar, dar la câtiva metri în spate venea o masină mică care m-ar fi
făcut zob dacă mă lovea. Am început să fac semne disperate, tinân du-mă numai
cu o mână. Când m-a văzut, soferita s-a speriat si a depăsit camionul. Abia
atunci am putut să sar. Dar după ce am sărit, din cauza inertiei am pus frână
pe burtă. M-am lovit rău, am crezut că s-a rupt ceva în stomacul meu. M-am întins
pe pământ, pe marginea drumului. Mi-am încrucisat mâi nile, ca un mort, dar
nu am murit.
Am ajuns acasă ca o epavă si am zis: "Sor'-meo, dă-te la o parte că mor!"
Stefania s-a speriat putin, dar i-a trecut. A început să îmi facă morală, că
mă putea lovi masina. I-am zis: "Sor'-meo, stai linistită că nu s-a născut
încă masina care să mă lovească!". Se vede treaba că nu am reusit să am
grijă de mine. Bine că a avut Dumnezeu.
4 martie 1992
Am adus-o pe Miruna la o conferintă la Casa Studentilor. De multă vreme mi-am
dorit să se apropie si ea de calea yoghină, pentru că e o fiintă tare curată,
dar abia acum am reusit. Si efortul meu nu a fost zadarnic.
În timpul meditatiei de la sfârsitul conferintei, a văzut cum din Costi ieseau
raze de lumină. E clar că ea are o des chidere reală pentru cunoasterea spirituală.
De când vin la cursuri nu am văzut niciodată razele de lumină care ies din guru-ul
meu. Si ea, o începătoare, le-a văzut imediat. Nu a mai fost nevoie să îl mai
laud pe Costi: asa ceva ar fi fost de prisos după ce s-a convins singură că
nu e un om obisnuit.
După conferintă mi-a povestit o întâmplare foarte tristă din trecutul ei. Tatăl
ei, care a murit de mai multă vreme, sau mai degrabă un spirit care a luat forma
acestuia, a venit într-o seară la ea în cameră si a încercat să o violeze. Groaznic,
să te lupti cu un spirit. Bine că a reusit să scape. E marcată de acest vis.
Nu vroiam să lungim discutia pe acest subiect si să ne îndepărtăm de cea privitoare
la yoga.
Am vorbit la conferintă cu Andra despre postul pe care vreau să îl tin. A zis
că dacă până acum m-am tinut bine, nu ar fi rău să încerc. Mi-a zis că trebuie
să îmi fac un program foarte precis, de meditatii si asane, pentru că altfel
pot avea dereglări psihice. Dacă nu suplinesc lipsa de hrană prin asimilarea
energiei, folosindu-mă de toate tehnicile pe care le stiu, s-ar putea să esuez.
Va fi o luptă pe viată si pe moarte. Mi-a mai zis să îi cer părerea si lui Costi,
dar mi-e teamă că nu mă va lăsa.
5 martie 1992
Eram să cad foarte repede în plasa altei fete. Cum m-am îndepărtat putin de
Lavinia, Sabina s-a si dat la mine. Nu mă asteptam să o văd insistând să ne
iubim în parc, în plină zi. Când aproape mă convinsese si pe mine, am văzut
că se apropie, de la mare distantă, niste oameni în vârstă. Ea s-a potolit instantaneu.
Sabina nu este o tipă frumoasă, dar eram curios să văd cum se poartă o altă
tantrică. Am vrut să diversific expe rien ta: pe Lavinia o stiu ca pe buzunarul
meu.
Totusi, mi se pare că nu am procedat bine: stiu că tantricii nu trebuie să fie
posesivi, că si eu, si Lavinia avem dreptul să o facem cu cine vrem, dar între
noi nu a fost doar o relatie tan trică: a fost si o poveste de iubire, care
a fost zgâriată pu tin de elanul Sabinei.
Si când mă gândesc că în ultimele săptămâni i-am spus La viniei că poate ar
fi mai bine să duc o viată mai ascetică, să o las mai moale cu Tantra... Nu
stiu ce m-a apucat.
Totusi, văzând atâtia tantrici care sunt ca niste câini în călduri, mi-am dorit
să fiu altfel decât ei. Mi-am dorit să merg pe o cale ascetică.
6 martie 1992
Cuget, deci exist. Nimic mai fals. Majoritatea oamenilor cugetă la lucruri care
nu au nimic de-a face cu viata spiri tua lă; cugetarea lor este searbădă. Numai
în clipa în care cugeti la elevarea spirituală, cugetarea te înaltă si poti
gusta adevă ra ta existentă. Oamenii care îsi folosesc mintea pentru altce va,
oricât de savanti ar fi, sunt ca niste animale pregătite de car naval. Lumea
în care trăiesc ei este o lume fără nici un rost. Cele mai interesante discutii
culturale sunt la acelasi nivel spiritual cu al bârfelor obisnuite. O discutie
care nu este decât un schimb de informatii, fiecare căutând să arate cât e de
destept, nu duce la nimic.
Există o formă de cultură care este poartă spre spiritua lita te; sculptura
lui Brâncusi, de exemplu. Brâncusi este unul din tre cei mai fini cunoscători
ai filosofiei orientale. Poate că via ta trecută a fost un rishi. Când o discutie
pe teme culturale de vine punct de pornire pentru urcusul spiritual, totul se
schim bă. Numai că astfel de discutii nu poartă nimeni.
Sunt hotărât să tac cât mai mult. Mauna, postul de vorbire, este una dintre
armele principale ale ascetilor. Anton a tăcut până si la Costinesti, vreme
de patruzeci de zile. Unii dintre marii rishi vorbesc foarte putin, câteva cuvinte
pe zi. Trebuie să încerc să ajung si eu la o măsură apropiată de a lor.
7 martie 1992
Am primit de la Andra o casetă cu texte din Ramakrishna: "În ignoranta
sa, omul care nu a atins iluminarea spune că religia sa este cea mai bună si
singura adevărată. Dar când inima sa va fi luminată de adevărata cunoastere,
el îsi va da seama că dedesubtul tuturor acestor certuri între religii si credinte
se găseste Pura Existentă, Pura Constiintă, Beatitu di nea Absolută". Prin
învătătura yoga exact asta învătăm la curs: să căutăm adevărul dedesubtul religiilor
si mai cu sea mă în spatele credintei crestine.
"Dacă cineva este plin de aspiratie, orice religie ar urma, va ajunge la
Dumnezeu, fie că este hindus, musulman, crestin sau vedan-tic. Da, dacă va fi
sincer în căutarea sa spirituală, fiecare om îl va găsi pe Dumnezeu. Există
unii care se ceartă si spun: Pentru voi nu există nici o sperantă dacă nu o
veti ado ra pe Mama Kali. Sau: veti fi pierduti dacă nu veti îm bră ti sa crestinismul.
A spune că o religie este adevărată si că cele lalte sunt false este o dovadă
de dogmatism si este o ati tu dine gresită, căci diverse sunt căile care conduc
la Dumnezeu".
Totusi, parcă Ramakrishna lasă să se înteleagă că nu exis tă nici o cale curată,
nici o cale în care să nu fie mici exage rări, mici greseli. Da, toate religiile
duc la Dumnezeu, dar exis tă si anumite scurtături, si anume sistemele care
nu au greselile dogmatice ale marilor religii.
Ceea ce învătăm de la Costi este tocmai un astfel de sis tem: luăm ce este bun
de la toate credintele, dar fără să deve nim asemenea lor; păstrăm cu mare grijă
Adevărul. Si nu este o dovadă de "dogmatism" să afirmăm că noi detinem
adevă ru rile eterne si că, spre deosebire de marile religii, la noi ni mic
nu este fortat, nimic nu este artificial.
Mesajul lui Ramakrishna este foarte pacifist: toti credin cio sii ar trebui
să trăiască în armonie, pentru că de fapt toti urmăresc acelasi lucru, să progreseze
spiritual. Si cei care sunt mai elevati ar face bine să nu îi arate cu degetul
pe cei mai mici, ci să îi lase să se înalte în ritmul în care le place.
10 martie 1992
Am vrut să mor, să încerc să trec într-o altă lume, para le lă, dar nu am reusit.
În cărti scrie că nu e foarte greu să te de du blezi, dar eu nu am reusit. Poate
că este o copilărie, dar mi-am dorit să văd cum este dincolo. Vreau certitudini.
Sabina o tine una si bună, că trebuie să mă gândesc si la ea, că nu are cu cine
să facă dragoste. I-am spus că momen tan nu am stare de asa ceva.
Cu Lavinia relatia s-a răcit oricum, de vină fiind mama ei. Dar nici cu Sabina
nu vreau să fiu, e prea urâtă. Nu pot depăsi acest handicap, chiar dacă mă străduiesc.
Si mă bate gândul să merg pe calea ascezei, căci e o cale sigură: tantrismul
poate fi înselător; poti crede că vrei să spo resti spiritual când de fapt ti-e
foame doar de plăceri trupesti.
12 martie 1992
Încep cele sapte zile fără mâncare si fără nici un strop de apă. Dacă tot începe
mâine Săptămâna Patimilor, mă voi folosi de acest prilej pentru a-mi mări apropierea
de constiin ta hristică. M-am hotărât să îi consacru lui Iisus acest post. Dacă
voi trece prin momente greu de suportat, mă voi ruga Lui. Si dacă nu mă ajută
atunci când am nevoie, voi apela la puterea lui Costi. El sigur nu mă va părăsi.
Am oscilat dacă să risc, bazându-mă pe ajutorul lui Iisus, sau să apelez de
la început la Costi. Si ceea ce m-a determinat să iau decizia finală a fost
tocmai moartea lui Iisus pe cruce. Moarte care nu încetează să mă tulbure.
Putin am fost influentat si de faptul că fratele Andrei a făcut rost de serviciu
prin santaj spiritual. As fi putut să îi consacru lui Costi acest post si să
apelez la Iisus numai dacă Costi nu ar fi vrut să mă ajute; dar mi-ar fi fost
rusine să mai dau ochii cu Costi după un astfel de santaj. Dar asa, având mai
mare încredere în puterea lui decât în ajutorul lui Iisus, nu se va supăra dacă
îi consacru postul celui care a zis că e Fiul lui Dumnezeu. Cred că Costi va
privi această alegere ca pe o copilărie.
Postul acesta voi păstra tăcerea. Vreme de o săptămână nu voi vorbi nimic cu
nimeni. Chiar dacă mă caută cineva la telefon, ai mei vor zice că nu sunt acasă.
Cred că pentru a depăsi piedicile pe care le pune viata în hărmălaia orasului
este nevoie de anumiti pasi mai mari. Dacă nu îi voi face, urcusul meu ar fi
mult mai lent.
Mi-am făcut schita programului spiritual al acestei săptămâni, pe care o simt
decisivă pentru viitorul meu. După ce am venit de la sală am mai făcut două
ore de asane, o meditatie cu Ramana Maharishi si una cu puterile cosmice.
Chiar dacă am primit numai initierea în Kali, pe Tara am cunoscut-o mistic prin
meditatia de la mare. Dar si dacă celorlalte puteri nu le stiu nici măcar numele,
important este că ele există. Si cred că îmi văd râvna si că îmi vor veni în
ajutor.
Mi-am programat pentru primele trei zile ale acestui post special, azi, mâine
si marti, o meditatie cu Brahma, Vishnu si Shiva. Înainte să mă culc voi face
prima meditatie, cea cu Brahma, Creatorul universului.
14 martie 1992
Nimic deosebit, în afara meditatiei de ieri cu marii maestri. Cred că la chemarea
mea telepatică au răspuns mult mai multi maestri decât cunosc eu din cărti.
Mi se pare foarte firesc să vii în întâmpinarea celor mai mici care îti cer
ajutorul. În privinta postului totul decurge normal, este abia a treia zi.
Diseară voi face o meditatie cu Shiva. Observ totusi că la ultimele meditatii,
mintea mea a fost din ce în ce mai usor de stăpânit: e ca un cal pe care îl
îmblânzesc.
Faptul că această săptămână va fi una dedicată în între gi me spiritului, că
nu vor exista momente de repaus, va fi de mare folos pentru viitorul meu. Înainte,
când posteam două sau trei zile pe săptămână, cu apă sau fără, dar în celelalte
mâncam, sau când orele dedicate practicii yoga alternau cu orele de risipire,
foloasele erau mult mai mici.
Vreau să micsorez la maxim numărul de ore pierdute.
Am început să mă simt totusi putin plictisit în cameră. La baie mă duc numai
când aud că nu e nimeni pe hol: nu vreau să îi văd pe ai mei, ca nu cumva să
mă întrebe ceva.
M-am gândit cum ar fi ca vineri, în locul meditatiei cu Iisus, să mă rog Lui.
Dar rugăciunea e inferioară meditatiei. Mult mai aproape de Iisus voi fi dacă
intru în rezonantă cu El decât dacă mă rog. Cum s-ar zice, nu e prea rentabil
să mă rog.
Oricum, eu mă tin cu strictete de portia de rugăciune pe care mi-am ales-o:
de trei ori "Tatăl nostru" în fiecare zi.
16 martie 1992
E joi dimineată. Primul lucru pe care îl fac este să scriu cum a fost ieri;
vreau să scriu si să nu mă mai gândesc apoi la ce a fost, ci numai la ce va
fi.
Ieri mi s-a făcut foarte, foarte rău. Nu mă durea stomacul, ci numai capul.
După meditatia cu Budha m-a luat o ameteală de nu mă mai puteam tine pe picioare.
Starea s-a intensificat si am simtit că înnebunesc. Am luat cele două Filocalii
primite de la tata si am încercat să citesc ceva ca să îmi revin. Dar mi-a fost
groaznic. M-am rugat: "Iisuse, ajută-mă tu, că altfel apelez la Costi!"
Totusi, am încercat să rezist până la capăt cu ajutorul lui Iisus. Nici nu puteam
să dorm de ameteală.
Si nu puteam vorbi cu nimeni, că as fi călcat postul tăcerii. Mi-a mai scăzut
siguranta că voi depăsi usor acest post. Mai am trei zile. Si măcar dacă as
bea niste apă. Dar sper să nu mă biruie setea.
De fapt, nici nu simteam senzatie de foame sau de sete. Ci pur si simplu ameteală.
Oricum, nu prea mai am multe rezerve de apă în organism: nici pipi nu prea mai
fac. Nu mai am de unde să fac, dacă nu beau apă.
Ziua de ieri a fost prima zi din viata mea în care am fost aproape de nebunie.
Simteam că mă aflu aproape de limita rezistentei psihice. Mi-a fost frică că,
dacă întrerup postul, toată viata voi fi urmărit de obsesia acestui esec: m-as
fi transformat într-o râmă, într-un melc. Acum îi înteleg mai bine pe cei care
nu se încumetă să facă astfel de cascadorii spirituale. Dar si dacă o scot la
capăt, a mea va fi gloria.
Starea de claustrofobie se accentuează. Nu mă mai simt bine între peretii camerei.
Mâine voi iesi din casă să văd răsăritul. Aerul curat mă va înviora putin.
Trebuie să insist să îmi fac programul propus; ieri nu l-am putut tine.
Filocalia XI, cu sfaturile unui sfânt către un ucenicul său, mi s-a părut o
carte care m-ar fi putut ajuta mult, dacă as fi mers pe drumul crestin. Nu s-a
tradus încă o carte similară cu întrebări si răspunsuri despre urcusul yoghin.
Desi cred că există. Filocalia XII, cu Sfântul Isaia pustnicul, nu mi s-a părut
la fel de interesantă. Mi-a fost totusi foarte greu să citesc din Filocalii;
mintea nu putea urmări ceea ce citeam. Am citit pe apucate, un fragment de pe
o pagină, o frază de pe alta.
17 martie 1992
O dimineată minunată. Am prins răsăritul în parcul Herăstrău, lângă lac. M-am
dus la intrarea dinspre Casa Scânteii. Dimineata, orasul e mult mai linistit
si parcul e aproape pustiu. Natura e splendidă. A fost o mică vacantă.
Am asteptat primele raze lângă un mare crucifix de piatră asezat de curând acolo.
Cadru ideal pentru Vinerea Patimilor. M-am simtit ca într-o poveste. Si nici
nu a fost nevoie să mă con centrez. A fost ca o poveste: sorbind razele soarelui,
pri vind crucea, linistindu-mă. M-am bucurat că această săptă mâ nă i-am închinat-o
lui Iisus.
Nu stiu dacă în noaptea de Pasti voi merge la biserică. E atâta aglomeratie,
că mai bine meditez acasă. Azi mi-a fost mai bine. Mai am doar o zi de post.
19 martie 1992
Nu m-am mai dus la biserică; am făcut Pastele în rezo nan tă telepatică cu Iisus
si cu toti colegii mei de curs. Când au venit ai mei de la biserică am mâncat
de m-am spart. Printre altele am mâncat vreo sase ouă, si apoi mi s-a făcut
rău. Am făcut indigestie.
Am mâncat ca un speriat, vrând parcă să recuperez zilele de post: a fost o mare
greseală, am picat ca un prost în ispita lăcomiei.
20 martie 1992
Marius m-a chemat să stau de vorbă cu un părinte de care e foarte apropiat,
părintele Nicolae. Discutia a început foarte pe ocolite, cu faptul că pe meleagurile
noastre a păsit chiar Sfântul Apostol Andrei. Si, în cele din urmă, a ajuns
tot la faptul că ar trebui să înteleg că adevărul e în Biserică:
"Părinte, nu vă dati seama că adevărul nu tine de un loc geografic? Vreti
să mă convingeti să cred ce zice Biserica numai pentru că m-am născut în România?
Nu aveti nici o sansă. Dacă trăiam în India ce mai spuneati? Ori adevărul e
acelasi pentru toti, si românii si indienii ar trebui să îl cunoască, indiferent
cât de mare ar fi efortul, ori e fiecare cu adevărul lui, si eu prefer să primesc
întelepciunea Indiei."
"Adevărul e Hristos. Nu există adevăr în afara lui Hristos. Nici un maestru
yoghin nu a zis că e "calea, adevărul si via ta". Nu încerc să îti
vorbesc despre ortodoxie numai pentru că ne-am născut pe acest pământ pe care
l-au sfintit atâtea ge ne ratii de crestini. Desi aceasta e o mare binecu vântare.
Ortodoxia e pentru toate neamurile. De asta Sfintii Apostoli au plecat să propovăduiască
dreapta-credintă în toată lumea."
"Da, stiu că Apostolul Toma a ajuns până în India."
"Si atât de înaltă era învătătura spirituală a celor de acolo, încât au
găsit de cuviintă să îl martirizeze. Asta era măsura spirituală a Orientului,
martirizarea propovăduitorilor crestini."
"Părinte, eu cred că toate drumurile urcă în sus, si eu am ales o scurtătură.
Dacă nu vreti să veniti pe ea, cel putin lăsati-i pe altii să meargă."
Le-am întors spatele si am plecat, simtindu-mă atacat de vorbele părintelui.
Ajuns acasă mi-a părut rău că m-am purtat asa. Dar venisem putin nervos, că
tata s-a luat de Stefania. Dacă as fi venit mai linistit, ar fi fost mai bine.
Din încruci sa rea argumentelor s-ar fi folosit si părintele Nicolae. Eu stiu
atâtea lucruri care l-ar ajuta să înteleagă altfel lumea spirituală...
Si poate că m-ar fi ajutat si pe mine spusele sale. Asa cum mă ajută uneori
discutiile cu Marius. Mi-am propus ca în timp să îi întrec în asceză până si
pe marii sfinti crestini. Ei nu stiau tehnicile de meditatie care le-ar fi grăbit
progresul mistic.
Am scris primele două articole din viata mea. Primul, "Mântuire sau eliberare",
este despre faptul că religia cres ti nă si yoga au acelasi scop, să îl ducă
pe om la desăvârsire. Am încercat să explic celor de vârsta mea că nu au de
ce să se teamă de yoga. Există atâta dezinformare, care are doar rostul de a
întârzia momentul în care România va deveni Noul Ierusalim. Nu este un articol
prea lung, dar pentru început îl consider promitător. Vreau să îl public în
revista "Salut", pentru că este o revistă care are succes la tineri.
21 martie 1992
Azi, înainte de întâlnirea yoghină de la Facultatea de Me di cină, am intrat
pentru câteva clipe în sala de disectie. Nu stiu dacă fusese uitată deschisă
sau dacă erau si studenti printre tinerii care se uitau la cadavre.
Trupul sectionat arată jalnic. Era o femeie goală, care avea tăiată partea de
la buric în jos. Când am văzut-o, mi s-a făcut greată. Trupul fără suflet nu
face doi bani. Cei care se în gri jesc numai de trup, fără să poarte grijă de
suflet, sunt vred nici de plâns. Sunt niste cadavre vii.
Mi s-a părut o experientă interesantă. Nu stiu de ce nu se face un muzeu în
care să se expună cadavre sectionate: ar fi o lectie unică pentru cei care se
gândesc numai la mâncare si la băutură.
Am văzut la Mircea un creier furat de la facultate. Nu arată deloc scârbos.
Mi-a zis că odată a adus o inimă si a băgat-o în frigider. Maică-sa a crezut
că e carne de gătit si, când s-a uitat la ea, i s-a făcut rău.
VI. Swami Shivamurti si "botezul" indian
22 martie 1992
Astăzi am auzit-o vorbind pe Swami Shivamurti, de la Scoala de yoga Bihar, si
m-a fascinat. Ea este discipola lui Satyananda si are ceea ce căutam: este pe
o linie autentică. Nu mă asteptam să îmi placă atât de mult. M-a fascinat. Si
a vorbit frumos despre Iisus. L-a recunoscut drept un mare maestru. E semn că
avem ceva în comun. Oare as putea să o urmez? Oare m-ar putea duce pe drumul
pe care îl caut? Nu stiu cât de avansată este, dar la o adică, dacă devin un
ucenic tare, cred că m-ar trimite ea în India.
Shivamurti este trimisă ca maestră pentru Europa, dacă am înteles bine. Ea are
un ashram în Grecia, cu yoghini ve niti din toată lumea.
Nu stiu însă dacă am puterea să las toate si să plec în necunoscut. Nu mi-e
frică de viitor, dar mi-e frică ca nu cumva să mă întorc dezamăgit. Cine stie
ce ciudati or fi pe acolo.
Si poate, dacă mă voi întoarce, Costi va considera că l-am trădat. Am oare dreptul
să plec de lângă el, după cât bine mi-a făcut? Am eu dreptul să îi întorc spatele?
Si totusi, ceva în sufletul meu îmi spune că nu are rost să mai rămân aici.
Sunt prea multi tantrici pe metru pătrat, iar ascetii cam lipsesc. Poate mă
voi duce în Grecia, să învăt adevărata asceză.
23 martie 1992
Cu amărăciune constat că trebuie să recunosc un lucru: cei din anii mai mari
decât mine nu sunt la nivelul la care mă asteptam. Încercam să îi văd într-o
lumină frumoasă, încer cam să nu îi judec, dar îmi este foarte greu. Unii dintre
ei nu sunt decât niste obsedati sexual, care îsi dau aere de mari tan trici.
Sunt trist. Astăzi am văzut-o pe Ileana cu o revistă porno în mână, admirând
niste obiecte de masturbare. Ăsta nu mai este tantrism.
Am venit la Costi hotărât să duc o viată de asceză foarte dură, am venit căutând
înfrânarea si am găsit prea multă des tră bălare. El este un iluminat, dar încearcă
să ridice nivelul spi ritual al unor fete pe care, dacă nu as sti că îmi sunt
co le ge, le-as considera târfe ieftine. M-am cam săturat de atâta re generare
sexuală. Vorbesc cu ele despre post negru, si ele îmi râd în nas, pe motiv că
eu sunt încă la liceu. Dar simt că marii maestrii ar fi de partea mea, dacă
ar fi să mă iau la ceartă cu ele.
Da, am început să mă simt cam singur, as avea nevoie par că de un guru care
să mă ajute să dau la iveală tot ce este mai bun în mine. Chiar dacă ar trebui
să mă despart de Costi, cred că ne vom reîntâlni noi în cerurile superioare.
As vrea să îi demon strez că am ajuns mai sus decât unii dintre preferatii săi.
Mi-am dat jos posterul cu superba femeie goală. Privin du-l, îmi veneau în cap
toate colegele mele de la yoga care arată mai bine. Am crezut că voi fi mai
tare decât afisul, dar m-am înselat. Mintea îmi zboară prea des la sex. Cu o
tipă ca cea din afis nu cred că mi-ar arde de exercitii tantrice; mai degrabă
as fi un mic tăuras.
Acum îmi dau seama că Lavinia seamănă foarte bine cu ea la trup, nu la fată.
Numai că Lavinia este mai împlinită si parcă sânii ei nu hipnotizează chiar
ca ai fetei din afis.
24 martie 1992
Azi am fost tot la grupa Laviniei. Spre sfârsitul cursului, când s-au pus întrebări
scrise pe biletele, am pus si eu două întrebări care mă frământau de multă vreme.
"Care este legătura dintre Iisus si puterile cosmice?"
"Nici una", a răspuns Costi. "Sunt planuri diferite, nu se intersectează."
Răspunsul m-a mirat. Cum, dacă Iisus este un spirit atât de elevat, de ce nu
este în legătură cu puterile cosmice? Eu cred că trebuie să existe o ierarhie
spirituală, nu se poate ca între Iisus si Kali să nu fie nici o legătură. Nu
mă mir că crestinii obisnuiti văd în Kali doar un diavol. Este greu ca în spatele
acestei figuri, care pare înfricosătoare, să găsesti puterea de a domina timpul.
Dar mă mir că Costi spu ne că nu există nici o legătură între Kali si Iisus.
Ar fi putut să îmi spună că Iisus este mai mic decât Kali si l-as fi crezut.
Dar răspunsul lui mi s-a părut nepotrivit. În inimă mi-a apă rut o umbră de
îndoială cu privire la atotstiinta lui.
A doua întrebare: "Care cale este superioară, calea asceti că sau calea
tantrică" a stârnit hohote de râs în sală. Răspun sul a fost ceva gen:
"Fiecare să meargă pe calea pe care i se potriveste".
Hohotele de râs m-au durut. Mi s-a părut că cei care râd sunt niste obsedati
sexual cărora ideea ascezei li se pare stu pi dă. În India, actul sexual dintre
maestru si discipola tantrică are loc numai o dată pe an, când se celebrează
Noaptea lui Shiva, unirea mistică dintre principiul masculin si cel femi nin,
unirea lui Shiva cu Shakti. La noi, multe dintre fetele care au avut onoarea
de a se fi unit cu maestrul sau cu apro piatii săi par să nu aibă nimic în comun
cu stăpânirea pe care o au yoghinele care practică Tantra în India.
Hohotele de râs arată că unii dintre colegii mei nu înteleg că urcusul spiritual
nu este numai plăcere sexuală si că majoritatea marilor maestri ai Orientului
nici nu au mers pe această cale. Ci au mers pe calea celei mai aspre asceze,
pe care au mers si pustnicii crestini.
Vreau să stiu dacă nu cumva trebuie să o apuc pe o scur tă tură în drumul spre
cer; poate ar fi bine să merg pe altă linie yo ghi nă. Calea tantrică mi se
pare că ocoleste cam mult. Risti să devii obsedat sexual si să te crezi cine
stie ce mare initiat.
Nu mi-au primit articolul la revistă. Sunt interesati numai de lucruri banale,
de muzică, de modă, de filme... Sunt niste prosti. Dacă tinerilor nu le dai
să mănânce si altceva în afară de muzică si destrăbălare, generatia de mâine
va fi o generatie de ratati. Actul recuperator pe care îl face Costi, de a canaliza
energiile tinerilor înspre cunoasterea spirituală, mi se pare fără pereche.
25 martie 1992
După-masă am reusit să vorbesc cu Swami Shivamurti, să o întreb dacă în ashram-ul
ei pot merge pe calea ascezei. Mi-a spus că da. Acum rămâne să mă hotărăsc eu.
Mi-as fi dorit ca Swamiji să fie bărbat, să fie altfel. Asa cum a fost Maharishi
pentru Paul Brunton. Dar să nu fiu prea visător. Am de făcut o alegere care
poate fi alegerea vietii mele.
26 martie 1992
Swamiji a tinut ultima conferintă în România. Mâine plea că. Am cunoscut o tipă
interesantă, de vreo 28 de ani, Cos mi na, cu care m-am împrietenit repede.
Mi-a spus că mâine plea că în Bulgaria, după maestră. I-am spus că voi veni
si eu acolo. Nu m-a prea crezut. Si, culmea, tata mă lasă să plec. Mi-a făcut
rost de bani; dimineată voi fi în tren. Nu îmi vine să cred. Există o fortă
care îmi călăuzeste pasii. Si mai există si maestrii mei dragi, stelele Orientului,
care stiu ce urmăresc în viată.
Tot nu îmi vine să cred. De emotie nu pot să dorm. În viata mea a apărut schimbarea
pe care o asteptam. Sunt con vins că această plecare va aduce mult bine pentru
mine. Nu stiu clar de ce sunt atât de emotionat, doar Swamiji nu a pă rut prea
pătrunsă de faptul că m-a văzut. Sau cine stie, poate doar îmi încearcă răbdarea?
Oricum, tata a fost de nota 10, asa cum era si în primele luni după ce a murit
mama. Când îl văd că e gata să facă orice efort numai să mă bucure, uit toate
certurile dintre noi.
27 martie 1992
Era să pierd trenul. Noroc cu Cosmina, femeie descur că rea tă, l-a convins
pe seful de tren să mai stea putin, pe motiv că asteaptă un delegat important.
La vamă, am dat de niste bulgari cam prosti: se uitau la yantre si nu stiau
ce sunt, ce facem noi cu desene asa mari. Am încercat să le explicăm prin semne
că ne concentrăm la ele, dar nu ne-au înteles.
Cosmina a fost discipola lui Marinov, un controversat yo ghin român. Ea nu este
prea încântată de Costi, dar e dreptul ei. Nu ne contrazicem pe tema asta. Fiecare
cu calea lui. Oricum, momentan căile noastre s-au apropiat: mergem după Swami
Shivamurti. Parcă si numele ei are o rezonantă aparte: Shivamurti. Eu am făcut
multe meditatii cu Shiva, care pare distrugător doar pentru cei care îi stau
împotrivă. Poate că Shiva m-a călăuzit în acest drum initiatic.
În Sofia stăm cu alt român, cu Silviu, la niste yoghini care au multe cărti
interesante. Am văzut un pliant foarte frumos, cu cei mai mari initiati din
istoria lumii. Între ei, Iisus. Mă bu cur ori de câte ori văd ceva legat de
persoana sa. Sunt yoghin, si aceasta nu mă separă deloc de Iisus, ci mă apropie.
Prin Swamiji mă leg de cunoasterea pe care a dobândit-o însusi Iisus, de cunoasterea
Orientului...
28 martie 1992
Swamiji a tinut o conferintă yoghină în Sofia. Sala plină de lume. Seful filialei
de aici nu îmi prea place. E un yoghin cam agitat, cam nervos. Dar în lipsă
de altceva, e bun si el. Dimineată, Swamiji ne-a chemat la micul dejun. Am mâncat
ceva mâncare traditională indiană. Nu m-am prea săturat. Dar ne-a pus la video
secvente din mai multe filme religioase si am uitat de foame. E bine că nu are
idei preconcepute, că nu fuge de inventiile secolului XX. Ba asistentul ei are
chiar un laptop simpatic. Nu e nimic rău în a te folosi de tehnică, rău e să
nu stii să o faci cu măsură.
Am făcut cu toti o meditatie, dar eu m-am cam zăpăcit. Swamiji vorbea prea repede
în engleză si nu o puteam urmări. Asa că m-am lăsat păgubas. Cosmina mi-a spus
că într-o meditatie de acest fel si-a văzut guru-ul personal. Undeva, într-o
pesteră. Îmi pare rău că nu am avut acces la asa ceva. Trebuie să învăt engleza
cât mai bine. Era bine dacă făceam mai multe lectii cu mama. Acum era cu totul
altceva.
29 martie 1992
Azi am cam pierdut ziua. Am aflat că Swamiji tine o con fe rinta într-un oras,
destul de departe de Sofia. Am încercat să ajungem acolo cu autostopul, dar
ne-am rătăcit. Am ajuns într-un oras cu un nume asemănător. Când am ajuns în
sfârsit la destinatie, Swamiji plecase.
Bine că bulgarii sunt de treabă. Ne-au dus gratis unii cu autostopul, peste
150 km. Ba soferul i-a dat Cosminei un tricou cadou. Asa noroc, mai rar.
Astept ca Swamiji să îmi comunice numele meu cosmic. Primind acest nume, voi
pierde orice legătură cu trecutul. Omul vechi va muri, pentru a se naste altcineva.
Cred că primirea numelui cosmic este mai importantă decât botezul crestin. La
botez primesti un nume cu care nu ai nimic în comun, poate numai faptul că intri
sub ocrotirea unui sfânt.
Pe când în ceremonia primirii numelui cosmic afli ce tra seu ai de parcurs,
afli ce pecete poartă spiritul tău. Sunt tare cu rios ce nume am. Mintea îmi
zboară într-o multime de di rec tii, dar nu am cum să stiu care este cea bună.
30 martie 1992
Aseară am simtit cea mai puternică ispita sexuală din viata mea. Se vede că
dacă nu mi-am mai făcut de câteva zile toată seria de asane, trupul devine mai
greu de stăpânit. Si am simtit o mare dorintă de a face dragoste cu Cosmina.
Poate că dacă eram singuri în cameră o convingeam. Chiar dacă ea nu întelege
calea tantrică.
Totusi, îmi pare rău că am fost atât de slab. Efectiv, tre muram de dorintă.
Si pentru un tantric asa ceva este inad mi si bil. Trebuie să recunosc că e
ceva la Cosmina care mă atra ge. Desi este cu zece ani mai mare ca mine, nu
mi se pare bă trână. Nu are copilăria Laviniei; doar e cu 6 ani mai mare decât
ea. Dar are un aer misterios, stie mult mai multe lucruri decât mine. Aseară,
când mi-am făcut public păsul, au râs si ea, si Silviu. Dar dacă Silviu ar fi
plecat în altă cameră, poate că râsul Cosminei s-ar fi schimbat în altceva.
Să am grijă ca nu cumva să părăsesc tantrismul pentru o plăcere de scurtă durată.
Nu mi-as ierta asa ceva. Cosmina poate fi o ispită serioasă pentru mine.
31 martie 1992
După conferinta de ieri, am primit de la Swamiji numele cos mic. Îl trecuse
pe o bucată de hârtie: "Bhaktimurti". Bhakti înseamnă devotiune pură,
cum ar veni sunt "Forma credintei", dacă am înteles bine. Maestra
mi-a spus că în timp voi întelege mai bine ce înseamnă numele meu.
M-am mirat că am primit un asemenea nume. Eu, care cău tam tot felul de tehnici
de meditatie, care dispretuiam credinta oamenilor obisnuiti, să fiu Bhaktimurti.
Pesemne că de asta m-am simtit atras de Iisus. Nu mă miram dacă nume le meu
ar fi fost legat de Kali, căreia m-am dăruit în între gi me. Nu mă miram dacă
primeam un nume care să mă lege de traditia lui Milarepa. Ci am primit un nume
la care nu m-as fi gândit deloc.
Viata este ciudată si îmi dau seama că am fost superficial când îi judecam pe
cei care mergeau pe calea Bisericii. De fapt, credinta crestină este o formă
de Bhakti Yoga, o formă de adorare a lui Iisus.
Trebuie să recunosc că am primit un ciocan în moalele ca pului. Nu sunt multumit
de numele pe care îl am. Eram dis pus să renunt cu usurintă la vechiul nume,
desi îl consi deram unul dintre cele mai frumoase nume din lume.
Sunt totusi copil, se vede că nu m-am maturizat. În loc să mă bucur că mi s-au
deschis ochii, mă întristez că nu mă chea mă altfel. Si ce ciudat, să aflu de
la o maestră yoghină că numele meu e acesta... Oricine mi-ar fi spus că am de
mers pe calea credintei pure, nu l-as fi crezut. Dar pe Swamiji o cred, pentru
că prin ea îmi vorbeste întreaga traditie a Orien tului. Când primesti un nume,
în spiritul tău intră spiritul maestrului, care stie exact ce cale ai de parcurs.
1 aprilie 1992
Azi am fost dusi de gazda noastră la Catedrala din Sofia, Alexandru Nevski.
Ni s-a spus că în biserică, fluxul cel mai mare de energie se poate simti dacă
stai chiar sub candelabru. Acolo energia, Duhul Sfânt cum îi spun crestinii,
se asimi lea ză cel mai usor. Am încercat si să îmi lipesc palmele de zidu rile
bisericii, dar asa nu a avut prea mare efect.
Unii dintre yoghinii de aici par mai apropiati de biserică de cât cei de la
noi. Gazda noastră ne-a dus si la moastele Epis copului Serafim Sobolev, care
se află la Biserica Ruseas că, aproape de catedrală. Acolo, am coborât într-o
criptă unde se află moastele si unde oamenii zic ce probleme au, si Sfântul
le rezolvă. Acolo am simtit puterea Sfântului.
În criptă erau multe biletele cu rugăciuni scrise de pele rini. M-am rugat ca
în viată să nu fac voia mea, ci să se facă voia lui Dumnezeu cu mine. Si mi-am
scris această dorintă pe un biletel. Cred că Episcopul Serafim mă va ajuta.
Acolo am simtit cum viata mea intră pe o nouă cale.
Da, în ashram-ul din Grecia îmi voi lua crucifixul cu mine si mă voi închina
lui Iisus. Titiksha mi-a spus că acolo ai voie să venerezi pe cine vrei. Eu
îl voi venera pe Iisus, de care sunt atât de legat. Si va fi foarte bine. O
viată întreagă închi nată lui Iisus... Acum câteva luni o asa schimbare mi-ar
fi părut de neimaginat. Sunt gata să renunt la Costi, sunt gata să renunt la
România.
Nu pierd nimic, voi câstiga totul. Si poate că, peste câtiva ani, mă voi întoarce
în tară ca un mare maestru. Mă voi întoarce să îi ajut pe români să iasă din
întuneric. Când eram mic, îi spuneam uneori Stefaniei că simt o chemare de a-i
aju ta pe ceilalti oameni, dar nu stiam cum. Poate că aceasta este chemarea
vietii mele: să mă duc în Grecia si să mă întorc apoi între muritori, să le
arăt calea spre nemurire.
Pe coperta brosurii pe care mi-a dat-o Swamiji e o poză cu mai multi yoghini,
pe o creastă de munte. Acolo e un loc liber. E locul care mă asteaptă... Da,
Grecia va fi pentru mine poarta pentru India. Da, chemarea este din ce în ce
mai puternică.
2 aprilie 1992
Când voi merge spre ashram am de gând să mă opresc pentru o vreme la Muntele
Athos. Acolo se află cei mai tari părinti. Acolo au avut loc multe minuni, acolo
au trăit multi sfinti. Si dacă am luat hotărârea ca toată viata să îl venerez
pe Iisus, atunci sigur că acolo voi găsi prilejul de a mă apropia de El. Cred
că nu merită să pierd această ocazie.
După ce intru în ashram, cine stie peste câti ani voi mai iesi. Dacă vreau să
uit de mine, de familia si de tara mea, după ce am intrat în ashram trebuie
să îmi iau gândul de la ele. Nu se poate altfel, este nevoie de sacrificiu total.
Altfel as fi ca un elev corigent. Dar examenul vietii trebuie trecut cu nota
maximă.
Si cine stie cât de greu îmi va fi acolo, între atâtia yoghini din toată lumea.
Cine stie câti ciudati voi întâlni. Doar si la Costi am crezut că voi găsi numai
discipoli tari si am dat de atâtea cârpe. Trebuie să ajung în Muntele Athos,
care este considerat Grădina Maicii Domnului. Sper că Fecioara Maria mă va ajuta
ca, în timpul petrecut acolo, să prind putere pentru ashram. Sunt decis să trec
prin Athos. Acolo voi întelege poate mai bine de ce mă cheamă Bhaktimurti si
nu Shivamurti sau Krishnamurti. Acolo mă voi cunoaste în ceea ce am mai profund.
Mi-am dat seama că trebuie să fac marele pas, ca nu cumva să fiu biruit de ispită
si să renunt la hotărârea pe care o consider eroică: să plec direct în Grecia,
fără a mai trece să îmi iau rămas bun de la ai mei.
3 aprilie 1992
Am întrebat-o după conferintă pe Swamiji dacă mă pri mes te în ashramul ei.
Eram plin de nerăbdare să îi aud răs punsul. Răspunsul a fost cam trist: "Pentru
că ai sub 18 ani, legile internationale cer că pentru o asemenea plecare să
ai acordul scris al părintilor. După ce primesti această apro bare, esti binevenit".
Nu am ce face, trebuie să mă întorc acasă. Oricum, tata îmi va da sigur aprobarea,
că dacă nu, fac scandal mare. Nu are dreptul să se pună stavilă în calea desăvârsirii
mele. Îl conving eu să mă lase. El să îsi vadă de viata lui, de femeia lui.
M-as fi asteptat ca Swamiji să se bucure mai mult de hotărârea mea. Nu îsi dă
seama că voi fi unul dintre cei mai devotati discipoli? Se va convinge ea, la
vremea potrivită.
Îmi pare rău că am pierdut acest start. Era momentul oportun să o termin cu
tot ceea ce mă lega de trecut. Acum o să mă întorc în tară. Si dacă nu reusesc
să plec repede, cine stie ce o să se întâmple. Poate nu voi mai avea puterea
să mă rup de Costi.
Sau, în cel mai rău caz, nici nu voi mai avea de ales; poate că lipsa banilor
de drum sau lipsa vizei de la ambasada Gre ciei mă vor determina să rămân acasă.
Acum, cu Swamiji, credeam că ajung mai usor în Grecia.
Mă simt cam părăsit de Dumnezeu si de toate spiritele înalte. Dar eu sunt un
luptător, eu sunt un Leu si nu mă voi da bătut. Mai devreme sau mai târziu voi
ajunge în ashram. Iisus, căruia m-am hotărât să îmi închin viata, mă va ajuta.
El a zis să nu ne îngropăm talantii. Si nu vreau să îi îngrop. Dar am nevoie
de putin ajutor pentru a-i folosi cum trebuie.
4 aprilie 1992
Ne-am întors în tară. Tata nu se opune plecării mele în ashram. Nu stiu dacă
întelege ceea ce vreau să găsesc acolo sau doar se bucură că a scăpat de povara
cresterii mele. Stefania s-a cam întristat. De când a murit mama, eu i-am fost
cel mai bun sprijin si o să îi fie tare greu fără mine. Dar nu am ce să fac.
Oricât de puternică ar fi legătura dintre noi, to tul nu este decât o manifestare
a iluziei. Este Maya. Eu trebuie să mă rup de aceste lanturi cauzale, trebuie
să rup lan turile care mă leagă de trecut.
O problemă va fi cum să fac rost de bani pentru drum. Dar am steaua mea... Sunt
gata chiar si să fur, numai să pot ajunge unde îmi doresc. Si nu cred că ar
fi ceva rău să fur, dacă fur cu gând bun.
Mă simt foarte străin în casa în care stau. Mă simt foarte străin în relatiile
cu ceilalti. Am senzatia că toate vor să îmi stea în cale. Dar eu nu voi ceda.
5 aprilie 1992
Vorbind despre marii maestri, Gianina m-a întrebat: "Tu nu stii că Costi
este Noul Maitreya, Noul Mesia?". Toti tantricii de la noi ar fi în stare
să creadă acest lucru, dar eu am anumite rezerve. Cred că e unul dintre cei
mai mari ma es tri din lume, dar nu si că e Maitreya. Gianina preferă să crea
dă acest lucru pentru că, dacă ar fi adevărat, atunci excesele ei sexuale ar
avea o acoperire spirituală. Nu stiu până la ce limită a negării moralei ar
putea ajunge un tantric. Dacă Costi ar fi doar un sarlatan, atunci prin organizatia
sa ar avea acces la cele mai perfectionate mijloace de manipulare a maselor
si de spălare a creierului.
6 aprilie 1992
Noaptea trecută am crezut că ori ies din trup, ori mor. Am simtit niste vibratii
energetice foarte puternice, în tot trupul. Mi se părea că cineva vrea să mă
modeleze energetic. O clipă m-am gândit cine poate fi si parcă mi se părea că
am de ales între Iisus si Costi. Am zis că îl aleg pe Iisus. Stiu ce m-a fă
cut să iau această alegere: faptul că Iisus e o valoare de ne con testat, în
timp ce fată de Costi există o umbră vagă de în do ială. În clipa în care am
făcut această alegere, parcă vibra tiile s-au intensificat, parcă m-au curătat
de ceva.
Poate că nu a fost Iisus, poate că Swamiji a început să se ocupe de mine mai
intens, si că ea vrea să mă rup de Costi. Senzatia a fost oricum stranie.
7 aprilie 1992
Andrei a venit azi la mine în pauza de după ora de chimie: "Stii că ai
dreptate cu yoga? M-am pus în lotus si vreme de zece minute nu mi-a trecut nici
un gând prin minte. Mintea mi s-a golit total. E ceva adevărat în yoga asta".
Nu mă asteptam ca lotusul să fie o asană care să lucreze si asu pra celor care
o fac din curiozitate. Eu am făcut lotusul de atâ tea ori si nu mi s-a întâmplat
asa ceva. Si nici la sală nu am auzit ceva similar. Poate că într-o viată trecută
si el o fi făcut yoga.
Andrei mi-a făcut căsută postală pe internet. Am adresa crainicul@yahoo.com.
Mă înteleg din ce în ce mai bine cu Cosmina. Îmi împăr tă ses te din experientele
ei mistice, din lecturile ei. Uneori îmi tra duce din scrierile iluminatilor
sau din alte cărti interesante. Extra ordinară mi se pare cartea lui Fritjof
Capra despre Tao si Fizică. Oamenii de stiintă au ajuns la concluzii similare
cu ale marilor rishi. Au înteles că la baza cosmosului stă energi, si că totul
în univers este ciclic. Desi nu mă pricep la fizică, bă nuiesc că a fost răsturnată,
odată pentru totdeauna, con cep tia lineară a trecerii timpului. Biserica spune
că lumea a avut un singur început si că va avea un singur sfârsit. Fals, demon
strează stiinta, creatia si disolutia universului au loc ciclic.
8 aprilie 1992
Am început să chiulesc mai des de la scoală. I-am zis dirigii că vreau să plec
din tară, că nu am nevoie să termin cla sa a XI-a dar nu am convins-o. Tine
mult la mine si nu vreau să o supăr. Dar s-ar putea să plec înainte de sfârsitul
clasei a XI-a si nu mi-ar folosi la nimic să am mediile încheiate.
Scoala este timp pierdut, timp cu care nu mă mai întâl nesc. Dacă nu m-ar obliga
tata să merg la ore, as face yoga toată ziua sau as sta cu Cosmina.
Vibratiile acelea ciudate s-au mai repetat de câteva ori. Tot nu pot să îmi
dau seama care este originea lor exactă. Parcă un spirit vrea să facă ceva cu
mine, nu pot să îmi dau seama ce anume.
9 aprilie 1992
Azi-noapte am intrat cu Cosmina în Grădina Botanică. Era poarta deshisă, cred
că paznicul iesise putin. A fost o plimbare tare romantică. Credeam că parcul
e pustiu, dar mai erau vreo trei-patru oameni.
Cosmina mă face să mă simt student: astfel de plimbări nocturne nu fac parte
din deliciile liceenilor. Am încercat să vorbim cât mai mult în engleză, pentru
că ea vorbeste foarte bine. A călătorit mult si prin străinătate.
10 aprilie 1992
Marius a primit ascultare de la părintele la care se spovedeste să îsi scrie
memoriile:
"Ce părere ai despre asta?"
"Nu stiu, dacă vrei să o faci, fă-o. De ce crezi că te-a pus să o scrii?"
"Gândul i-a venit după ce a spovedit doi prieteni de-ai mei, pe care i-am
convins să vorbească cu el. După ce au terminat de spus păcatele, amândoi s-au
dezvinovătit în acelasi fel, dar fără să se fi sfătuit înainte: "Părinte,
am gresit, dar toti tinerii de vârsta noastră fac aceleasi lucruri. Suntem normal
dezvoltati si ne tropăie hormonii. Mai o fată, mai o băutură, mai o tigară.
Nu se poate altfel". Părintele nu le-a dat dezlegare de păcate. A vorbit
cu ei si îi mai asteaptă la el. Dar după discutia aceasta s-a hotărât să mă
pună să scriu cum trăieste un tânăr viata crestină. "E nevoie să se vadă
că nu au dispărut toti tinerii ortodocsi. E nevoie să se stie că mai sunt tineri
care încearcă să trăiască după poruncile lui Hristos"."
"Si cum o să scrii?"
"Sub forma unui jurnal început la intrarea în liceu. Nu va contine numai
momentele legate de viata crestină, voi mai introduce si alte amănunte din viata
de zi cu zi, ca să exprim cât mai precis posibil universul meu."
"Dar de ce nu scrii o carte de memorii?"
"La vârsta asta? Ce tânăr îsi scrie memoriile la 17 ani?"
"Da, e mai bună ideea cu jurnalul. Totul e să ai totul clar în cap când
scrii, ca să nu iasă încurcături."
"Părintele mi-a zis să scriu sub formă de jurnal pentru că asa transmit
mai usor tot ce aveam în suflet. Stilul unui jurnal e mult mai viu decât al
oricărui alt gen literar."
"Si dacă o să zică lumea că ai scris ca să primesti aplauze?"
"Lumea nu o să stie cine l-a scris, pentru că îl voi publica sub pseudonim.
Doar trei prieteni vor sti că eu sunt autorul: vreau să vă dau manuscrisul înainte
de a intra cartea în tipar, ca să îmi spuneti cum vi se pare, si dacă sunteti
de părere că nu am omis nimic important. Ceilalti doi sunt de la biserică, nu
îi cunosti."
"Chiar dacă publici sub pseudonim, nu te gândesti că vei fi usor de recunoscut
de colegii care vor citi cartea?"
"Sansele sunt destul de mici. Voi schimba numele proprii, voi schimba anul
intrării la liceu si multe date calendaristice, tocmai pentru a îngreuna identificarea
autorului. Mi-e teamă de un singur lucru: părintele a zis că ar fi bine să încerc
să prezint într-un fel si lupta pe care o duc cu patimile. Nu în amănunt, ca
să nu fie smintitoare. Dar totusi să se înteleagă că sunt un tânăr normal. Nu
că as fi un handicapat care, din cauza unor probleme fizice, si-a găsit refugiul
în credintă."
"Mare curaj ai dacă scrii asta. Viata noastră de tineri ar trebui să fie
o viată din care să nu lipsească preocupările spirituale. Abia astept să văd
ce iese."
"Oricum, dacă vreun cunoscut va recunoaste în carte lucruri care stie că
mi s-au întâmplat mie, strâns cu usa voi recunoaste că eu am scris Jurnalul.
Îi voi spune însă că am amestecat adevărul cu fantezia si că nu poate sti precis
cât anume din carte reflectă exact trecutul meu."
"E bine că se va sti că există si tineri preocupati de cre din ta crestină.
Noi avem sute de tineri yoghini în Bucuresti. Când tinem o conferintă, se adună
atât de multi, încât stau si în picioare. Pe când la voi... Tu singur mi-ai
spus că rareori se ocupă toate locurile în sălile în care vorbesc preotii care
răspund problemelor puse de tinerii ortodocsi. Tinerii yoghini sunt o fortă.
Dacă ar fi si tinerii crestini la fel, lumea nu ar fi la fel de rea. Zic asta
si pentru că am primit o bătaie de mi-a sunat apa în cap."
"Chiar dacă voi aveti la conferinte mai mult public, asta nu înseamnă că
aveti si adevărul. Ar trebui să ne fie rusine că într-o tară despre care se
zice că e majoritar crestină sunt mai putini tineri în biserici si mai multi
pe la diferite rătăciri. Dar prin acestia putini se duce mai departe credinta
noastră si până la sfârsitul veacurilor nimeni nu va putea să o nimicească."
Bine că Marius îmi e simpatic. Altfel întrerupeam orice relatie de prietenie
cu el. El nu vrea să mă jignească, dar se tot chinuiesc să mă convingă că mă
aflu în rătăcire.
Jurnalul lui ar putea fi o carte deosebită. Ar fi fost mai bine să fi fost un
jurnal autentic, dar chiar si asa, pentru că scrie cu sinceritate, s-ar putea
să iasă ceva bun.
11 aprilie 1992
Am plecat cu yoghinii în pădurea Baciu, vestită pentru manifestările paranormale
de acolo. Costi nu mi-a dat voie să merg, pe motiv că sunt prea slăbit. Desi
posturile de acum câteva luni m-au cam slăbit, totusi elanul meu spre desăvâr
si re a crescut.
De fapt, mă dusesem să o conduc pe Cosmina la gară, nu aveam de gând să merg
cu ea si, ca să ne luăm la revedere, ne-am îmbrătisat; prima îmbrătisare de
când ne cunoastem. Dar îmbrătisarea a tinut cam mult, si trenul prinsese viteză.
Nu am mai vrut să cobor. Cosmina m-a linistit, spunându-mi că mă ia în grija
ei. Adică are ea putere să se lupte cu even tua lele duhuri rele care s-ar lua
de mine.
Un tip care a stat în compartiment cu noi ne-a spus că pe vremuri în Pădurea
Baciu a fost un mare centru initiatic si că aceasta este cauza manifestărilor
de acolo. În poze apar tot felul de forme care nu se văd cu ochiul liber. Acolo
se aud su nete stranii si se văd lumini de diferite culori. Costi ne-a spus
că acolo se află un tunel energetic care face legătura între cer si pământ.
La Cluj am stat la hotel în cameră cu Cosmina. Nu mi-a fost prea greu să o conving
cât de plăcută este calea tantrică. Cât despre folosul căpătat în pădurea Baciu,
nu mă pot lăuda. Cosmina a văzut o luminită care mergea înaintea noastră, un
fel de spiridus, dar eu nu am văzut nimic.
13 aprilie 1992
Relatia cu Cosmina este din ce în ce mai strânsă. Pe cât sunt de amărât că mi
se amână plecarea în Grecia, pe atât îmi este de bine când sunt lângă această
fiintă misterioasă. Mari nov i-a spus că aduce moartea. Mie nu mi se pare că
ar avea ceva rău. Garsoniera în care stă si în care m-a primit si pe mine e
chiar lângă Biserica Silvestru. E o zonă plăcută. Chiar dacă n-am terminat liceul,
am ocazia să gust din viata studen teas că. E atât de bine să stai într-o mansardă,
fără părinti care să te bată la cap...
14 aprilie 1992
Am descoperit una dintre cele mai frumoase cărti din lu me, Pelerinul rus. Am
auzit multe lucruri despre rugăciunea lui Iisus, am si făcut-o uneori. E o formă
de yoga crestină. Citirea Pelerinului m-a făcut să o îndrăgesc mult mai mult.
Decât să zic o altă matră, în ashram as putea zice "Doamne, Iisuse..."
Mintea nu îmi coboară în inimă încă, oricât as forta-o. Poate că trebuie să
fac mai mult efort.
15 aprilie 1992
Cosmina este fană a lui Eliade. Multi yoghini îl citesc pe Eliade ca pe unul
dintre cei mai buni cunoscători ai prac ti ci lor yoga, dar la Cosmina e mult
mai mult decât o simplă admi ratie: îi tine posterul lipit în cameră, ca pe
o icoană.
Nu stiu de ce Eliade a fost considerat liderul generatiei crestine interbelice,
când a lăsat în urmă atâtea cărti despre Orient si nici una despre credinta
crestină. Eliade a deschis interesul fată de comorile Orientului unor mii si
poate chiar unor sute de mii de oameni din toată lumea.
Si, ca o dovadă că nu s-a lăsat influentat prea tare de credinta crestină, este
faptul că pe patul de moarte a refuzat spovedania si împărtăsania. Părintele
Gheorghe Calciu, unul dintre cei care au suferit în închisori pentru credinta
în Iisus, a vrut să îl spovedească, dar Eliade nu l-a primit.
Există un zvon care zice că ar fi murit împărtăsit, dar Andrei a auzit chiar
de la Părintele Calciu cum a fost. Pentru Eliade spovedania pe patul de moarte
ar fi însemnat negarea cunoasterii pe care a primit-o în Orient. El nu avea
nevoie de spovedanie, a mers spre Absolut pe o cale mai înaltă.
Cosmina mi-a arătat-o pe Mihaela Olteanu, femeia care a condus cursurile de
yoga câtă vreme Costi a fost în închi soa re. Astept prilejul să intru în vorbă
cu ea. Ea mi-ar putea lă muri multe. Nu stiu de ce s-a lăsat de yoga, dar voi
afla cât de curând.
16 aprilie 1992
Am fost la sora Cosminei. E prietenă cu un student la teo lo gie. Acolo a avut
loc o mică întâlnire yoghină. Mi s-a pă rut că o fată, foarte frumoasă de altfel,
a întrebat dacă vom face dragoste la întâmplare. Eu auzisem despre asemenea
practici, dar m-am rusinat. Am plecat în camera cealaltă. Când am ajuns la mansardă
cu Cosmina, mi-am dat seama că mi-ar fi plăcut să fiu cu fata aceea. Era foarte
frumoasă. Dar poate că ea zisese în glumă chestia cu dragostea la întâmplare.
Înainte de a pleca teologul, mi-a arătat Patericul egiptean. În clipa în care
am citit câteva rânduri din această carte m-am simtit cucerit de ea. Acolo este
adunată întelepciunea vechi lor pustnici crestini. Îmi doresc să fac si eu rost
de Pateric.
18 aprilie 1992
Am vorbit cu doamna Olteanu despre Tăureanu. Mi-a spus că este un om foarte
dubios si că este o mare diferentă între ceea ce vrea să pară si ceea ce este.
Mi-a spus că cea mai mare parte dintre bârfele care circulă pe seama lui sunt
adevărate. Ea stie foarte bine cum stau lucrurile, deoarece i-a fost foarte
apropiată. S-a îndepărtat de el după ce i-a reco man dat să aibă relatii tantrice
cu patru bărbati, pentru ca folo sul mistic să fie maxim. Convertirea ei se
leagă de rugă ciu nea lui Iisus si în mare parte se datorează părintelui Gale
riu, care acum îi este duhovnic.
19 aprilie 1992
Nu stiu de ce, îmi este foarte rău când vreau să stau la slujbă în biserică.
Cred că din cauza lipsei de aer. În biserici e aglomeratie si abia se poate
respira. Mă mir cum rezistă ceilalti. Mie mi se face foarte rău. Si trebuie
să ies de mai multe ori afară ca să iau aer. O vorbă din popor zice: "fugi
ca dracul de tămâie..." Parcă asa simt eu nevoia să fug în timpul slujbelor.
Nu îmi place deloc acest lucru, dar nu cred că este vina mea: este lipsa preotilor
că nu stiu să pună aer conditionat. Si câtă vreme nu mă simt bine, pentru mine
slujbele nu prea pot fi frumoase. Dacă intru pentru câteva minute, e bine. Dar
dacă vreau să stau mai mult, e jale.
20 aprilie 1992
Tata m-a dus la părintele Galeriu, ca să îmi dea o reco man dare pentru a sta
o vreme la mănăstire. Asta ca să mă obisnuiesc cu viata de care voi avea parte
în ashram-ul din Grecia. Părintele mi-a zis să mă duc la Sihăstria, la Părintele
Cleopa. Am auzit de părintele Cleopa, e considerat sfânt în viată; dar am auzit
si că este foarte pornit împotriva yoghi ni lor si a tuturor celor care îsi
dezvoltă capacitătile paranor ma le. Zice că sunt eretici si că se vor duce
în iad. Dacă ar avea părintele Cleopa sansa să vadă raiul, ar vedea că este
plin de yoghini. Si de multi dintre cei pe care el îi consideră eretici, dar
care sunt foarte elevati spiritual.
Oricum, mă voi duce la celebra Sihăstrie. Sper să îmi tin gura ca nu cumva să
iasă scandal. Sper să fur tot ce se poate fura din tainele acestui Cleopa, si
să mă îmbogătesc din tezaurul spiritual al acestei mănăstiri.
Mi-a povestit doamna Olteanu cum a evadat Tăureanu. Mai multi discipoli au început
să facă meditatii cu nu mai stiu ce putere cosmică, despre care se zice că în
patruzeci de zile deschide orice usă si rupe orice lant. Exact după patru zeci
de zile de meditatii, Tăureanu, mergând prin curtea în chi sorii, a văzut pe
un zid o scară uitată de muncitori. A urcat pe ea fără să îl vadă nimeni si
asa a scăpat. Dar l-au prins din nou repede, ascultând telefoanele unor yoghini.
Mi-a mai zis că atunci au mai fost închisi si câtiva dintre discipoli. Pe surorile
gemene le-au chinuit foarte rău. Ce ciudat, să suferi dureri martirice pentru
un om ca Tăureanu...
21 aprilie 1992
Am ajuns, cu greu, la mănăstire. I-am spus staretului că m-a trimis părintele
Galeriu, dar neavând o recomandare scri să nu m-a prea crezut. Aici e ca la
tară, muncesti până nu mai poti. Dar slujbele sunt foarte frumoase. Pe părintele
Cleopa nu l-am văzut încă; e cam bolnav. M-am împrietenit cu un frate, Nicolae,
care este mai dezghetat la minte. Am început să îi vorbesc despre reîncarnare.
Pare să priceapă.
23 aprilie 1992
Stau în cameră cu un băiat care are epilepsie. Uneori pare a fi posedat de diavol.
Când stau lângă el îmi aduc aminte de meditatia aceea făcută în fata oglinzii
si mi se face frică. L-am auzit pe părintele Cleopa tunând si fulgerând împotriva
lui Krishna, care a avut 12.000 de femei. Asta e treaba lui Krishna si nu a
unui călugăr care trebuie să îsi vadă de căde ri le lui. Oricum, părintele Cleopa
e impresionant. Dacă nu s-ar lua atâta de eretici, cred că i-as da o notă mare.
24 aprilie 1992
Azi-noapte mi-am visat planeta. A fost un vis tare frumos. Eu sunt aici la o
mănăstire crestină, dar trăiesc cu mintea în India si Tibet. Am văzut în biserică,
pe o frescă, un sul de hârtie pe care nu scria nimic. Călugării au pierdut întelegerea
mis te rului. Sulul acela alb este ca un koan zen. Întelegerea nimicului, a
neantului... Of, cât de superficiali sunt crestinii ăstia!
25 aprilie 1992
Azi a fost usor la muncă. Am fost cu niste frati mai lenesi. Cum auzeam că vine
staretul, puneam mâna pe sapă. Cum trecea staretul, ne asezam pe câmp. Pentru
ei, se pare că odihna este de bază la mănăstire.
Slujba de noapte îmi place din ce în ce mai mult. Pentru yoghinul din mine pare
obositoare, dar pentru Bhaktimurti, nu. Printre călugări sunt unii foarte evlaviosi.
Îti dai seama după modul în care citesc la strană, după modul în care fac mătănii.
Mătăniile fac parte tot din yoga crestină. Oricât ar zice crestinii că nu e
bine să faci asane yoghine, efectul produs de metanii este asemănător: produc
o echilibrare a energiilor somatice, si asta relaxează mintea.
M-am apropiat mai mult de fratele Nicolae. E interesat de istoria religiilor,
de opera lui Eliade. Încetul cu încetul îl voi transforma într-un călugăras
yoghin.
26 aprilie 1992
Dramă mare. Dacă nu eram atent, se vorbea despre mine la timpul trecut. Îl tot
învătam pe fratele Nicolae cum e cu cunoasterea ezoterică, de fată fiind încă
un frate despre care auzisem că nu e întreg la cap. Mai o vorbă, mai strângeam
niste fân. Si tot asa. Până când, la un moment dat, auzind lucruri diferite
fată de dogmele de la Biserică, fiara din celălalt a răbufnit. A luat furca
si a încercat să o înfigă în mine. Dacă nu îl oprea Nicolae, era vai de mine.
Auzisem despre crestini că sunt fanatici, dar nici asa. Unde este dragostea
de care a vorbit Iisus? Fratele avea probleme cu capul, am înteles. Dar dacă
mă omora...
Am eu un spirit care mă păzeste. Dar nu mai este cazul să mai stau printre călugări.
Am vrut să îi ajut să renunte la dogmele lor învechite si să ia aminte la niste
dogme mult mai vechi, la dogmele marilor maestri. Dar dacă lumina îi arde, plec
acasă.
VII. Tainele lumii nevăzute
29 aprilie 1992
După slujba de azi de la Silvestru am făcut cunostintă cu un grup tare interesant:
A.R.S., Alianta pentru Renastere Spirituală.
Au puteri paranormale foarte mari. M-au convins pe loc. Stând cu Cosmina si
cu un coleg din scoala generală, Lauren tiu, câtiva membri ai acestui grup au
intrat în vorbă cu noi foarte direct:
"V-am auzit vorbind despre câmpurile energetice. Voi vedeti aurele oamenilor?"
"Nu, asta se obtine după exercitii îndelungate."
"Cine v-a mintit? Se obtine foarte usor."
"Textele initiatice spun că trebuie mult efort pentru a ajunge la acest
nivel", a zis Cosmina, privindu-i cu neîncredere.
"Nu credeti ce spun texele alea. Vreti să învătati pe loc să vedeti aure?"
La această întrebare m-am simtit ca si cum cineva m-ar fi întrebat dacă vreau
să ies din ciclul reîncarnării. Cine or fi desteptii ăstia, mă întrebam în sinea
mea.
"Uitati-vă cu atentie aici, deasupra capului meu. Noi ne rugăm si voi spuneti
dacă vedeti ceva sau nu."
Eu mă uitam, crezând că am dat de niste sarlatani. Dar Laurentiu a văzut ceva:
"O lumină aurie, ca aura unui sfânt?"
"Vezi ce simplu e?" Cosmina se uita si ea cu atentie, ca si cum ar
distinge cu greu ceva. Tipul cu păr lung, pe care îl cheamă Gabi, si-a dat seama
că si Cosmina vede ceva:
"Uită-te la altcineva, poate vezi mai usor."
Cosmina, privind deasupra capului meu, a văzut o lumină argintie: "Parcă
văd ceva argintiu".
"Culoarea argintie este una dintre cele mai înalte culori; e imediat după
cea aurie. E si el destul de curat", a zis Gabi cu o voce serioasă.
Am încercat să le vorbim despre yoga si despre tehnicile de meditatie pe care
le cunoasteam. Ei au zis că drumul lor e de o mie de ori mai bun decât yoga.
Au zis că ei cunosc mari spirite venite pe pământ pentru a ajuta la evolutia
omenirii, dar nu pot să ne dezvăluie de la început prea multe secrete.
"De ce vrei să pleci în ashramul din Grecia si să trăiesti ascultând o
femeie obisnuită, când la noi în tară trăieste Sfântul Ioan Evanghelistul?",
m-au întrebat.
Nu aveam chef să le explic că Swamiji nu este o femeie obisnuită, dar auzind
că ei tin legătura cu ucenicul preferat al lui Iisus, mi-am ciulit urechile.
M-am simtit ca un peste prins în undită. Oferta de a-l cunoaste pe Sfântul Ioan
este tentantă.
Pot amâna plecarea în ashram, si dacă se dovedeste că merită, as putea renunta
la yoga definitiv: cunoasterea la care am acces prin A.R.S. pare net superioară
celei yoghine. Laurentiu nu avea nici o legătură cu cunoasterea ezoterică si
l-au initiat pe loc. E clar că ceea ce stiu ei se dovedeste a fi o cale initiatică
mult mai scurtă decât yoga.
Am încredere în ei, mai ales pentru că A.R.S.-ul îl are ca presedinte de onoare
pe părintele Galeriu, unul dintre cei mai faimosi preoti ortodocsi. Nu sunt
o sectă de bolnavi psihic, cum mi s-au părut la început.
1 mai 1992
Prima întâlnire în parc cu cei din A.R.S. I-am cunoscut mai bine si sunt din
ce în ce mai încântat de ceea ce văd aici. Gabi este întruparea Sfântului Arhanghel
Gavriil. Cred că Doru, liderul grupului, e Sfântul Ioan Botezătorul. El nu vrea
să ne zică cine e, si nici chiar clarvăzătorii nu pot afla acest lucru. Informatiile
despre el sunt la un nivel la care au acces foarte putini.
Ceea ce este pentru mine o garantie că aici e adevărul este faptul că ceea ce
spun ei se poate verifica cu ajutorul clar vă zătorilor. Când cineva minte,
aura i se întunecă pe loc.
Se fac tot felul de experimente interesante. Un măr, după ce musti din el, îsi
pierde din energie. Dacă faci cruce dea su pra lui, se luminează. Ei folosesc
foarte des semnul sfintei cruci, pentru a îndepărta duhurile rele pe care le
observă.
Cu ajutorul semnului sfintei cruci ei deschid drumul de lumină, cu care se vede
lumea nevăzută: de la aure până la îngeri, sfinti sau duhuri necurate.
2 mai 1992
Am fost la slujbă pe Titulescu, la Biserica Sfânta Paras chi va. Când a iesit
preotul cu Sfintele Daruri, m-am asezat în fata altarului, ca să treacă peste
mine si să mă umplu de energie.
După ce m-am ridicat, am văzut că o bătrână mă privea cu mirare; Miruna mi-a
zis că în clipa în care stăteam jos, ea a văzut cum s-a luminat icoana Maicii
Domnului. A fost un semn că mă ocroteste în chip deosebit.
4 mai 1992
Iar în parc, împreună cu Stefania, cu Miruna si cu ceilalti. Miruna a venit
pentru prima dată si e foarte impresionată.
O femeie care trecea prin parc, auzindu-ne că vorbim despre Ernest Günter si
teoria lui despre hrana vie, a venit si ne-a spus că a auzit cum plângea fasolea
în cratită atunci când a pus-o la fiert: fasolea nu vroia să fie fiartă, pentru
că i se distrugeau proprietătile. Mie mi-a venit să râd când am auzit, dar pentru
că ceilalti o lăsau să vorbească, nu am comentat.
Sunt decis să fiu deschis fată de orice ciudătenie aflu aici. Sunt învătat cu
o sumedenie de chestii false pe care le-am în vă tat la yoga si mi-e greu să
scap de ele. De aceea, lup tân du-mă să scap de rămăsitele yoghine, care au
ca efect faptul că drumul meu de lumină este încă închis, voi primi de bun orice
aud aici.
5 mai 1992
Sunt hotărât să nu mai plec în Grecia. Mi-a fost destul de greu să renunt la
visul meu de a trăi lângă un maestru adevărat, dar acum înteleg că orice maestru
ar însemna pentru mine un pas înapoi.
Dumnezeu m-a rupt de yoga în ultima clipă. Încă nu îmi vine să cred că totul
a depins de sfatul primit de la Swamiji de a lua aprobarea tatălui meu înainte
de a intra în ashram. Dumnezeu a lucrat prin ea: dacă mi-ar fi îngăduit să intru
în ashram fără formele legale, că doar nu mă căuta politia, m-as fi îndepărtat
de România, de acest loc binecuvântat de Dumnezeu.
6 mai 1992
Am ajuns să mă supăr că nu pot vedea aurele. Îi învăt pe atâtia si eu nu văd
nimic. Am pus-o pe Stefania să stea sprijinită de un perete si m-am concentrat
vreo zece minute. Pentru câteva clipe am văzut o lumină în jurul capului ei,
o lumină violet de vreo zece centimetri lătime. Dar mi-e teamă să nu fi fost
autosugestie.
Nu mi-am imaginat nimic, dar asteptam să văd ceva. Si poate că a fost autosugestie.
Sau poate că nu a fost. Poate că încetul cu încetul scap de blocajele mentale
de la yoga.
7 mai 1992
La slujbă, de la o lumânare, i-a luat foc părul unei tipe. Dorulet stie că ea
e vrăjitoare si crede că nu a fost o coincidentă faptul că i s-a întâmplat asa
ceva.
Ce ciudat, vrăjitoarele vin la Biserică... În Istoria filosofiei oculte scrie
că pe una dintre cele mai fioroase vrăjitoare din Franta au arestat-o când iesea
de la Liturghie. Ea omora copii, făcea multe alte ticălosii, dar duminica mergea
la biserică si plângea. Ca lumea să o considere o femeie evlavioasă.
Oricum, ciudati mai sunt oamenii. De fapt, multi vin la biserică ca să îsi facă
portia de manifestare a credintei. Si în restul săptămânii, chiar dacă nu slujesc
întunericului precum vrăjitoarele, slujesc numai patimilor si poftelor.
Asta este lumea.
Raluca crede că este zeită. Unul dintre argumentele ei de bază este că nu clipeste
deloc din ochi. Era să mă bufnească râsul când am auzit. Ea este fiica unuia
dintre redactorii revistei "Arhetip spiritual". Mi se pare că dacă
stai prea mult cu nasul în cărti despre paranormal, asa cum stă ea, o poti lua
razna.
"Evanghelia" A.R.S.-ului sunt scrierile unui mare spirit: Scarlat
Demetrescu. Acest mare vizionar are cele mai înalte învătături despre realitătile
spirituale. Eu nu prea înteleg ce scrie în unele locuri. Am de gând să îl studiez
serios, să îmi fac conspecte din el. Deocamdată îi cer lămuriri lui Gabi ori
de câte ori nu înteleg ceva.
8 mai 1992
Am fost acasă la surorile din grupul A.R.S., Mihaela si Ana. E cea mai frumoasă
casă crestină în care am intrat până acum. Plină de icoane, multe dintre ele
pictate chiar de sora Mihaela.
Ne-am rugat împreună, am citit Paraclisul Maicii Domnu lui si alte rugăciuni.
Fetele astea duc viată sfântă. Sfintenia lor este o dovadă a adevărului de care
se împărtăsesc. Am vorbit mult despre maica Veronica si despre părintele Ioan.
Ele stiu o sumedenie de lucruri interesante. Sper să ne mai invite pe la ele,
că tare bine ne-am simtit.
Dorulet mi-a spus că sunt reîncarnarea lui Rama. Nu mi-a venit să cred. Cât
de mult mi-a plăcut mie să citesc Rama yana... Si nu îmi trecea prin cap că
de fapt citesc propriile mele fapte eroice. Eu, Rama... Nu mi-ar fi trecut prin
cap că sunt chiar atât de mare.
Ar trebui ca oamenii care trec pe stradă să îmi facă plecăciune: rar mai au
ocazia să stea în preajma unui spirit atât de înalt...
9 mai 1992
Azi, după Liturghia de la Biserica Silvestru, m-a miruit sora Mihaela cu mir
de la Ierusalim. Am simtit cum sufletul îmi iese din trup. "Ia uită-te
la el, vrea să urce la cer!", a zis ea, simtind că mi se întâmplă ceva
deosebit. Ce antene spirituale fine are, dacă a stiut ce simt...
10 mai 1992
În sfârsit, în vis mi s-a arătat un înger. Nu mă asteptam la o asa surpriză.
Era un înger mare, din lumină de mai multe culori, care vroia să mă ridice la
cer. În timp ce mă ridica, mi-am adus aminte de Miruna. I-am spus îngerului
să o luăm si pe ea si am coborât. Mare mi-a fost bucuria când urcam spre cer
împreună cu ea.
Visul ăsta mi-a arătat că nu trebuie să o neglijez pe Sita. Da, Miruna este
reîncarnarea Sitei, care a fost femeia lui Rama. Din câti clarvăzători am întrebat,
trei mi-au confirmat că ea este Sita; ceilalti nu au acces la un asemenea nivel.
E atât de ciudat să stiu că am fost liderul spiritual al Ori en tului... Bine
că Miruna a fost alături de mine si atunci, ca si acum. Cât mă bucur că ne-am
regăsit. Destinele noastre nu pot fi separate.
Miruna a zis că nu e atât de important dacă a fost sau nu Sita, ci important
este ce facem acum. Dar nu este asa. Pur si simplu de noi a depins istoria lumii.
11 mai 1992
Azi la scoală trei spirite malefice îmi dădeau dureri de cap. Alin le vedea
cum zboară în jurul meu. Nu am mai putut sta la ore. Am plecat la Miruna la
liceu, să văd cum se simte ea. Dar era bine. Am mai avut încă un vis în care
am primit mesaje din cerurile superioare, dar nu îmi aduc aminte ce mi s-a spus.
Oricum, desi din cauza reminiscentelor yoghine nu mi s-a deschis drumul de lumină,
bine că functionează călăuzirea prin vise.
12 mai 1992
Cred că mi s-a comunicat data unui cutremur: mi-au venit în cap niste cifre.
M-am gândit că poate fi data unui cutremur, ziua, luna si ora. Ultima cifră
nu stiu ce o fi. Nu stiu de ce cred că este vorba de cutremur, dar singura explicatie
pe care mi-o dau este asta.
13 mai 1992
Alin mi-a zis că vede că eu sunt stigmatizat. Port în palme semnele răstignirii,
dar nu pot fi văzute de orice clarvăzător. E semnul că sunt un ales al cerului.
Stiam oricum că sunt un ales, dar mă bucură că am stigmatele. Le am dintr-o
viată trecută. I-am mai zis si lui Andrei despre posibilul cutremur. Nu vreau
să vorbesc cu prea multi, ca nu cumva să mă fac de rusine. S-ar putea să fi
fost doar o chestie pe care mi-am imaginat-o.
14 mai 1992
M-a sculat din somn telefonul lui Andrei: "Esti prooroc mă, a fost cutremur!"
Credeam că mă ia peste picior, că nu simtisem nimic. "Când a fost?"
"La ora la care ai zis tu, de fapt cu două minute mai târziu. Eu n-am simtit
nimic, dar am auzit la radio."
După ce am închis telefonul, vroiam să strig de bucurie. E prima proorocire
pe care am făcut-o. Si s-a împlinit. Trebuia să îmi dau seama că ultima cifră,
6, era gradul cutremurului. Îmi pare rău că nu i-am anuntat din timp pe toti
cunoscutii mei. Acum m-ar fi privit cu mult mai multă seriozitate.
15 mai 1992
Prima profetie pe care am făcut-o în viata mea s-a îm pli nit. Cine stie ce
surprize mă mai asteaptă de acum înainte. Pe calea yoghină nu as fi ajuns nici
în câtiva ani de zile la pro gre sele pe care acum le fac după câteva luni.
Am citit că Maica Domnului e în cerul al nouălea, împre ună cu Budha si alte
spirite. Nu trebuie dispretuită deci nici învătătura orientală. Dar tantrismul
este o învătătură de-a dreptul diavolească. Tantricii sunt spirite joase, carnale.
Totusi, cum o fi ajuns Budha în acelasi cer cu Maica Domnului? Eu as fi băgat
mâna în foc că e într-unul dintre cerurile inferioare.
16 mai 1992
După atâta asteptare s-a întâmplat si ceea ce asteptam de mult: am plecat spre
Sfântul Ioan Evanghelistul, la Recea. Călătoria cu trenul nu a fost plictisitoare,
deoarece Dorulet a făcut călătorii în trecut si ne-a spus numai lucruri interesante.
El e unul dintre cele mai mari spirite din univers, dar nu vrea să stim exact
cine este. La un moment dat au venit contro lo rii si, pentru că din compartimentul
nostru nimeni nu avea bi let, am dat buletinul si mi-au trecut patru amenzi,
pe distanta Bucuresti Alba-Iulia. Se va rezolva într-un fel cu ele.
Ca să mai facem rost de niste bani, Dorulet a încercat să tragă la Loz în plic
uitându-se la culoarea energiei care iesea din lozuri. Dar experimentul nu a
mers. Ne prindeau bine niste bani pentru amenzi.
În oras ne-au cazat niste crestini care nu ne cer nici un ban; au văzut că sunt
cu noi măicutele si au făcut milostenie. Mâine e Liturghie la Catedrală, slujeste
patriarhul. Maicile sunt foarte supărate pe el pentru distrugerea bisericilor,
pe vremea lui Ceausescu. Spun că e omul diavolului.
Îmi place viata curată pe care o duc. Au citit toată seara rugăciuni si au comentat
scrierile maicii Veronica. Ce păcat că sunt atât de prigonite... Nici ele nu
vor să se laude din care ceruri superioare s-au întrupat.
Le-as putea spune că sunt întruparea lui Rama, că eu am fost conducătorul spiritual
al Orientului, dar nu vreau să crea dă că mă laud; ele sunt oricum mai sus în
ierarhia cosmică.
De-abia astept să ajungem la Recea: cum o arăta Sfântul Ioan Evanghelistul?
Ce onoare pentru noi, să mergem la ucenicul iubit al lui Iisus, la cel care
a pus capul pe pieptul Mântuitorului... Si ceilalti nu au habar de această taină.
Teoctist ar trebui să alerge să îi sărute picioarele, că doar e mai mic un patriarh
decât un apostol. Da, lumea se va separa în cei care sunt cu adevărul si cei
care sunt cu dogmele. În spiritele superioare si cele inferioare.
Întâlnirea cu Sfântul Ioan este pentru mine crucială; prin ci palul motiv pentru
care mai întâi am amânat plecarea la Swami Shivamurti, si apoi am renuntat la
ea, a fost de a-l cu noaste pe marele apostol. Dacă nu era Sfântul Ioan, dacă
nu era A.R.S.-ul, eu eram acum între yoghini. Si acolo nu îmi pu team pune în
valoare harismele si misiunea mea pe această planetă.
Am auzit că la prima întâlnire sfântul se poartă mai rece cu cei care vin pentru
prima dată la el, deoarece stareta mânăstirii e o securistă pusă de Patriarhie
să îl supravegheze. Si abia după ce te încearcă, abia după ce te goneste o dată,
abia atunci îti spune mesajele pe care cerul i le pune în gură. De emotie mi-a
cam trecut somnul. Dar trebuie să mă odihnesc, ca să am mintea limpede.
17 mai 1992
Unii dintre crestinii ăstia sunt niste ticălosi. Dimineată am fost la Liturghia
tinută de Teoctist. La un moment dat una dintre maicile noastre a început să
strige că Teoctist este securist si să spună alte lucruri adevărate. Eu auzisem
că au curajul de a-l înfrunta pe patriarh, dar nu stiam că o vor face si azi.
Lumea a început să le bată. Au scos tot grupul nostru în pumni si picioare.
Fratelui Ionel i-a tâsnit sângele pe nas. El a lovit atunci cu pumnul în tava
în care se strângeau bani pentru biserică, si toate monezile au sărit în sus.
A fost parcă o secventă de film. Cei care îsi spun crestini ne prigonesc fără
teamă. Eu am încercat să îl protejez pe Ionel, ca să nu mai dea în el. Ca prin
minune, pe mine m-au lăsat în pace.
A apărut si un politist, dar i-am arătat legitimatia de la Policlinica Ministerului
Apărării Nationale si s-a cam speriat. A crezut că sunt cine stie ce fiu de
colonel. Dacă nu aveam legitimatia asta, putea fi mai rău.
Restul grupului nu mai vrea să vină la Recea, se întoarce la Bucuresti. Doar
eu cu Cosmina vom ajunge la mănăstire. Merită osteneala.
Am pus mâna pe o carte recent apărută care mă atrage ca un magnet: New Age,
de Bruno Wurtz. E scrisă foarte savant, si multe lucruri nu le înteleg. Dar
simt o atractie specială fată de carte.
18 mai 1992
A avut loc întâlnirea cu Sfântul Ioan. Cum am ajuns la Recea, el era aproape
de poarta mânăstirii. Cum ne-a văzut, a zis: "Voi sunteti yoghini, nu-i
asa? Afară de aici, rătăcitilor! Aici e mănăstire, nu e loc pentru voi. Ce căutati
în acest loc sfânt? Auzi, băiat cu fată împreună la mănăstire. Păcătosilor,
nu vă este rusine? Ati mai venit si împreună... Steineristilor, teozofilor...",
bombănea, intrând în clădirea cu chiliile.
Nu mă asteptam la o primire atât de rece. Da, suntem yoghini sau, mai bine zis,
am fost. Cosmina l-a citit pe Rudolf Steiner. Părintele făcea tot circul numai
de ochii staretei, desi aceasta nu se vedea prin preajmă.
Am intrat în biserică, gândindu-ne că nu ne va scoate afară. Peste câteva clipe
a intrat si părintele. Ne-a arătat cu degetul si zicea oamenilor: "Uitati-vă
la ei... Credeti în reîn car nare, nu?" "Da, am răspuns", convins
că trebuie să apăr adevărul. În fata multimii, de emotie, m-am zăpăcit putin.
"Credeti că sunt Ioan Evanghelistul, nu?" "Da", am răs puns
cu tărie. Mi s-a părut că din ochii Cosminei curgeau la crimi. Nici ea nu se
astepta la o primire atât de războinică. Eu, care eram hotărât să primesc orice
mustrare, stiind că e doar de ochii lumii, rezistam eroic.
"Afară din biserică, rătăcitilor. Aici e Casa Domnului si dacă nu vă lepădati
de rătăcire, nu aveti ce căuta în ea." Nu mă asteptam chiar să ne gonească
din biserică. Stiam însă că, atât în traditia crestină, cât si în cea orientală,
învătătorul încearcă uneori răbdarea ucenicului în cele mai neasteptate moduri.
Si eu nu aveam de gând să cedez.
"Sunteti cu maicile de la Vladimiresti, nu? Cu diavolitele alea... Ori
renuntati la toate prostiile, ori plecati de aici!"
Era momentul să plecăm. Sfântul nu dădea nici un semn că ar vrea să ne comunice
ceva. Ce păcat că e obligat să joace atâta teatru, numai si numai pentru a păcăli
ierarhia... El tună împotriva Vladimirestiului, unde a slujit atâta vreme, unde
a făcut atâtea minuni, si de fapt abia asteaptă să se întoarcă acolo. Măicuta
Veronica a scos deja potirul mare cu care împărtăsea el. Potirul îl asteaptă,
si la vremea potrivită sfântul se va întoarce la Vladimiresti.
Cosmina nu este prea multumită de modul în care au decurs lucrurile. Se astepta
la un dialog pe teme ezoterice cu Sfântul Apostol. Dar altădată va avea parte
de el. Si treaba asta, că ce căutăm noi la mănăstire, băiat si fată... Relatia
dintre mine si Cosmina, indiferent cât va mai tine, ne ajută să trăim tineretea
la maxim. Asta e vârsta. Înainte de a pleca din Alba-Iulia, ne-am dus în parcul
de distractii. Si chiar dacă mie nu îmi plăcea să mă dau în lanturi, cu Cosmina
mi-a plăcut.
Nu trăim o poveste de dragoste, dar trăim ca si cum am fi doi îndrăgostiti,
si asta ne convine. Am nevoie de aventura asta, măcar până se clarifică lucrurile
cu traseul meu spiritual. Nu îmi va fi greu să încep din nou o viată ascetică
după ce ne despărtim.
19 mai 1992
Cei din Bucuresti asteptau întoarcerea noastră. Nu s-au mirat de peripetiile
prin care am trecut. "Sunteti tari, dacă v-a dat afară atât de brutal,
prin asta a arătat cât vă apreciază. Dar data viitoare vă va spune tot ce are
de spus."
Nici nu ne-am întors bine si de-abia astept să plec din nou la Recea. Sfântul
e atât de impresionant... Nu seamănă cu ceea ce stiam din icoane, pentru simplul
motiv că în icoane pare tânăr. Voi face tot ce îmi stă în putintă ca să mă întorc
la el.
20 mai 1992
Am povestit la scoală cum a fost la Alba-Iulia si la Recea. Alin nu s-a mirat
că cei care au lovit grupul nostru erau credinciosi. A zis că în multe biserici
sunt credinciosi care ti-ar da cu parul în cap dacă ar considera că fac un bine.
Cât priveste întâlnirea de la mănăstire, a fost cam dezamăgit. Vroia ceva mai
palpitant.
21 mai 1992
O conduceam aseară pe Cosmina la mansardă, când pe drum, aproape de Biserica
Silvestru, a văzut niste spirite rele. Erau ca niste lumini negre. S-a speriat
foarte tare. M-a rugat să rămân încă o noapte la ea, ca să nu fie singură. Nu
prea vroiam asta, vroiam să doarmă fiecare la casa lui. Dar era prea speriată
si am acceptat. Nu mă asteptam ca ea, care era atât de echilibrată, să reactioneze
asa. Parcă ea era copilul si nu eu. Si totusi, ce căutau duhurile rele pe lângă
biserică? Oare de ce vroiau să o sperie pe Cosmina?
22 mai 1992
Povestea cu Cosmina s-a terminat foarte simplu: după ce m-a implorat să mai
facem dragoste o singură dată, că îi spusesem că nu vreau să mai păcătuim, ne-am
mai văzut de câteva ori si ne-am dat seama că nu mai are rost să fim împreună.
M-am dus la Miruna să citim din "Ligurda" si să mai vor bim despre
vedeniile maicii Veronica. La un moment dat, i-am mărturisit cât de îndrăgostit
eram de ea după ce ne-am văzut prima oară. Mi-a zis că si ea m-a iubit mult.
Nu au tre cut prea multe clipe si ne sărutam, plini de pasiune. În ca me ra
cealaltă erau maică-sa cu bunică-sa. N-au intrat, spre noro cul nostru. A început
o nouă idilă a vietii mele.
Ce ciudat, ne stim de atâta vreme si abia acum ne-am spus că în urmă cu trei
ani am fost îndrăgostiti unul de celălalt. Eu eram mort după ea. S-ar putea
să ajung din nou să tin la ea ca înainte.
23 mai 1992
Repede m-am reîndrăgostit de Miruna. E cam grasă, dar nu am ce face. În schimb,
la suflet e foarte curată. Bine că n-am apucat să o duc la yoga decât o dată,
atunci când i s-a părut că din Tăureanu ies raze de lumină; dacă ar fi venit
mai des nu ar mai fi rămas la fel de curată. Cred că o corupeam usor să facem
dragoste.
Pe Stefania a distrat-o faptul că m-am împrietenit cu Miruna. Lui tata si Deliei
nu le place de ea. Dar nu e treaba lor. Doar ei s-au băgat atât de mult si cu
Lavinia si poate că dacă nu se băgau as fi trecut peste crizele maică-sii si
eram împreună. Hotărât lucru, de Miruna nu mă vor despărti.
24 mai 1992
Am vrut să îi fac masaj Mirunei, că o durea spatele. De la spate am început
să îi mângâi picioarele, si cine stie ce se întâmpla dacă nu apăreau ai mei
acasă. Trebuie să am grijă, că tantrismul nu mi-a iesit din sânge. Si nu ar
fi bine să mă culc cu ea. Ar fi un mare păcat.
25 mai 1992
Mi-am cumpărat azi "Paranormalul". Revista asta e o co lec tie de
minciuni; oamenii le cumpără pentru simplul motiv că le este lene să caute Adevărul
si atunci se multumesc cu adevărurile ieftine de la chioscurile de ziare.
Într-o revistă atât de renumită, abia câteva articole contin lucruri reale.
Restul sunt minciuni: si despre viitorul lumii, si despre astrologie, si despre
vindecările paranormale. Ăstia amestecă adevărul cu minciuna si apoi îl vând,
iar fraierii îl cumpără. Ar merita să folosesc revista ca hârtie igienică, să
nu regret că am dat banii pe ea.
Si au apărut atâtea cărti la tarabe, care de care mai sen zationale si de fapt
toate contin grămezi de minciuni. Dacă ar spune aceleasi lucruri, as avea dovada
că există o amplă con spi ratie împotriva adevărului. Dar, desi astfel de conspiratii
exis tă, varietatea teoriilor prezentate în astfel de cărti arată clar că autorii
nu s-au influentat reciproc: de fapt sunt toti conspiratori ai diavolului.
Tăureanu ne zicea că din moment ce el se luptă cu puterile întunericului, nu
poate fi acuzat că e slujitor al acestora. Dar sunt atâtea tabere care sustin
că au adevărul si că ceilalti se însală, încât afirmatia lui e usor de combătut.
Sunt multi care cred că se luptă cu întunericu, si prin aceasta li se pare că
sunt fii ai luminii: cât de usor este să ai impresia că detii adevărul...
26 mai 1992
Am de gând să organizez ceva oficial la liceu: vreau să initiez un cerc despre
cunoasterea spirituală. Îmi este de folos experienta de la conferintele de yoga:
voi folosi aceeasi structură - prezentarea unor materiale si apoi întrebări.
În locul meditatiei, ne vom ruga sau chiar îi voi initia pe altii în deschiderea
drumului de lumină.
27 mai 1992
Mi-a zis diriga să mă duc cu cererea la director si, victo rie, am primit aprobarea
pentru a tine cercul săptămânal, în sala de festivităti. Mirela si Alin s-au
bucurat si ei. Sunt cu rios câti dintre colegii nostri se vor înghesui să primească
ade vărul la tavă. Mâine tin prima sedintă.
28 mai 1992
S-a supărat Georgescu că tot vorbesc în orele lui. M-a întrebat la pauză despre
ce tot susotesc: stia că m-am lăsat de yoga. I-am vorbit despre clarvedere,
dar nu l-am convins. Nu prea aveam chef să vorbesc cu el. Totusi, în timp ce
îi expli cam despre culorile energiei, când i-am spus să se uite în jurul corpului
meu, s-a întâmplat ceva interesant: mi-a văzut aura. Nu mă asteptam ca un om
care părea atât de sceptic să o vadă asa usor. M-a oprit si m-a întrebat: "Aura
nu e lumina asta mare care te înconjoară?" si mi-a desenat cu mâna cam
cât de mare era aura pe care o vedea. Cum stăteam jos în ulti ma bancă, a văzut
un semicerc de vreo treizeci de centimetri în jurul meu.
Mi-a zis că si el e interesat de astfel de chestii, pentru că în tinerete a
văzut si el un fakir stând în aer, fără să se spriji ne de nimic.
Victoria asta e mare. Cred că voi avea mai multe sanse de a-l convinge pe director
să mă lase să tin cercul acela. I-am găsit un nume trăsnet: "Cercul de
Metarealitate".
Nu cred că acest cuvânt, "metarealitate", există în dictio nar. Dar
exprimă clar faptul că ceea ce vom discuta acolo de pă seste cu mult realitatea
pe care o cunosc ceilalti. Dacă cu vân tul ezoteric nu era folosit atât de des,
i-as fi spus "Cercul de cunoastere crestină ezoterică".
29 mai 1992
Începutul a fost cam modest. Ca orice început. În ditamai sala, de vreo sase
sute de locuri, eram numai vreo zece persoane. Am vorbit despre telepatie, despre
viitorul lumii si despre maica Veronica.
Pe vreo cinci fete le-am văzut pentru prima oară, nici nu stiam că suntem colegi.
Au venit pentru a li se deschide ochiul lui Shiva. Le-am explicat că noi nu
facem yoga, desi clarvederea noastră seamănă mult cu cea a yoghinilor. Cu greu
am reusit să îi deschid uneia drumul de lumină.
2 iunie 1992
Întâlnirile din parc sunt extraordinare. Doru e atât de sfânt, încât si tigara
pe care o tine în mână devine aurie. Am văzut câteva experiente cu copiii din
parc, alesi la întâmplare. Foarte usor vedeau aurele.
Pe mine mă impresionează foarte mult Doru. Are o privire pătrunzătoare si arată
ca un întelept. Are si familie, dar nu prea vrea să vorbească despre ea. Asa
mi-l imaginam pe marele maestru pe care as fi vrut să îl întâlnesc când făceam
yoga.
Gabi zicea că multe spirite înalte s-au născut si se vor mai naste în tara noastră.
Dovada am avut-o în fata ochilor: copiii din parc.
Prin parc vine un mos pe care l-am văzut si la conferintele de yoga: porecla
lui e "nea Gică extraterestrul". E foarte convins că e extraterestru.
Dar pare mai degrabă un om cu probleme psihice. Are la el un sac cu cărti de
vânzare, cele mai multe xeroxate. Unele sunt cărti apărute în perioada interbelică,
cum e Scarlat Demetrescu. Are toate trei volumele.
5 iulie 1992
Am venit la bunica: cum am ajuns aici, am încercat să o învăt să vadă aure.
A fost foarte usor: la început îi venea să râdă de mine, dar totusi era atentă
la ce îi spuneam. A văzut o lumină violet care îmi înconjura corpul. Nu am încercat
să o obosesc mai mult din prima zi.
6 iulie 1992
Bianca mi-a zis să vin si eu în tabără la Izvoarele si m-am dus. Nu e departe
de Baia Mare.
Tabăra este un prilej excelent pentru a initia cât mai multi copii în vederea
lumii duhovnicesti.
Azi am făcut prima "lectie deschisă": am asezat un cearceaf într-un
suport, astfel încât în spatele unui copil care stătea ca un cobai să fie fond
alb. Cobaiul stătea turceste, si grupul de copii la vreo trei metri de el, lângă
mine.
Profesoarele nu au vrut să vină lângă noi, ziceau că asta e o joacă de copii.
Dar iată că în câteva minute copiii au înce put să vadă. Eu am inventat o metodă
rapidă de deschidere a drumului de lumină. Zicând cuvintele: "În numele
Sfintei Treimi, să ti se deschidă drumul de lumină", le pun mâinile pe
cap si ochii duhovnicesti li se deschid.
Sunt si esecuri, nu toti copiii cu care am încercat erau pregătiti pentru asa
o experientă. Dar mai mult de jumătate, aproape trei sferturi, au fost.
7 iulie 1992
Prima sedintă de hipnoză: pentru că Lili se purta foarte rece cu băietii, si
nici ea nu stia de ce, m-am gândit că prin hipnoză am putea afla cauza. Era
nevoie de hipnoză pentru că nu i-am putut deschide drumul de lumină: mi-ar fi
fost mult mai usor atunci.
Am intrat în cort cu ea. Îmi era teamă că nu voi reusi: tot ceea ce stiam despre
hipnoză aflasem din câteva cărti, dar nici una dintre ele nu mi s-a părut o
carte serioasă.
Am folosit metoda clasică cu număratul până la zece. Am reusit. Lili era hipnotizată.
Era asa cum am văzut în filme. Am început să o întreb ce anume a marcat-o negativ
în anul acesta. Nimic. Am luat-o un an în urmă: nimic. Doi ani în urmă: nimic.
Si ne tot întorceam în trecut. Eu credeam că nu ajungem la nici un rezultat,
dar până la urmă misterul s-a lămurit. Fiind mică, au dezbrăcat-o niste tigănusi,
la tară. Si norocul ei a fost că a strigat-o bunică-sa, că cine stie ce îi făceau.
Si de atunci avea complexul ăsta, nu suporta prezenta băietilor.
În partea a doua a sedintei de hipnoză, am încercat să îi vindec rana sufletească.
Cred că am reusit.
După ce sedinta s-a terminat, Lili era mult mai bine. Mi-a zis că simte că în
ea a avut loc o schimbare pozitivă.
Mi-a părut rău că nu am acordat mai multă importantă acestei sedinte: fiind
obisnuit să cotrobăi în trecutul oame ni lor cărora le deschid drumul de lumină,
nu mi s-a părut mare lucru o sedintă de hipnoză. Dar sunt multi oameni care
au drumul de lumină închis si nu le-as putea veni în ajutor decât hipnotizându-i.
10 iulie 1992
Cum am revenit în Bucuresti, m-am certat iar cu Delia. Nu vrea să înteleagă
că Gabi e de fapt Arhanghelul Gavriil.
"Întelege că a venit pe pământ cu o mare misiune."
"Hai, lasă prostiile, că îngerii nu se pot naste ca oameni obisnuiti. Cum
poti să crezi asa o prostie? Auzi, că e arhanghel..."
Înainte, când se lua de Tăureanu, avea dreptate. Dar acum se însală si nu am
cum să o conving.
Îmi dau si eu seama că e destul de greu de crezut că între noi trăieste un arhanghel.
Dacă i-as spune că sunt si alte spirite, mai înalte decât Gabi, cu sigurantă
nu m-ar crede.
Delia e prea legată de dogmele Bisericii si nu vrea să înteleagă că acum cerul
s-a coborât pe pământ si că putem vorbi direct cu cei pomeniti în Evanghelii.
19 iulie 1992
Sper să ajung cât mai repede la maica Veronica. Mi-ar prinde bine o discutie
cu ea.
3 august 1992
L-am cunoscut pe domnul Petrescu, primul maestru al lui Tăureanu. E un bătrânel
simpatic, care locuieste la Piata Victoriei. Are casa plină de icoane. Mi-a
spus că Tăureanu i-a fost un discipol sârguincios, dar că desfrâul tantric l-a
pierdut. L-am întrebat de ce nu încearcă să îl tragă de mână pe drumul cel bun.
Mi-a zis că a încercat, dar că nu mai are nici o influentă asupra lui. Mai merge
uneori să îl vadă la conferinte. Lucrul acesta nu îl înteleg: ori nu e de acord
cu calea tantrică, si atunci ce caută la conferinte, ori este de acord, si atunci
ce are contra fostului său discipol?
13 august 1992
Cu mari emotii am ajuns la Vladimiresti: de multă vreme îmi doream să o văd
pe Maica Veronica. Prin Bucuresti circulă zvonul că ea ar nega faptul că scrierile
mistice îi apartin si chiar că ar avea vreo legătură cu "Viata Maicii Veronica".
Cel mai bun argument împotriva unor astfel de afirmatii va fi chiar întâlnirea
mea cu Maica. Am fost cazat într-o chi lie foarte curată. Aici o parte dintre
maici si surori tin cu Mai ca, iar restul cu patriarhia. De fapt, sunt două
cete destul de compacte. Noi nu vorbim despre cerurile superioare sau de spre
drumul de lumină decât dacă nu este nici un spion de fată.
Cu fratele Costel si cu fratele Andrei, care muncesc pen tru mănăstire, m-am
împrietenit repede. Ei nu sunt de multă vre me în grupul clarvăzătorilor si
de aceea mă tot întreabă ce nu le este clar.
15 august 1992
Azi a fost liniste. Grupul nostru s-a dus în altă parte, la vreo catedrală.
S-or fi dus să îi mai cânte lui Teoctist.
Am văzut aici o slujbă de intrare în călugărie. Au călu gă rit vreo opt maici.
Slujba a fost impresionantă. Cât de frumos este să trăiesti numai si numai pentru
Dumnezeu. Cine stie, poate vreodată voi ajunge si eu călugăr.
16 august 1992
Nu am reusit să vorbesc cu Maica Veronica. Este foarte ocupată. Oricum, am vorbit
cu ucenicele ei si am aflat un lucru foarte important: desi oficial Maica e
obligată să spună că nu are nici o legătură cu scrierile care circulă sub numele
ei, ca să nu aibă probleme cu episcopul, totusi are curajul să scrie în continuare.
Mult curaj mai are: dacă ar afla patriarhia că ea mai scrie, ar da-o jos din
stăretie. Nu le ajunge cât au prigonit-o sub Ceausescu.
Si mi s-a confirmat faptul că Maica îl asteaptă pe părinte. Revenirea părintelui
Ioan la Vladimiresti este unul dintre marile semne pe care le asteaptă tot grupul
nostru.
20 august 1992
Arhanghelul Gavriil a încercat să o corupă pe Simina, pri e tena Mirunei. Ea
a venit la mine plânsă si mi-a zis că nu mai vrea să îl vadă. El spune că asta
e o manifestare a dra gos tei, dar în Evanghelii nu am auzit nimic de asa ceva.
Mie mi se pare că e o pornire de curvie clasică, desi el sustine altceva. Încep
să am rezerve asupra lui. Are ceva din aerul lui Costi.
21 august 1992
Nu, Gabi nu e deloc arhanghel. Dolly, după ce s-a culcat cu el o vreme, timp
în care i-a plăcut să primească daruri scum pe, s-a săturat de compania lui.
Mi-a zis că o pune să facă tot felul de perversiuni. Am de gând să mă iau de
el, chiar dacă o fi să mă ia la bătaie. Să îsi vadă de prietenii lui, pe ai
mei să îi lase în pace.
Si dacă nu e arhanghel, de ce totusi nimeni nu are curajul să se ia de el? De
ce îl iau în serios ceilalti?
22 august 1992
Din nou la Recea. De astă-dată singur. Din păcate, părinte le Ioan s-a arătat
la fel de potrivnic învătăturilor de la Vla di miresti. Nu mai stiu ce să cred.
Când s-a răstit la noi prima dată, credeam că joacă teatru. Dar acum nu mai
avea nici un rost. Ori m-a încercat a doua oară, ori el nu este Sfântul Apostol
Ioan, ci doar părintele Ioan Iovan si atât.
Dacă ar fi Sfântul Apostol, de ce nu mi-a spus nimic de spre planurile sale
spirituale? Dacă nu e decât părintele Ioan, înseamnă că tot ceea ce tine de
Vladimiresti este în se lare. Am auzit si ideea asta, că el însusi s-ar fi rupt
de maicile de acolo si că tot încearcă să atragă atentia asupra peri co lu lui
pe care îl constituie acel focar.
De unde a stiut că eu si Cosmina am făcut yoga? De unde a stiut că suntem cu
Vladimirestiul? E putin probabil să îsi fi dat seama de aceasta numai privindu-ne.
Cred că părintele Ioan e văzător cu duhul, asa cum se spune. Si dacă Dum nezeu
i-a descoperit că suntem pe un drum gresit, a făcut-o spre întoarcerea noastră.
Auzisem despre părintii care sunt văzători cu duhul, dar nu mă asteptam ca întâlnirea
să fie atât de socantă. Da, cred că părintele Ioan ne-a mustrat serios, nu doar
de ochii sta re tei. Toată povestea cu stareta securistă îmi pare drept minciu
nă gogonată.
Poate Cosmina si-a dat seama că părintele nu glumea. Si nu mi-a zis nimic pentru
că îmi vedea fanatismul. Ea, fiind mai matură decât mine, a înteles situatia.
Îmi pare rău că nu a încercat să îmi deschidă ochii încă de atunci. Cred că
o terminam pe loc cu toate rătăcirile.
Sunt ca o corabie care pluteste în derivă. Nu stiu ce să mai cred. Sunt atât
de sătul de trecerea de la o rătăcire la alta... Mă voi duce prin mai multe
mânăstiri, în Moldova. Acolo este centrul duhovnicesc al României. Poate mă
voi lămuri acolo cum stau lucrurile.
26 august 1992
După mai multe mânăstiri, am ajuns si la Pângărati. Sta re tul de aici este
foarte prietenos. M-a întrebat dacă stiu să fră mânt aluatul pentru pâine. Am
zis că da, desi nu stiu. M-am apucat să frământ, dar am făcut numai cocoloase.
Dacă nu îmi sărea în ajutor un frate de la bucătărie, stricam făina. To tul
s-a terminat cu bine. Pe unde trec, încerc să mai initiez fratii de mănăstire
în tainele lumii nevăzute. Aici este un frate pe care l-am învătat să vadă la
distantă. A prins foarte repede. Cum mă rog, Dumnezeu le si deschide drumul
de lumină. Să fie aici ceva rău?
Nu îmi iese din minte a doua întâlnire cu părintele Ioan. Nu mă asteptam să
mă gonească iar. De fapt, a zis că oricând voi fi gata să primesc învătătura
crestină, el este dispus să mă spovedească. Oare unde o fi adevărul? Deocamdată
plutesc în derivă si nu a apărut nici o luminită.
28 august 1992
Am ajuns la Sihla, unde voi sta câteva zile. Aici a trăit o mare pustnică, pe
care o hrăneau corbii. Ea trăia într-o pesteră micută. O să mă duc la pesteră
mâine. De când sunt în Moldova am început să zic cât mai des rugăciunea lui
Iisus; mai ales în timpul slujbelor de noapte. Îmi place foarte mult la Sihla.
30 august 1992
Aseară a venit la mine un părinte cu barbă albă, cu fată de sfânt. Eu stăteam
în fata chiliei, cu Biblia în mână. Părintele mi-a cerut cartea, m-a pus să
citesc un pasaj si a plecat fără să îmi mai spună nimic. Pasajul era despre
pedeapsa celor care sunt în rătăcire. Oare de ce m-a pus să citesc tocmai acest
pasaj? Ceva gen "ereticii să se ducă în iad". Dar eu nu sunt eretic.
Sau sunt?... Mi-e groază de acest lucru. Vreau să mă lepăd de toată înselarea
si să slujesc adevărul. Dar care este adevărul?... Am făcut yoga, fiind convins
că adevărul e în India. M-am apucat de Tantra, fiind convins că Costi este cel
mai mare maestru din lume. Am vrut să plec în Grecia, la Swamiji, dornic de
o viată ascetică. Am trecut apoi la A.R.S., convins că aici trăiesc marii sfinti
ai Bisericii. Părintele Ioan zice că sunt în rătăcire, si părintele ăsta vine
si îmi dă să citesc despre acelasi lucru. Dacă nu ar fi avut o fată de sfânt,
as fi crezut că diavolul l-a pus să mă ispitească.
Nu stiu ce să fac, pe ce cale să o apuc. Mă rog cu disperare ca Dumnezeu să
mă lumineze.
1 septembrie 1992
Pestera e foarte aproape de mănăstire. Cum am intrat, am început să mă rog.
Se vede că locul este binecuvântat de Dumnezeu, căci mintea se roagă foarte
usor acolo. Se zice că, fiind urmărită de turci, Sfânta Teodora s-a rugat si
i s-a deschis peretele de stâncă, de parcă ar fi fost o usă. Asa a scăpat de
turci.
Masa e foarte bună aici. Staretul mă lasă să mai rămân vreo trei zile. Am de
gând să vin să mă rog o noapte întreagă în pesteră. Cred că asa Dumnezeu va
întelege că vreau să mă rup de toată înselarea. Cred că adevărul este în Biserică.
Desi am multe argumente care stau împotriva învătăturilor Bise ri cii, simt
că adevărul este în Biserică. Îmi e groază: nu cumva eu, care am trecut prin
atâtea rătăciri, care i-am învătat si pe altii toate rătăcirile, nu cumva eu
nu sunt decât o unealtă a diavolului? Poate că de asta m-au lăsat dracii să
mă rup de Kali, de blestemata zeită a mortii, si de Shiva, tocmai pentru că
ei stiau că îi voi sluji în continuare. Dacă adevărul este în Bi serică, atunci
învătăturile de la A.R.S. sunt la fel de peri cu loase ca cele de la yoga. Ba
chiar mai periculoase, căci par autentic crestine.
Am început să mă rog lui Dumnezeu ca, ori să mă omoa re, să îmi ia viata dacă
nu pot fi convertit, ori să îmi dăruiască să mă convertesc. Da, prefer să mor
decât să îi mai înde păr tez pe altii de adevăr. Mi-e teamă când îi cer lui
Dumnezeu moar tea, dacă sunt predestinat la rătăcire.
Stiu că Biserica învată că nu există predestinare, deci sunt liber să mă apropiu
de adevăr. Stiu că si Sfântul Apostol Pa vel, al cărui nume îl port de la botez,
a fost si el dusman al adevărului. Oricum, mă rog ca Sfântul Apostol Pavel să
aibă grijă de mine.
2 septembrie 1992
Am fost iar în pestera Sfintei Teodora, ca să mă pregătesc pentru ce mă asteaptă
la noapte. Lucian a zis că o să vină cu mine, dar nu stiu dacă o să aibă curaj.
E atâta liniste în pes teră... Acolo zic cu foarte multă usurintă rugăciunea
lui Iisus. Sunt decis să mă rog. Ori îmi dă Dumnezeu să cunosc dreapta-credintă,
ori prefer să îmi ia viata. M-am săturat de atâtea oscilări. Cred că Sfânta
Teodora, văzând că vin în casa ei, va mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru mine.
Viata pustnicească mă atrage de ani de zile. Cred că e atât de bine să fii singur...
As fi vrut să ajung prin Himalaya, si iată că voi gusta din linistea pustnicească
chiar aici, la Sihla. În Himalaya nu puteam să îl aflu pe Dumnezeu. Aici pot.
Poate voi avea o revelatie. Astept un semn de la Dumnezeu, astept să îmi spună
care este calea mea. Sau să îmi ia viata. Cred că obsesia aceasta a Dumnezeului
care ucide mi-a rămas de la distrugătorul Shiva. Poate că Dumnezeul crestin
mă va cruta.
3 septembrie 1992
Cea mai lungă noapte din viata mea. Am trecut pe lângă spitalul de nebuni. Mai
trăiesc numai prin mila lui Dumne zeu. Aseară, înainte să plec spre pesteră,
i-am cerut binecu vân tare staretului pentru aceasta. Zâmbind, mi-a dat-o. Asta
a fost sansa mea.
Am plecat singur, pentru că Lucian s-a răzgândit. În drum spre pesteră se auzeau
animalele prin pădure. Acum vreo câtiva ani un turist mânca zmeură, si de cealaltă
parte a tufei era ursul. Mi s-a făcut foarte frică, inima bătea gata să îmi
sară din piept. Asteptam să ajung în pesteră ca să mă linistesc. Dar nu a fost
asa.
Am ajuns în pesteră, mi-am aprins lumânarea si am început să zic "Doamne,
Iisuse..." Imediat au apărut liliecii. Am fost de mai multe ori ziua, dar
nu am văzut nici un liliac, desi în pesteră era la fel de întuneric. Zburau
pe lângă mine si îmi era foarte scârbă. Mă gândeam că dacă mi se înfige vreunul
în păr, am încurcat-o. Pentru câteva clipe mi-am pus haina în cap; bine că mi-a
zis staretul să mă îmbrac gros. M-am gândit apoi că dacă e voia lui Dumnezeu
să nu mi se întâmple nimic, voi scăpa oricum. Si am lăsat capul descoperit.
Între timp soriceii au început să se suie pe ghetele mele. Ziua nu era nici
o urmă de soarece, dar noaptea erau o grămadă. Nu erau mari, dar erau multi.
Si mi-era foarte scârbă si de ei.
Nu am putut să rostesc deloc "Doamne, Iisuse...". Mintea nu se putea
aduna. Mi-am adus aminte că aveam la mine o carte mică de rugăciuni, cu Paraclisul
si Acatistul Maicii Domnului. Am citit-o si răscitit-o până dimineată. Ceas
nu aveam la mine si asteptam să se facă ziuă, ca să pot pleca.
Mi-am dat seama cât de greu este să fii pustnic. În mândria mea, credeam că
marea problemă ar fi lipsa hranei. Dar marea problemă e lupta cu dracii. Îmi
simteam moartea prin preajmă si mă rugam să nu îmi pierd mintile. Ziceam: "Doamne,
nu mai fac asemenea nevointe peste măsurile mele. Stiu că am gresit, că m-am
mândrit venind să mă rog toată noaptea, ca marii pustnici. Dar, pentru binecuvântarea
staretului, ajută-mă să nu înnebunesc".
Aproape plângea sufletul în mine. Îmi repetam că am avut binecuvântarea staretului.
De spaimă ziceam: "Doamne, pentru puterea ascultării, păzeste-mă!".
Eu nu aveam ascul ta re, ci doar primisem binecuvântare. Dar mintea nu mai func
tiona normal.
Oboseala mă apăsa. De-abia mai tineam ochii deschisi. În liceu, la petrecerile
de toată noaptea puteam să dansez ca un apucat si nu aveam nimic, dar în pesteră
picam de somn. Mi-era frică că dacă adorm, o să îmi intre vreun liliac prin
păr. Si atunci, când mi-era mai greu, tineam lumânarea în asa fel încât ceara
fierbinte să îmi curgă în palmă. Mă ardea pu tin, dar cel putin nu aveam cum
să adorm. Cum mă lua som nul, mă ardea ceara. Bine că am avut multe lumânări
la mine.
La un moment dat, cum stăteam în rugăciune cu spatele spre iesirea din pesteră,
am auzit clar pasii unui animal mare. Nu putea fi decât ursul. Am simtit că
îmi pierd mintile. Să mă întorc cu fata la el si să mă lupt, nu rezolvam nimic.
Nu aveam nici o sansă să omor cu mâinile goale un urs.
După pasii pe care îi auzisem, se afla exact aproape de iesirea din pesteră.
Nu puteam fugi pe lângă el. Mi-am zis: "Gata, o să mori. I-ai cerut Domnului
să îti ia viata, ca nu cumva să îi mai duci pe altii în rătăcire, si ti-a trimis
ursul". M-am gândit că cel mai bine este să mor în rugăciune. Stăteam tot
în genunchi, asteptând să simt labele ursului pe spinarea mea. Totusi, nu s-a
mai auzit nici un zgomot. Credeam că ursul asteaptă să vadă ce fac. Dar când
am avut curajul să mă întorc cu fata spre iesirea din pesteră, nu am văzut nici
un urs. Ciudat, ursul nu putea pleca fără să se audă chiar nimic.
M-am rugat în continuare până la ziuă. Dimineata a venit la mine Eugen, să vadă
cum mă simt după o asemenea experientă. Am plecat cu el spre mănăstire, abia
tinându-mă pe picioare. Eram convins că părul mi-a albit de frică, sau că măcar
mi s-a deschis la culoare. Îmi simteam tot trupul bătrân. Asa cred că simt bătrânii,
că fiecare dintre celulele organismului lor e bătrână.
Cum am ajuns la chilie, m-am uitat într-o oglindă. Parcă nu îmi venea să cred
că părul meu nu si-a schimbat culoarea. I-am relatat lui Eugen toată peripetia.
Mi-a zis că nu crede că ăla a fost urs, că ursul nu putea pleca fără nici un
zgomot. Într-adevăr, dacă ar fi fost ursul acolo unde am auzit pasii, nu ar
fi avut loc să se întoarcă. Trebuia să intre până la mine. Eugen crede că a
fost diavolul, venit să mă înfricoseze. Dacă stau să mă gândesc putin, e într-adevăr
mult mai probabil să fi fost diavolul, căci ursul nu putea pleca fără să îl
aud.
Eugen nu a părut prea impresionat de lilieci si de soricei. E usor asa, când
auzi de la altcineva, să zici că ai putea rezista. Eu nu mai calc noaptea în
pesteră până mor. Sau cine stie, poate va trebui să mai calc...
Dumnezeu nu mi-a dat nici un semn. Sau, mai bine zis, mi-a arătat că trebuie
să îmi văd lungul nasului, că trebuie să nu mai fiu atât de plin de mândrie.
Si semnele de la El nu vin la comandă.
După-masă am dormit zdravăn, dar tot nu mi-e bine. Îmi vor trebui câteva zile
ca să mă refac. Poimâine plec cu Lucian spre Sihăstria. Abia astept să îl revăd
pe părintele Cleopa.
4 septembrie 1992
Azi-noapte cred că a venit semnul pe care îl asteptam. Într-un vis în care căutam
o carte cu canoane; când mă între bam ce canon ar trebui să fac pentru ca să
mi se ierte păcate le, am auzit o voce clară, puternică: "Canon: să îi
înveti pe cei din afară filosofia Sfintilor Părinti!" M-am trezit imediat.
Nu cred că visul a fost de la oboseală. Cred că asta vrea Dumnezeu de la mine.
Dar de ce filosofia si nu teolo gia? Sfintii Părinti au fost teologi, nu filosofi.
Nu îmi este clar. Dar vocea aceea îmi răsună încă în urechi. O să mă sfătuiesc
cu câtiva preoti, să îmi spună ce este cu visul ăsta.
Stiu, sunt si vise de la diavol, doar am avut si eu câteva. Dar vocea de azi-noapte
e cu totul altceva. Voi căuta să aflu cât mai repede cum stau lucrurile.
5 septembrie 1992
Am ajuns cu Lucian la Sihăstria. Mi-a zis că are ceva probleme cu capul. E mai
bine că nu a stat cu mine în pes te ră, cine stie ce crize făcea. Părintele
Cleopa e cam bolnav, nu stiu dacă voi putea vorbi cu el. Noaptea, am intrat
singur în biserică si m-am rugat iarăsi ca, dacă nu mă pot con verti, Dumnezeu
să nu îngăduie să ies viu din biserică. Am mers în ge nunchi de la usă până
aproape de strană, unde un părinte citea la Psaltire. Iar m-am temut că voi
muri, dar Dumnezeu m-a lăsat în viată. Mă obsedează ideea că poate voi nimeri
în altă mocirlă. Dar inima îmi spune că am ajuns în sfârsit la lu mi nă. De
acum nu voi mai cere moartea, ci numai îndrep ta rea mea cât mai grabnică.
Slujba de noapte mi-a plăcut mai mult decât la Sihla. Încet-încet, intru într-o
lume nouă, lumea Bisericii, lume pe care am cunoscut-o foarte putin până acum.
6 septembrie 1992
Azi-noapte am plecat cu Lucian să prindem slujba de noapte de la Secu. Lui i
s-a făcut tare frică pe drum, că era întuneric. Dar drumul era bun, era drum
de masină. La Secu se citesc des Moliftele Sfântului Vasile. Aici a trăit un
părinte cu viată sfântă, părintele Elefterie.
Mâine dimineată plec spre Recea.
VIII. Întoarcerea fiului risipitor
7 septembrie 1992
Am ajuns iarăsi la Recea. Părintele Ioan m-a primit cu dragoste. Mi-a zis să
mă pregătesc pentru spovedania de mâine. Astept cu nerăbdare clipa în care voi
primi dezlegare de păcate. Stiu că nu sunt vrednic să mă împărtăsesc, dar va
veni si clipa aceea binecuvântată. În viata mea se va trage o linie clară. Voi
primi puterea să mă lupt cu patimile care mă apasă, voi fi al lui Hristos.
Nimeni nu poate sti ce bucurie e în sufletul meu. Si ce în cor dare. M-am uitat
putin prin îndrumarul de spovedanie al pă rintelui Nicodim Măndită, îndrumar
pe care mi l-a împru mu tat o soră de aici. Eu auzisem că acest îndrumar îl
folosesc numai habotnicii.
"Soră, dar am auzit că nu e prea bun îndrumarul ăsta!"
"E cel mai bun îndrumar care există. Desi are mici exa ge rări, este de
mare folos celui care vrea să se spovedească asa cum trebuie. Cei care resping
îndrumarele de spovedanie o fac pentru că nu vor să recunoască faptul că multe
dintre fap te le care lor li se par acceptabile sunt trecute la păcate. Cel
mai banal exemplu e cu fumatul. Sunt fumători care se spo ve desc, dar care
ascund faptul că fumează. Astfel, păcatul nu numai că nu primeste dezlegare,
ci spovedania însăsi este com promisă. Cel care ascunde de bunăvoie păcate la
spo ve da nie nu poate primi dezlegare de păcate.
O să constati tu singur cât de mult te ajută astfel de în drep tare de spovedanie.
Mai ales la început. Pentru că după câteva spovedanii, după ce stii ce anume
trebuie spus, nu mai ai nevoie de ele. Dar fără ele, începutul este mult mai
greu."
"Dar dacă uit ceva? Uite, acum mi-am adus aminte cum, copil fiind, am strigat
în biserică, în noaptea de Pasti, "Hai Dinamo!" E păcat sau nu? Sau
faptul că furam bani din hainele musafirilor care veneau în vizită la părintii
mei. Sau altele asemenea. Nu se poate să îmi aduc aminte chiar tot. Si s-ar
putea să uit chiar si păcate mai mari si mai recente."
"Spovedania nu trebuie făcută în grabă. Ai destul timp până mâine. Iei
îndrumarul si la fiecare păcat te gândesti dacă l-ai făcut sau nu. Si dacă se
întâmplă să uiti ceva la spovedania asta, când îti aduci aminte, scrii pe o
hârtie si la spovedania viitoare îi spui părintelui."
"La spovedanie mă duc cu lista de păcate?"
"E mai bine asa, ca să nu uiti nimic. Dar o să vezi că nu mai la început
va fi mult de scris. Apoi va fi de scris din ce în ce mai putin. Asta dacă duci
lupta cea bună. Oricum, după ce te spovedesti să arzi hârtia, ca să nu o mai
citească si altii."
"Am auzit că nu trebuie să spun prea multe detalii, ca să nu îl smintesc
pe părinte."
"Trebuie să spui toate păcatele. Dar să nu spui si amănun te care transformă
spovedania în ceva comic. Un betiv nu spu ne: "După opt beri, am băut si
doi litri de coniac de cinci stele". Ci spune doar că s-a îmbătat. Întelegi?"
"Da, înteleg. Se pare că am mult de scris la spovedanie. Multumesc pentru
carte."
M-am linistit putin. Mă apuc să îmi scriu spovedania.
E ora 1.00 noaptea. Am scris sapte coli mari, pline de pă ca te. Le-am scris,
dar totusi îmi dau seama că nu stiu ce în seam nă pocăinta. Faptul că am început
viata sexuală devreme mi se pare un lucru de bravură. Stiu că este păcat, dar
nu îmi pare rău. Îmi pare rău că am făcut Tantra Yoga, dar nu îmi pare rău pentru
multe alte prostii pe care le-am făcut.
Vreau să primesc iertare de păcate, dar totusi nu am la crimi de pocăintă. Regret
că am făcut rău celor din jurul meu, dar nu îmi dau seama cât L-am supărat pe
Însusi Dumnezeu prin păcatele mele.
8 septembrie 1992
Am simtit cum spovedania curătă sufletul. După ce am citit lista de păcate parcă
mi s-a ridicat o piatră de pe suflet. I-am spus părintelui că îmi dau seama
că nu am adevărată pocăintă.
"Cel putin vrei să te lepezi de păcatele pe care le-ai făcut, si de acum
înainte să nu mai păcătuiesti?"
"Da, părinte. Îmi doresc ca de acum înainte să trăiesc numai pentru Dumnezeu."
"Asta e prima treaptă. Să vrei să te rupi de păcat. Si, în timp, o să cunosti
si ce înseamnă pocăinta adevărată."
Spovedania a tinut foarte mult, dar nici nu putea fi altfel. Dacă m-ar fi luat
repede, nu mi-as fi putut deschide sufletul.
După spovedanie mi s-a făcut putin frică. Având sufletul curat, oare voi putea
să nu îl întinez iarăsi? Sper că mă va ajuta Dumnezeu.
Oricum, părintele mi-a spus să mă împărtăsesc mâine:
"Dacă e dorintă sinceră de îndreptare, Dumnezeu iartă păcatele. Nu ai avut
pe nimeni care să îti arate calea Bisericii. De aceea îti îngădui să te împărtăsesti.
Dar ai grijă, dacă nu îti schimbi viata, spovedania îti va fi spre osândă."
9 septembrie 1992
M-am împărtăsit. Parcă Hristos era întreg în fata mea si mă invita să Îl primesc
în inima mea. Împărtăsania a fost un moment extraordinar. Numai crestinii înteleg
ce mare lucru este să Îl primesti pe Hristos. Trupul si Sângele Domnului, primite
din potir.
Mi s-a părut că abia acum intru în Biserică. Mi s-a părut că Biserica este de
fapt comunitatea oamenilor care îl păs trea ză în inimile lor pe Hristos, pe
care L-au primit prin Sfân ta Îm păr tă sa nie. Parcă timpul se oprise: eram
numai eu si potirul, de care îmi era teamă să mă apropii. Mă simteam cum cred
că s-au sim tit oamenii care L-au auzit pe Hristos propovăduind cre din ta cea
adevărată: Hristos era atât de real în Sfânta Împărtăsanie, încât mi se părea
mai real decât oamenii din biserică.
După ce m-am împărtăsit am simtit dorinta de a-L păstra în inima mea pe Hristos
până la sfârsitul vietii mele. Îl sim team pe Hristos ca pe o floare firavă,
pe care orice păcat săvârsit de mine ar fi putut-o îndoi. Adică nu, Hristos
nu poate fi îndoit. Simteam că prin cel mai mic păcat L-as fi alungat din inima
mea.
10 septembrie 1992
Nu-mi vine să cred cât de repede mi s-a schimbat viata... Acum câteva luni eram
printre cei mai fideli yoghini de la scoala lui Tăureanu. Dacă cineva mi-ar
fi spus că voi deveni crestin, i-as fi râs în fată.
Oare care a fost principalul motiv al convertirii? Cred că prima întâlnire cu
părintele Ioan. Chiar dacă atunci când m-a dat afară din mănăstire am fost convins
că o face doar de ochii lumii, totusi întâlnirea m-a socat.
Ce straniu... M-a văzut pentru prima oară în viata lui si a stiut că am făcut
yoga cu Tăureanu, a stiut că eram cu Vla di mi restiul... Socul primei mustrări
l-am resimtit abia după ce m-a gonit a doua oară.
Si totusi, nu părintele m-a convertit. Ci Hristos. Am simtit că pur si simplu
m-a luat de mână si m-a tras la lumină...
11 septembrie 1992
Citesc din Minunile Maicii Domnului. Aproape fiecare mi nune îmi sporeste evlavia
fată de Împărăteasa Cerurilor. Câti bolnavi a vindecat, câti necăjiti a ajutat...
Ultima parte e numai cu minuni din secolul nostru. Din afară mi se părea că
ortodocsii sunt obligati să aibă evlavie la sfinti si la Maica Domnului. Dar
văzând cât de grabnic ajutătoare e Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, am simtit
că e greu să nu ai evla vie sinceră fată de ea. Ea ne iubeste, ea ne ocroteste,
ea ne acoperă cu sfântul ei acoperământ. Cum să nu îi multumesc? Cum să nu o
iubesc, stiindu-i grija fată de toti cei credinciosi?
La minunile care mi se par mai deosebite, mă pun în genunchi si zic: "Maica
Domnului, apărătoare a neamului crestinesc, asa cum l-ai ajutat atunci pe omul
acela, asa să mă ajuti si pe mine când voi fi încercat de necaz..."
17 septembrie 1992
Credinta fără fapte este moartă. Din clipa în care alegem binele nostru în loc
să ne gândim la binele aproapelui, credinta e îndoielnică.
M-am suit azi în autobuz si, fiind aglomeratie, m-am bucurat când s-a eliberat
un loc. Eram atât de obosit că nu am vrut să mă mai uit dacă nu cumva e vreun
bătrân care ar vrea să stea jos. "Sunt prea obosit."
Când m-am ridicat să cobor, am văzut cum o bătrânică s-a si repezit la scaun.
M-am uitat la ea mirat si s-a simtit rusinată: "Vin de la operatie..."
Îmi pare rău că nu i-am cedat locul mai devreme.
18 septembrie 1992
Înainte să mă lepăd de rătăcire, mi se părea că în biserică nu este destul aer.
Acum îmi dau seama că aceasta era o senzatie falsă. Chiar dacă în unele biserici
aerul e destul de închis, asta nu provoacă stările prin care am trecut eu. Cred
că diavolul era cel care mă scotea afară. Si nu îmi dădea gânduri de plitiseală,
ci pur si simplu îmi dădea stări de rău fizic. Parcă nu îmi vine să cred că
a fost asa, dar altă expli ca tie nu există.
Pentru mine statul la slujbă era o veritabilă tortură. Pre fe ram să fac o meditatie
de jumătate de oră în fata unei icoane decât să stau un sfert de oră la slujbă.
19 septembrie 1992
A venit părintele Stefan să ne facă sfestanie. A zis Molif te le Sfântului Vasile
pe dinafară. E un om deosebit. După sfes tanie am avut o lungă discutie despre
viitorul meu. El a încercat să mă convingă să nu mă călugăresc:
"Să stii că în mănăstire nu este cum ai citit tu în cărti. E multă muncă,
si vietuirea duhovnicească a scăzut mult."
"Părinte, dar dacă o să caut, voi găsi si o mănăstire în care să se ducă
viată sporită, că doar nu s-au ruinat toate."
"Nu pleca la mănăstire. E foarte bine că vrei să îti închini viata lui
Dumnezeu, dar în lume ai sansa să ajuti si mai mult."
"Da, părinte, dar si la mănăstire ar putea veni la mine mirenii care au
nevoie de un cuvânt de folos. Dacă as fi la măsura la care să îi pot folosi
pe altii."
"Nu este acelasi lucru. Dacă toti oamenii duhovnicesti ar fugi la mănăstire,
atunci lumea ar deveni un iad. În lume ar rămâne doar cei care trăiesc în patimi.
Sunt unii care au chemare să se ducă la mănăstire si altii pe care Dumnezeu
îi vrea în lume."
"Câti sfinti mireni cunoasteti?"
"Nu judeca pripit. Gândeste-te la cetele de martiri. Marii mucenici au
fost mireni."
"Da, dar martiriul celor mai multi dintre ei a avut loc înainte de anul
313, când Sfântul Constantin a dat edictul prin care s-a declarat libertatea
credintei crestine. Monahis mul a apărut abia prin secolul al III-lea, de aceea
martirii au fost mireni."
"Să stii că si după 313 au fost mucenici care au suferit pentru dreapta-credintă.
Gândeste-te la lupta de apărare a icoanelor, în care au suferit nu numai monahi
sau clerici, ci si mi reni. Si să ne uităm si în mileniul acesta: sute de neomar
tiri greci, ucisi de musulmani. Sau, si mai curând acestia, miile de martiri
care au fost ucisi de fiara comunistă."
Nu stiu aproape nimic despre lupta pentru apărarea icoa ne lor si mi-a fost
rusine să îi cer părintelui amănunte. Până acum câteva zile mă credeam atoatestiutor,
mă gândeam nu mai cum să îi molipsesc si pe altii de întelepciunea mea. Îmi
e greu să recunosc faptul că am multe minusuri în ceea ce priveste credina crestină.
Sper să scap de ele cât mai repede.
20 septembrie 1992
Când am organizat "Cercul de Metarealitate" nu îmi tre cea prin cap
că va veni vremea în care voi regreta mult aceas tă actiune. Eu m-am rupt de
rătăciri, dar cei cărora le-am fost dascăl nu vor să mă asculte. Gabi le-a băgat
în cap că am fost influentat de anumite puteri oculte care vor să îi îndepărteze
si pe cei de lângă mine de cunoasterea adevărului.
Am încercat să le aduc argumente, să le spun cum părinte le Ioan m-a scăpat
de o înselare pe care o cunostea bine, să le spun ce am aflat prin mănăstiri,
dar degeaba. Am avut do vada clară că uneori oamenii sunt mai flămânzi de paranor
mal decât de adevăr.
Faptul că am initiat atâtia oameni în demonica vedere a lumilor paralele, care
nu sunt de fapt decât mestesugite ară tări diavolesti, e unul dintre cele mai
mari păcate ale mele. Si asa cum cei din liceu nu au vrut să se lepede de prostii,
cred că tot asa nu se vor lăsa nici ceilalti. Sau o mare parte dintre ei.
Am fost, la nici 18 ani, dascăl al rătăcirii. Si cât îmi doream să fiu dascăl
al adevărului...
Întâlnirea de azi a fost cât se poate de tristă pentru mine. Au venit Gabi,
Dorulet si câtiva dintre fostii mei "ucenici". După ce ne-am încrucisat
aproape fără nici un rost argumente teologice, mi-a venit în minte solutia care
mi s-a părut salvatoare:
"Uite, Gabi, tu zici că esti Arhanghelul Gavriil, că împre ună cu Dorulet
slujiti adevărului. Zici că el are puteri para nor male, că poate vedea la distantă,
că poate să vadă chiar alte lumi. Eu îti propun un târg: eu tin la spate un
obiect. Si dacă Dorulet vede ce tin în mână, înseamnă că adevărul este la voi.
Dar dacă nu ghiceste, înseamnă că adevărul este la mine."
Am avut credintă că Dumnezeu care a făcut atâtea minuni pentru apărarea credintei
nu mă va lăsa fără ajutor în fata acestor eretici.
Gabi a fost foarte parsiv. Înainte să spună dacă acceptă sau nu târgul, l-a
pus pe Dorulet să spună ce tin în mână. Dorulet s-a concentrat câteva secunde,
secunde care mie mi s-au părut foarte lungi. Colegii mei asteptau cu emotie
să vadă sfârsitul confruntării.
Eu tineam în mână cheile de la casă. Dorulet s-a mai concentrat putin si cu
aceeasi sigurantă cu care ne spunea de obicei ce vede în alte orase sau în alte
ceruri a zis:
"Două ceasuri. Unul este al tatălui tău."
S-a păcălit. Tata nici măcar nu are ceas. Am deschis pumnul, plin de bucurie.
Dar totusi efectul nu a fost cel scontat. Gabi, în loc să îsi recunoască înfrângerea,
m-a atacat cu tupeu:
"Ce, vroiai să facă minuni la comandă? Să stiti că din cauza energiei sale
malefice nu a putut Dorulet să vadă ce tine în mână."
Culmea, cei de fată erau tentati să îl creadă. Si acum câtăva vreme mă tratau
ca pe învătătorul lor!
"Lăsati prostiile, nu există nimic din cerurile superioare care se văd
pe drumul de lumină; ăsta nu e nici un arhanghel Gavriil, e un om ca noi toti.
Cum de nu pricepeti? Tot ce v-am învătat eu nu e altceva decât învătătură drăcească.
Dacă ati putea ajunge la părintele Ioan v-ati convinge singuri."
"Taci, a zis Gabi, tu nu esti în măsură să vorbesti despre marele spirit
de la Recea."
"Întelegeti că părintele Ioan m-a adus pe drumul cel bun...", am încercat
să îi conving, dar nu au înteles. Mi se părea chiar că le plăcea să tină cu
Gabi, desi era evident că adevărul este la mine. Sau mai exact că eu sunt de
partea adevărului.
Nu stiu câti dintre ei vor mai rămâne peste câteva luni alături de Gabi.
Ceea ce mă doare este că nu am cum să îi ajut, dacă ei nu vor să se lase ajutati.
21 septembrie 1992
Tot nu mi-am revenit după bătălia de ieri. Oare cum pot fi unii oameni atât
de orbi?
Mie nu îmi arde să plâng păcatele altora. Dar nu mă pot împăca cu ideea că multi
dintre cei pe care i-am învătat să creadă în minciunile A.R.S.-ului vor rămâne
pe această cale. Dacă ei nu îsi dau seama de înselare, se vor duce direct în
iad.
De fapt, si Miruna mi-a spus că ea crede că la Judecată voi da socoteală si
pentru sufletele pe care le-am băgat în noroi. Azi-noapte nu puteam să dorm
de frământare. Dacă eu voi duce de acum înainte o viată de pocăintă, o viată
bine plă cu tă lui Dumnezeu, dar la Judecată voi fi osândit pentru că i-am atras
pe multi în întuneric?
23 septembrie 1992
L-am cunoscut pe părintele Teofan. Auzisem lucruri fru moa se despre el si abia
asteptam să îl văd. E plin de dra gos te. E asa cum ar trebui să fie orice preot.
Are un chip care exprimă foarte bine dragostea pe care o poartă în inimă. S-a
pur tat cu mine ca si cum ne-am cunoaste de ani de zile.
Mi-am adus aminte de posterul pe care l-am tinut atâta vreme în cameră când
eram yoghin. Era un poster superb, dar cât mi-a spurcat mintea... Si el e de
vină că m-am lăsat amă git de tantrism. Si mai de vină decât posterul e chiar
tata. Oare din Rusia nu îmi putea aduce o icoană? Dacă mi-ar fi adus un afis
cu o icoană, poate că Dumnezeu m-ar fi scos mai repede din mocirlă.
Sunt din ce în ce mai atras de icoane. Am primit o copie după o icoană a Maicii
Domnului pictată de Rubliov. Îmi place foarte, foarte mult. Icoanele modelează
încetul cu încetul sufletul.
Asta era si posterul din Rusia pentru mine: un fel de icoană negativă care,
în loc să linistească mintea, îmi stârnea patimile. Si cât de nevinovat părea...
25 septembrie 1992
Când am fost alaltăieri la Cernica, un părinte mi-a dăruit "Pelerinul rus".
Am recitit-o cu multă bucurie. Asa cum un film sexy stârneste pofta păcatului,
această carte trezeste râv nă pentru practicarea rugăciunii. Ar fi bine ca toti
crestinii să citească astfel de cărti, care sunt magneti care te apropie de
slujirea lui Hristos.
E foarte greu să nu îndrăgesti rugăciunea lui Iisus citind această cărticică.
De la prima spovedanie, când părintele Ioan mi-a zis că practic rugăciunea mintii
tot ca pe o tehnică yo ghi nă, nu am mai zis: "Doamne, Iisuse...".
Dar acum cred că e bine să zic din nou. De altfel, si părintele Galeriu mi-a
zis să spun cât mai des rugăciunea mintii.
27 septembrie 1992
Am vorbit cu părintele Nicolae. Mi-am cerut iertare pen tru că i-am întors spatele
data trecută.
I-am spus că mi-e teamă să nu ajung în iad pentru că i-am atras pe altii în
rătăcire. Mi-a spus că din moment ce am spo ve dit, cu durere în suflet, faptul
că am fost învătător al rătă ci rii, Dumnezeu m-a iertat. Dacă însă nu mă voi
tine de drumul Bisericii, ci voi cădea în altă rătăcire si voi muri în ea, atunci
într-adevăr voi fi osândit si pentru cei pe care i-am rupt până acum de adevăr.
Păcatul spovedit este iertat. Dar dacă îl faci din nou, batjocorind iertarea
primită, osânda va fi foarte mare.
Oricum, eu nu am de gând să mă mai rup de Biserică. Calea cea mai simplă este
să urmez învătăturile ei, si dacă vreuna mi se pare neclară, să o cred, chiar
dacă nu o înteleg. Si poate, în timp, o voi întelege.
Din moment ce toate învătăturile Bisericii au fost mărtu ri si te de Însusi
Hristos sau de Apostolii Săi, înseamnă că în ele este adevărul. Si din moment
ce nu sunt la nivelul sfintilor, e fi resc să nu iau drept bune părerile mele,
ci numai ceea ce au învătat ei.
29 septembrie 1992
Zic rugăciunea cât pot de des, pe stradă si acasă. Mi-am făcut un scăunel de
rugăciune si mi-am propus ca în fiecare zi, un sfert de oră dimineata si un
sfert de oră seara, să zic "Doamne Iisuse". Încerc să găsesc cu mintea
locul inimii, dar nu reusesc, oricât de mult m-as forta.
Am dureri de cap, dar cred că sunt ispite de la diavol. Nu mă las. Nici la canon
nu mi-e mai bine. Dar nu vreau să mă las, vreau să ajung la rugăciunea inimii.
1 octombrie 1992
Am fost iarăsi la domnul Petrescu. E foarte sceptic în privinta fenomenelor
paranormale despre care i-am spus că au loc în A.R.S. Zice că George Văsâi,
după ce s-a căsătorit cu maica Veronica, a venit la el ca să afle cum să practice
actul sexual tantric, astfel ca maica să nu rămână însărcinată. A fost un soc
pentru mine să aflu că oamenii pe care eu îi consideram atât de sus în ierarhia
cerească au năzuinte atât de carnale.
2 octombrie 1992
Mi-a venit acasă amenda pentru călătoria spre Alba-Iulia. Bine că tata nu si-a
dat seama că amenda este asa mare pentru că e pentru patru persoane. Altfel
se supăra tare. El credea că e asa mare din cauza penalizărilor.
Putea să facă scandal mare, dar nu a făcut. De când a murit mama, asta e cea
mai mare dovadă de dragoste pe care mi-a arătat-o.
3 octombrie 1992
Părintele Nicolae zice că ar fi bine să existe numai icoane pictate. Dar ce
ne-am face atunci fără reproducerile icoanelor celebre? Dacă s-ar găsi peste
tot icoane bizantine, la un pret accesibil, ar putea să-si ia toti oamenii.
Dar, decât să îmi iau o icoană urâtă, numai pentru că e pictată, mai bine îmi
iau una lipită pe lemn, dar care mă impresionează.
Si până si copiile pe hârtie ale icoanelor făcătoare de minuni au făcut la rândul
lor minuni. Ar fi bine ca fiecare crestin să îsi aleagă o icoană făcătoare de
minuni si să facă rost de o reproducere fotografică a acesteia. Oricâte icoane
s-ar face după "Portărita", nici una nu e mai impresionantă decât
poza ei.
4 octombrie 1992
Am ajuns la spovedanie la părintele Teofan; după ce mi-am spus păcatele l-am
întrebat cum să scap de durerile de cap din timpul rugăciunii lui Iisus. În
loc să aprecieze râvna mea, părintele m-a mustrat:
"Ti-am dat eu binecuvântare să practici rugăciunea mintii?"
"Părinte, am simtit o râvnă ca a pelerinului rus pentru aceasta."
"Si tu esti pelerinul rus? Nu ai văzut ce viată dusese el îna inte, câte
mătănii făcea? Mintea lui era pregătită pentru asta. Si nici el nu a practicat
de capul lui, ci sub îndrumarea unui părinte iscusit."
"Si ce părinte, e rău că vreau să fiu al lui Hristos, e rău că vreau să
mă rog tot timpul?"
"Tu ce crezi?"
"Nu e rău, e bine."
"Da, e bine, dar trebuie să parcurgi anumite etape. Si să te feresti de
râvna exagerată. Aceasta o dă diavolul pentru a te îndepărta de la calea de
mijloc si pentru a te arunca mai apoi în prăpastie."
"Părinte, sunt gata să o iau de la zero. Sunt gata să încep de unde a început
pelerinul."
"Asta e una dintre ispitele clasice. Compararea cu altii. Multi cred că
pot porni de unde a pornit pelerinul. Dar pelerinul rus a avut o viată mult
mai asezată decât a lor, încă înainte de a începe să zică rugăciunea. Sunt multi
astăzi, mai ales tineri, care, citind cartea sa, vor să îi urmeze calea. Dar
faptul că mintile lor au suferit din cauza anumitor păcate le este piedică."
"Cum adică?"
"Un tânăr, după ani de studentie cu betii si desfrâu, vrea să ajungă la
rugăciunea lui Iisus în câteva zile. Asa ceva nu se poate. Oricum, există trei
categorii de potentiali practi canti: cei cuminti, care nu au căzut în păcate
de moarte, cei care au căzut în astfel de păcate, dar nu s-au lepădat de credinta
ortodoxă, si cei care au căzut în erezii.
Duhovnicii care nu au practicat rugăciunea mintii nu se pricep să-i călăuzească
pe nici unii dintre acestia. Dar cei cu experientă fac asa: celor dintâi le
dau încă de la început binecuvântare să zică rugăciunea. Cu rare exceptii. Celor
care au păcătuit, le dau si lor. Doar că exceptiile sunt mai numeroase. Nu e
o regulă pentru toti. Oricum, între cele mai bune arme pentru ridicarea din
cădere este chemarea cât mai deasă a Domnului.
Cât priveste categoria celor care au căzut în rătăciri, si în această categorie
te afli si tu, lucrurile sunt ceva mai compli ca te. Ei, mai ales dacă au făcut
yoga sau alte tehnici de meditatie, si-au vătămat mintea. Chiar dacă ei vor
să practice rugăciunea, nu sunt capabili să o facă, deoarece mintea lor mai
poartă rana rătăcirii. Si ei sunt capabili să transforme rugăciunea într-o tehnică
de meditatie, cum e yoga."
"Asa zicea si părintele Ioan de la Recea."
"Cei ca tine trebuie să aibă răbdare ca mintea lor să steargă stampila
rătăcirii. Si, unii peste câteva luni, altii peste câtiva ani, primesc binecuvântare
pentru a începe, cu multă grijă, practicarea rugăciunii lui Iisus. Sunt unii
care nu o primesc niciodată; dar nu numai asta e cale spre mântuire, ei se mântuiesc
zicând canoanele obisnuite din Ceaslov."
"Sunt si aici exceptii?"
"Da, foarte rare, si numai duhovnicii le pot observa. Atunci Dumnezeu biruieste
neputinta omenească. Dar, desi aproape toti convertitii simt că sunt ei însisi
exceptii, tocmai acesta e semnul că se însală. Exceptiile le simt duhovnicii,
care poartă răspunderea asupra sufletelor pe care le conduc."
"Dar eu zic rugăciunea asta chiar de când m-am lăsat de yoga. Ba am zis
si înainte."
"Tu nu esti capabil acum să întelegi diferenta dintre repetarea cuvintelor
rugăciunii lui Iisus făcută de un crestin si cea făcută de un yoghin. Cuvintele
sunt aceleasi, dar modul de rostire e foarte diferit."
"De asta am dureri de cap?"
"Mai ales de asta. Durerile de cap sunt semnul unei minti suprasolicitate.
Rugăciunea nu trebuie spusă ca o formulă magică, nu aduce rezultate la comandă.
Să stii că multi dintre cei care se apucă de rugăciune au dureri mari de cap.
Mai ales mirenii care, fiind în tulburarea orasului, fac mari efor turi ca să
se linistească. Fortându-si mintea nu obtin însă nimic."
"Si care e solutia, să renunt la dorinta de a fi în întregime al lui Hristos?
Să duc o viată căldicică?"
"Aici se vede greseala ta. Crezi că fără rugăciunea lui Iisus nu poti fi
al lui Iisus. Au fost si sfinti, mari sfinti, care nu practicau rugăciunea aceasta.
Si nu am zis că nu o vei practica niciodată. Ci doar că acum nu e momentul."
"Nu mă bucură ce aud. Eu eram plin de râvnă."
"Vrei sfintenie? Îti dau binecuvântare să zici si trei acatiste în fiecare
zi. Acatistul mi se pare rugăciunea care tămăduieste cel mai usor rănile produse
de yoga sau alte rătăciri. Acatistul picură liniste în inimă, fără să necesite
o încordare psihică exagerată."
"Părinte, chiar îmi cereti să nu mai zic "Doamne, Iisuse..."?"
"Nu numai că îti zic, dar chiar te leg, cu puterea mea de duhovnic."
Am venit acasă foarte trist. Parcă m-ar fi furat hotii. Mi-a trecut prin cap
să îl părăsesc pe părintele Teofan. Poate îl voi părăsi.
6 octombrie 1992
Am fost acasă la părintele Galeriu, ca să îi cer părerea în privinta facultătii
pe care o voi urma. Sovăiam între teologie si filosofie; mă gândeam că, decât
să pic la Teologie, neavând voce si nestiind muzică, mai bine dau la Filosofie.
Părintele m-a pus să îi cânt "Tatăl nostru". Eu rugăciunea o stiam,
dar melodia aproape deloc. Am încercat să inventez o melodie. Părintele mi-a
cerut să cânt după el. Am reusit să scot niste sunete, dar nu prea semănau cu
ce cânta părintele. "Argentino, ia vino să îl auzi pe băiat!", a chemat-o
pe sotia sa. Preoteasa nu părea prea convinsă.
În cele din urmă părintele a hotărât: "Da, la Teologie trebuie să dai.
Îti va folosi mult mai mult decât Filosofia..."
Voi da la Teologie, după cum m-a sfătuit el. Sunt sigur că nu îsi mai aduce
aminte cum, având eu vreo opt ani si ducându-mă tata la el, mi-a pus mâna pe
frunte si a zis: "Fruntea asta arată o minte deosebită. Va fi un om mare..."
Mi-ar plăcea să se adeverească vorbele sale. Mi-ar plăcea să devin un om mare,
numai si numai pentru a putea face cât mai multă misiune crestină. Oricum, chiar
dacă părintele s-a înselat, chiar dacă nu voi fi "mare", voi fi crestin.
Si toti crestinii sunt "mari" în fata lui Dumnezeu. Cât despre proba
de muzică de la examenul la Teologie, cum o vrea Dumnezeu.
7 octombrie 1992
Voi căuta un duhovnic mai iscusit. Voi căuta un duhovnic care să mă ducă la
Hristos prin rugăciunea inimii. Asta e cea mai tare cale ortodoxă. Am avut de
ales, între ea si părintele Teofan. Si am ales rugăciunea.
Mi s-a părut că alegerea a fost cea bună. Sunt putin dezorientat, sunt destul
de legat de părintele Teofan, dar nu e cazul să îl idolatrizez. O să plec fără
să îi cer binecuvântare, că poate nu mi-ar da.
8 octombrie 1992
M-am întâlnit în fata blocului cu Petruta. Nu am mai vă zut-o de multă vreme.
Mi-era rusine să dau ochii cu ea. Îna in te de a mă apuca de yoga o convinsesem
să se culce cu mine. După multe împotriviri, de câteva săptămâni, a accep tat:
îi spusesem că dacă nu cedează o părăsesc. Fiind noapte, ne-am dus în parcul
de lângă biserică, că era pustiu. Când să îi dau jos pantalonii, brusc cineva
a pus lanterna pe noi: poli tia. Politistii credeau că au prins un viol în direct.
Când au văzut că era altceva, ne-au zis:
"Dacă nu e viol, vă lăsăm în pace. Nu ne băgăm". Si au plecat. Dar
noi n-am mai continuat operatiunea de teamă să nu ne vadă politistii, dacă mai
treceau pe acolo.
Asa a mai rămas ea fecioară o vreme. Dar acum e o femeie ca orice femeie, o
face cu toti iubitii ei. Am încercat să îi spun ceva despre credinta în Hristos,
dar nu m-a luat în serios. I se pare o zăpăceală de-a mea trecătoare.
"Încă mai regret că nu ai fost primul bărbat din viata mea..." Când
mi-a zis asta mi-am adus aminte ce luptă de convingere am dus ca să o corup
si mi s-a făcut scârbă de mine. Am fost ca un câine. Si chiar dacă nu am apucat
să îi stric fecioria, faptul că a acceptat să o facă i-a marcat viata în rău.
După ce a acceptat să păcătuiască cu mine, a acceptat să o facă si cu altii.
Si cu ei a reusit.
10 octombrie 1992
Am vorbit cu părintele Nicolae despre hotărârea mea de a mă rupe de părintele:
"Tu îti dai seama ce prostie vrei să faci? Tu stii ce om e părintele Teofan?
Ce viată a dus în închisoare? Tu stii ce experientă de duhovnic are, de te crezi
mai destept ca el? Uite, asa faceti voi, care vă credeti mari convertiti. Imediat
vi se pare că sunteti mai sfinti decât ceilalti."
"Eu nu mă cred, părinte."
"Nu? Atunci de ce nu l-ai ascultat pe părintele Teofan? Tocmai prin reactia
ta s-a dovedit că avea dreptate. Esti prea mândru, prea plin de tine, prea plin
de râvnă nesăbuită. Vrei să pleci de la el? Pleacă. Si o să îti dai seama ce
ai pierdut. Azi, când atât de putini duhovnici se pricep la practicarea rugăciunii
mintii, tu te crezi mai destept decât unul dintre ei. Tare smerit mai esti,
nu am ce zice..."
"Sunteti de părere că ar fi bine să mă întorc la el? De fapt, nici nu stie
că l-am părăsit."
"Du-te si spovedeste faptul că te-ai lăsat biruit de iubirea de sine si
te-ai crezut mai priceput decât călăuza ta."
"Si dacă se supără pe mine?"
"Hristos S-a supărat deja. Dacă se supără si părintele, nu ai decât să
faci tot posibilul ca să te ierte. Greseala ta a fost mare, chiar dacă mi se
pare că încă nu îti dai seama de acest fapt. Dar eu, din câte îl cunosc, nu
o să se supere. O să se bucure că ai venit înainte să faci cine stie ce prostie.
Dacă ai fi plecat la un duhovnic care nu cunoaste lupta rugăciunii mintii, dar
care dă binecuvântare pentru această luptă ucenicilor, atunci chiar ai fi suferit
mult. Puteai ajunge să îti pierzi mintile. Sfintii Părinti atrag atentia asupra
acestui pericol."
Nu mi se pare prea grav faptul că am vrut să plec de la părintele. Totusi, voi
tine cont de sfatul părintelui Nicolae. Cred că o să mă duc să mă spovedesc.
12 octombrie 1992
M-am rugat în fata icoanei Maicii Domnului să îmi arate ce e bine să fac. Si
cred că m-a luminat într-un fel. Mi-am adus aminte ce citisem despre râvna nesăbuită:
cei înselati nu îsi dau seama că prin nevointele lor exagerate îl bucură pe
diavol. Asa se pare că mi s-a întâmplat si mie. Râvna mea era sprijinită de
draci. Mi s-a făcut putin teamă. Credeam că dacă am primit credinta cea curată
drumul va fi mai lin. Credeam că nevointele vor fi plăcute si nu îmi imaginam
că drumul va fi atât de plin de pericole. Am depăsit unul dintre ele. Dar oare
câte vor mai fi?
14 octombrie 1992
Ziua Sfintei Paraschiva de la Iasi. Nu am reusit să plec în Moldova, desi tare
mi-as fi dorit să mă închin la sfintele moaste.
Într-un an, în timp ce o credincioasă adusese la raclă o per nută, ca să fie
asezată sub capul sfintei, Cuvioasa Paras chi va a ridicat capul până i-au pus
pernuta.
Mai bună dovadă că sfintii sunt vii nu îi trebuie nimănui.
Tot asa, în timp ce îi schimbă pantofii Sfântului Spiridon al Trimitundei, îi
găsesc pe talpă urme de la locurile în care a fost în chip minunat. Într-un
an i-au găsit chiar alge...
Mare e credinta ortodoxă si mare e puterea celor care s-au sfintit mergând pe
calea arătată de Biserică.
15 octombrie 1992
Am fost cu Sofia la discotecă; eram curios să văd cum mi se pare acum discoteca.
M-am simtit aiurea.
Blues-urile, care înainte îmi plăceau atât de mult, mi s-au părut cu totul altfel:
prea multă patimă în ele. Înainte nu îmi dădeam seama de asta. Am încercat să
fac abstractie de faptul că mă aflu în discotecă si să mă las purtat de muzică:
nu am reusit. Blues-urile au ceva care stârneste patima.
Ca să nu zic că eu nu aveam ce căuta în discotecă. E un loc de pierdere a sufletelor.
Cred că dracii stau grămadă aco lo. Discoteca e locul în care intri cu sufletul
curat si te molip sesti de patimă.
De câte ori am intrat în discoteci înainte de a mă apropia de Biserică, nu simteam
nimic în neregulă: numai plăcerea dan sului. Singura posibilitate de a nu lăsa
trupul să îmi ruginească este să fac sport. De dansat, ar fi bine să nu mai
dansez.
Totusi, am nevoie să fac miscare: mintea are nevoie de rela xarea pe care o
dă sportul.
16 octombrie 1992
Am fost azi la biserică. S-a făcut slujbă de parastas pentru doamna Sântimbreanu.
Si s-au dat pomană, în loc de pache te le cu mâncare, pachetele cu cărti. Ce
idee bună!
Decât să dai mâncare, mai bine să dai cărti. Cel mai bine e si mâncare, la săraci,
dar si cărti, celorlalti.
Mie mi se părea normal ca pomenile să se facă pentru sufletele celor răposati
si totul să se împartă săracilor. Dar dacă tot s-au învătat oamenii să împartă
si la cunoscuti, mai bine să le dea cărti.
17 octombrie 1992
Sunt biruit de deznădejde, mi se pare că Dumnezeu m-a părăsit. Am avut chiar
gânduri de sinucidere, dar le-am respins cum au apărut. Mi se pare că Dumnezeu
m-a părăsit. Nu stiu ce să fac în viată, mi se pare că nu am nici un rost, că
trăiesc degeaba.
Neîntelegerile cu tata sunt aproape permanente si nu am nici un prieten cu care
să comunic, nu am pe nimeni care să mă înteleagă. De obicei găseam sprijin la
părintele Teofan, dar acum nu pot ajunge la el, că nu e în Bucuresti.
Am dureri de cap groaznice, simt că îmi pocneste creierul. Si mă simt extrem
de singur. Mi se pare că nu sunt bun de ni mic, că degeaba m-am convertit. Îmi
dau seama că în mine nu e nici smerenie, nici dragoste adevărată pentru ceilalti.
Dacă i-as iubi, nu i-as judeca atât de mult. Si acum, măsurân du-mă pe mine
cu aceeasi măsură cu care îi judec pe altii, îmi dau seama că nici eu nu sunt
la o măsură prea înaltă. Dacă as fi propriul meu profesor, m-as lăsa corigent.
Îmi vine să urlu de singurătate. Îmi vine să merg pe stradă si să urlu.
18 octombrie 1992
Părintele Nicolae, aducându-si aminte de ispita mea cu schimbarea duhovnicului,
mi-a spus ceva trist. La el la paro hie a fost un credincios care practica rugăciunea
mintii si care ducea o viată curată. Citind în Filocalii despre rugă ciu nea
inimii, s-a fortat să ajungă si el la această măsură. Du hov nicul lui de la
mănăstire i-a spus să mai astepte. Dar el nu a ascul tat. A început să aibă
tot felul de vise, în care diavolii i se ară tau în chip de sfinti. În cele
din urmă, cre din cio sul a re nun tat la orice sfat duhovnicesc. Făcea numai
ce i se părea lui că e bine. După câteva luni în care a făcut jocul diavo lu
lui, când si-a dat seama că a fost înselat, omul a re nuntat cu to tul la ru
gă ciune. S-a rupt chiar de slujbele Bise ri cii si se ocu pa numai de viata
de familie si de serviciu. Ba chiar a că pă tat o slujbă mare. Si uite asa,
încet-încet, diavolul l-a făcut praf.
Asa mi s-ar fi întâmplat poate si mie. Cât de groaznic mi se pare un asemenea
scenariu. Doamne-fereste!
19 octombrie 1992
M-am mai gândit la credinciosul de care mi-a vorbit părintele Nicolae. Îmi dau
seama că nu sunt pregătit pentru rugăciunea lui Iisus. Voi face ce îmi zice
părintele Teofan.
20 octombrie 1992
Părintele Teofan a venit iarăsi în Bucuresti. M-am spo ve dit la el, fiindu-mi
evidentă înselarea în care căzusem. Părin tele nu a părut mirat:
"La cât de mult i-ai slujit tu diavolului, nu mă mir că ti-a în tins această
cursă. Mă asteptam să ai ispite. Si vei avea ispite mult mai grele decât aceasta.
Pune-ti nădejdea numai în Dumnezeu. În clipa în care esti sigur pe tine, esti
o pradă usoară pentru vrăjmas.
Lasă-mă să îti fiu eu călăuză pe calea mântuirii. Acesta e rostul duhovnicului.
Si în privinta rugăciunii mintii, nu te în tris ta. Chiar dacă nu te vei îndeletnici
cu ea vreme îndelun ga tă, ai grijă ca râvna ta pentru cele sfinte să nu se
împutineze."
Am primit sfaturile sale si cred că sunt bune. Dar în inimă mi-a rămas o anumită
tristete. Mi-a rămas tristetea de a nu putea avea piatra scumpă care este rugăciunea
inimii.
21 octombrie 1992
Am avut cu Marius o discutie care a sunat cam asa:
"Numai tâmpenii dau ăstia în ultima vreme la televizor. Parcă s-au tâmpit."
"Ce, tu ai timp să te uiti la televizor?"
"Nu prea, dar mai văd si eu câte ceva, serile. Mai o stire, mai un film,
mai un documentar interesant."
"Îti pierzi timpul. Doar stii si tu despre studiile care arată cum vatămă
mintea statul în fata televizorului."
"Vatămă dacă te uiti ore în sir, dar asa, o oră-două pe zi, nu e ceva rău."
"Mă miră că spui asa ceva. Stiam că îti place să mai citesti din scrierile
Sfintilor nostri..."
"Si ce spun sfintii despre televizor? Stii vreun canon pri vi tor la televizor?
A dat vreun sfânt vreo interdictie?"
"Si azi întepi. Dar îti răspund la întrebare: da, sfintii au predicat si
au scris sute de pagini despre televizor."
"Mă mir că nu zici că au scris si despre Cernobâl sau despre telefonul
mobil."
"Ia zi, despre revistele porno au zis ceva?"
"Pe vremea lor nu erau reviste de nici un fel. Dar au scris despre modul
în care patima desfrâului spurcă mintile oame ni lor. Si e evident că cele spuse
de ei se referă, chiar dacă nu direct, la aceste reviste. Nu sunt atât de prost
încât să nu îmi dau seama că tu vrei să mă convingi că cele spuse de Sfintii
Părinti s-ar putea referi si la televizor, dar nu îmi dau seama cum îti argumentezi
această idee."
"Poate te astepti să vin cu două-trei canoane, ca să îmi răspunzi că interpretarea
mea e subiectivă. Am să îti aduc un motiv cât se poate de clar ca să îti arăt
că am dreptate. Zi ce rost are privitul la televizor."
"Te uiti, vezi lucruri interesante, emisiuni culturale, stiri, fil me,
te mai relaxezi, uneori mai sunt si emisiuni de umor reusite..."
"Să o luăm încetul cu încetul. Stirile le invocă cei mai multi oameni pentru
a justifica nevoia de televizor."
"Mă iei prea metodic. Acum îmi spui propriul tău punct de vedere?"
"Îti spun ce stiu de la duhovnicul meu si mi-am dat seama că are dreptate."
"Hai, zi, că de-abia astept să te contrazic. Erai la stiri."
"Crezi că e bine să se uite oamenii la stiri?"
"Întrebarea mi se pare cam aiurea. Ti se pare că e bine că oamenii merg
cu metroul?"
"Întrebarea ta mi se pare foarte justă si te voi lămuri de ce. Da, nu e
nimic rău în asta. Metroul e un cal modern si pentru cine are mult de mers,
metroul e un cal de mare viteză. Însă asocierea pe care o faci între metrou
si televizor arată atitudinea ta fată de problema televizorului."
"Adică?"
"Adică nu ai stat să te gândesti înainte de a-mi răspunde la întrebare.
Ti se pare un lucru evident că e bine ca oamenii să se uite la stiri."
"Da."
"Zi-mi ce îti arată la stiri."
"Ce se întâmplă în tară, ce probleme economice avem, ce ticălosii mai fac
politicienii, ce violuri au mai avut loc în ultimele ore, ce masini s-au mai
ciocnit, ce greve mai sunt."
"Gata, de ajuns. Te poti folosi duhovniceste din ceea ce vezi?"
"Nu, dar nu asta caut când mă uit la televizor."
"Dar, totusi, ce efect au stirile asupra sufletului tău?"
"De obicei simt că mi se împrăstie mintea."
"Îti poti face canonul imediat după ce ai stins televizorul?"
"Uneori mi-l fac, dar îmi vin în minte des lucrurile pe care le-am văzut
mai înainte. Dar nimeni nu mă obligă să îmi fac canonul imediat după ce mă uit
la televizor."
"Oricum, un prim punct de reper în ceea ce vreau să îti demonstrez: lucrurile
văzute îti rămân în minte. Nu simti că te molipsesti într-un fel de ceea ce
vezi?"
"Nu te mint. Ba da. Uneori îmi dau seama că televizorul mi-a alungat putina
liniste pe care o am în suflet. Dar nu e vina lui, e vina mea că sunt slab."
"Asta e falsă smerenie. E si vina televizorului că nu ti-a arătat altceva
mai ziditor. O primă concluzie: stirile împrăstie mintea. Multi copii află de
la televizor ce este o crimă, ce este un viol. Adică, să nu exagerez, nu află.
Dar una este când stie ce înseamnă un cuvânt, si altceva este când îl arată
pe violator cu cătuse la mâini, relatând violul. Televizorul spurcă orizon tul
copiilor. Nu vorbim acum despre desenele animate pline de violentă sau de magie,
că am lungi discutia."
"Ca să nu o lungim, îti dau dreptate si îti spun: da, stirile, chiar dacă
sunt interesante, de multe ori sunt vătămătoare. Si chiar dacă nu e usor de
observat, împrăstie tare mintea. Mă gân deam si eu că devii interesat de o puzderie
de lucruri care nu au nici o legătură cu viata ta. Cele mai banale stiri sunt
pre zentate în asa fel încât să te atragă. Dintr-o emisiune de stiri de o oră,
abia vreo zece minute mă interesează cu ade vă rat. Restul le văd pentru că
nu am posibilitatea de a-mi da seama dinainte care vor fi cele zece minute de
stiri care mă interesează."
"În anumite situatii, sunt si stiri care sunt interesante, care au legătură
directă cu viata noastră. Dar ca să le putem vedea numai pe acestea ar trebui
să facem sacrificii prea mari. Eu mă uit extrem de rar la stiri, numai când
e vreo problemă foarte importantă. O dată la câteva luni, după ce aflu de la
altii ce s-a întâmplat. Pierd noutatea stirii, dar câstig mult mai mult."
"La sfârsitul emisiunilor de stiri îmi dă starea vremii. De unde vrei să
o aflu?"
"De câte ori la televizor a spus că va fi cald si a fost frig? Sau invers?"
"De multe."
"De câte ori aveai într-adevăr nevoie să stii cum va fi vremea a doua zi?"
"Poate nici de două ori pe lună. Mult mai sigur e ceea ce vezi dimineata
afară. Cei de la starea vremii au gresit de atâtea ori, că nu pun prea mare
bază în previziunile lor."
"Încă un lucru interesant: nu ai prea mare încredere în ce spun, ti-e mai
bine să îti dai seama singur cum va fi într-o zi, în functie de ceea ce vezi
dimineata, si totusi ti se pare util să vezi la televizor starea vremii."
"Iar ai dreptate. Asa face toată lumea. E un fel de reflex."
"Noi, crestinii, nu prea ar trebui să avem reflexele ce lor lalti. Ar trebui
ca în tot ceea ce facem să stim că mergem pe un drum bun. Starea vremii ar trebui
să te intereseze numai când pleci într-o excursie, când pleci în altă localitate,
si atunci emisiunea de la televizor te poate ajuta. Ca să nu te duci în tricou
acolo unde e ploaie."
"Bine că nu mă pui să ascult atunci starea vremii la radio."
"Radioul e oricum mai bun decât televizorul. Nu împrăstie mintea la fel
de mult, si cele auzite nu se imprimă cu aceeasi putere în minte. Să stii că
radioul poate fi un bun prieten dacă vrei să scapi de dependenta produsă de
televizor."
"Aici sunt de acord că dependenta produsă de televizor e foarte nocivă.
Stiu că în Occident chiar se studiază această boală, nu mai stiu cum îi zice.
Boala de a schimba tot timpul canalele..."
"Eu vroiam să terminăm discutia mai repede că trebuie să mă duc în vizită
la fosta mea învătătoare. Dacă vrei, vino duminică după-masă pe la mine, ca
să continuăm discutia."
"Să fie o discutie chiar atât de importantă?"
"Din punctul meu de vedere, problema privitului la televizor e una dintre
cele mai fierbinti teme pentru vietuirea crestină. Dar dacă nu ai timp să continuăm
discutia..."
"S-ar putea să vin."
Si o să mă duc. Nu îmi place că Marius are un aer de superioritate când explică
ceva, dar vede lucrurile dintr-o perspectivă care mă interesează. Deocamdată
a fost ca el. Poate cădem la pace si vedem că adevărul e la mijloc. Sunt atâtea
filme foarte interesante, doar nu îmi recomandă să renunt si la ele.
22 octombrie 1992
Mi-e foarte foame... Delia si tata nu îsi dau seama că mă tin într-un regim
de hrană mai mult decât ascetic... Am dureri de cap foarte dese. S când le spun,
îmi reprosează că mănânc mult. Uneori Delia e de treabă: ne face prăjituri,
ne găteste mâncare bună. Dar de multe ori mă ia ameteala de foame.
E mult mai greu să rabzi foamea când nu ai ce să mănânci decât să tii post negru.
Când postesti de bunăvoie, ai liniste, te aduni altfel.
Când postesc fără voie mă apasă tristetea: oare de ce Dumnezeu nu îmi trimite
mai multă mâncare? A zis că dacă voi căuta Împărătia Cerurilor mi se vor adăuga
toate celelalte. Am căutat Împărătia Cerurilor si totusi fac o foame de îmi
e frică să nu cad pe stradă.
Mi-e greu si să scriu în jurnal.
23 octombrie 1992
"Credinta e bună pentru cei bătrâni!" Ideea asta prinde repede la
oameni. Dar poate fi demontată foarte usor. Dacă abia la bătrânete sufletul
ar putea cunoaste dragostea lui Dumnezeu, atunci ar fi de înteles de ce tinerii
stau deoparte. Dar Dumnezeu nu a pus o limită de vârstă pentru a stabili cine
trebuie să meargă si cine nu trebuie să meargă pe calea mântuirii. Ba chiar
a spus că de nu vom avea sufletele ca ale copiilor nu vom putea intra în Împărătia
Cerurilor.
Cu cât oamenii care nu vin la biserică înaintează în vârstă, cu atât sufletele
lor sunt mai întunecate. Si cu atât mai greu le este să se spovedească.
De ce cad tinerii în patimi? Pentru că asa se simt bine. Dar dacă ar întelege
că ar fi mult mai fericiti dacă ar merge pe calea credintei, atunci poate ar
merge pe această cale.
Credinta nu e numai pentru bătrâni. Unii asteaptă bătrânetea pentru a duce o
viată crestinească, gândindu-se că oricum, ajungând la o vârstă la care nu vor
mai putea să îsi satisfacă toate patimile, vor avea timp să se apropie de Dumnezeu.
Putină dreptate au: sunt multi bărbati care se lasă de fumat sau renuntă la
băutură numai de frica de a nu îsi ruina sănătatea. Si dacă înainte cu câtiva
ani nu ar fi renuntat nici în ruptul capului la aceste "mici plăceri",
de frica mortii renuntă instantaneu.
Numai că în ceea ce priveste obisnuinta păcatului lucrurile stau altfel: bătrânetea
nu este un teritoriu în care nu se poate păcătui. Chiar dacă trupul e prea bătrân
pentru unele păcate, mintea nu îmbătrâneste.
Si obisnuinta unei vieti departe de Dumnezeu îsi spune cuvântul. Un banal exemplu
e pasiunea femeilor în vârstă: bârfa. Nemaiavând momente prea interesante în
propria viată, femeile în vârstă îsi ocupă timpul comentând ce fac ceilalti.
Si asa îsi ocupă timpul: criticând scăderile celorlalti.
Dacă si-ar da seama că moartea le va pune fată în fată cu Dumnezeu ar schimba
lucrurile. Ar avea grijă de propriile suflete. Dar, după ce au trăit o viată
întreagă aducându-si aminte de Dumnezeu numai la nevoie, pe ultima sută de metri
nu mai vor să facă efortul de a se schimba. Îsi ratează până si ultima sansă.
Cât de frumosi sunt bătrânii care cred în Dumnezeu... Fetele lor sunt senine,
ochii lor sunt blânzi. Tinerii se simt bine în preajma lor si vor să învete
de la ei.
Tinerii dau de multe ori note celor mai în vârstă: fiind apropiati de cei pe
care vârsta i-a înteleptit, stând departe de cei pe care vârsta i-a făcut reci
la inimă.
Cât de bine mă simt în preajma doamnei Ileana... Această văduvă de nota 10,
"gospodina parohiei" cum i se spune, e o femeie absolut deosebită.
Nu numai pentru modul în care a stiut să păstreze memoria sotului ei, fiind
singură din floarea vârstei. Nu numai pentru grija cu care în fiecare săptămână
se osteneste să facă bunătăti pe care le împarte în biserică.
Ci mai ales pentru viata sfântă pe care o duce: se roagă mult, citeste mult
si încearcă să îi ajute pe toti care îi cer aceasta. Îsi pune inima pe tavă.
Odată, când a scos din cuptor o tavă de prăjituri pe care vroia să o aducă la
biserică, o cruce mare de aluat iesea în evidentă; ea face cruce pe bucatele
pe care le pregăteste. Si de acea dată Dumnezeu i-a arătat că e bine ce face:
nu putea fi o coincidentă, aluatul nu se putea umfla în formă de cruce cu brate
drepte.
24 octombrie 1992
Părintele Nicolae s-a întors de la Sfântul Munte impresionat:
"Nu există loc mai aproape de rai decât Athosul. Am ple cat acolo fără
să îmi dau seama cât de mult mi se va bucura sufletul... Sunt zeci de sfinti
cu moaste, zeci de icoane fă că toare de minuni si multe alte lucruri alese.
Am văzut brâul Maicii Domnului, am văzut "Prodromi ta", am văzut atâtea
si atâtea lucruri care mi-au sporit dra gos tea de Dumnezeu. Acolo e ca în rai.
Dacă stii să mergi ca un pelerin, si nu ca un turist, totul e extraordinar.
La tot pasul afli minuni. Si mai sunt si părinti cu viată sfân tă, mai ales
la schituri. Acolo trăiesti în altă lume. Se gă sesc si acolo motive de sminteală,
că doar diavolul face tot ce poate ca să distrugă Sfântul Munte. Dar sminteala
o găsesc numai cei care o caută cu dinadinsul.
Dacă vrei să găsesti linistea, du-te la Sfântul Munte. Aco lo sunt părinti care
nu au nimic în comun cu duhul vremu ri lor noastre. Sunt părinti care zic rugăciunea
inimii, sunt pust nici. Nu se poate să nu rămâi marcat de ceea ce vezi.
Chiar dacă se ajunge destul de greu, merită orice efort. Aco lo e altceva. Acolo
te poti regăsi, te poti linisti. Conditia este să nu te duci ca turist. Turistii
văd foarte multe, dar ră mân cu foarte putine. Mai bine vezi mai putine, dar
le vezi în liniste. Si te lasi pătruns de ele.
Sunt profetii care spun că atunci când va veni sfârsitul Atho sului, o să vină
si sfârsitul lumii. Deja se încearcă să se trans forme Athosul în loc turistic:
vor să facă sosele, să facă ho teluri. Cel mai rău e că vor să lase femeile
să intre în acest loc, în care Maica Domnului nu vrea nici o femeie.
Când o să intre femeile în Athos, lumea o să zică că a avut loc o mare revolutie
culturală; că femeile, care sute de ani au fost tinute departe de Capitala Ortodoxiei,
acum pot vedea frumusetile de care au fost lipsite.
Dar atunci va veni sfârsitul. Nu mai e mult până atunci. Încetul cu încetul,
Sfântul Munte va fi infectat cu microbul confortului si al modernismului.
Diavolul va face tot posibilul să ruineze Sfântul Munte: va da bani pentru sosele,
va da bani pentru construirea de ho te luri. Va da bani chiar pentru reconstruirea
mănăstirilor, ca să pară filantrop. Dar după ce va da banul, îsi va cere drepturile.
Diavolul nu face pomană. Va lua cu dobândă ce a dat.
Să ne păzească Dumnezeu să vină prea repede sfârsitul Athosului. Va fi vai si
amar de cei care nu sunt pregătiti să îsi mărturisească credinta."
Mi-a vorbit multe părintele si mi-a aprins în inimă dorinta de a merge si eu
acolo. Mă gândeam că nu are rost să merg acolo până nu văd toate mănăstirile
mai cunoscute din tara noastră. Dar greseam.
Părintele Nicolae a fost si la mormântul unui mare părinte făcător de minuni
din zilele noastre, părintele Porfirie Bai rak tis. Părintele vedea cu duhul,
vindeca bolnavi, îi ajuta în fel si chip pe cei care îi cereau ajutorul. Iar
după moarte fai ma sa s-a răspândit în toată lumea: "Cine citeste minunile
fă cute de sfintii primelor veacuri poate zice că sunt minciuni go go nate.
Cum s-ar putea verifica faptele descrise acolo? Dar sfintii zilelor noastre
fac minuni asemănătoare. O parte dintre vindecările făcute de părintele Porfirie
au fost supuse co mi siilor medicale, si doctorii au recunoscut interventia
pu te rii dumnezeiesti.
Citim că un sfânt a vorbit cu un străin a cărui limbă nu o cu nostea si totusi
s-au înteles. "Povesti", zice lumea. Dar asta se întâmplă chiar si
în zilele noastre. I s-a întâmplat si părintelui Porfirie. Minunile sfintilor
de azi sunt mai usor de veri ficat: te duci, întrebi si te convingi că asa a
fost.
Si cu cât află oamenii mai multe despre minunile sfintilor secolului nostru,
cu atât mai mult înteleg că nimic nu e fals în Vietile Sfintilor."
25 octombrie 1992
Foame... Foame... Foame... Îmi vine să mă dau cu capul de pereti de foame...
O singură dată mi-a fost mai rău în ultimii ani: atunci când am tinut săptămâna
de post negru.
Mintea nu mă mai ascultă. Îmi vine să zac în pat. Dar nici în pat nu îmi este
mai bine. Nu îmi rămâne decât să mă duc în vreo vizită. O să plec la Marius
si asa o să îmi mai amă gesc foamea.
M-am săturat de modul acesta de a scăpa de foame. În cele din urmă se vor sătura
si părintii lui de mine...
26 octombrie 1992
Discutia cu Marius despre televizor a continuat în fata unei farfurii pline
cu prăjituri de post. Foarte bune de altfel:
"Eram la dependenta de televizor, la televizorită."
"Vreau mai întâi să terminăm prima parte a discutiei. Cu stirile si cu
starea vremii am lămurit-o cât de cât."
"Să zicem."
"Să vorbim despre emisiunile culturale."
"Tu de unde vrei să aflu lucrurile care sunt date mură în gură de emisiunile
televizate?"
"Parcă îmi pui numai întrebările pe care le astept. Oame nii de azi refuză
să se mai obosească citind ceea ce îi inte re sea ză si preferă să primească
informatiile de la televizor. Efor tul este mult mai mic."
"Sunt emisiuni de jumătate de oră care sunt mai clare decât o carte."
"Da, dar sunt si cărti care sunt mai clare decât zece emi si uni la un
loc. Însă lumea nu prea are timp să le citească. Vezi diferenta: cultura asimilată
prin televizor ia locul culturii asi mi late prin citit. Diferenta este că atunci
când citesti îti alegi foar te precis ceea ce te interesează. Dar când te uiti
la tele vi zor, vezi lucruri pe care nu ai fi avut dorinta de a le afla din
cărti. Pur si simplu te lasi fermecat de cât de interesante sunt emisiunile
respective. Există milioane de lucruri intere san te, în ceea ce priveste cultura
în lunga si fascinanta ei isto rie, si nu ti-ar ajunge o viată ca să afli nici
măcar a mia parte dintre ele. Ai de ales cum îti organizezi viata, ce anume
vrei de la viată. Dacă scopul vietii este să stii cât mai multe lu cruri inte
resante, atunci nu ai decât să te uiti la televizor până îm bă trânesti. Dar
dacă scopul vietii este mântuirea, îti dai sea ma că orele pierdute în fata
televizorului nu ti-au fost de nici un folos duhovnicesc."
"Decât să îmi pierd timpul cu altceva..."
"Vorbim mai încolo si despre timp. Acum să ne referim la filme."
"Abia astept să văd ce ai de zis. Ai ceva împotriva filmelor? Ai ceva împotriva
"Cămăsii lui Hristos", a filmului lui Zefirelli? Despre viata Mântuitorului?
Ai ceva împotriva lui "Pintea", sau împotriva lui "Iancu Jianu"?
"Nu, nu am nimic cu aceste filme. Ecranizarea lui Zefi re lli a fost cea
mai bună, celelalte sunt prea copilăresti. Mie îmi place acest film si îmi place
si pentru faptul că multi oameni s-au apropiat de Biserică după ce l-au văzut.
Am anumite retineri fată de anumite secvente, ca si fată de ideea în sine, ca
un actor să joace rolul Fiului lui Dumnezeu. Nu vreau să intrăm în detalii.
Cu toate retinerile mele, filmul mi-a plăcut. Dar tu ai făcut referire numai
la filme care mi-au plăcut, asta e problema. Astfel de filme pot fi un imbold
pentru sporire în viata duhovnicească. Dar cât de des se uită crestinii la astfel
de filme? Dă-mi un răspuns aproximativ. Câte filme vede pe săptămână un crestin
obisnuit? Dacă are timp, unul pe zi. În cel mai bun caz, trei pe săptămână.
Dar sunt si unii care nu se uită deloc la filme, dar nu la acestia ne referim
acum. Din trei sau cinci filme văzute pe săptămână, câte sunt de folos?"
"Greu de spus, filmele din care poate avea un folos sunt mai rare. Să zicem
că în fiecare săptămână vede vreo două-trei, maxim cinci secvente care îi sensibilizează
sufletul într-un anumit fel. Iar filme care îi pot fi de folos mult mai rar.
Poate unul pe lună."
"Dacă nu are chiar si acesta anumite secvente care stâr nesc vreo patimă.
Secvente care nu sunt privite cu prea mult interes, dar care se cuibăresc în
minte si dezvoltă patimile."
"Cred că îti înteleg rationamentul. Lasă-mă să spun cum cred că vezi lucrurile."
"Încearcă!"
"Sunt anumite filme despre care putem spune că ne sunt de folos. Astfel
de filme sunt putine. Pentru că oamenii cre din ciosi se uită la multe filme,
văd automat si filme care îi va tămă. Eu cred că solutia ar fi să se uite numai
la filmele care le sunt de folos, nu să le respingă pe toate la un loc."
"Tu asa faci?"
"Nu, până nu văd un film nu îmi pot da seama dacă îmi e de folos sau nu.
Si trebuie să recunosc că după multe filme îmi scapă un: Of, iar am pierdut
timpul!"
"Nimeni nu vrea să vadă filme proaste. Nimeni nu îsi poa te da seama dacă
un film este bun sau nu până nu îl vede. Si atunci, nu ne rămâne decât să punem
pe un cântar, să ne gân dim ce ne este de folos: să vedem câteva filme care
ne sunt, sau mai degrabă ni se par de folos, si odată cu ele să vedem si alte
zeci de filme care ne spurcă mintea, sau să renuntăm la orice fel de film?"
"Cred că e mai bună solutia a doua. Dar nu înteleg de ce spui că filmele
celelalte spurcă mintea. Nu toate au faze erotice sau de violentă."
"Astea sunt cel mai usor de încadrat la categoria de filme dăunătoare sufletului.
Ceva mai greu este să întelegem cum ne spurcă mintea celelalte, care ne modelează
după modele diferite de cele crestine. Cele care îi învată pe bărbati că e firească
o viată de compromisuri, cele care le învată pe femei cum să renunte la firesc
si să cultive superficialul. În aceste filme cel mai periculos mi se pare faptul
că te învată criteriile după care trebuie să iei decizii în viată."
"Adică?"
"Omul este tentat să copieze comportamentul celor pe care îi apreciază,
celor care îi plac, celor care într-un fel sau altul îi stârnesc admiratia.
Eroii filmelor, vorbesc aici de marea majoritate a cazurilor, trăiesc într-o
lume din care Dumnezeu lipseste. Chiar dacă apar secvente cu preoti sau secvente
din slujbe, modul de gândire al personajelor face abstractie de Dumnezeu. Când
sunt pusi în fata unei hotărâri, ei aleg în functie de propriile lor patimi
si pasiuni. Dacă o femeie nu se culcă cu cumnatul ei care o place, nu o face
dintr-o mie de motive. Sau, dacă apar mustrări de constiintă sau dacă unii se
gândesc la Dumnezeu, totul este o chestiune superficială, ca să închidă gura
habotnicilor."
"Asta nu e greu de observat."
"Îti dai usor seama că Dumnezeu nu e prezent în viata de zi cu zi a celor
de pe ecran. Si, de obicei, personajele caută să îsi satisfacă poftele cu o
nonsalantă fără margini. Cam asta ai de învătat de la filme: cum să trăiesti
fără Dumnezeu, cum să îti satisfaci dorintele fără să te gândesti la mântuire."
"Nu mi-am dat seama de treaba asta. Da, asa e, si eu am tendinta de a copia
personajele mele preferate. Atât în cele bune, cât si în cele rele: mă refer
mai ales la aerul mândru, aerul de sigurantă si încredere prea mare în propriile
puteri."
Discutia s-a încheiat iarăsi aici. Marius a trebuit să plece de la gară, ca
să îl ia pe vărul lui care a ajuns în Bucuresti mai repede decât anuntase. O
să o continuăm curând. Vreau să aflu ce zice despre televizorită.
27 octombrie 1992
Am fost la Cernica, la moastele Sfântului Calinic. Cum am intrat pe poarta mănăstirii,
la vreo câteva sute de metri de biserică, m-a izbit un miros puternic de mir:
mirosul sfintelor moaste. Am mai trecut si în alte dăti pe la Cernica, dar niciodată
nu am simtit mirosul moastelor decât atunci când le sărutam. Si chiar când le
sărutam, uneori simteam mirosul, alteori, nu. După slujbă m-am dus în cimitir,
ca să aprind lumânări la mormântul Preacuviosului părinte Benedict Ghius, de
la Rugul Aprins. În închisoare a fost unul dintre cei mai activi preoti: parcă
despre sfintia sa am citit că dădea dezlegare pentru spovedanie prin Alfabetul
Morse. Cuvântul lui "Despre linistirea în mijlocul cetătii" mi se
pare unul dintre cele mai frumoase cuvinte duhovnicesti. Se vede că autorul
ducea viată sfântă. Părintele Calciu scria că a văzut cum la o Sfântă Liturghie
părintele Benedict era înconjurat de lumină. Cum stăteam la mormânt a venit
la mine un călugar care mă văzuse că dau cu tămâie. "Bine faci că ai grijă
de mormântul părintelui. E un sfânt al vremurilor noastre. Pentru că ai dragoste
fată de el, îti voi spune o taină a lui, pe care o stie foarte putină lume:
la un moment dat, părintele a auzit cum a intrat cineva în cameră. Credea că
e doctorita. Dar când a simtit un cap plecat pe pieptul său, a deschis ochii
si L-a văzut pe Hristos. Îti dai seama la ce măsură ajunsese?" După ce
ne-am rugat pentru odihna sufletului acestui părinte sfânt, părintele acela
mi-a mai zis:
"Noi ne rugăm pentru odihna sufletului său, chiar dacă bănuim că s-a mântuit.
Dumnezeu ne ascultă rugăciunea si îi dă mai multa lumină părintelui. Iar părintele
ne priveste cu dragoste."
Apoi părintele m-a dus la un alt mormânt, la cel al poetului Daniel Turcea:
"Înainte am fost la mormântul unui ieromonah sfânt. Acum ne aflăm la cel
al unui mirean care, prin pocăintă, a dobândit sfintenia." A început să
îmi spună câte ceva despre Daniel Turcea: "Înainte de a se converti, trăia
în patimi ca orice artist. Era scriitor, foarte apreciat de lumea literară.
Era una dintre sperantele Uniunii Scriitorilor. A scris un volum, Entropia,
plin cu toate rătăcirile din lume. Cele mai ciudate idei filosofico-religioase
se află acolo. Cât despre credintă, nici urmă. Chiar dacă mama lui era foarte
credincioasă, el nu avea nici o legatură cu Biserica. Idolatriza stiinta, căutând
să fie la curent cu cele mai recente descoperiri. În rest, viată pătimasă: femei,
betii zdravene. Si, la un moment dat, Dumnezeu Si-a arătat mila. Venind acasă
după ce timp de o săptămână ai lui nu stiuseră nimic despre el, a avut un vis
minunat: a visat că era în fata unei biserici căreia nu îi vedea intrarea. A
încercat să îi cheme în ajutor pe Budha, pe alti întemeietori de religii, dar
nu a primit nici un răspuns. O putere nevăzută, ca puterea care a împiedicat-o
oarecând pe Maria Egipteanca să intre în biserică, îl oprea să se apropie de
biserica din vis.
Dar când a strigat: "Mântuitorule, ajută-mă!", atunci au coborât doi
oameni, unul îmbrăcat în haine de ostas, al doilea în vesminte de episcop, care
l-au luat pe sus si l-au băga tîn biserică pe sus, prin turlă. A văzut în zbor
toate frescele din biserică.
Când au atins pământul, cei doi însotitori au intrat în icoanele din stânga
si din dreapta altarului. Înainte de asta cel în haine de ostas a zis: "Pe
acesta îl iau e"u"
Celălalt a răspuns: "Ba îl iau eu, că eu am grijă de tineri".
După ce s-a sculat din vis, Daniel a căutat cu înfrigurare biserica. Si când
a ajuns la Biserica Elefterie, a recunoscut-o. A intrat înăuntru, si ceea ce
a văzut era exact ceea ce văzuse în vis. Desi călca pentru prima oară pragul
acelei biserici.
În stânga si în dreapta altarului, în mărime naturală, icoane cu Sfântul Mucenic
Gheorghe si Sfântul Sfintitul Mucenic Elefterie. Ei i se arătaseră în vis.
Convertirea a fost tulburătoare. Poate cea mai tulburătoare convertire din ultimul
secol.
După ce a ajuns si s-a spovedit la părintele Arsenie Papacioc, viata lui Daniel
s-a schimbat cu totul. A dus o viată de mare nevointă crestină.
Se zice că a fost radiat de securitate pentru că încerca să îi aducă pe calea
credintei si pe cei din cercul său de prieteni intelectuali; si că boala care
i-a adus moartea a fost provocată de dusmanii lui Hristos.
Modul în care a răbdat el chinurile bolii care i-a adus moartea l-au făcut să
urce pe culmile sfinteniei.
Versurile pe care le-a scris după convertire l-au făcut pe părintele Stăniloae
să îl considere cel mai mare poet crestin.
Când mai vii pe la Cernica să aprinzi o lumânare si aici".
28 octombrie 1992
De multe ori principala piedică în trăirea unei vieti de sfintenie în lume este
duhovnicul. Sunt destui duhovnici care încearcă să îsi convingă ucenicii că
e de ajuns să tii poruncile Bisericii si să zici seara "Tatăl nostru"
înainte de culcare ca să te mântuiesti. Numai că nu e deloc usor să tii poruncile
Bisericii. Si fără un sprijin mai sustinut din partea duhovnicului, cazi.
În cazul în care duhovnicul e sporit în viata duhov ni ceas că, ucenicul are
un sprijin enorm. Dar se loveste totusi de un mare dezavantaj fată de fratii
din mănăstire: ei au în fata ochi lor sute si mii de sfinti monahi. Îi au pe
peretii bisericilor, îi au în icoane. Au vietile lor si, cel mai important,
scrierile lor.
În mănăstiri se poate trăi ca în secolul al saptelea sau al cincilea. Manualele
de sfintenie există: călugărul are răspun suri la toate nelămuririle sale. Adică,
desi acum trăim în se co lul XX, ceea ce este esential pentru un monah este
că are lângă el povetele Sfintilor Părinti.
Noi, mirenii, nu avem astfel de manuale.
Ni se zice în biserică că toti suntem chemati la sfintenie, dar nu prea găsim
sfinti mireni. Ori sfintenia e pentru toti crestinii, ori e numai pentru călugări;
în acest caz, mântuirea tot pentru călugări e.
29 octombrie 1992
Sărăcia e una dintre cele mai interesante căi duhovnicesti. Cum zice în Pateric
că erau unii atât de bolnavi că nu puteau să se roage vreme îndelungată, ci
doar răbdau boala fără să Îl hulească pe Dumnezeu, tot asa cred că e cu sărăcia:
cine stie să rabde sărăcia fără să cadă în deznădejde dobândeste mult folos
duhovnicesc.
Într-un fel, am citit de atâtea ori predici în care se făcea referire la săracul
Lazăr, încât am început să mă satur de subiect si să astept si alte exemple.
Dar totusi exemplul lui e zdrobitor: a răbdat sărăcia si a ajuns în sânul lui
Avraam. Am citit de curând si viata Sfân tului Alexie, omul lui Dumnezeu. M-am
gândit că el a ales de bunăvoie crucea aceasta a sărăciei, în timp ce altii
fug de ea.
Sărăcia este un fenomen atât de răspândit, încât aproape nimeni nu mai are ochi
pentru a vedea măretia purtării individuale a acestei cruci. Multi sunt săraci
si nu îsi dau seama că sărăcia lor e foarte diferită de a celorlalti. Dacă doi
oameni trec prin aceeasi încercare, o resimt în mod diferit. Oamenii au impresia
că sărăcia e monotonă. Ce viată duhovnicească e atât de monotonă?
Scriu despre sărăcie pentru că am răbdat atâta vreme foamea; si bănuiesc că
sărăcia e tot un fel de foame, pe toate planurile: foame de haine, foame de
casă si, nu în ultimul rând, foame de hrană.
30 octombrie 1992
Sfântul Ignatie Briancianinov zicea: "Noi credem si învătăm astfel de la
Sfintii Părinti că dacă Însusi Domnul nu va da cuiva să înteleagă calea ascultării,
acela de la oameni nimica nu va primi, că si dacă va fi povătuit de Sfintii
Apostoli, până si asupra lor va arunca cu pietre". Nu îmi dau seama care
monah ar putea să fugă de ascultare. Poate doar cei care s-au călugărit numai
pentru a scăpa de necazurile din lume. Dar în ceea ce priveste mirenii, cuvântul
e foarte potrivit. Mirenii caută duhovnici care să fie aparate de dezlegat păcate,
nu povătuitori. Cât mă bucur că Domnul mi-a arătat calea ascultării...
Aproape ori de câte ori mă rog lui Dumnezeu să îmi spună ce am de făcut, în
inimă îmi apare imediat un gând: ascultarea.
Sfântul Simeon Noul Teolog: "Fără părinte si învătător duhovnicesc, este
cu neputintă unui om de a păzi poruncile lui Dumnezeu". Ce bine că îl am
pe părintele Teofan... Lângă duhovnic sfintirea este cu putintă. Putini au fost
cei care au dobândit sfintenia fără a fi călăuziti pas cu pas de un duhovnic
îmbunătătit.
Nelu zicea că el ar vrea un duhovnic bun, dar nu găseste unul pe măsura lui.
"Crezi că există în Bucuresti un duhovnic căruia să i te supui în ascultare?"
"Nu."
"Ai căutat?"
"Nu mult. Am căutat în câteva biserici, dar nu am găsit ceva care să îmi
placă."
"Crezi că în mănăstiri există vreun duhovnic de care să fii multumit?"
"Da. Dar nu am timp să mă duc până acolo."
Uite-asa rămâne Nelu departe de sfânta spovedanie. Nici nu vrea să se spovedească
la vreunul dintre părintii de aici, nici nu merge la mănăstiri, ca să găsească
unul de care să fie multumit.
1 noiembrie 1992
După-masă părintele Dumitru a citit Acatistul Sfintei Cruci. Biserica a fost
plină. Eu nu am avut stare să mă rog, toată slujba m-am gândit că dacă sfânta
cruce ar avea putere, atunci ar trebui să simt puterea ei. Mă gândeam că din
moment ce, oricâte cruci mi-as face, ispita deznădejdii nu mă părăseste, înseamnă
că e ceva în neregulă. Si am crezut că de vină e crucea. M-a făcut praf diavolul,
mi-a dat gânduri de îndoială în puterea sfintei cruci.
După slujbă, la mirungere, i-am sărutat mâna părintelui, dar nu am vrut să îl
las să mă miruiască. I-am zis că am gânduri de îndoială în puterea sfintei cruci.
Părintele s-a întristat tare. I-a lăsat pe ceilalti să astepte si a încercat
să mă convingă să înteleg că mă aflu în înselare.
Mi-au dat lacrimile de întristare. Plângând, i-am spus: "Părinte, doar
stiti că vreau să trăiesc si să mor pentru Hristos, doar stiti ce vreau de la
viată". Mi-am dat seama că picasem în cursa vrăjmasului. Parcă nu îmi venea
să cred că mi s-a putut întâmpla să mă îndoiesc de puterea crucii. Parcă m-as
fi lepădat de Hristos. De fapt, chiar asta am făcut, desi nu mi-am dat seama.
M-am lepădat de Hristos.
După ce si-a dat seama că am depăsit momentul de criză, părintele mi-a dat canon
să fac pe loc două sute de mătănii, dar m-a oprit după ce am făcut vreo cincizeci.
Nu îmi venea să cred că scăpasem de ispita care s-a abătut asupra mea. Totul
a trecut foarte repede: deznădejdea s-a transformat în necredintă în câteva
secunde. Si tot în câteva secunde mi-am revenit, după cele două ore în care,
dacă muream, m-as fi dus direct în fundul iadului.
Chiar dacă totul a tinut mai putin de două ore, timpul a părut foarte lung.
În jurul meu era numai întuneric. Mi se părea că dacă sfânta cruce nu are putere,
dacă viata crestină nu e posibilă, atunci nu îmi rămâne decât să mă tăvălesc
în patimi. Am înteles ce a vrut să zică Sfântul Apostol Pavel prin cuvintele:
"Dacă Hristos nu a înviat, atunci hai să bem si să ne distrăm".
Da, viata lipsită de orientarea crestină nu are sens, e o viată searbădă. E
lesne de înteles de ce oamenii care nu sunt credinciosi nu cunosc adevărata
liniste. Toate preocupările lor sunt pământesti si trăiesc într-un spatiu sufocant.
Nu au cum să iasă din închisoarea patimilor. Tot ceea ce caută ei este desertăciune.
În momentele de maximă îndoială din bi se rică am înteles putin din tristetea
oamenilor necredinciosi: ei înteleg că viata lor este clădită pe fum, înteleg
că nu vor putea lua cu ei nimic din bunătătile cu care se desfată, dar nu văd
nici o posibilitate de a schimba lucrurile.
2 noiembrie 1992
Ziarele sunt pline de articole depre paranormal. Lumea e obsedată de paranormal.
Cred că datorită mass-media o multime de draci au rămas someri. Munca lor e
făcută de altcineva.
Pare absurd să pornesti o discutie împotriva reîncarnării cu un om care e la
curent cu multe cazuri de asa-zisă amintire a vietilor anterioare. Si totusi
eu am încercat să o conving pe Ileana că reîncarnarea e o scorneală drăcească.
"Lasă teoriile Bisericii, faptele sunt fapte."
"Eu nu neg faptele, eu nu neg că o sută de oameni au spus cu precizie ce
s-a întâmplat cu ani de zile înainte ca ei să se nască în locuri pe care nu
aveau de unde să le cunoască, eu doar spun că toate se datorează diavolilor.
Cazurile respective sunt cazuri clare de posesie."
"Chiar asa, în atâtea cazuri să se bage diavolul?"
"Păi, ce altceva are de făcut, decât să se bage? Care e ocu patia lui?
Nu îti dai seama că de când sfintii nostri au distrus prin rugăciune capistile
idolesti, dracii au încercat să îsi găsească alte metode de a însela lumea?"
"Lasă asta, că doar si în Biblie se vorbeste despre reîncarnare."
"Unde?"
"Nu stiu, ce crezi că eu sunt ca sectantii, să stiu versetele pe dinafară?"
"Dar ai citit versetele acelea?"
"Am citit câteva, dar stie toată lumea despre ele."
"Asta e problema, că sunt câteva lucruri despre care stie toată lumea că
apar în Biblie si totusi nu apar. Tot asa se zice că în Biblie scrie că Dumnezeu,
în mila Sa, Îi va mântui pe toti oamenii."
"Nu schimba subiectul, zi ce ai contra reîncarnării."
"Eu nu am nimic, doar că este o minciună gogonată. Tu crezi că nu mi-ar
conveni să existe reîncarnare, să stiu că dacă nu m-am mântuit din prima, mai
am dreptul la câteva încercări? Numai că adevărul nu este asa cum ne place nouă
să fie. Dacă s-ar fi putut să ne reîncarnăm, crezi că Dumne zeu nu ne-ar fi
lăsat? Nu, Dumnezeu nu este habotnic si nici sadic. El nu se bucură văzând că
unii ajung în iad. Dumnezeu nu are nici un câstig văzând că unii suferă chinurile
iadului."
"Dar totusi, dacă nu îi scapă pe păcătosi din iad, dacă nu le mai dă o
sansă, asta ce înseamnă, că e iubitor de oameni?"
"Ti-am mai spus că nu putem măsura noi adevărul după mintea noastră. Alegerea
nu e între a ne reîncarna sau a nu ne reîncarna. Asa vrei tu, poate, să existe
ambele optiuni. Alege rea pe care a avut-o Dumnezeu când ne-a făcut, dacă pot
spu ne asa, a fost între a crea oameni după chipul si asemănarea Sa sau a crea
oameni marionete."
"La ce te referi?"
"Sufletul nostru e de o măretie pe care numai Dumnezeu o poate aprecia
la justa valoare. Dumnezeu ne-a dat darul libertătii, ni l-a dat pentru totdeauna.
Noi avem de ales între bine si rău, între rai si iad. Nu se poate ca într-o
viată să alegem iadul, si apoi să ne întoarcem pe pământ pentru a ne răzgândi.
Alegerea noastră e hotărâtoare: ce căutăm, aia găsim. Vrem viată pătimasă, ajungem
în iad. Vrem sfintenie, ajungem în rai."
"De ce totusi nu e altfel?"
"Nu putem noi întelege de ce a fost atât de important ca oamenii să aibă
de trăit o singură viată pe pământ, si în functie de faptele lor să ajungă în
rai sau în iad. Sunt convins că nu putea fi altfel: Dumnezeu ne-ar fi dat sansa
reîncar nă rii, dacă ar fi fost cu putintă. Dar noi nu ne dăm seama de mă retia
sufletului: e făcut după chipul si asemănarea lui Dum nezeu. Nu se poate ca
după moarte să uite tot, si să înceapă o viată nouă. De fapt, m-ai atras într-o
cursă. Încerc să îti explic cu argumente rationale de ce sufletul nu se reîn
car nează. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să stim mai multe despre aceasta,
ne-ar fi spus prin Sfintii Părinti. Dar Dum ne zeu a vrut să stim numai că avem
de trăit o singură viată, după care ne asteaptă Judecata."
"După ce ai spus ce ai avut de spus despre acest subiect, îti dau un singur
argument care demontează toată vorbăria ta: nu era nevoie să vorbească sfintii
despre reîncarnare: a vorbit chiar Hristos. Un exemplu îmi aduc aminte. Când
a zis despre Sfântul Ilie..."
"Nu, nu se poate să îmi aduci tot exemplul acesta. Toti care credeti în
reîncarnare nu aveti alt exemplu mai bun decât acesta. M-am plictisit să îl
aud."
"Lasă-mă să termin, că nici eu nu te-am întrerupt. Exemplul te plictiseste
pentru că nu poate fi demontat, e prea evident."
"Spune ce ai de spus si apoi vedem care are dreptate."
"Ce sigur esti pe tine... Oare cum mă vei mai contrazice acum? Hristos
a zis despre Sfântul Ioan Botezătorul: "El este Ilie, cel care trebuia
să vină!" A zis asa sau nu a zis? E clară afirmatia despre reîncarnare?
Nu era nevoie să folo seas că tocmai cuvântul reîncarnare, dar ideea e clară."
"Ti se pare. Dacă întorci câteva pagini din Evanghelia după Matei, vedem
ce se întâmplă la Schimbarea la Fată. Pe cine au văzut apostolii vorbind cu
Mântuitorul? Pe Moise si Ilie. Nu pe Sfântul Ioan Botezătorul, pe care l-ar
fi recu nos cut. Dacă Sfântul Ioan ar fi fost reîncarnarea Sfântului Ilie, atunci
la Schimbarea la Fată s-ar fi arătat ca Ioan, nu ca Ilie. S-ar fi arătat ca
cel din ultima viată, nu?"
"Da, în principiu da. Dar poate că Sfântul Ilie a fost mai important decât
Ioan Botezătorul."
"De ce încerci să tot găsesti argumene care să mă con tra zi că? Cum putea
fi un prooroc mai mare decât proorocul care L-a botezat pe Hristos în Iordan?
De altfel, Hristos a măr turisit că Sfântul Ioan a fost cel mai mare om născut
din femeie, cel mai drept bărbat de până atunci. Mântuitorul a zis despre el
că este Ilie referindu-se la faptul că avea duhul pro o rocesc al Sfântului
Ilie. De altfel, dintre proorocii Vechiului Testament, Sfântul Ioan Botezătorul
s-a asemănat cel mai mult cu marele Ilie: în râvna pentru păstrarea credintei
în Dum nezeu si prin spiritul de jertfă. Amândoi au preferat mai degrabă să
moară decât să tacă. Cum e, ti se pare că mai stă în picioare teoria cu reîncarnarea
Sfântului Ilie?"
"Mai sunt si alte argumente în favoarea ei, pe care nu mi le aduc aminte
acum."
"Si celelalte argumente sunt la fel de serioase. Nu te gân desti că dacă
era ceva adevărat, Hristos ar fi vorbit mul ti milor despre reîncarnare? Doar
a venit să ne învete adevărul."
"Poate că Biblia a fost cenzurată."
"Nu vii cu idei prea noi. Stii si tu că eu am crezut în re în car nare
si atunci eram convins că Noul Testament a fost cen zu rat la primul Sinod Ecumenic.
Dar acum, când aud asa ceva, îmi vine să râd. Păi oare sfinti ca Sfântul Spiridon
al Tri mitundei, care a făcut minunea cu cărămida, arătând că exis tă o dumnezeire
în trei străluciri, crezi că asemenea sfinti ar fi îngăduit să fie pocită Scriptura?
În viata Sfântului Ierarh Spiridon scrie că s-a supărat pe un diacon numai pentru
că a înlocuit un cuvânt cu altul, foarte asemănător ca sens."
"Am citit si eu viata Sfântului Spiridon, dar nu m-am gândit că ar avea
vreo legătură pasajul acela cu textul Scripturii pe care o avem azi."
"Cum să nu? S-au descoperit manuscrise si fragmente de manuscrise ale Noului
Testament mai vechi de anul 325 si sunt identice cu ceea ce citim noi în Biblia
noastră."
I-am adus si alte argumente, dar nu am putut să o conving. Concluzia la care
am ajuns este că argumente rationale se pot aduce pentru ambele teorii. Numai
că oamenii aleg în functie nu de ceea ce este adevărat, ci de ceea ce le place
lor să creadă.
Cei care cred în Hristos înteleg repede că reîncarnarea este o rătăcire, dacă
cineva stă să le aducă argumente.
Dar cei care nu cred în Hristos nici nu au cum să înteleagă falsitatea teoriei
reîncarnării. Într-un fel, le si convine să creadă în ea: dacă teoria reîncarnării
ar fi adevărată, atunci ceea ce învată Biserica ar fi fals. Si atunci, poate
că păcatul nu ar fi chiar atât de grav pe cât îl prezintă Biserica. Da, pe oameni
îi sperie posibilitatea ca Hristos să fie Fiul lui Dum nezeu, ca Biserica să
spună adevărul. Unii cred că dacă se mint singuri responsabilitatea lor este
mai mică.
3 noiembrie 1992
Cuprins de disperare, am crezut că poate Dumnezeu mă va ajuta să scap de foame
ajutându-mă să câstig la "Loz în plic". Am tras azi opt lozuri, dar
nu am câstigat nimic. Mai bine îmi luam niste plăcinte cu mere de banii ăstia.
Cum o să fac rost de bani, voi mai încerca să trag un loz câstigător.
4 noiembrie
L-am întrebat pe părintele Nicolae cum îl pot ajuta pe Nelu:
"Ceea ce spune el nu e ceva nou pentru mine. Pe multi îi aud că nu au găsit
încă un preot destul de vrednic care să îi spovedească. Cei care spun asa sunt
înselati de diavol, dar nu îsi dau seama. Ar trebui să se spovedească la primul
preot pe care îl întîlnesc, chiar dacă ar fi cel mai păcătos preot din lume.
Si după ce îsi spovedesc păcatele, cu sufletul curat se pot ruga ca Dumnezeu
să îi ajute să îsi găsească un duhovnic mai sporit.
De multe ori au fost unii care trăiau aproape de mănăstiri cu duhovnici sfinti,
si totusi diavolul le băga în cap că nu e bine să se spovedească la aceia. Multi
au murit nespovediti, tot asteptând să găsească un duhovnic care să le placă.
Dar Biserica nu învată că numai preotii cu viată sfântă au puterea de a ierta
păcatele. Toti o au.
Omul trebuie să se spovedească în fiecare post. Si dacă totusi simte că vrea
să ducă o viată de nevointă mai aspră, o viată de rugăciune, poate să caute
un duhovnic care să îi arate această cale.
Unii si-au găsit duhovnici prin Moldova, ajung la ei de două ori pe an, si atunci
stau la spovedanie putin, pentru că mai asteaptă si altii afară. Ei nu îsi dau
seama că gresesc: ar trebui să se spovedească în fiecare post. Si când nu pot
ajun ge în Moldova, să se spovedească la preotul din parohia unde locuiesc sau
unui alt preot la care pot ajunge fără probleme."
"Se pare că asta e solutia pentru cei care vor să sporească în rugăciune:
să îsi găsească un duhovnic cu viată sfântă, prin vreo mănăstire sau chiar de
mir. Dar, în acelasi timp, să aibă un preot la care să se spovedească cel putin
în cele patru posturi, dacă nu si mai des, după fiecare vătămare sufletească.
Si la părintele de la mănăstire să se ducă când pot, ca să discute problemele
mai importante. Cele mai usoare le poate lămuri si preotul de parohie."
"Foarte putini sunt credinciosii pentru care e nevoie de povete mai iscusite
decât cele pe care le dă, prin harul lui Dumnezeu, preotul din parohia în care
se află. Pentru unii e ca o modă, să se spovedească la duhovnici de mănăstire.
Important este ca atunci când te spovedesti să ai credintă că nu te spovedesti
unui om, ci lui Dumnezeu. Zice în rugă ciu nea de dezlegare că preotul e doar
un "martor" al spoveda ni ei. E martorul rânduit de Dumnezeu pentru
a primi spovedania.
Asa că trimite-l pe Nelu cât mai degrabă la spovedanie. Că poate până găseste
el un duhovnic sfânt, îl aruncă diavolul în păcate de moarte si apoi nu va mai
vrea să se spovedească. Stii si tu că nu e greu ca un tânăr să renunte la dorinta
de a se spo vedi. Îi trimite diavolul o prietenă care îi oferă bucurii tru pesti,
desfătări pătimase si gata: s-a dus dorinta de spovedire a păcatelor."
"Nelu e băiat cuminte..."
"Bine că e. Dar asta nu înseamnă că dacă stă departe de spo vedanie poate
rămâne în picioare. Căderea vine într-o clipă."
Am vorbit cu părintele Nicolae si despre visul de la Sihla. Mi-a zis că timpul
va adeveri dacă a fost sau nu de la Dum ne zeu. La nelămurirea mea privitoare
la cuvintele "să îi înveti pe cei din afară filosofia Sfintilor Părinti",
m-a lămurit că în primele veacuri, pentru Sfintii Părinti teologia era una cu
fi lo sofia, adică cu iubirea de întelepciune. Filosofia Sfin tilor Pă rinti
este tocmai învătătura ortodoxă. Deci nu am de ce să am retineri fată de porunca
din vis. Poate că Dumnezeu mi-a po runcit prin cuvintele acelea să mărturisesc
învătătura orto do xă tocmai pentru a mă ajuta să îmi dau seama că visul nu
este de la autosugestie. Dacă ar fi fost de la autosugestie, as fi auzit: "să
îi înveti pe cei din afară teologia Sfintilor Părinti".
Dacă era vorba de autosugestie ar fi trebuit să tin seama de cunostintele mele
religioase. Ori, nefiind vorba de autosu gestie, e clar că a fost ori de la
Dumnezeu, ori de la diavol. Părintele m-a lăsat să înteleg că a fost de la Dumnezeu
si că nu trebuie să mă mândresc pentru acest lucru. După câte păcate am făcut,
nu trebuie decât să mă bucur că Domnul vrea să Îi slujesc.
5 noiembrie 1992
De două zile nu am în cap decât bani: cum să îmi trimită Dumnezeu cât mai multi
bani. Am pierdut banii pe care trebuia să îi dau lui Nelu si acum iată-mă la
pământ: vreau bani.
Nu am bani nici măcar cât să mai trag câteva lozuri. Până si când îmi fac canonul
tot numai bani am în minte. Cred că dacă fac rost de bani voi avea din nou liniste
si mă voi ruga cu mai multă atentie.
6 noiembrie 1992
"Ce e mai rău, m-a întrebat Nelu, un comunist sau un drac?"
"Dracul."
"Nu e dracul, e comunistul. Că dacă dai cu agheasmă pe drac, îl arde, dar
dacă dai pe comunist, nu zice nimic."
De mult timp nu am mai auzit asa glumă bună.
Nu sunt de acord cu cei care zic că noi, crestinii, nu tre buie să râdem deloc.
"Hristos nu a râs niciodată. Sau ai găsit tu în Biblie că a râs?"
Nu am găsit. Dar cred că încă nu sunt la măsura la care să nu mai râd.
Râsul mă destinde: e cel mai bun dusman al sufletelor posace, sterile.
Chiar Sfântul Antonie învăta că nu e bine să strângem prea tare coarda arcului,
că se rupe. Fiecare măsură cu ale ei.
Nu am de gând să scap de râs. Stiu că dacă voi spori în dragoste de Hristos,
si mintea mea se va ocupa numai cu cele sfinte, râsul nu îsi va mai avea locul.
Dar trecerea va fi firească.
7 noiembrie 1992
Marius a fost răcit si abia azi m-am revăzut cu el, ca să continuăm discutia
despre privitul la televizor:
"Unde eram?"
"Ziceai de copierea comportamentului personajelor."
"Da. Nu mă refeream la copierea unor crime sau a unor violuri. Cred că
nu negi totusi că multe dintre aceste ticălosii au avut si au loc mai ales datorită
ecoului pe care îl au filmele cu astfel de subiecte. Mă refeream la întelegea
unui nou tip de vietuire, a unuia în care Dumnezeu este prezent ca spectator."
"Adică, dacă s-ar face un film despre viata unor crestini care postesc,
care se roagă nu numai dimineata sau seara câte trei minute, ci care îsi fac
canonul în liniste, care se spovedesc si se împărtăsesc, un astfel de film le-ar
părea occidentalilor drept science-fiction."
"Ai înteles mai bine decât mă asteptam."
"Dacă ar exista un astfel de film, cei care nu sunt crestini ar rămâne
socati să vadă că există oameni care îsi rânduiesc viata în asa fel încât să
fie în toate bineplăcuti lui Dumnezeu. Oameni care au patimi, dar se luptă cu
ele. Oameni care nu se ascund cu capul în nisip atunci când păcătuiesc, ci au
curajul de a-si întelege greseala si de a-L ruga pe Domnul să îi îndrepte."
"Da, un astfel de film ar pune automat în evidentă întu ne ri cul filmelor
care, oricât de celebre ar fi, oricâte Oscaruri ar lua, te învată să trăiesti
după cum îti sopteste vrăjmasul: în patimi."
"Cum era melodia aia, "Road to hell", drum spre iad. Încetul
cu încetul, spre acest drum te călăuzesc unele multe filme."
"Mai e ceva. Mai sunt si filme care, desi sunt vătămătoare, au niste secvente
care pe unii i-ar putea ajuta să fie mai buni, mai blânzi. Să luăm un exemplu:
un film e foarte plăcut, are secvente psihologice interesante, te ajută să-i
întelegi mai bine pe cei handicapati fizic. Dar filmul are două faze sexy. Să
zi cem că doi soti, după ce văd acest film, nu simt că li s-a stâr nit pofta
trupească. Dar dacă filmul e văzut de un ado les cent, îi poate trezi pofte
trupesti si îl poate împinge spre păcat."
"Există filme care pe unii îi pot folosi putin, dar pe altii îi pot duce
în prăpastie. Numai că nu poti preciza la fiecare film cine s-ar putea folosi
din el."
"Sunt filme pe care cei mai tari duhovniceste le pot vedea fără să se smintească,
dar care pe cei mai slabi îi smintesc. Si nu poti spune: acest film e recomandat
numai sfintilor, că nimeni nu ar avea smerenia să nu se uite la el."
"Mai e si un alt element subiectiv. Poate că un om mai slab, văzând un
anumit film, reuseste să nu se smintească si să îl vadă fără să se vateme. Dar
altul, mai sporit duhov ni ces te, se poate vătăma. Sunt o mie de factori subiectivi
în aceas tă problemă."
"Si aici sunt de acord cu tine. Sunt subiective aprecierile de acest gen.
Si cel mai subiectiv e mai ales folosul pe care îl au crestinii din vederea
filmelor. Putini sunt cei care, după ce văd un film care i-a vătămat, au curajul
de a recunoaste că mai bine renuntau să îl vadă."
"Da, găsesc tot felul de lucruri interesante prin care caută să ascundă
esecul: se mint singuri, numai să nu recunoască o greseală. Numai în cazul în
care filmul a fost plicticos au tăria de a recunoaste că si-au pierdut timpul."
"Acum să vorbim despre televizorită. Cred că ti-ai dat si tu seama ce usor
devine drog privitul la televizor. Oamenii nu mai stiu cum să scape de necazuri,
cum să uite de greutăti, cum să îsi odihnească mintea."
"Si televizorul este oricând la îndemână. E prietenul care la nevoie se
cunoaste. Omul pune mâna pe telecomandă si nu îi mai dă drumul. La un moment
dat ajungi că tot schimbi canalele, tot căutând ceva mai interesant, si negăsind
trebuie să te multumesti cu ce găsesti."
"Privitul la televizor creează o dependentă psihică. Însă la noi nu e ca
în Occident, unde sunt oameni care s-au îmbol nă vit psihic din dependenta de
televizor. Televizorul este aerul lor, fără televizor sunt morti. Cel mai clar
exemplu e cu tele no velele. Dacă vreo femeie pierde un episod din telenovela
ei pre ferată, zici că are de dat un examen. Devine nervoasă, agitată..."
"Nu toate femeile se uită la telenovele."
"Nu, altele se uită la talk-show-uri de succes, care le înva tă cum să
renunte la ceea ce e mai curat în viata lor. Cum să se îndepărteze de ceea ce
asteaptă Dumnezeu de la ele."
"Din moment ce atât de multe femei văd aceste emisiuni, cele care nu se
uită riscă să fie luate peste picior. Nu numai fe meile se uită la talk-show-uri,
se uită si bărbatii. Nu fac de o sebire aici. Doar că sunt unele femei care
stau în casă mai mult decât bărbatii, si televizorul stă deschis tot timpul.
Cât de spre luatul peste picior, ăsta e pretul pe care l-au avut de plă tit
dintotdeauna crestinii: riscul de a fi luati în râs de ceilalti."
"În ceea ce priveste televizorul, esti deci de părere că ar fi bine ca
cei care se consideră crestini să renunte la el?"
"Da. Si cel mai simplu argument este că noi, crestinii, nu avem timp liber.
Sau nu ar trebui să avem timp liber. Când avem ceva timp liber putem citi, putem
merge la slujbele din timpul săptămânii. Ca să nu zic că întotdeauna se găseste
cineva care să aibă nevoie de ajutorul nostru. Nu vorbesc de aju torarea bolnavilor
din spitale sau a orfanilor. Vorbesc de lucruri mai usor de făcut. Putem să
îi ajutăm pe prietenii nostri sau pe rudele noastre să înteleagă mai bine învătăturile
Bisericii."
"Si cu odihna?"
"Să stii că odihna adusă de televizor e o odihnă superfi cia lă, care închide
inima si răceste mintea. Si când ai nevoie de pu tin repaos, nu te împiedică
nimeni să faci o plimbare, sin gur sau cu prietenii. Nu te împiedică nimeni
să găsesti un mij loc de relaxare care să nu te vatăme."
"Ăsta e principalul tău argument: că viata e scurtă si că tre buie să facem
tot ce ne stă în putintă pentru a ajunge în rai. Privitul la televizor nu e
ceva care să ajute la ajungerea în rai."
"Acum vorbim despre televizor si nu despre cum să ne ocupăm timpul, asa
că nu intru în detalii."
"Dar dacă preotul ar spune omului obisnuit să nu se mai uite la televizor,
crezi că l-ar asculta cineva?"
"Important este să spună, indiferent câti îl ascultă sau nu. Chiar dacă
unii îl iau în râs. Dar altii vor întelege că televi zo ri ta este o patimă
si vor încerca să se lupte cu ea. Oricum, pă rintele trebuie să atragă atentia
credinciosilor asupra faptului că păcatul cu gândul, păcatul la care te îndeamnă
de atâtea ori emisiunile de la televizor distruge sufletul. Chiar dacă actiu
nea lui e mai lentă, e mortală."
"Si crezi că poti scăpa pe loc?"
"După ce spovedesti o cădere, primesti puterea să te lupti cu ea. Asa si
cu televizorita: primul pas este să iei hotărârea de a nu te mai lăsa întinat
de ceea ce îti oferă televizorul. Unii pot să renunte dintr-o dată la el, asa
cum altii renuntă dintr-o dată la fumat. Dar cei mai multi renuntă treptat,
încetul cu încetul."
"Nu există nici o brosură cu astfel de îndrumări."
"Deocamdată nu, dar o să apară. În toate vremurile Domnul a avut crestini,
mireni, dar mai ales clerici si monahi care au dat un răspuns crestin problemelor
care s-au ivit. Asa o să fie si cu televizorul."
"Poate că deja s-au scris astfel de brosuri, dar nu stim noi. Poate peste
trei sute de ani crestinii vor citi cărti despre privitul la televizor scrise
de sfintii care trăiesc în vremurile noastre. De sfinti care vor fi canonizati
până atunci."
"Sfântul este cel care observă cel mai bine cursa vrăj ma su lui si cum
te poti feri de ea. Dar nu este nevoie să apară cărti împotriva televizoritei.
Trebuie să ai un duhovnic care să stie să aplice povetele din scrierile sfinte
si, cu ajutorul lui, scapi cel mai usor."
"Ce părere ai despre revistele cu programele TV?"
"Sunt o armă excelentă pentru cel care vrea să scape de televizorită. Dacă
înainte te uitai trei ore zilnic, acum îti faci semn, si îti faci semne la emisiunile
sau filmele care crezi că nu te vatămă prea tare. Si le vezi numai pe acelea.
Câstigi timp, pe care îl folosesti la cele duhovnicesti. După câtva timp, constati
că e bine să vezi mai putine emisiuni. Că e bine să reduci privitul la televizor
la câteva ore pe săptămână."
"Măcar de ar ajunge toti crestinii la măsura asta."
"Nu îi împiedică nimeni. În afară de propriile patimi si de diavol. Dar
Dumnezeu vine în ajutor."
"Nu crezi că e o utopie ideea că ar fi bine ca adevăratii crestini să renunte
la televizor?"
"Nu e o utopie faptul că ar trebui să părăsim păcatul pentru a fi ai lui
Hristos?"
"Nu, nu e."
"Atunci nici lepădarea risipirii mintii cu ajutorul tele vi zorului nu
e o utopie. Câtă vreme vor fi crestini iubitori de patimi, cu sigurantă va avea
cine să butoneze televizorul. Dar, în acelasi timp, vor fi si crestini iubitori
de Hristos care vor sti să ducă lupta cu patimile si vor renunta la televizor.
Stii, important este nu să fie convinsi de preoti să renunte definitiv la televizor.
Duhovnicii să îi ajute măcar să renunte la toate emisiunile care vatămă mintea.
Si după ce vor avea acest soc, de a scăpa de sub hipnoza micului ecran, în timp
vor fi singuri în stare să scoată televizorul din priză."
"Cred că dacă s-ar uita mai putin la televizor, crestinii ar trăi altfel."
"Eu sunt sigur: televizorul tine astăzi locul spectacolelor din arenele
romane, spectacolelor cu lupte de gladiatori si celorlalte prostii. Sfintii
Părinti îi opreau pe crestini să mear gă la astfel de spectacole si tot asa
i-ar opri si pe crestinii de azi să privească cea mai mare parte a emisiunilor
de la tele vizor. Asta dacă nu i-ar opri chiar de la toate."
"Pâine si circ!, asta vroiau cei care mergeau să vadă spectacolele din
arene. Cam asta dă si televizorul."
"Televizorul nu dă decât circ. Nici măcar pâine nu dă."
Cam ăsta a fost sfârsitul discutiei despre televizor. Nu l-am reprodus prea
exact, sunt cam obosit, dar cam aceasta a fost discutia. Singurul punct asupra
căruia mai sovăi putin este că dacă Marius are dreptate, ar fi bine să mă uit
mai rar la televizor.
8 noiembrie 1992
Nu mă asteptam să îl conving atât de repede pe Nelu să se spovedească: alaltăieri
i-am spus ce am vorbit despre el cu părintele Nicolae si mi-a dat dreptate.
A zis că si el simtea de multe ori că e gata să fie biruit de păcat si se gândea
că, dacă apucă să păcătuiască, nu o să mai vină la spovedanie:
"Stii, m-am gândit că dacă tot o să cad, ar fi o prostie să mă mai spovedesc.
Ori merită să păcătuiesc, si atunci nu mă spovedesc pentru că ar trebui să renunt
la păcat, ori nu merită, si atunci nu o fac. În momentele mai grele prin care
am trecut în ultimele luni mă gândeam că dacă fac dragoste cu Tatiana o să îmi
fie mai bine: voi avea parte de momente de bine. Si Tatiana îmi oferea tot sprijinul,
dar m-a lăsat să stabilesc eu când sunt pregătit sufleteste pentru asta. După
spovedanie însă, am renuntat la ideea de a face dragoste cu ea până ne căsătorim.
Ne-am hotărât: dăm la facultate si apoi ne căsătorim."
E mare lucru că au puterea de a lua viata în piept. Ce chestie, să te căsătoresti
la 19 ani... De fapt, cred că e mai bine asa. Decât să cazi în curvie, si apoi
să pornesti la drum cu sufletul murdar... Nu stiu dacă m-as căsători imediat
după terminarea liceului. Cred că mai astept până după facultate. Dar dacă nu
o să mai rezist dorintei de a face dragoste cu fata iubită, o să mă căsătoresc.
E cât se poate de firească o astfel de dorintă. Prin secolul al patrulea, fetele
se măritau la 12 ani. Vârsta a tot crescut, si azi aproape nici o fată nu se
mai mărită fecioară.
A fost un scandal la o clasă de liceu din nu mai stiu ce oras si toate fetele
au fost duse la control medical: numai două mai erau fecioare. Restul, femei.
Si clasa avea putini bă ieti. De vină sunt părintii, că ne lasă să ne căsătorim
abia când li se pare lor că suntem maturi.
9 noiembrie 1992
Când cumpăram un loz, l-am văzut pe Marius. Mi-a zis că o să se roage să nu
am parte de nici un loz câstigător:
"Nu îti dai seama? Banii câstigati la jocurile de noroc sunt bani murdari.
Dumnezeu nu te încearcă acum cu sărăcia ca tu să Îl rogi să te ajute prin lozuri.
E ca si cum mama ia cutitul din mâna copilului ca nu cumva să se taie, si copilul
se joacă atunci cu foarfeca. Dacă Dumnezeu vrea să te încerce prin foame, rabdă.
Încercarea va trece. Bucură-te că nu ai câstigat până acum: dacă ti-ar fi pus
dracul în fata ochilor un loz cu o sumă mare de bani, să vezi prin ce ispite
ai fi trecut. Să nu crezi că esti ferit de patima iubirii de argint. Tu nu îti
dai seama, dar faptul că ai ajuns să tragi la loz arată o lipsă de încredere
în grija lui Dumnezeu. Ori Dumnezeu nu există, si atunci fă rost de bani cum
stii, ori El există, si atunci încearcă să faci rost de bani în asa fel încât
să nu faci vreo greseală."
Nu prea m-a convins. Sunt atât de flămând încât vorbele lui n-au avut prea mare
ecou în inima mea.
Am aflat că cele doi surori de mănăstire din grupul A.R.S. s-au îndepărtat de
drumul lor spre "cer" si au poposit într-un bar, pe post de chelnerite.
Nu mă miră acest lucru. Diavolul care inspira tot circul cu vedenii a pus stăpânire
pe ele, si apoi le-a mai târât si prin putin desfrâu. Dumnezeu m-a scăpat la
tanc.
12 noiembrie 1992
Dimineată, când îmi ziceam rugăciunile, mi-a trecut prin cap gândul cel bun:
mare prostie făceam cu lozurile. Fugeam de cruce. M-am rugat de atâtea ori să
mă curete Dumnezeu de păcate, si totusi cum au venit încercările am cedat.
Stiam că e o greseală să tragi la loz în plic, dar pur si simplu mi se părea
că Dumnezeu îmi va întelege disperarea. Încetul cu încetul dorinta de a avea
bani, cât să scap de foame pentru o vreme mai lungă, mi-a pătruns adânc în inimă.
Nu am putere să Îi multumesc lui Dumnezeu că trec prin această grea încercare,
dar cel putin îmi dau seama unde am gresit. Dumnezeu a îngăduit să trec prin
această încercare si imediat m-am simtit părăsit, imediat mi s-a părut că Domnul
nu are grijă de mine, desi sunt făptura Sa.
Doamne, îmi e atât de greu să rabd foamea... Credeam că e de ajuns să cred în
Tine ca să am puterea de a răbda încercările. Dar nu îmi dădeam seama cât de
slabă este credinta mea... Nu îmi dădeam seama că voi ceda la încercări atât
de usoare.
13 noiembrie 1992
Oamenii sunt săraci. Sărăcia asta e o consecintă a păcatului. Asta se vede clar
din cuvintele pe care Dumnezeu i le-a zis lui Adam: "în sudoarea fetei
tale îti vei mânca pâinea, până când vei muri".
Situatia de astăzi e foarte tristă: din ce în ce mai multi someri, care sunt
lipsiti până si de posibilitatea de a-si câstiga pâinea cu sudoarea fruntii.
20 noiembrie 1992
Ce groaznic este când îmi dau seama că, desi as vrea să fac cele bune, mă las
păcălit de cele rele... Cred că acum, în zilele acestea, dracii m-au lăsat în
pace, au intrat în inventar. Eu mi-am făcut rău si fără contributia lor. M-am
închinat "icoanei vorbitoare a fiarei".
Oricât de sceptic am fost eu fată de criticile aduse emi siunilor si filmelor
de către anumiti monahi mai îndârjiti, iar trebuie să recunosc faptul că dreptatea
nu a fost de partea mea.
Acum vreo opt zile am vrut să văd un film. Când s-a terminat, schimbând canalul,
am mai văzut unul. Noaptea mă tot gândeam la filmele pe care le voi vedea a
doua zi. Am văzut si filme si emisiuni care, desi nu erau interesante, reu seau
să mă facă să le urmăresc. A treia zi la fel: numai că in tra sem sub hipnoza
televizorului. E stare plăcută, de relaxare, de viată fără griji. Tata credea
că sunt la liceu, dar eu studiam "telecomanda". M-am uitat în câteva
zile la televizor mai mult decât într-un an de yoga.
Îmi tot spuneam: "lasă, că o să vină si filme mai intere san te, din care
voi avea ce învăta". Sau: "e bine că aflu atâtea lucruri despre preocupările
celorlalti, ca să nu devin un soa re ce de bibliotecă preocupat numai de cărti
duhovnicesti".
Am ajuns să simt nevoia să privesc televizorul. Am sen za tia, nu stiu dacă
o fi asa, că mintea ajunge la un fel de depen den tă de televizor, dependentă
care seamănă cu cea a yoghi ni lor care simt nevoia de a medita. Creierul functionează
altfel, e greu de descris cum.
22 noiembrie 1992
Am ajuns la Mănăstirea Pestera. Locurile sunt minunate. După-masă am fost cu
un grup mic în Pestera Ialomicioarei si am coborât până în locul numit Hades.
Acolo e ca un cap de monstru, dar crescut din stâncă. Se zice că aici au fost
initiati marii hierofanti ai dacilor; doar e "pestera lui Zalmoxis".
25 noiembrie 1992
Prima spovedanie din post. Din cauza mândriei începusem să cred că am voie să
mă joc cu gânduri de desfrâu. În ultima vreme mi-au venit în cap amintiri de
la Tantra. Cu imagini pasionale. Si mă gândeam că as mai fi putut face dragoste
si cu alte colege si măcinam astfel de gânduri fără să îmi dau seama că sunt
păcălit de draci.
Când am spovedit că mi-a trecut prin cap să fac dragoste cu Miruna, părintele
Teofan m-a mustrat tare. M-a îndemnat să zic o rugăciune scurtă ori de câte
ori îmi mai vin gânduri pătimase. Nu îmi dau seama cum am început să primesc
iarăsi gânduri de desfrâu.
27 noiembrie 1992
Ce le pot face preotii oamenilor săraci: să le dea tuturor de mâncare? Nu. Multi
săraci ar putea fi ajutati de crestinii care au o situatie materială bună, dar
nu toti. Ce s-ar putea face cu ceilalti? Si, de fapt, ce se poate face cu săracii
care vin să cea ră cuvânt de folos, în conditiile în care crestinii mai în stă
riti chel tuiesc mult pentru câinii cu care ies la plimbare, dar pen tru săraci
nu au de gând să dea un ban?
Mi se pare că solutia tine de planul duhovnicesc: preotii i-ar putea să înteleagă
altfel crucea pe care o duc. Sărăcia e o cruce foarte grea. E dificil să întelegi
singur cum trebuie pur ta tă. Dacă însă preotul care îti vorbeste stie ce înseamnă
viata de înfrânare, cuvântul lui e nu numai plin de mângâiere, ci si de putere.
Părintele Teofan, cu nevointele sale pustni cesti, cu suferintele din închisoare,
este un om care stie să îsi întăreas că ucenicii care trec prin necazuri.
28 noiembrie 1992
Au venit radiestezistii la mănăstire. Sunt cazati în vila de peste pod. I-am
dus în pestera mare, trimis de părintele ca ghid.
Nu stiu exact ce năzbâtii au prin cap, desi stiu că sunt rătăciti. Seful lor,
comandorul Laurian Sârmulescu, mi se pare un tip foarte puternic, e genul de
om care îi manipulează cu mare usurintă pe cei din preajma sa.
Fratele Nicolae mi-a spus că l-a chemat pe comandor la el în chilie, spunând
că îl doare spatele. Vroia să vadă dacă comandorul va ghici unde anume îl doare.
Mi-a zis că avea de gând, în cazul în care Laurian i-ar fi spus unde îl doare,
să nu recunoască că este asa. Dar, culmea, comandorul i-a arătat precis cele
trei locuri în care îl durea spatele, nu numai unul singur. Fratele Nicolae
s-a mirat de puterile comandorului: "M-am jucat cu dracul. Vroiam să îl
fac de rusine, si când colo m-a lăsat mască".
Această întâmplare arată că radiestezistii au puteri evi den te. De la draci
le au.
Stând în fata pesterii mari am auzit o întâmplare tristă. Pe creasta muntoasă
din fata pesterii stăteau doi tineri îndră gos titi. Ea s-a aplecat să culeagă
o floare de colt si era să cadă în prăpastie. El a încercat să o salveze, dar
au căzut amândoi. Au murit pe loc. Cred că pentru jertfa pe care a făcut-o încer
când să-si salveze prietena, el s-a mântuit.
29 noiembrie 1992
Am văzut câtiva radiestezisti în pesteră: făceau spiritism, chemând duhul Maicii
Domnului. Ei credeau că Maica Dom nu lui le vorbeste prin miscările sârmei radiestezice.
Mi-a părut rău că nu am priceperea de a-i convinge că sunt rătăciti. Părintele
Teofan mi-a spus că pe unii i-a întors, dar marea ma joritate sunt fanatici.
Asa eram si eu când mergeam la cursurile lui Tăureanu.
Radiestezistii, "sârmistii" cum li se mai spune, sunt mai pe ri culosi
decât yoghinii. Pentru că părând mai apropiati de Biserică, este destul de greu
să spui cu exactitate ce e gresit la ei. Biserica catolică i-a blestemat pe
toti si a dat anatemei radiestezia. Dar Biserica Ortodoxă nu are o pozitie clară
fată de ei. Părintele Arsenie zice că, din moment ce la Sinoadele Ecumenice
s-a dat anatemei orice formă de erezie, înseamnă că si învătătura radiestezistilor
este anatemizată. Dar ar fi fost bine dacă Biserica Ortodoxă ar da anatemei
fiecare erezie contemporană, pentru ca oamenii să stie de ce să se ferească.
După ce în primul mileniu ereticii se separau de Biserică, si Sfintii Părinti
nu pridideau să scrie împotriva ereziilor lor, în mileniul al doilea ereticii
au căutat să se ascundă în Biserică. Nu toti; unii s-au despărtit cu surle si
trâmbite. Dar altii au rămas aproape de Biserică tocmai pentru că si-au dat
seama că rătăcirea lor va fi vădită mai greu.
Dacă radiestezistii nu ar veni la biserică, lumea ar întelege că sunt eretici.
Dar asa... Ei nu vin la biserică din aceleasi mo tive pentru care venim noi.
Noi venim ca să ne unim cu Mi rele Bisericii, cu Hristos. Să lepădăm toată grija
cea lu meas că si să Îl primim pe Hristos. Lepădăm tot ce intră în con tra dic
tie cu învătătura Părintilor Bisericii.
Radiestezistii vin la biserică pentru a se umple de energie, pentru a-si purifica
canalele energetice. Si iau din învătăturile sfintilor numai partea care nu
intră în contradictie cu învă tă tu ra lor. Si totul e atât de firesc pentru
ei... Profesorii lor, care au grade mai mari îi trimit la biserică. Poate spune
cineva că profesorii sunt răi sau că îi învată cele rele?
Dacă profesorii lor sau comandorul însusi le-ar spune să nu meargă la biserică,
atunci ar putea apărea semne de în tre bare. Sau dacă nu le-ar spune nimic si
ei ar intra întâmplător în vreo biserică, si si-ar da seama că ceea ce predică
părintele nu seamănă cu ceea ce stiu ei de la cursuri, iarăsi ar fi motive de
îngrijorare.
Dacă la prima întâlnire cu părintele Ioan de la Recea nu as fi crezut că tot
ce mi-a spus e teatru făcut de ochii lumii, dacă as fi venit fără prejudecăti,
convertirea mea ar fi avut loc atunci. Sunt aproape sigur de asta.
Dar diavolul asta face: îsi ia măsuri de precautie ca nu cumva ucenicii săi
să se lepede de înselare. El încearcă să re du că la zero posibilitatea ca ei
să se convertească. Numai că nu e atotputernic. Întotdeauna mai rămâne o sansă
de întoarcere.
Radiestezistii îi însală pe multi: merg la biserică, fac pelerinaje prin mănăstiri,
ba fac si donatii serioase. Dar astfel de donatii ar trebui refuzate, pentru
că sunt strânse cu pretul pierderii unor suflete.
30 noiembrie 1992
Sfântul Apostol Andrei. Nu credeam că voi da de un om care să mă domine psihic
asa cum m-a dominat Laurian. Nici la Tăureanu nu am simtit atâta putere diavolească
în ochi cât am simtit la el. Desi părintele Teofan îmi dăduse ascultare să nu
vorbesc cu el, l-am chemat la mine în cameră ca să stăm de vorbă. Crezând că
părintele exagerează putin si că nu are ce să mi se întâmple, am vrut totusi
să vorbesc cu coman do rul. Eram curios să văd cam ce fel de om e si cam ce
prostii are în cap.
A urcat la mine în cameră si a început să îmi zică tot felul de prostii, cea
mai mare fiind următoarea: "Tu ai un diavol în tine de când ai făcut yoga.
Numai eu pot să ti-l scot. Nici dacă te călugăresti nu va iesi. Si dacă nu mă
lasi să ti-l scot eu, la Judecată o să îti pară rău că ti-ai ratat singura sansă
de îndreptare."
Eu nu credeam ce îmi spunea. Dar în timp ce îmi vorbea, uitându-se fix în ochii
mei, ca si cum ar vrea să mă hipnoti ze ze, simteam cum din ochi îi iese o putere
care intră în mine. Simteam această putere ca pe ceva fizic, care îmi făcea
rău. Îmi venea să vomit. La un moment dat, nu am mai rezis tat si am fugit după
părintele Teofan. Era în biserică, vorbind cu o femeie. Mie îmi era atât de
rău, încât l-am rugat să mă asculte cât mai repede. I-am spus ce mi s-a întâmplat,
si în timp ce îi vorbeam simteam cum sufletul mi se usurează. Am iesit din biserică
linistit, dar hotărât să nu mai calc ascultările pe care le primesc.
Dacă l-as fi ascultat pe părintele, totul ar fi fost bine. Dar pentru că am
judecat ascultarea si am călcat de bunăvoie cuvântul părintelui, mi-am primit
pedeapsa cuvenită.
1 decembrie 1992
Nu mi-am făcut canonul. Mi se pare prea obositor să zic în fiecare zi Paraclisul
Maicii Domnului si Acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov. Nici ieri nu mi l-am
făcut. Ar fi putut si părintele să îmi dea un canon mai mic.
2 decembrie 1992
Înainte de a mă întoarce acasă am vorbit iar cu părintele Teofan. M-a mustrat
că nu mi-am făcut canonul: "Cine nu îsi face canonul se face de râsul dracilor.
Ti se pare canonul prea lung: vino si spune-mi, poate îl mai micsorez. Canonul
e medicamentul pentru suflet: refuzi medicamentul, rămâi bolnav. Altfel nu se
poate".
"Mă plictisesc repetând Paraclisul. L-am învătat aproape pe dinafară. Si
Acatistul Sfântului Dimitrie nu îl înteleg: ce rost are să îi spun sfântului
să se bucure? Mai bine i-as cere să mă ajute cu ceva."
"Da, canonul e plictisitor la început. Pentru că nu stii să te rogi. Dracii
îti dau gânduri de plictiseală si tu le primesti. Ia să văd, cum te rogi?"
M-a pus să citesc prima cântare din Paraclis.
"Nu e bine. Ia fii atent la mine. Dacă ti-as vorbi repede de tot, m-ai
întelege?"
"Cred că nu."
"Atunci cum vrei să te înteleagă pe tine Maica Domnului dacă te rogi atât
de repede? Nu esti aproape deloc atent la ceea ce citesti. Se vede că vrei să
termini canonul cât mai repede.
Dacă vrei ca Maica Domnului să îti asculte rugăciunea, trebuie să te rogi fără
grabă. Trebuie să încerci să fii atent la fiecare cuvânt. Fiecare cuvânt din
rugăciune este important. Trebuie să rostesti cuvintele clar si rar, astfel
încât dacă ar mai fi lângă tine altcineva, să se poată ruga împreună cu tine.
Să îti înteleagă cuvintele.
Stii, Dumnezeu si sfintii ne înteleg oricât de repede ne-am ruga, si dacă terminăm
Paraclisul în cinci minute. Dar mintea noastră nu poate pătrunde duhul rugăciunii
decât dacă ne rugăm fără grabă: un Paraclis nu trebuie făcut mai repede de jumătate
de oră. Sau măcar douăzeci de minute. Stiu că fiecare are ritmul lui, dar nu
putem nici să ne rugăm fără să pricepem ce spunem. Trebuie să întelegem ceea
ce cerem Dom nului sau sfintilor. Cum vrei să te asculte Maica Domnu lui, dacă
nici tu nu ai timp să întelegi ceea ce îi ceri?
Roagă-te fără grabă, si vei întelege dulceata rugăciunii.
Cât despre acatiste... E atât de frumos să îi spui unui sfânt: "Bucură-te..."
Asa îi arăti evlavia pe care o ai fată de el. Si heretisind un sfânt, dragostea
pe care i-o porti creste. Nu îi ceri nimic sfântului, dar spunându-i acatistul
mintea ta se cu rătă, si sfântul intervine în viata ta.
Viata crestinilor este o viată în care sfintii si puterile ceresti îsi arată
tot timpul puterea ocrotitoare. Asa cum dracii caută la fiecare pas să ne piardă,
tot asa la fiecare pas sfintii si îngerii ne sprijină.
Spune acatistul în continuare. Si în câteva săptămâni îti va da Dumnezeu să
îi cunosti frumusetea. Totul e să te rogi cum ti-am zis, fără grabă si cu luare-aminte.
Dacă vor fi momente în care te va birui oboseala, atunci poti zice si mai repede;
dacă nu grăbesti ritmul, mintea înce pe să zboare. Si asta e rău.
Găseste-ti un ritm intermediar: nici prea repede, ca să nu poti lua aminte la
ce zici, dar nici prea rar, ca să îti zboare min tea. De fapt, în timp mintea
va ajunge să se îndulcească de fiecare cuvânt al rugăciunii. Ritmul se va modifica
de la sine.
Foarte important este ca niciodată când îti faci canonul să nu te gândesti la
ce urmează. Caută o oră în care esti liber, o oră în care nu ai altceva de făcut,
si atunci roagă-te. Dacă stai presat de ceea ce ai de făcut după canon, mintea
nu poate fi atentă la rugăciune.
Un mijloc foarte bun de pregătire a mintii pentru rugă ciu ne este citirea dintr-o
carte duhovnicească. Cititul linisteste mintea, o adună din împrăstiere. Când
citesti, sufletul capătă râvnă pentru rugăciune."
3 decembrie 1992
După ce m-am miruit, în biserică a intrat un domn pe care l-am văzut pentru
prima dată:
"Părinte, sora mea, cu care ati vorbit alaltăieri, e moartă. S-a sinucis."
Părintele Dumitru a început să îi explice omului că nu o poate înmormânta, că
sinucigasii nu pot avea parte de ultima slujbă, pentru că s-au rupt de Dumnezeu
si fără să vrea au ales iadul.
Omul nu vroia decât să fie putin consolat de părinte, dar părintele s-a tulburat
tare când a auzit că femeia s-a sinucis:
"Nu întelegi, ti-am zis de mai multe ori, nu îi pot face slujba!"
Dar omul întelesese. Părintele era atât de supărat, încât nu mai era atent la
ce îi spunea omul ăla. Bine cel putin că domnul respectiv era o fiintă răbdătoare,
că altfel pleca scâr bit de comportamentul părintelui si poate nu mai călca
prin biserică până la sfârsitul vietii.
El nu avea de unde să stie că părintele se poartă asa numai pentru că a văzut
o biruintă a diavolului si s-a simtit învins. Este firesc să ai mustrări de
constiintă când îti dai seama că poate, dacă aveai mai multă întelegere fată
de omul din fata ta, acesta se lăsa luat de mână.
Cât de grea este preotia... Dai socoteală pentru fiecare suflet de care nu te-ai
îngrijit cum trebuie. Din câte îl cunosc eu pe părinte, mi s-a părut că motivul
supărării a fost că nu a stiut să fie mai aproape de femeia care s-a sinucis.
Îmi vine în minte imaginea femeii moarte. Cât e de groaz nic să nu mai ai nici
o posibilitate de a repara greseala făcu tă! Îmi dau seama de ce părintele Teofan
se supăra când îi spuneam că am gânduri de sinucidere. De la primirea unor astfel
de gânduri se poate ajunge la făptuirea lor.
4 decembrie 1992
Cât de impresionat am fost eu cu timp în urmă de pro fe tii le lui Sundar Singh
si de fapt textele nu sunt autentice. Sun dar Singh a crezut că sfârsitul lumii
va fi exact asa cum îl de scrie Apocalipsa, si despre asta a vorbit nu o dată
în confe rin te le sale. Dar cine a scris "profetiile" s-a bazat pe
faptul că va trece multă vreme până când va fi dat în vileag. Slujitorii Bi
se ricii nu s-au preocupat să combată astfel de bazaconii, dar ele au prins
la lume. Si era atât de usor să dai în vileag falsul...
Oricum, isteria asta cu Noul Ierusalim prinde usor la ro mâni. Înselarea demonică
de la Pucioasa mi se pare un exem plu grăitor. Chiar dacă ierarhii sunt împotrivă,
nici unul nu i-a dat până acum anatemei pe "puciosi". Dar Sfintii
Părinti i-ar fi anatematizat imediat si pe Marian Zidaru, si pe toti acolitii
lui. Cât despre "Sfânta" Verginica, am auzit că i-au deschis sicriul
si în loc să găsească sfinte moaste au găsit resturi urât mirositoare. Asta
e sfintenia de la Pucioasa...
Oricum, îmi pare rău că nu avem si noi un artist atât de priceput cum e Zidaru...
Dacă ar fi fost ortodox cu adevărat, si nu doar cu numele, ar fi fost capabil
de multe. Dar se pare că diavolul stă la pândă si cum vede că cineva are mai
multi talanti de la Dumnezeu, se grăbeste să îl tragă de partea lui.
5 decembrie 1992
Primul lucru pe care l-am făcut când a murit mama, a fost să pun mâna pe o Biblie.
Cât regret acum că am vrut să încep cu începutul, adică cu Vechiul Testament...
Am închis cartea imediat. Acum am ajuns la concluzia că nu e de folos nimă nui
să înceapă cu Vechiul Testament. Trebuie citit Noul Tes ta ment în liniste,
de câteva ori, si abia apoi se poate trece la Vechiul Testament.
Noul Testament e cartea mea de căpătâi. Mai ales Sfintele Evanghelii. Mântuitorul
ar vrea să întelegem toti că Sfânta Scriptură e scrisă si pentru noi. Tot ce
apare acolo nu a fost scris numai pentru cei care au trăit pe vremea Sfintilor
Apostoli, ci pentru toti crestinii de până la a Doua Venire a Domnului.
Noul Testament mă ajută să trăiesc după alte criterii decât ale lumii moderne.
Citesc si îmi dau seama că diavolul vrea să mă rupă de Evanghelii.
Dumnezeu e dragoste. Nimeni nu fuge de dragoste. Dracii le spun oamenilor că
Dumnezeu e Judecătorul aspru, care stă cu bâta pe noi, gata să pedepsească cea
mai mică abatere. Dar Evangheliile ne arată un Dumnezeu blând, iubitor, un Dumnezeu
care are grijă de noi, care suferă pentru noi. Cum zice Sfântul Isaac Sirul:
"Doamne Iisuse Hristoase, care ai plâns pentru Lazăr si lacrimi de milostivire
ai vărsat pentru dânsul, primeste lacrimile mele..."
Noi cunoastem din Evanghelii dragostea lui Dumnezeu si învătăm să ne bucurăm
de dragostea Lui. Si atunci când ajungem la greu, e bine să ne aducem aminte
de grija cu care i-a mângâiat Hristos pe cei aflati în necazuri.
Recitind ultimele patru rânduri m-am întrebat de ce scriu la plural. Acesta
e doar un jurnal, si pluralul arată că scriu de spre ceva trăit de mai multi.
Dar mi-e greu să folosesc sin gu larul atunci când scriu despre ceva ce e specific
întregii co mu nităti crestine. Nu numai eu prind putere citind Sfânta Scrip
tură, ci toti ceilalti. Nu scriu numai aici la plural, ci peste tot unde ceea
ce scriu e valabil si pentru altii. De altfel, mi-ar fi mai greu să scriu: "Eu
cunosc din Evanghelii dra gos tea lui Hristos. Când ajung la greu e bine să
îmi aduc aminte de grija Sa..."
Poate astfel de cugetări nu au ce căuta într-un jurnal. Cred că după ce voi
umple caietul acesta mare o să îmi schimb fe lul de a scrie. O să trec la două
caiete separate. Unul cu jur na lul propriu-zis, cu lucrurile care mi se întâmplă,
si altul cu gân durile mele despre credinta crestină si cu dialogurile mai importante
la care iau parte.
6 decembrie 1992
Sfântul Nicolae. Ce binecuvântare pentru noi, bucureste nii, că avem mâna Sfântului
Nicolae...
Aseară i-am făcut acatistul si am simtit multă bucurie în suflet. Parcă simteam
că sfântul mă ocroteste.
15 decembrie 1992
Citind în viata Sfântului mucenic Nestor cum l-a bătut pe păgânul Lie, mi-a
trecut prin minte că la fel as fi putut să îl bat pe Ueshiba, marele sen-sei,
initiatorul "artei păcii". Am credinta că dacă as fi participat la
o demonstratie în care el îi invita pe cei din public să îl lovească, fiind
convins că nimeni nu îl poate lovi, Dumnezeu m-ar fi întărit să îi dau o palmă.
Mi-am imaginat sala plină, pe Ueshiba stând în sei-za, si pe mine ducându-mă
în fata lui.
"Maestre, până acum nimeni nu v-a putut lovi fără să îi per miteti aceasta.
Dacă eu reusesc să vă dau o palmă, recu noas teti că puterea care mă întăreste
este mai mare decât pu te rea pe care o folositi dumneavoastră?" Dacă nu
întelegea engleza, i-ar fi tradus translatorul.
Sunt convins că Ueshiba ar fi acceptat târgul, fiind sigur că nimeni nu poate
fi mai tare decât el. Si cred că Dumnezeu m-ar fi întărit să îi dau o palmă.
Cred că ar fi fost cea mai ră su nătoare victorie a credintei crestine împotriva
tuturor for me lor de arte martiale.
Ueshiba a murit si nu a lăsat nici un urmas la fel de tare. Si poate că nici
el nu era atât de tare pe cât se zice.
Acum, când scriu, si îmi place din ce în ce mai mult să scriu, pentru că mă
înteleg mai bine, îmi dau seama că dacă ar fi fost voia lui Dumnezeu ca Ueshiba
să fie rusinat, ar fi trimis un alt crestin să îl pocnească. Cine stie de ce
nu a făcut-o...
Oricum, nu oricine ar fi putut să îl pocnească pe Ueshiba. Pentru că asta ar
fi fost o palmă dată diavolilor. Si totusi, chiar dacă sunt păcătos, am credinta
că, dacă as fi primit binecuvântarea duhovnicului, as fi putut să îl lovesc
pe Ueshiba. Dacă duhovnicul mi-ar fi dat binecuvântare, atunci diavolul nu ar
fi avut nici o putere asupra mea.
17 decembrie 1992
Oricât de tare ar fi huliti ierarhii ortodocsi de gurile rău-voitoare, câtă
vreme mai avem episcopi ca Fericitul Ioan Maximovici, făcătorul de minuni din
San Francisco, e semn că Dumnezeu nu ne-a părăsit.
Să trăiesti în secolul XX, să fii episcop, si să fii nebun pentru Hristos...
După moarte a făcut zeci de minuni. S-a arătat cuiva în vis si i-a spus: "Desi
am murit, sunt viu!"
Biserica rezistă, oricât de puternic ar fi lovită de dusmanii văzuti si nevăzuti.
Vlădica Ioan a avut mari necazuri în timpul vietii. A ajuns chiar să fie judecat
la tribunal. A pătimit cam ca si Sfântul Nectarie de Eghina. Suferintele lor
arată că diavolul nu sufe ră ierarhii cu viată sfântă. Încearcă să îi scoată
din luptă.
Ce bine că mai avem ierarhi sfinti... Acestia sunt păstorii pe care îi iubeste
Hristos: cei care defăimează bogătia si înte lep ciunea acestei lumi pentru
a-si face comoară în ceruri.
18 decembrie 1992
Am citit Viata Sfintilor Bonifatie si Aglaida, care se prăz nu iesc mâine. Nu
stiu dacă mai există vreo viată de sfânt care să miste sufletul spre pocăintă
asa cum o miscă viata Sfân tu lui Bonifatie. Mi se pare că a fost oarecum nedreptătit:
Sfânta Maria Egipteanca e cinstită de toată lumea, iar despre Sfântul Bonifatie
lumea nu stie aproape nimic. Sau, mai bine zis, stiu numai cei care se îndeletnicesc
cu citirea Vietilor Sfintilor.
Bonifatie a fost si betiv, si desfrânat, dar în acelasi timp era iubitor de
străini si de săraci si pe multi îi ajuta. Aglaida, stăpâna si amanta lui, îi
era alături nu numai la păcat, ci si la săvârsirea faptelor bune.
Bonifatie si Aglaida mi se par reprezentativi pentru cres ti nii din zilele
noastre, care amestecă virtutea cu patima. Ceea ce îi deosebeste pe ei de crestinii
de azi e un lucru de căpătâi: ei suspinau adesea înaintea lui Dumnezeu pentru
a fi izbăviti de păcatele în care trăiau.
O parte dintre crestinii de azi trăiesc într-o stare de com pro mis permanent,
pe care îl justifică printr-o generalizare a păcatului în întreaga societate:
"Dacă si ceilalti păcătuiesc, si chiar mai mult ca noi, înseamnă că noi
suntem aproape curati".
Bonifatie si Aglaida nu căutau să îsi justifice păcatul, ci îsi recunosteau
neputinta si doreau să se ridice din cădere. Cred că tocmai constiinta propriilor
păcate i-a dus mai apoi pe calea sfinteniei.
Vreau să învăt bine istoria lor, ca să o pot spune câtor mai multi oameni. Numai
diavolul s-a opus ca Sfântul Bonifatie să fie cunoscut mai bine. Într-un fel,
faptul că de Sfânta Maria Egipteanca stie toată lumea, iar de Sfântul Bonifatie
stiu doar foarte putini, are un efect clar: putini oameni, citind viata sfin
tei din Egipt, se recunosc în ea. Multe femei zic: "Ia uită-te, cât de
desfrânată a putut fi... Nu e de mirare că a fost ne voie de atâtea nevointe
ca să se curătească". Prea putini oameni se regăsesc în Sfânta Maria Egipteanca.
Numai cei care au putină smerenie si vor să se ridice din păcate văd în ea un
mo del real de îndreptare a vietii. Ceilalti o consideră un caz inte re sant,
extraordinar, dar care nu are ecou în pro pria lor viată: că doar ei nu au păcătuit
cât ea, ci au păcătuit atât cât păcă tu iesc oamenii "normali", ca
Bonifatie si stăpâna sa.
Când Aglaida i-a cerut lui Bonifatie să meargă în Răsărit, ca să aducă moaste
de sfinti, Bonifatie a întrebat-o: "Dacă mă vor aduce pe mine moaste, va
fi bine?". Aglaida i-a spus doar atât: "Betivule!". Mi se pare
foarte important momentul acesta. Aglaida a dat verdictul obisnuit pe care societatea
noastră îl dă celor care vor să Îl slujească pe Hristos: "Păcătosilor,
vedeti-vă de treabă!"
Nu stiu dacă Bonifatie se gândea serios la martiriu când a pus acea întrebare.
Dar cert este că lucrul acesta i-a trecut prin cap. De păcătuit păcătuia, dar
inima lui nu era îndestulată, nu era multumită. S-a gândit la martiriu.
Oamenii de astăzi s-au obisnuit să elimine din mintea lor orice gând privitor
la o viată jertfelnică.
Mă frământă cum trăiesc cei de lângă mine. Mă gândesc la ei, scriu despre ei,
dar nu îi judec. As vrea să îi înteleg cât mai bine, ca să îi pot ajuta să se
ridice. Mă doare că din ce în ce mai putini oameni vor să ducă o viată închinată
lui Dumnezeu. Sfântul Bonifatie este unul dintre cei care au puterea de a ne
ajuta să ne ridicăm.
Eu am mare nevoie de ajutorul său pentru a-mi pune viata în ordine. S-ar putea
ca altii să nu fie impresionati de viata lui. Chiar dacă pe altii nu îi va misca,
cel putin eu trebuie să arăt prin viata mea că întâlnirea cu sfântul nu a fost
întâm plă toa re. Asa simt când citesc fiecare viată de sfânt sau de cuvios:
că mă întâlnesc cu ei. Că întâlnirea aceasta trebuie să aibă roade. Si că dacă
viata mea se schimbă în bine, înseam nă că întâlnirea a rodit.
Dacă voi rezuma "întâlnirea" mea cu Sfântul Bonifatie la câteva rugăciuni
si trei discutii cu prietenii, voi pierde esen tia lul: faptul că pocăinta lui
Bonifatie trebuie să îmi fie exem plu. Că trebuie să arăt prin faptele mele
că i-am citit viata.
În timp ce o citeam, când mă apropiam de sfârsit, mi-au venit în minte cuvintele
Psaltirii: "Gata este inima mea, Dum nezeule!" Adică: "Acum e
momentul în care trebuie să fiu al Tău, Doamne. Acum si nu mai încolo!"
Oricât de slab as fi, oricât de păcătos as fi, dacă voi fi pus să Îl mărturisesc
pe Hristos, ar trebui să o fac fără să îmi fie teamă. Si când mă gândesc la
mărturisire nu mă gândesc strict la martiriu.
Dacă pe Sfântul Bonifatie nu l-ar fi ucis, desi el si-a dorit martiriul, si
dacă s-ar fi întors acasă, sunt convins că se întorcea cu totul alt om. Sunt
convins că nu s-ar mai fi culcat cu Aglaida si că s-ar fi lăsat de băutură.
Din momentul în care a vrut să Îl mărturisească pe Hristos, el a devenit un
alt om. Sfânta Mare Mucenită Tecla nu a murit în chinuri, nu a fost martirizată.
A murit la nouăzeci de ani, în pustie, după ce a petrecut o viată de ru gă ciu
ne si nevointă. Dar datorită pătimirii ei pentru Hristos în tinerete, Biserica
a cinstit-o cu numele de Mare Mucenită.
Cam tot asa cred că era si cu Bonifatie: dacă ar fi scăpat cu viată din chinurile
la care a fost supus, el ar fi dus o viată de sfintenie. Importantă a fost hotărârea
lui de a-L mărturisi pe Hristos.
Oare ce a fost în mintea lui? Să lasi traiul comod, băutura si pe Aglaida si
să mergi la moarte... Bonifatie mi se pare tipul clasic al păcătosului pentru
care S-a răstignit Hristos. Hristos nu a venit numai pentru cei care s-au pocăit
de păcate si si-au îndreptat vietile de la prima spovedanie.
Asa e cel mai bine, ca prima spovedanie să însemne sfârsitul păcatului si începutul
vietii de pocăintă. Dar mul to ra le este greu să se pocăiască de la prima spovedanie
si le este si mai greu să părăsească păcatul.
Prima spovedanie trebuie să însemne oricum începutul luptei. Si chiar dacă mai
există căderi, chiar dacă mai există poticniri, lupta cu păcatul trebuie dusă
mai departe. Trebuie dusă cu nădejdea că Hristos vine în întâmpinarea celui
căzut. Dacă Aglaida nu i-ar fi cerut lui Bonifatie să aducă moaste de sfânt,
dacă ei nu îsi doreau ca, pentru rugăciunile muce ni ci lor, să primească puterea
de a se ridica, atunci vietile lor ar fi decurs lin. Si ar fi ajuns amândoi
acolo unde ajung păcăto sii care se pocăiesc superficial si amână îndreptarea:
în iad.
Faptul că îsi doreau să îsi îndrepte vietile i-a mântuit (e aproape două noaptea,
îmi pică ochii de somn si totusi scriu; îmi place din ce în ce mai mult să vorbesc
cu bunul meu prieten de hârtie, jurnalul).
Esential este să vrei, să ai curajul de a te lupta cu tine, cu toate neputintele
tale. Vreau să merg pe urmele Sfântului Bonifatie. Chiar dacă nu voi avea parte
de sfârsitul lui, viata de zi cu zi îmi dă o mie de prilejuri de a-mi mărturisi
cre din ta. A fi crestin astăzi e aproape un martiriu. Pentru că atât de tare
a intrat păcatul în sufletele oamenilor, încât cei care vor să se lupte cu el
sunt imediat etichetati drept fanatici.
Dacă la căsătorie mirenii si-ar schimba numele si ar primi un nume nou, asa
cum primesc monahii la călugărie, eu as fi vrut să îl port pe cel al lui Bonifatie.
Mă duc să mă culc, ca să nu îmi fie rău mâine. Stiu că e bine să păstrez măsura
si să nu mă joc cu oboseala.
19 decembrie 1992
O discutie interesantă cu Marius. L-am întrebat:
"De ce crezi că unii dintre cei care trec la sectanti duc o viată mai curată
decât a multora dintre ortodocsii de care s-au despărtit?"
"Crezi că există un singur om care a trecut la sectanti cu sufletul mai
curat decât al celui mai mare păcătos ortodox?"
"Evident. Sunt o grămadă. Nu încerca să mă convingi că toti ortodocsii
sunt sfinti, iar sectantii sunt păcătosi."
"Oricum, chiar dacă numai putini ortodocsi sunt sfinti, Ortodoxia este
calea sfinteniei. Iar sectele, oricât de râvnitori ar fi sectantii, sunt drum
al întunericului. Nici un sectant nu poate dobândi sfintenia. Sfintenia se dobândeste
numai prin Biserică. Pentru asta există Biserica."
"Si cu sectantii care nu fac păcate?"
"Cei care părăsesc Ortodoxia nici nu trebuie să mai facă alt păcat. Au
intrat direct în bratele Satanei. Cât despre cei care s-au născut în secte,
au trăit toată viata în secte si nu au cu nos cut Ortodoxia, păcatul lor nu
este la fel de mare. Uite, să ne re fe rim la protestantii din Germania. Se
nasc, trăiesc si mor de par te de Ortodoxie. Nu cunosc nimic despre Ortodoxie."
"Cum nu? Doar aud si ei la radio, la televizor, că există ortodocsi."
"Acum esti ironic si nu e cazul. Da, văd la televizor că există ortodocsi.
Dar ce stiu ei despre ortodocsi? Că sunt unii care s-au abătut de la învătătura
lui Hristos, inventând o grămadă de ritualuri care nu au legătură cu viata crestinilor
din primul secol al propovăduirii Evangheliei. Le este foarte greu ca, văzând
la stiri două minute dintr-o Sfântă Liturghie de Pasti, să înteleagă că adevărul
e în Ortodoxie. Le e si mai greu ca, citind despre căderile unor anumiti clerici,
să aibă cu riozitatea de a afla ce este Ortodoxia. Să stii că foarte pu tini
occidentali au habar ce este Ortodoxia.
Tu crezi că poate refuza cineva comoara ortodoxă în cu nos tintă de cauză? Nu.
O refuză numai cine nu îi întelege va loa rea! Câtă vreme preotii ortodocsi
nu vor face mai multă misiune, protestantii nu vor veni de bunăvoie la Ortodoxie.
Pentru ei, Ortodoxia este o credintă moartă, o religie care are prea multe elemente
care nu au nimic în comun cu Scriptura.
Ca să nu lungesc vorba, pe protestantii care nu au auzit despre Ortodoxie, Dumnezeu
îi va judeca mult mai îngădu i tor decât pe ortodocsii care au trecut la protestanti."
"Crezi că ei se vor mântui?"
"Stiu că drumul lor, protestantismul, este un drum gresit. Sunt hulitori
ai icoanelor si ai Maicii Domnului. Ca de altfel toti fratii lor neoprotestanti.
Dar poate că unii dintre ei vor fi miluiti de Dumnezeu. Eu stiu că Biserica
nu sustine predes ti na rea. Cred că nici unul dintre oameni nu este predestinat
la iad. Ce vină au chinezii sau afganii că în tara lor misiunea ortodoxă e aproape
nulă? Cred că în tot Afganistanul nu e nici un ortodox. Cum să cunoască afganii
Ortodoxia?"
"Da, cred că ierarhii nostri gresesc astăzi că nu mai sustin misionarismul
ortodox în tările necrestine. Ar trebui ca în tările musulmane să fie mărturisitori
ca în primele veacuri ale Bisericii. Mi se pare o greseală că astăzi lumea se
împarte în două: în tări crestine si tări necrestine, unde nimeni nu are de
gând să Îl mărturisească pe Hristos."
"Oare Hristos nu a venit si pentru afgani? Oare are cineva dreptul să tragă
o linie pe globul pământesc si să spună că de aici încolo Ortodoxia nu trebuie
să se facă auzită? Nu."
"Si tu ce propui? Observăm că lucrurile nu sunt bune, dar dând din gură
nu facem nimic."
"Să stii că nu mă limitez doar să dau din gură. Mă rog în fiecare zi ca
Dumnezeu să trimită mărturisitori în astfel de locuri. Si Dumnezeu nu trece
cu vederea nici o rugăciune."
"Stii care e problema? Dumnezeu ar vrea să existe măr tu ri sitori în tările
musulmane. Si dacă tu te rogi pentru asta, si dacă nu te rogi, cei care se nasc
acolo tot zidirea lui Dum ne zeu sunt. Dumnezeu vrea mântuirea lor si vrea ca
cineva să se ducă să facă misiune acolo. Dar dacă toti ne-am ruga pen tru aceasta,
dar nici unul nu ne-am duce, efectul ar fi aproape nul."
"Si ce, vrei să mă duc acolo? Nu am atâta credintă. Sunt prea slab pentru
aceasta."
"Ai auzit de Sfântul Mucenic Bonifatie?"
"Da, i-am citit viata."
"Ce, el era vrednic de mărturisirea credintei? Uite că a fost. Important
este să ai dorinta de a-L mărturisi pe Hristos si să se vadă asta din viata
ta. Restul sunt vorbe."
"Eu nu sunt ca Sfântul Bonifatie."
"Nici Sfântul Bonifatie nu era ca Sfântul Mina sau ca Sfântul Gheorghe.
Important este să ai curajul mărturisirii."
"De ce nu te duci tu?"
"Nu stiu dacă Dumnezeu vrea să mă duc. Dacă ar vrea, mi-ar arăta într-un
fel asta. Si dacă mi-ar arăta-o, chiar si numai prin sfatul duhovnicului, m-as
duce."
"E usor să spui asta. Greu este să o faci. Asa, din gură, si eu sunt gata
de moarte. Dar dacă as fi acum în fata mortii, nu stiu ce as face. Si mă gândesc
atât de des la moartea pentru Hristos..."
Marius e un tip deosebit. E bine că îl frământă astfel de lu cruri. Eu am adaptat
proverbul: "Spune-mi ce prieteni ai ca să stiu cine esti!" astfel:
"Spune-mi ce te frământă ca să stiu cine esti". Cea mai bună oglindă
a oamenilor sunt propriile lor gânduri. Unii se gândesc la modă, altii la băutură,
altii la des frâu, altii la cele sfinte. Acum Marius se gândeste, printre mul
te altele, si la martiriu. Poate peste câtiva ani va întelege că nimic nu îl
împiedică să ducă o viată de martiriu fără-de-sân ge, o viată în care să îsi
pună sufletul pentru aproapele său. Ar putea fi o lumină pentru ceilalti.
20 decembrie 1992
Am revăzut la Radu, la video, "Iancu Jianu". În prima par te e foarte
bine reprezentată clipa convertirii sale, a trans for mării sale din zapciu,
din om al lacomei stăpâniri, în hai duc. Se arată tensiunea dintre cele două
lumi, lumea iubirii de sine si lumea slujirii celor necăjiti. Sfârsitul celei
de-a doua părti e si mai impresionant: prins de poteră, e condam nat la moarte
si scapă cu viată numai datorită faptului că o domnită de la curte îl ia de
bărbat. Din nou trai bun, cu mese alese si tot confortul.
Intră într-o cârciumă. La un moment dat, tăranii, care nu stiau că el e lângă
ei, încep să cânte cântecul lui Iancu: "Auzit-ati de-un Jian..."
Începe o bătaie între tărani si arnăuti, si Iancu stă aparent linistit la masă.
După care răstoarnă masa si tot ce e pe ea. Nu a putut să rabde traiul bun,
când altii mureau de foame. S-a ridicat iar la luptă. Discursul lui de pe cal:
"Fratilor, ridi ca ti-vă. Care are arme, cu arme,...", mi-a mers la
inimă. Asa trebuie să ne ridicăm si noi la lupta duhovnicească. Asa cum eroii
neamului au apărat cu arma în mână acest pământ stră mo sesc, tot asa si noi
trebuie să apărăm cu armele duhov ni cesti Biserica lui Hristos. Arme avem:
rugăciunea, postul, ce le lalte nevointe, dar mai ales credinta, dragostea si
nădejdea. Toate acoperite cu smerenie. Nu degeaba ziceau Sfintii Pă rinti că
viata duhovnicească e o luptă.
21 decembrie 1992
Când eram yoghin nu aveam habar cât de greu e postul cres tin. Vedeam doar renuntarea
la mâncare, care e usoară. Dar postul crestin înseamnă paza mintii: să nu primesc
gân duri păcătoase, să nu aud lucruri urâte, să nu văd lucruri smin titoare,
să nu vorbesc desertăciuni.
Acesta este postul: cu mintea, cu gura, cu ochii, cu ure chi le. Înfrânarea
de la mâncare este si ea importantă, dar nu poa te fi separată de înfrânarea
mintii de la păcat.
Putem posti post negru, dar dacă nu ne păzim mintea, nu scăpăm de cursele dracilor.
23 decembrie 1992
Spovedania a fost foarte lungă. Eu venisem aproape ne pre gătit pentru spovedanie
sau, mai bine zis, venisem hotărât să îi spun părintelui cât de bine mi-am păzit
mintea, că nu am pri mit nici măcar un singur gând de desfrâu. Cum îmi venea
vreo prostie în minte, imediat mă rugam, si gândul acela se risipea.
În loc să mă laude, părintele s-a întristat. Mi-a zis o pildă din Pateric: un
părinte a găsit un copil, l-a luat, l-a crescut în pus tie, l-a învătat să trăiască
în cea mai aspră nevointă. Si după ce tânărul a murit, părintele s-a rugat ca
Dumnezeu să îi ara te unde se află sufletul lui. Si i s-a descoperit că se află
în iad, pentru că mândria îi acoperise virtutile.
"Asa si tu, te lauzi că nu ai primit gânduri de desfrâu, dar esti plin
de mândrie. Ai mare grijă, că mândria este poartă spre prăpastia iadului. Si
de la yoga ai rămas nu numai cu rana desfrâului, ci si cu rana mândriei. Cei
mai multi yoghini care se convertesc rămân marcati de mândrie. Virusul mân dri
ei nu se lasă alungat decât foarte greu. Învată un sfânt pă rin te că sunt mai
bineplăcuti înaintea Domnului cei care au că zut si s-au pocăit, decât cei care
nu au căzut, dar s-au mândrit."
"Si ce să fac, să păcătuiesc ca să nu mă mândresc?"
"Nici în glumă să nu mai zici asa. Că sunt unii care pă cătuiesc si zic
că tot e mai bine decât să fie mândri. Parcă si Nae Ionescu zicea că e nevoie
de păcat ca să nu te mândresti. Vezi, nici intelectualii de marcă nu scapă de
asemenea curse. Nu. Tu trebuie să te lupti cu păcatul, dar în asa fel încât
să nu te biruie mândria. Să stii că cei care păcătuiesc, mintindu-se că astfel
scapă de mândrie, nu rezolvă nimic. Mândria se ascun de într-un alt cotlon mai
îndepărtat al sufletului. De împărtăsit te împărtăsesti altă dată; prin gândurile
de mândrie pe care le-ai primit în ultima vreme ai călcat postul. Trebuia să
păzesti si cu mintea, nu numai cu trupul."
Părintele, prin argumente precise, a stiut să mă pună fată în fată cu mine însumi.
Eu nu sunt un suflet însetat de Dum ne zeu, care tânjeste după binele aproapelui.
Sau, mai bine zis, sunt însetat de binele aproapelui, dar mândria vrea să spur
ce tot ce este frumos în mine. Vrea să întineze idealul meu de sfintenie, sprijinindu-l.
Dacă s-ar pune împotrivă, i-as obser va miscările. Dar asa, sprijinind dorinta
mea de a-L sluji pe Dumnezeu, mă biruie usor.
În loc să îmi văd neputintele si scăderile, în loc să îmi plâng păcatele, văd
numai cât de virtuos sunt. Si asa păcătuiesc.
După ce părintele a terminat de vorbit, mă simteam oare cum separat de cel care
s-a desfătat cu gândurile de mân drie. Spovedania mi-a dat puterea de a renunta
la imaginea falsă pe care o aveam despre mine. Simteam că pot să încep o via
tă curată, desi îmi era clar că nu mă pot schimba dintr-o dată.
24 decembrie 1992
Ajunul Crăciunului. Bucuria colindelor îmi încălzeste inima. Oare cum ar fi
evoluat lumea dacă nu S-ar fi întrupat Mântuitorul? Oare ce fel de oameni ar
fi fost astăzi dacă Hristos nu S-ar fi născut acum două mii de ani? Ar fi fost
o lume foarte tristă... Oamenii ar fi avut sufletele mult mai murdare.
Cât de groaznic ar fi fost ca oamenii să fie lipsiti de lumina dreptei-credinte.
O lume din care lipseste credinta crestină mi se pare o lume de cosmar. Dacă
Hristos nu S-ar fi făcut om pentru mântuirea noastră atunci ar fi fost de înteles
eforturile oamenilor de a cuceri cerul prin propriile puteri. Astfel de eforturi
sunt inutile astăzi. Dar, dacă Hristos nu ar fi venit ca Fiu al Omului, toate
eforturile yoghinilor ar fi fost vrednice de apreciere. Yoghinii sunt ca niste
oameni care, aflându-se într-o cameră întunecată, aprind o lumânare. Si asta
numai pentru că nu stiu să aprindă lumina.
26 decembrie 1992
Am văzut o superbă felicitare de Crăciun, pe care scria ceva gen: "Istoria
a fost plină de oameni care au vrut să fie dum nezei, dar numai Dumnezeu a vrut
să fie Om" (în ima gi ne, alături de Hristos în ieslea din Bethleem, erau
Budha, Maharishi Mahesh Yogi, Hitler, Lenin si altii ca ei).
Istoria lumii, de la Nasterea Domnului până astăzi, s-a des făsurat între aceste
două extreme: unii au vrut să Îl pri meas că în inimile lor pe Fiul lui Dumnezeu,
făcut om pentru mân tuirea noastră, iar altii s-au chinuit să ajungă ei însisi
dum nezei; cei mai de plâns sunt yoghinii, pentru că drumul lor e drumul autonimicirii
sufletesti.
Când spun altora că yoga e un drum gresit, mă privesc ca si cum as fi un fanatic
crestin: "Ei, asa ti se pare acum". Nu mi se pare deloc: scopul elementar
al practicilor yoga este de a-l face pe om una cu Absolutul, de a-l topi pe
om în Abso lut. Ceva asemănător a vrut si Lucifer: să fie una cu Dumnezeu.
De fapt, yoghinii îsi doresc ca prin eforturile lor să iasă din ciclul reîncarnării,
să devină eliberati. Si cum reîncarna rea e doar o poveste, toate eforturile
lor sunt zadarnice.
Pe yoghini nu cred că are cum să îi mântuiască Dumnezeu dacă nu se convertesc
la dreapta credintă: nimic mai straniu decât un yoghin în rai.
În rai, toti Îl slăvesc pe Dumnezeu si se bucură de viata ves nică. Comuniunea
dintre cei mântuiti nu are nimic în co mun cu singurătatea yoghinilor: yoghinii
ar căuta si acolo sin gurătate, ar căuta să scape de ceilalti si să mediteze
în linis te. Dar în rai asa ceva nu este cu putintă.
Nu îmi stă în putere să judec cum stau lucrurile, dar cred că un yoghin care
a progresat în meditatie nu are cum să simtă bucuria raiului: a ucis în el tot
ce era mai sensibil, tot ce însemna deschidere fată de ceilalti. Dar din clipa
în care cine va progresează în yoga, e ca un sinucigas: a rupt orice le gă tură
cu viata reală.
Nu am auzit de nici un caz de convertire la credinta cres ti nă printre marii
yoghini.
Rabbi Maharaj, care a scris Moartea unui guru, nu apu ca se să îsi distrugă
facultătile intelectuale; dar nici el nu mai avea mult până să rateze posibilitatea
de întoarcere spre Dumnezeu.
Păcat că el a cunoscut doar o formă de protestantism si nu a avut prilejul să
Îl cunoască pe Dumnezeul Sfintilor Pă rinti. Poate că dacă ar fi cunoscut Ortodoxia
ar fi fost unul dintre cei mai mari trăitori ai secolului nostru.
3 ianuarie 1993
Cât de simplu e să te obisnuiesti cu mâncarea bună... Am si uitat zilele în
care zăceam de foame.
Acum mă gândesc că, desi eu am fost orb si nu mi-am dat seama că nu există încercare
fără rost, că Dumnezeu vede toate necazurile prin care trecem, totusi foamea
a avut un mare rol pentru mine.
Da, au fost zile în care cedam si mă lăsam biruit de deznă dej de. Dar au fost
mult mai multe zile în care mergeam, de-abia tinându-mă pe picioare, si aveam
nădejde că Dum ne zeu mă va ajuta să trec si de încercarea aceea.
Cât de repede m-a biruit iubirea de arginti! Am tras un loz, mai mult în joacă,
si m-am supărat că a fost necâstigător. Am mai încercat o dată si, văzând esecul,
m-am hotărât să trag cât mai multe lozuri, ca măcar să îmi recapăt banii cheltuiti.
Al doilea pas a fost cel prin care m-am rugat ca Dumne zeu să mă ajute să câstig
la loz. Am fost atât de orbit că nu îmi dădeam seama ce greseală mare făceam.
Eram constient că spovedania m-ar putea ajuta să scap de obsesia banilor. Dar
asteptam să câstig mai întâi bani si abia apoi alergam la spovedanie. Cât de
evidentă mi se părea înselarea celor care asteaptă să păcătuiască, gândindu-se
că se vor spovedi după cădere, si totusi, fiind eu însumi prins în aceeasi cursă,
nu am fost în stare să am mintea limpede.
Ce ciudat este păcatul... Se fixează în suflet cu o viteză uimi toare. Si cel
mai aiurea e că nu îl simti întotdeauna ca pe ceva distrugător pentru suflet.
Constiinta trage alarma, dar nu destul de tare. Glasul păcatului o acoperă imediat.
Cât de bine ar fi fost să nu trag al doilea loz. Ar fi fost doar o joacă de
copil. În cazul în care mi-ar fi trecut prin cap să mă spovedesc, poate as fi
zis si asta. Sau nu? Ba da, cred că as fi zis.
Cel mai bine era să nu trag nici un loz. După primul loz mintea mea nu a mai
fost la fel de limpede. Scriu si parcă nu îmi vine să cred despre ce scriu.
Când scriu că am făcut păcatul de a trage la loz în plic, lucrurile par banale:
parcă as face din tântar armăsar. Dar ce a fost în mintea mea numai eu stiu.
Cât m-au obsedat banii...
Cel mai rău îmi pare că am fost atât de prost încât vroiam să îl amestec până
si pe Dumezeu în prostiile mele. Mă ru gam nu numai Domnului, ci si Preasfintei
Născătoare de Dum ne zeu să mă ajute să câstig banii. Am fost chiar la moas
tele Sfân tului Dimitrie Basarabov, dar degeaba.
Bine cel putin că Nelu m-a mai păsuit cu datoria: "Până la bacalaureat!"
O să văd cum o să fac ca să îi dau atunci.
8 ianuarie 1993
Vizită scurtă la Mănăstirea Sihăstria. Am ajuns ieri. M-a cazat în cameră cu
un părinte, Pahomie de la Bistrita. Părintele nu doarme în pat obisnuit. Am
adus în cameră două băncute si si-a făcut pat din ele.
Bucuria mea a fost că m-a luat cu el la părintele Cleopa în chilia în care nu
primeste decât putină lume. Au început să vorbească fără să tină seama de mine:
ce canoane se dau la spovedanie, cum trebuie călăuziti fratii care vor să învete
să se nevoiască mai mult... Afară ploua, si noi stăteam în tindă. A fost ca
în povesti.
Când mă ducea spre părintele Cleopa, părintele Pahomie mergea în fata mea prin
ploaie. Asa tare m-am bucurat că m-a luat cu el! Una e să îl asculti pe părintele
Cleopa vorbind multimii, si alta e să asculti cum l-am ascultat noi. Pentru
câteva clipe am uitat că trăiesc în secolul XX, mi se părea că sunt cu secole
în urmă, si că asist la o discutie din Pateric.
9 ianuarie 1993
Răsfoind un album din Italia, am văzut si o poză cu ceremonia păgână din Asissi,
din 1986. Atunci papa s-a rugat cu buddhistii, cu musulmanii, cu închinătorii
la foc. Au venit chiar si unii ortodocsi. Dar ce a fost acolo nu a avut nimic
în comun cu învătătura lui Hristos. S-au rugat cu totii pentru pace. Asa au
învătat Sfintii Părinti, că trebuie să ne rugăm cu ereticii si cu păgânii? Ăsta
e pretul pentru ca pe planeta noastră să fie pace? Decât o pace care e urâciune
înaintea Domnului, decât o pace obtinută prin compromisuri, mai bine lipsă:
nu ar fi de mirare ca Dumnezeu să răsplătească "nevointa" celor care
s-au rugat la Asissi îngăduind urgia unui nou război. Asta ca să pricepem cât
de mult i-a plăcut rugăciunea pentru pace. S-a urcat înaintea lui Dumnezeu nu
ca o tămâie bineprimită, ci ca fumul de tigară.
10 ianuarie 1993
Trecând aseară pe lângă Gara de Nord, am fost acostat de o tigancă grasă care
m-a întrebat dacă nu vreau o partidă de sex. Pretul era foarte mic: mai mic
decât pentru două portii de pizza. Nu mi-ar fi trecut prin cap că o femeie poate
fi atât de ieftină. Tiganca mi-a spus că în pret intră si perversiunile. Când
am citit într-o revistă că în Asia pretul la prostituatele ieftine e mai mic
de doi dolari, m-am mirat. Dar când mi-am dat seama că la acelasi pret orice
tânăr de vârsta mea îsi poate comanda o femeie, si asta în Bucuresti, m-am întristat.
Ce îl împiedică pe un tânăr de vârsta mea să se culce cu o astfel de cadână?
La pretul ăsta, nimeni nu poate zice că nu are bani.
M-a îngrijorat tariful pe care l-am aflat; mi-am dat seama că nu mai e nici
un fel de opreliste financiară pentru desfrâul de acest gen. De ce să reziste
tinerii acestei ispite? Ori pentru că sunt timizi, ori pentru că le este frică
de boli vene rice, ori pentru că o fac cu prietenele lor. Cine se înfrânează
pentru că e păcat? Aproape nimeni.
Mircea mi-a zis să nu mă mire pretul de aseară, că ăsta e tariful cartierelor
mai mărginase. Mi-a zis chiar că, dacă îi spuneam femeii că nu vreau si perversiuni,
se putea obtine chiar o reducere de pret. El stie din experientă: cum se ceartă
cu vreo prietenă, fuge acolo să se relaxeze.
13 ianuarie 1993
Nae mi-a vorbit de o vecină de-a lui care a trecut la nu stiu ce sectă care
îi promisese avantaje materiale. Dar nici de avantaje materiale nu a avut parte:
a primit un sampon, si după-amiază a murit. Nici nu a apucat să se spele pe
cap.
Ce ciudat, să îti vinzi sufletul pentru un sampon... Cum îsi pierd oamenii mântuirea,
primind bunătăti trecătoare...
Cât de ticălosi sunt sectantii care dau românilor bani si mâncare, numai ca
să intre în grupările lor... Îmi aduc aminte de un om care venise la Mănăstirea
Râsca să cersească niste haine: "Am fost la secta cutare, aveam casă, aveam
serviciu. Cum am vrut să mă rup de ei, m-au dat afară de la serviciu si m-au
gonit din casă. Casa e pe numele sectei. Sunt muritor de foame".
16 ianuarie 1993
Am văzut "Quo Vadis". Filmul acesta a schimbat ceva în mine. Aveam
o tresărire de frică atunci când citeam că sfintii martiri au fost dati la fiare.
Dar în film s-a pus în evidentă faptul că robii lui Hristos mureau senin, mureau
cântând. Ar trebui ca astfel de filme să fie văzute de toti crestinii.
Martirii mureau cântând. Mi-era teamă când citeam de spre jertfa lor, gândindu-mă
ce m-as fi făcut eu în fata leilor flămânzi, mi se făcea putin teamă. Dar martirii
nu rezistau prin propriile puteri. Martirii erau întăriti de Dumnezeu, în care
îsi puneau nădejdea.
Dacă eram în fata leilor, nu aveam cum să rezist prin puterile mele. Dar în
arenă nu eram singur. De asta unii sfinti, ca Sfântul Ignatie Teoforul de exemplu,
îi rugau pe ceilalti crestini să nu mijlocească eliberarea lor din lanturi.
Vroiau să moară pentru Hristos.
17 ianuarie 1993
De câteva săptămâni e mai bine. S-a făcut pace cu Delia si avem destulă mâncare.
După ultima ei ceartă cu tata s-a schimbat; îmi e mai usor să o suport. M-a
ispitit dorinta de a mânca si eu mai bine, dar am simtit ispita lăcomiei si
m-am oprit.
Încerc să mănânc exact atât cât îmi trebuie ca să nu îmi slăbească organismul
si cât să nu mai am dureri de cap. Mă asteaptă bacalaureatul, si dacă nu am
grijă de mine nu voi fi capabil să fac fată examenului.
18 ianuarie 1993
Multi zic: "Eu cred în Hristos". Dar, în acelasi timp, cred într-o
grămadă de prostii. Vise, reîncarnare, horoscop. Im por tant e nu să crezi în
Hristos, ci să crezi că Hristos e Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om pentru
mântuirea noastră. Si că El a întemeiat Biserica pentru ca noi, crescând în
Biserică, să mergem pe calea mântuirii.
Biserica nu ne învată decât lucruri adevărate. Teologia ortodoxă nu e o filosofie
despre lumea văzută si nevăzută si despre raportul Făcătorului cu zidirea Sa.
Ci este expresia adevărului. Biserica nu îsi dă cu părerea cam cum e cu în ge
rii, cum au căzut si altele asemenea. Biserica descrie ade vă rul: spune exact
cum a fost si cum este. Dogmele nu sunt decât descrieri ale adevărului.
Sfintii Părinti nu s-au apucat să inventeze nimic. Ci doar au descris adevărul.
Teologia nu e o colectie de idei fixe pe care Biserica încearcă să le impună.
Asa cum Sfânta Scrip tu ră relatează evenimentele importante din istoria mântuirii,
fără a inventa nimic si fără a modifica adevărul, tot asa dogmele Bisericii
exprimă realitatea spirituală. Sfintii Părinti nu si-au imaginat această realitate;
ei nu au făcut altceva decât să mărturisească adevărul.
19 ianuarie 1993
Părintele Nicolae: "E bine că esti iubitor de jertfă, că te gândesti că
dacă ai fi trăit în vremea prigoanelor ai fi vrut să îl mărturisesti pe Hristos,
dar vezi să nu cazi într-o extremă periculoasă: cei care gândesc ca tine sunt
ispititi să îsi pună nădejdea în propriile forte si părăsesc nădejdea în Dumnezeu.
Se cred buni de martiriu. Prin Vietile Sfintilor, parcă în viata Sfântului Pahomie
cel Mare, apare un monah care se credea gata de martiriu. Si când a fost prins
si torturat, s-a lepădat.
Nădejdea trebuie să fie numai la Dumnezeu, si Domnul rân duieste fiecăruia mântuirea.
Asa, făcându-i pe unii să se creadă gata de martiriu, îi aruncă în mari ispite
după care, dându-si seama de propriile neputinte, aceia se lasă biruiti de deznădejde.
Tot ce a fost bun în ei s-a năruit. E bun gândul pe care îl ai, de a duce o
viată închinată lui Hristos, dar să îl cresti cu mare grijă. Diavolul vrea să
facă praf toate gândurile bune".
20 ianuarie 1993
Pe cât de tare m-a fascinat asa-zisa "Evanghelie a lui Toma", acum
îmi este usor să îmi dau seama că nu poate fi autentică: "Mama m-a născut,
dar adevărata Mamă mi-a dat viată". "Acolo unde sunt trei zeităti,
ele sunt doar zeităti. Acolo unde sunt doar două sau una, Eu sunt cu ea."
Încă o dată simt lipsa spiritului apologetic al clerului nos tru. Ar trebui
ca preotii să arate că "Evanghelia după Toma" nu are nici o legătură
cu învătătura lui Hristos. Sau mai bine zis are tot atâtea în comun cât oricare
alt text eretic. Sfântul Apostol Toma nu putea scrie asemenea bazaconii. Numai
un individ inspirat de diavol putea născoci o asemenea pseudo-evanghelie.
As fi gata să scriu despre falsitatea acestui "document". Dar faptul
că am multe goluri în cea ce priveste învătătura de credintă a Bisericii mă
împiedică să scriu. As putea folosi argumente care nu rezistă sau, mai rău,
as putea combate o idee gresită prin propriile mele idei, care pot fi la fel
de rătă ci te. Nu are rost deci să mă apuc de combaterea rătăcirilor până ce
nu voi cunoaste bine învătătura ortodoxă.
21 ianuarie 1993
Marius a fost iar în Moldova. A cunoscut un părinte pust nic, schimonah, care
zice doar câteva cuvinte pe zi. Rareori vorbeste mai mult si numai când găseste
pe cineva râvnitor de spor duhovnicesc.
"Singurul lucru despre care mi-a vorbit a fost folosul tăcerii: "Oamenii
vorbesc mult, sute si mii de cuvinte în fiecare zi. Vorbesc din nevoia de a
scăpa de singurătate. Une le dintre vorbele lor sunt necesare. Dar celelalte,
nu. Omul simte că fără Dumnezeu nu e întreg. Simte această lipsă, dar nu îsi
dă seama din ce cauză sufletul său e neli nistit. Si în cear că să umple această
lipsă prin vorbirea cu ceilalti. Dar vor băria nu îi poate aduce linistea: ci
doar îl face să scape de senzatia de neîmplinire.
Crestinii vorbesc. Dar vorbele lor de multe ori nu sunt decât ocazii de a-si
împrăstia mintea. Sfintii Părinti au învătat că vorbirea despre cele sfinte
e de argint, iar tăcerea e de aur. Si dacă vorbirea despre cele sfinte e de
argint, îti dai si tu sea ma ce valoare are sporovăiala despre toate nimicurile.
E foarte greu să întelegem această taină: tăcerea e mai valoroasă decât vorbitul.
Pentru că tăcerea duhovnicească nu e tăcere obisnuită, nu e somn al mintii,
ci e vorbire cu Dumnezeu.
Vorbitul risipeste mintea. Te poti ruga două ore, si după zece minute de discutii
mintea s-a risipit ca si cum nu te-ai fi rugat deloc.
Pentru noi, călugării, e usor. Nimeni nu ne fortează să vorbim. Pentru mireni
e mai greu. Nu îti pot spune să taci cum tac eu. Îti spun doar atât: caută să
vorbesti cât mai putin si să spui numai ce e necesar. Roagă-te cât de des poti:
acasă, pe stradă, în autobuz. Si, când vrei să vorbesti cu cineva, gândeste-te
dacă e mai bine să întrerupi rugăciunea sau să te rogi în continuare.
Eu alt sfat nu dau oamenilor: numai să tacă si să se roage. Vei vedea că tăcerea
te ajută să te cunosti pe tine însuti, să întelegi mai bine războiul duhovnicesc.
Cine stie să îsi păzească gura îsi va păzi mai usor trupul. O să întelegi cum
se leagă împrăstierea prin vorbire de patimile trupesti. Cu cât vei vorbi mai
putin, cu atât îti va fi mai usor să îti întelegi aproapele. De multe ori oamenii
vor besc, dar fiecare e preocupat numai de ceea ce vrea el să spu nă. Lumea
nu mai stie să asculte. Tăcând tu, vei învăta să îi asculti pe ceilalti. Si
când vei vorbi, cuvintele tale vor avea putere.
Si, când vorbesti, nu ridica vocea. Când vorbesti cu voce tare atunci inima
se închide si domină mintea. Dacă vorbesti încet, linistea inimii se răsfrânge
în cuvintele pe care le spui. Eu atât am vrut să îti spun: Taci si roagă-te.
Roadele vor veni de la sine"..."
Marius e impresionat de linistea pe care schimonahul o transmitea când spunea
ceva: "Mă simteam ca ucenicul din Pateric care se sătura numai privindu-l
pe avva. Chiar dacă nu mi-ar fi vorbit, mi-era de ajuns să îl văd. Avea trăsăturile
sfintilor din icoane. Parcă era din altă lume.
Cât despre vorbitul în soaptă, cineva mi-a spus mai de mult: "când vezi
că un părinte vorbeste cu voce tare, să stii că rugăciunea lui iese din minte.
Când vor beste încet, asta poate fi semn că rugăciunea iese din inimă.""
22 ianuarie 1993
L-am sunat pe părintele Nicolae si, printre alte lucruri, mi-a vorbit cu multă
înflăcărare despre mucenici, un subiect la care tine mult: un unchi de-al lui
a făcut ani grei de temnită.
"Nici nu îti trece prin minte cât de multi mucenici a dat neamul românesc
în secolul nostru. În secolul acesta, a avut si Antihrist înainte-mergătorii
lui, care au prigonit credinta, dar a avut si Dumnezeu mărturisitorii Săi. Deasupra
fiecăreia dintre închisorile asa-zis politice s-ar putea ridica biserici, căci
acolo au fost locuri de martiriu."
"Si de ce nu se prea stie asta?"
"Se stie, dar diavolul face tot ce îi stă în putintă ca lumea să uite de
jertfele acestor sfinti."
"De ce credeti asta?"
"Nu e doar o simplă părere a mea. Una dintre cele mai mari probleme cu
credinciosii de astăzi este că, iubind păcatele, nu mai vor să meargă pe drumul
mântuirii. Oamenii de astăzi nu mai vor să ducă o viată de sfintenie, ci îmbină
viata de crestini cu viata de păgâni. Argumentul lor principal este că toti
ceilalti mireni, si chiar unii preoti, trăiesc la fel."
"Si care e legătura?"
"Dacă în zilele noastre ar trăi mai multi părinti făcători de minuni, nu
crezi că viata lor de nevointă ar fi o pildă pentru altii?"
"Ba da."
"Tocmai asta e ideea, că martirii sunt mărturii ale faptului că nimic nu
trebuie călcat în picioare în ceea ce priveste credinta în Dumnezeu. Martirii
vremurilor noastre sunt, sau ar trebui să fie, un imbold de a ne preocupa mai
mult de cele duhovnicesti. Ar fi bine să citesti cât mai multe dintre cărtile
de memorii scrise de fostii detinuti. Nu toate, numai cele scrise de cei care
si-au păstrat credinta. Cei care, din cauza chinurilor, s-au lepădat de Dumnezeu
si nu s-au mai ridicat din cădere, au o viziune foarte pesimistă. Dar cei care
au rezistat si si-au păstrat credinta au urcat pe culmile sfinteniei."
"Credeti că toti cei care au murit în închisori sunt martiri?"
"Nu. Numai cei care au suferit pentru credinta ortodoxă. Unii au fost chinuiti
numai pentru că făceau propagandă politică, cei ai căror partide sunt la modă
acum. Dar si printre acesti oameni care făceau politică înainte de arestare
au fost cazuri de întoarcere în bine. Adică unii care înainte nu aveau timp
de cele sfinte, fiind în situatia de a nu avea altă scăpare decât de la Dumnezeu,
au avut întelepciunea să caute această scăpare."
"Ati auzit de minuni făcute în închisori?"
"Da, am auzit. Dar cea mai mare minune a fost faptul că robii lui Dumnezeu,
supusi unor conditii de viată inimaginabil de dure, au supravietuit. Si, fiind
supusi torturilor, nu s-au lepădat de credinta cea dreaptă. Diavolul nu vrea
ca lumea să stie cum s-au jertfit acesti sfinti. Ei sunt dovada că, oricât de
puternici erau comunistii, li se putea rezista. Si dacă s-a putut duce o viată
de sfintenie acum cincizeci de ani, de ce nu s-ar putea duce si în zilele noastre?
Cei care au murit în închisori pentru dreapta credintă sunt, fără putintă de
tăgadă, sfinti. Din clipa în care au murit, au intrat în ceata sfintilor. Tocmai
de aceea diavolul, pe care îl supără pomenirea sfintilor, tine totul sub tăcere."
"Dar ce, numai mucenicii au fost sfinti?"
"Nu, am avut si călugări sporiti în rugăciunea lui Iisus, am avut si preoti
care au ars ca niste candele pentru Hristos, mistuiti de dorinta de a-L sluji
pe Domnul."
"Cei care au murit la revolutia din decembrie au fost sfinti?"
"Nu toti. Dar au fost acolo si oameni, mai ales tineri, care au protestat
pentru prigoana dusă de Ceausescu împotriva cre dintei. Au fost tineri care
au preferat să moară decât să ducă o viată de compromis, o viată de păcat, o
viată fără Dumnezeu. "Vom muri si vom fi liberi!", asa au strigat,
si unii dintre cei care credeau că prin moarte primesc libertatea celor mântuiti,
au aflat această libertate. Mă întristează însă că cei care au rămas în viată
nu au stiut să ducă mai departe mesajul lor: că e mai bine să mori decât să
duci o viată căldicică. De altfel, n-ai văzut ce repede a uitat lumea de jertfele
din decembrie? Pe oameni îi interesează mai ales dedesubturile politice si alte
lucruri cu care îsi risipesc timpul."
"Si eu m-am gândit la asta. Făcea cineva o observatie interesantă: nu s-a
făcut nici un film artistic în care să se pună în evidentă cu măiestrie eroismul
lor si nu s-a scris nici o carte care să privească jertfa lor prin prismă crestină.
Acolo au murit mireni. Ati auzit si de mireni care au ajuns la sfintenie fără
să moară ca martiri?"
"Da, am auzit de câtiva mireni care, nestiuti decât de duhovnicii lor,
trăiau în sfintenie. Am avut si multi preoti, de mir sau monahi, foarte sporiti
în rugăciune. Dar diavolul a încercat să îi oprească pe cei care vroiau să scoată
la lumină vietuirea cea sfântă a celor trecuti la Domnul; ori, dacă totusi lumea
afla ceva bun despre acestia, încerca, prin zvonuri mincinoase, să producă tulburare:
"Părintele cutare nu era chiar sfânt, avea legături cu ereticii".
"Cine, părintele cutare? Nu, lua din banii Bisericii." Sau: "părintele
acela a făcut politică. A vrut să sufere pentru neam, nu pentru Hristos.""
"Asta mi se pare o exagerare."
"Exagerare? Interesează-te de ce nu sunt canonizati părintii care au murit
muceniceste în temnitele comuniste. Li se aduce acuzatia că făceau politică.
Dar ei au prefăcut temnitele în altare. Poate o să îl auzi pe părintele Calciu
po ves tind cum era acolo. Te cutremuri... Cine e crestin ortodox are datoria
de a cunoaste atât jertfa martirilor din primele vea curi, cât si a martirilor
din secolul acesta. Noi, sârbii si mai ales rusii, peste tot cete de martiri.
Cât priveste politica, faptul de a-i acuza pe crestini că sunt agitatori fascisti
a fost o trăsătură specifică ateilor comunisti. Nu numai în tara noastră, ci
si la rusi mărturisitorii au fost acuzati de acelasi lucru: că sunt unelte fasciste
care vor să aducă la putere capitalismul. Am citit actul de condamnare al unor
ierarhi rusi: toti erau acuzati că sunt în slujba fascistilor. Trist e că unii
oameni simpli au luat în serios aceste acuzatii. Si, după iesirea din lagăre,
mărturisitorii au fost priviti cu suspiciune."
23 ianuarie 1993
Cele spuse de părintele Nicolae la telefonul de ieri sunt adevărate. Am avut
cete de martiri care nu sunt pomeniti aproape deloc. Din moment ce marea majoritate
a celor care nu s-au plecat în fata comunistilor antihristi au ajuns în temnite,
e lesne de înteles de ce tara a rămas pustiită. Cei cu viată sfântă au fost
aruncati în închisori, iar ceilalti, văzându-se singuri, au făcut pactul cu
diavolul. Nu toti cei care mergeau la biserică au rezistat. Ceilalti, care nu
mai veneau la slujbe de frică să nu aibă probleme si necazuri, s-au lepădat.
Nu cred că a fost un pact constient, ci pur si simplu a fost o apostazie generală,
în care fiecare îsi justifica lepădarea prin comportamentul celorlalti.
După ce elita spirituală a ajuns în temnite, ceilalti nu au mai avut repere.
"Vreti să fiti credinciosi? Vă trimitem în închisoare."
24 ianuarie 1993
De ce unii necredinciosi duc o viată atât de curată? Pentru că diavolul nu le
stă împotrivă. Nu îi luptă. Le dă o mul tu mi re de sine care le anulează orice
dorintă de schimbare a vietii.
25 ianuarie 1993
Cel mai frumos cuvânt despre necaz mi se pare cel al Sfântului Ioan Gură de
Aur, care a zis că "darul de a răbda necazurile este mai mare decât darul
de a învia mortii. Pentru că dacă învie cineva un mort, atunci îi rămâne dator
lui Dumnezeu, pentru că rugăciunea i-a fost ascultată. Dar dacă cineva rabdă
necazurile, atunci acestuia Însusi Dumnezeu îi rămâne dator". Cred că am
retinut destul de bine citatul.
Atâta vreme am căutat spectaculosul, vindecările minunate, exorcizările, pentru
că mi se părea că acolo pot vedea cum lucrează Dumnezeu. Dar Sfântul Ioan Gură
de Aur vede lucrurile exact invers: mai mare lucru este răbdarea decât învierea
unui mort. Cine ar fi crezut?
Părintii duhovnicesti au căpătat darul discernământului si puteau vedea în cele
mai mici si mai neimportante fapte din viată aspectul duhovnicesc. Credinta
crestină e uimitoare: desi prin yoga faci eforturi disperate pentru a dedica
cât mai mult timp preocupărilor spirituale, ca crestin întelegi că lu cru rile
stau exact invers: nu tu îti calculezi pasul următor, ci Dumnezeu. El stie exact
la ce măsură esti si, prin încercări, te ajută să urci si mai sus.
Din acest punct de vedere viata crestină nu are pauze; în fiecare moment esti
chemat să te porti crestineste: si când mănânci, si când vorbesti cu altii,
si când esti la serviciu, si când esti la plimbare, tot timpul dai examene.
În viata duhov nicească nu poti sta pe loc nici o clipă: ori urci, ori cobori.
26 ianuarie 1993
Mi-e atât de dor de mama... Uneori mă gândesc cu groază că dacă nu ar fi murit,
poate viata mea ar fi fost o viată de distractii si petreceri. Dacă mama nu
ar fi murit, poate că preocuparea mea pentru cele spirituale s-ar fi spulberat
la episodul Diana. Oricum, dacă mama ar fi trăit, ar fi avut grijă să scap repede
de influenta lui Tăureanu. În sufletul meu, îi reprosez lui tata că nu a stiut
să îmi deschidă ochii asupra lui. Ba, mai mult, tata mi-a trezit interesul pentru
yoga. Câtă inconstientă... Acum puteam fi la spitalul de nebuni. Am auzit despre
unul dintre cei care fac yoga în Călărasi că a început să tipe în timpul sedintei
de asane. Si tot tipând, a luat-o razna. Eu nu am văzut pe nimeni făcând asa
la noi la sală, dar aud din ce în ce mai des că spitalul de nebuni are de furcă
cu "initiati" care si-au pierdut mintile.
Unii dintre marii sfinti ai Bisericii au fost crescuti pe calea Bisericii prin
grija mamelor lor, femei cu adevărat sfinte. Cât de minunat este să ai o mamă
crestină... Dacă va fi voia lui Dumnezeu să mă căsătoresc, mi-as dori ca pruncii
mei să crească si să trăiască ca niste crestini care să mărturisească prin viata
lor că sunt robi ai Domnului. Îmi dau seama că singura sansă ca generatia de
mâine să nu se piardă este ca părintii să stie să îsi crească copiii cât mai
aproape de Dumnezeu. Orice alt tip de educatie se dovedeste ineficace fată de
problemele cu care se confruntă copiii de astăzi.
27 ianuarie 1993
La televizor, o emisiune despre cei mai cunoscuti vinde că tori din Anglia.
Păreau foarte convingători. Mass-media este astăzi un fidel slujitor al diavolului.
Dacă cineva ar vrea să spu nă ceva împotriva vrăjitorilor, ar primi foarte greu
apro ba rea de a apărea pe micul ecran. Ar primi-o mai ales în cazul în care
nu stie să îsi argumenteze punctul de vedere, si s-ar putea face de râs.
Cred că cel mai simplu argument pentru a-i convinge pe credinciosi că puterile
ăstora sunt diavolesti este că aproape nici unul dintre ei nu este ortodox.
Aproape toti cred în reîncarnare sau în rătăciri de acest fel. Chiar dacă vindecătorii
din tara noastră sustin cu fermitate că sunt ortodocsi, câtă vreme nu se spovedesc
si nu se împărtăsesc, ortodoxia lor e discutabilă. Mai grav e cu cei care vin
la spovedanie dar ascund rătăcirile pe care le practică.
Si mai grav mi se pare cazul în care preoti cu o cultură teologică care se reduce
la câteva cărti citite în seminar nu îsi dau seama că acesti vindecători sunt
unelte ale diavolului. La noi cel mai mare succes îl au radiestezistii, care
reusesc să păcălească câtiva duhovnici, si primesc de la acestia dezlegare la
împărtăsanie: "Că doar nu fac nimic rău, vindecă oameni".
Da, dar o fac cu puterea diavolului. "Păi, Sfintii Bisericii nu au făcut
vindecări?" Sfintii nostri nu au transmis nici un fel de energie cosmică
prin palmele lor, ei doar făceau semnul sfintei cruci sau se rugau si bolnavii
se vindecau.
Chiar dacă bioterapeutii de astăzi folosesc si ei "tehnica rugăciunii"
sau puterea sfintei cruci, o fac numai pentru a amăgi oamenii. Asa cum vrăjitoarele
moderne de la noi au în casă cruci mari, tin pe pereti icoane si îi stropesc
pe bolnavi cu agheasmă, totul este făcătură drăcească.
Este adevărat că în primele secole ale Bisericii existau anumiti harismatici
care, fără să fie preoti, aveau darul de a vindeca bolile. Dar ei nu foloseau
nici o tehnică specială de vindecare; prin rugăciunile lor însă multi bolnavi
primeau tămăduire. Sfântul Ioan Gură de Aur scria că o parte dintre acesti harismatici
nu au stiut să folosească cu vrednicie talantii primiti. Încetul cu încetul,
Dumnezeu a rânduit ca numărul lor să se împutineze, până nu a mai rămas nici
unul.
Biserica nu are nevoie astăzi de nici un fel de supliment de energie: prin Sfântul
Maslu Dumnezeu vindecă si astăzi bolnavi. Prin sfintele icoane făcătoare de
minuni, prin moastele sfintilor sau prin rugăciunile preotilor, vindecările
au loc fără oprire.
Acum înteleg duritatea părintelui Cleopa fată de acesti vindecători. Când spune
că ei sunt vrăjitori, si cei care merg la ei trebuie să primească acelasi canon
cu cei care aleargă la vrăjitoare, părintele Cleopa spune un mare adevăr. Ce
păcat că vehementa lui nu e molipsitoare, că nu ajunge si prin Bucurestiul împânzit
de vindecători închipuiti...
28 ianuarie 1993
Nu mă mai satur privind icoanele. Ce lucru minunat să îi ai în fata ta pe sfinti,
pe Maica Domnului, pe Mântuitorul Hristos. Uneori, după ce îmi fac canonul,
stau si mă mai uit la icoane. Mi se pare că a privi icoanele e un lucru extraor
di nar. Oamenii nu mai stiu să acorde atentie acestui lucru. Se uită la icoane
ca si cum acesta ar fi un lucru de rutină. Dar să stii că îl ai în fata ta pe
Sfântul Spiridon, pe Sfântul Nicolae, că atunci când te rogi în fata icoanei
sfântul te vede si te aude, mi se pare extraordinar.
Cred că diferenta dintre icoanele noastre si tablourile catolice este enormă.
Când vezi o Madonă grasă, cu părul des pletit, e greu să te gândesti că esti
în fata Maicii Dom nului. Dar în fata icoanelor bizantine, în care Maica Dom
nu lui e înfătisată atât de smerit, e greu să nu fii impresionat.
Eu mamă nu mai am. Dar ea e Maica mea. Si ori de câte ori uit de dragostea ei,
ori de câte ori încerc să scap de necazuri fără să-i cer să mă ajute, mă biruie
deznădejdea.
Acum câteva luni credeam că de icoane au nevoie numai cei care nu au sporit
în rugăciune. Dar cred că, oricât de sporit ai fi, nu ai de ce să te desparti
de icoane.
29 ianuarie 1993
Mântuirea... Raiul... Atât de mult îmi doresc să ajung acolo, cu Hristos, cu
Maica Domnului, cu sfintii.
Stiu că nu sunt vrednic de mântuire, nu sunt vrednic să stau între cei care
au dus viată curată, dar mai stiu si că raiul nu e numai pentru sfinti.
Vreau să învăt ce e pocăinta, vreau să învăt ce e smerenia, vreau să fiu al
lui Hristos.
Judecata o să vină, vreau, nu vreau. Dar dacă mă pregătesc de ea încă de pe
acum, dacă încerc să trăiesc o viată cât mai curată, nădăjduiesc că Dumnezeu
se va milostivi de mine.
3 februarie 1993
Ispita practicării uneia sau mai multora dintre formele de yoga este din ce
în ce mai răspândită. Omul obisnuit cade usor în această cursă. E greu să nu
te apuci să faci asane când efectul asupra sănătătii este aproape imediat. "Dar
ce ai cu mine?, m-a întrebat Andrei. Fac asane, nimic mai mult. E doar o gimnastică."
Nu am reusit să îl conving cum pe multi această gimnastică i-a îndepărtat în
timp de Biserică. Efectul asanelor asupra mintii este imposibil de controlat.
Crestinii care practică asane din motive medicale încep să devină, din punct
de vedere psihic, yoghini. Adică mintea lor suferă o transformare fină. Ajung
mai linistiti, mai calmi, si asta e bine. Dar faptul că li se răceste mintea,
că inima lor duhovnicească se închide, e cât se poate de rău.
4 februarie 1993
Am fost cu Gratiela la Zlătari, la moastele Sfântului Ciprian. Speram că sfântul
o va ajuta să se spovedească. Acum vreo lună, Chief si-a bătut joc de ea la
o petrecere, a ametit-o cu băutura si apoi s-a culcat cu ea. Ea si-a dat seama
ce se întâmplă exact când i s-a rupt himenul. Luna asta s-au mai culcat de câteva
ori.
Speram că se va spovedi si că va sti să se ridice din cădere.
Ne-am rugat pe rând la moaste. Ea s-a ridicat cu ochii în lacrimi: "Sfântul
Ciprian mi-a zis să mă spovedesc..." Nu mă asteptam la asa ceva.
"Spovedeste-te."
Eu am iesit din biserică, să nu aud ce vorbeste cu părintele. Când a iesit si
ea, nu mai avea lacrimi în ochi.
"Ce părinte e ăsta? Când i-am zis că mi-am pierdut fecioria, m-a întrebat,
ca si cum asta ar fi ceva normal, ce alte păcate am mai făcut. Eu vroiam să
îmi spună vreun cuvânt ca să mă ajute să mă ridic, dar m-a tratat ca si cum
păcatul meu e neimportant. Parcă nu m-as fi spovedit. Nu vreau să mă împărtăsesc,
pentru că nu simt că asta a fost spovedanie. Si de fapt, dacă asa văd preotii
problema, înseamnă că nu are rost să mă pocăiesc. Stii ceva, nu am chef să mă
mai spovedesc."
Părintele ăsta a distrus un suflet: cine stie cât timp va mai trece până ce
Gratiela se va spovedi din nou. M-am tulburat tare. Dacă Bonifatie si Aglaida
ar fi avut un duhovnic la fel de iscusit, nu ar mai fi ajuns în Sinaxare.
Am citit că s-a construit chiar o biserică cu hramul lor. E clar, el a murit
martir, dar ea a devenit sfântă numai si numai prin pocăintă. Pe ea a întors-o
jertfa lui.
Ce interesant, omul cu care ai făcut dragoste de atâtea ori, mai bine zis omul
cu care ai păcătuit de atâtea ori, să ajungă sfânt. Aglaida putea să se lase
biruită de deznădejde, putea să îi pară rău că si-a trimis sluga preferată după
sfinte moaste. Dar Aglaida a fost la înăltime: a stiut să îl urmeze pe Bonifatie.
Aglaida ar trebui să fie model pentru fetele care trăiesc în păcat cu tineri
care se apropie de Biserică. De multe ori, fetele se îndepărtează de ei, numai
si numai pentru că nu au puterea de a-si schimba vietile în bine: "Ai luat-o
cu Biserica, cu Biserica să rămâi. Adio!"
În clipa în care o fată vede că iubitul ei s-a apropiat de Bi se rică, si ea
are curajul de a-l urma, atunci calcă pe urmele Sfintei Aglaida. Dar de obicei
fetele sunt cele care vor să se apropie de Biserică, si băietii le santajează:
"ori eu, ori Biserica".
Cât de greu îi este unei fete să facă această alegere... Gratiela venise la
biserică hotărâtă să nu mai cadă cu Chief: "ori stă potolit, ori îl părăsesc..."
După spovedania asta cred că va alerga direct în patul lui Chief. O înteleg.
Biserica ar trebui să ofere tinerilor care vor să îsi îndrepte viata un cadru
afectiv care să îi ajute să se tină pe picioare. Tinerii de azi se simt foarte
singuri în Biserică: nu îi întelege si nu îi sprijină nimeni. Nimeni nu prea
are timp si întelegere pentru ei. Am simtit asta pe pielea mea.
Singura sansă sunt duhovnicii iscusiti, duhovnicii care sunt asaltati de tineri.
Prin ei rezistă Biserica. Acesti duhov nici, si unii dintre ei sunt tineri,
sunt stâlpi de lumină. Cât de mult mi-as dori să ajung un duhovnic bun, la care
cei ca Gratiela să găsească îndrumarea de care au nevoie...
8 februarie 1993
Nu cred că Gurdjieff era chiar atât de tare pe cât zicea Tăureanu. Nu mai cred
că îsi muta discipolii pe lună ca să le tină acolo lectii despre evolutia spirituală.
Primeam cu usurintă orice mi se zicea, numai si numai pentru că aveam încredere
că Tăureanu este un eliberat.
Si cine stie câte lucruri mincinoase ni se mai spuneau, si noi le luam drept
bune.
Unul dintre exemplele care îmi vin în minte este cel al lui Rajneesh. Tăureanu
îl tinea la mare cinste pe acest escroc, care a atras atentia autoritătilor
din mai multe părti ale lumii prin ticălosiile sale.
Când citeam în scrierile lui că "diavolul este un Dumne zeu neevoluat",
mi se părea că aceasta este învătătură ezo te rică înaltă. Si, de fapt, nu era
decât o minciună gogonată spu să de un mare ticălos: în ashramul lui una dintre
metodele de ele vare spirituală era bătaia. Am văzut astfel de imagini în documentarul
"Invazia păgână": discipolii erau bătuti cu sălbăticie, ca niste vite.
Dacă as fi văzut imaginile acestea când eram la Costi, cred că m-ar fi pus pe
gânduri. Pe-atunci îl văzusem la televizor pe Rajneesh circulând cu o masină
de lux si păzit cu mitraliera ca un presedinte si stiam că are vreo douăzeci
de Rolls-Royce-uri. Dar credeam că prin luxul în care trăieste nu face altceva
decât să îi îndepărteze pe cei care nu vroiau să renunte la barierele mintii.
9 februarie 1993
Dimineată m-am sculat cu o durere groaznică de rinichi. Nu puteam merge. Pe
fond nervos mi s-a blocat partea dreap tă a stomacului si ficatul. Muschii se
întăriseră. Îmi venea să urlu de durere. M-am rugat să mă întărească Dumnezeu
să ajung până la policlinică. Ajuns acolo, am rugat lumea să mă lase să intru
primul; abia mă tineam pe picioare si eram alb la fată.
Am nisip la rinichi. Când mă apucă criza, durerile sunt foarte greu de suportat.
Doctorita spunea că uneori durerile simtite în timpul crizelor de rinichi sunt
mai mari decât ale femeii care naste.
Durerea e greu de suportat. Când văd alti bolnavi, mă gân desc că Dumnezeu îi
încearcă cu putină suferintă si nu îi înteleg când îi văd biruiti de tristete.
Dar crucea bolii este foarte grea.
11 februarie 1993
Au venit la noi la biserică asa-zisele maici din grupul de la Vladimiresti.
Părintele Dumitru a oprit slujba si le-a invitat să spună ce au de spus. Ele
au strigat de câteva ori: "Teoctist - securist!" si altele asemenea,
dar si-au dat seama că lumea le priveste cu milă si cu compătimire si s-au oprit.
Părintele le-a cerut să plece si au făcut-o. Of, cum a trecut timpul! Parcă
ieri făceam parte din A.R.S., parcă ieri am fost cu ele la Alba-Iulia.
Acum lucrurile mi se par cu totul altfel. Brutalitatea cu care le-au lovit atunci
oamenii mi se pare oarecum explica bi lă. Cei care le-au lovit erau oameni cu
necazuri, cu greutăti, care veniseră la slujbă să guste putin din linistea comuniunii
cu Dumnezeu. Si când au auzit strigătele care au tulburat slujba, au lăsat la
o parte linistea si le-au gonit ca pe niste vrăjitoare. De fapt, grupul de la
Vladimiresti este tot un soi de grup de vrăjitoare, chiar dacă sunt mai civilizate.
Nu de gea ba părintele Ioan de la Recea zicea despre ele că sunt diavolite.
Nu le dau dreptate celor care le-au lovit, dar îi înteleg. Trebuie să fii sporit
duhovniceste ca să ai dragoste fată de aceste fiinte care tulbură slujba ori
de câte ori au ocazia.
Ura pe care i-o poartă patriarhului este molipsitoare. Mi-au transmis-o si mie
atunci. Acum, după ce am intrat în Biserică, mi-am dat seama că patriarhul nu
e asa cum spun ele. E o fiintă blândă, care vrea binele credinciosilor. Când
este pomenit la slujbă patriarhul, mă rog să îi dea Dumnezeu cât mai multi ani,
să poată face cât mai mult bine. Nimeni nu cine stie cine va veni după el. Oricum,
as vrea să avem parte de ierarhi cât mai luminati, de ierarhi care să se asemene
celor despre care am citit în Vietile Sfintilor: ierarhi care si-au dedicat
întreaga viată slujirii turmei cuvântătoare, si asa au dobândit mântuirea.
În curtea bisericii, o bătrânică la cersit. Stătea într-un cărucior, nu putea
merge. M-a rugat să o duc până acasă. Am încercat să trag de mânerul cărutului,
dar după câtiva metri o roată a căzut. Cu chiu, cu vai, am reusit să găsesc
o bucată de sârmă si am reparat căruciorul. Bătrânica era foarte bucuroasă.
Ce univers ciudat au cersetorii... Credeam că sufletele lor sunt întunecate
de atâta sărăcie.
Dar bătrânica mea, "doamna", are ochii senini. Stie să se bucure ca
un copil. La fel se bucura bunica atunci când repa ram ceva prin casă. Mi se
pare un lucru extraordinar să reu sesti să îti mentii vioiciunea sufletească
trăind din mila trecă torilor, într-un cărucior amărât.
Îi spun "doamnă" ca să înteleagă că pentru mine faptul că cerseste
nu o coboară în ochii mei. Puteam fi eu cersetorul.
12 februarie 1993
Am fost la Mănăstirea Cernica, să mă închin la moastele Sfântului Calinic. Am
trecut si pe la părintele Argatu. Era plin de lume. Părintele tocmai îi citea
unui demonizat niste rugăciuni de exorcizare.
Când vedeam la televizor secvente din vreo exorcizare, nu părea asa înfricosător.
Dar să stiu că la doi metri de mine se duce o luptă crâncenă între Dumnezeu
si diavol...
Nu mi-a fost teamă: dracii nu au putere asupra crestinilor spovediti. Dar atmosfera
era greoaie.
Până să iasă din om, dracii horcăiau. Înjurau de cele sfin te, amenintau că
se vor răzbuna.
Când au iesit din om, acesta nu mai stia cum să îi multu meas că părintelui.
Era normal, nu ai fi zis că tocmai iesiseră dracii din el. Dacă îl vedeam pe
stradă nu mi-ar fi trecut prin cap că a fost chinuit de diavol.
Pesemne că cei care zic despre exorcizări că sunt trucaje sau că posedatii sunt
doar bolnavi psihici nu au văzut nici o exorcizare reală: posedatii stiu când
părintele îi atinge cu crucea pe spate, văd cu ochii închisi cum părintele se
închină la icoane.
Sunt si cazuri de false exorcizări, prin care diavolul în cear că să ne convingă
că toate exorcizările sunt teatrale. Dar cele făcute de către părintii cu viată
sfântă sunt de netăgăduit.
13 februarie 1993
Nu stiu cum puteau unii părinti din vechime să sufere boli grele. E usor să
vorbesti despre răbdarea bolii si greu să rabzi boala.
Durerile de rinichi mi-au mai trecut; dar câteva zile am trăit între o criză
si alta. Asteptam criza următoare cu frica în suflet. Nu credeam că am o credintă
atât de slabă.
14 februarie 1993
Cât de întelept a rânduit Dumnezeu ca Biserica să detină adevărul de credintă...
Dacă am avea un fel de papă care să pretindă că este luminat de Dumnezeu si
că nu poate gresi, ar fi clar că nu suntem pe drumul cel bun. Oamenii sunt supusi
greselii. Tocmai de aceea la baza învătăturii noastre stau dogmele stabilite
în Sfintele Sinoade Ecumenice. Sinoadele Ecumenice nu pot gresi. Dumnezeu trimite
Duhul Sfânt peste cei care se adună acolo. Chiar dacă părintii reuniti la sinoade
erau oameni supusi greselii, în adunare nu au vorbit prin puterea lor. Ci Însusi
Domnul i-a luminat.
"Părutu-s-a Duhului Sfânt si nouă..." Asa au spus Sfintii Apostoli,
si asa au spus si Sfintii Părinti adunati în Sfintele Si noade Ecumenice. Ei
nu au stabilit vreo filosofie ome neas că. Ci au dat mărturie despre adevărul
dumnezeiesc.
Asta credem noi: că Dumnezeu poartă de grijă Bisericii, luminându-i prin adevărul
dogmelor pe crestini.
17 februarie 1993
Dumnezeu e dragoste... Îmi aduc aminte de meditatia pe care am făcut-o la Palatul
Copiilor pe muzica lui Enio Morri cone, când mi-au dat lacrimile simtind dragostea
Domnului. Dacă nu S-a scârbit de mine când eram tantric, înseamnă că nu Se scârbeste
si nu o să Se scârbească nici de un păcătos care vrea să alerge la El.
Cred că nu m-as sătura să vorbesc altora despre dragostea lui Dumnezeu fată
de oameni. Omul din ziua de azi e plin de singurătate. Merg pe stradă si mă
uit la fetele oamenilor: aproape nimeni nu mai zâmbeste, aproape nimeni nu mai
e senin. Si unul dintre motive e singurătatea. Nimeni nu mai are intentia de
a-si bucura aproapele. Si tocmai asa se dobân deste mântuirea, trăind pentru
ceilalti.
Dumnezeu e Cel care poate alunga tristetea din inimi, mângâindu-ne.
Azi m-a rugat "doamna" si am coborât din autobuz cu două statii înainte
de biserică, ca să o aduc si pe ea, că nu avea cine să tragă de cărucior. Câtiva
oameni, vecini de-ai ei, mi-au spus că nu trebuia să mă obosesc, că putea să
o aducă "târfa de sor-sa, care e si vrăjitoare".
Bătrânica trăieste într-un fel de magazie de lemn, ca vai de ea. Am văzut-o
pe sora ei, dar nu a vorbit cu mine. Sora ei stă în casa de lângă magazie.
18 februarie 1993
La Mănăstirea Antim l-am văzut slujind pe părintele So fian. M-a impresionat
modul în care se roagă; e atât de blând, atât de curat la inimă... Si are ochii
atât de senini! Într-ade văr, e din altă lume. Chiar dacă Antimul e în mijlocul
Bucu res tiului, părintele Sofian trăieste în altă lume: trăieste în ace easi
lume cu Sfintii Bisericii, cu Sfântul Simeon Noul Teolog si cu ceilalti. Am
auzit că la fel ar fi si părintele Justin Pârvu. Părintele Justin e unul dintre
marii mărturisitori din prigoana comunistă. Coleg de suferintă cu părintele
Arsenie Papacioc, alt părinte cu viată sfântă.
Nu stiu dacă si părintele Sofian a trecut prin închisori, dar se vede că e un
părinte cu viată sfântă. La Judecată, prin ei va străluci neamul românesc.
Marea durere a celor care îi cunosc este că nici unul nu a lăsat un ucenic ca
urmas al său. Dar sunt sigur că urmasii lor există si nu se poate să nu iasă
la lumină. Chiar dacă încă nu sunt cunoscuti de lume, vor iesi la lumină.
Chiar dacă mor bătrânii, tara nu va rămâne pustie. Dumnezeu ne va trimite alti
păstori alesi. Până la sfârsitul lumii, Dumnezeu va avea păstorii Săi cu viată
sfântă.
19 februarie 1993
Praznicele sunt momente de bucurie de care sufletul are nevoie pentru a rezista
în lupta pentru mântuire.
Toti oamenii simt nevoia unui moment de relaxare: unii merg la tot felul de
petreceri, altii au obiceiul să meargă la concertele de operă, altii să meargă
la munte.
Mintea simte nevoia să îsi găsească un refugiu în viitor. Asa cum elevii asteaptă
următoarea vacantă chiar din primele zile ale anului scolar, tot asa oamenii
mari asteaptă conce diul. Numai că, deoarece perioadele de concediu sunt rare,
ei îsi găsesc refugiul în micile momente de destindere.
Asa cum până în clasa a X-a simteam dorinta de a merge la cât mai multe petreceri
de toată noaptea, asa astept acum cu bucurie praznicele care se apropie.
Mi-am făcut semne pe calendarul de pe perete. De la înce putul lunii stiu ce
sfinti mai importanti sau ce sărbători se apropie.
Una dintre micile mele pasiuni este să îmi descopăr oglin zi le sufletului omenesc,
faptele care pun în evidentă starea duhov nicească a omului.
Între alte "descoperiri", aceasta mi se pare de mare însem nă tate:
"spune-mi ce astepti ca să stiu cine esti".
Proverbul românesc: "spune-mi cu cine te însotesti ca să stiu cine esti"
m-a ajutat să alcătuiesc o serie de proverbe asemă nă toare, proverbe care oglindesc
starea lăuntrică a omului.
"Spune-mi ce astepti ca să stiu cine esti." Sper ca viata să nu mă
îngenuncheze. Sper ca dragostea pentru cele sfinte să nu mi se împutineze, ci
să sporească.
20 februarie 1993
Am citit despre o multime de vindecări minunate, de la orbi, la paralitici,
până la bolnavi de cancer. Nu există boală pe care Dumnezeu să nu o poată vindeca.
Dar mai mare lucru este să primesti puterea de a răbda boala.
Boala este un cutit care curătă sufletul de patimi. Scurta dar intensa mea suferintă
cu rinichii m-a ajutat să simt asta: cununa se dobândeste în boală foarte simplu:
prin răbdare. Îmi treceau prin cap multe gânduri murdare, de la deznă dej de,
la frică si chiar de hulă: "Dumnezeu e nedrept, nu vede cât suferi?",
îmi spunea gândul. Dar încercam să nu iau aminte la el.
Lupta cu gândurile e foarte aprigă: vrăjmasul trimite gândurile de deznădejde
pentru a arunca sufletul în disperare. Câtă vreme bolnavul mai are nădejde în
Dumnezeu, boala e spre mântuire.
22 februarie 1993
"Iubi-te-voi, Doamne, vârtutea mea, Domnul este întărirea mea si scăparea
mea si Izbăvitorul meu." Am cântat de multe ori azi acest imn. Cred că
m-au auzit si vecinii. Târziu mi-am dat seama că as putea fi auzit de altii.
Stiind că sunt singur acasă, am cântat cât de tare am vrut.
25 februarie 1993
Aproape toată slujba au vorbit lângă mine două femei si nimeni nu le-a atras
atentia că deranjează. Abia spre sfârsit, după epicleză, au plecat.
M-au supărat tare: în loc să fiu atent la rugăciune, tot asteptam să tacă ele.
Am gresit: mai bine as fi încercat să mă adun. Nu trebuie să las ca linistea
mea sufletească să depindă de ce fac altii.
"Doamna" mă iubeste mult. Si mie îmi e dragă. Lumea nu are habar ce
suflet cald are ea. În timp ce trag de cărucior mă gândesc cum Sfântul Hristofor
L-a purtat în spate pe Hristos, care luase înfătisarea unui bolnav, si L-a trecut
râul.
27 februarie 1993
Una dintre cele mai mari victorii ale dracilor este să ne convingă că nu există.
Ei nu vor să ne dăm seama de influenta pe care o au asupra noastră. Ei ne îndeamnă
la păcat, dar o fac în asa fel încât să credem că gândurile sunt ale noastre.
Dracii există. Si au îngăduinta de a ne ispiti, tocmai ca prin răbdarea ispitelor
noi să ne mântuim. "Ridică ispitele si nimeni nu se va mai mântui!",
zice Patericul.
Numai prin sporire duhovnicească putem întelege cât de vicleană e lupta pe care
o duc împotriva noastră îngerii căzuti.
Doamne, fereste-ne de cursele vrăjmasilor mântuirii noastre!
1 martie 1993
Noapte foarte tensionată: a venit la mine Bianca, supărată că acasă a luat bătaie.
Când să ne culcăm, eu i-am spus că dorm pe patul de lemn, si ea poate dormi
pe canapea. Patul de lemn este singurul vestigiu yoghin din camera mea: prefer
să dorm pe el, că e tare si asta îmi face bine la coloană. Dormitul pe ceva
tare e recomandat de altfel si celor care au ispite trupesti.
După ce m-am asezat în pat, m-am întors putin cu fata spre Bianca, să îi spun
ceva. Era în picioare în mijlocul camerei. Nu mă gândeam că exact atunci îsi
va da jos sutienul. Fără să vreau, mi-au picat ochii fix pe pieptul ei.
M-am întors cu fata la perete si m-am gândit la părintele din Pateric care si-a
ars degetele la lumânare ca să nu cadă în păcat. Când mă gândeam că si eu sunt
la fel de tare ca părintele acela, Bianca m-a chemat lângă ea.
"Nu, nu vin."
"Hai, vino, că nu se întâmplă nimic. Vreau doar să fii lângă mine."
Nu cred că avea de gând să mă mintă. Dar, cât de inconstientă a fost. Dacă mă
duceam lângă ea, as fi luat-o în brate, ca să o mai linistesc. Si după ce o
luam în brate, nu stiu dacă rezistam ispitei de a face dragoste cu ea.
Am avut o noapte tare agitată. Ea a plecat dimineată, dar pe mine m-a lăsat
cu ispita în suflet. Dacă as fi căzut cu ea, Miruna ar fi fost în stare să mă
părăsească. Dar nu de ea îmi era mie frică, ci de pedeapsa lui Dumnezeu.
Am avut încă o dovadă a faptului că voi avea de luptat cu această ispită multă
vreme si nu are rost să mă cred întărit.
2 martie 1993
Venind de la liceu, am avut o surpriză: am găsit casa deschisă. Am intrat înăuntru,
crezând că tata vrea să schimbe yala. Dar am văzut imediat că toate sertarele
si usile mobilei din sufragerie erau deschise. Am fugit la vecinul de deasupra
si l-am rugat să stea de pază la usa casei, în timp ce eu am intrat să văd dacă
nu cumva hotii se mai aflau în vreuna dintre camere.
Mi-a fost foarte frică să nu fiu lovit în cap. Dar hotii plecaseră deja. Politia
a venit destul de repede, dar nu stiu dacă vor găsi vinovatii. E a cincea spargere
în blocul nostru. Cred că hotii au gresit etajul. Deasupra stă un pilot pe curse
internationale, si mai jos stă unul dintre sefii de la TAROM.
Culmea ghinionului, la noi nu au găsit aproape nimic de furat. Au plecat cu
mâna aproape goală, numai cu vreo 50 de dolari care erau tinuti într-un sertar.
I-am spus părintelui Teofan despre spargere si mi-a povestit una dintre cele
mai interesante întâmplări cu hoti: pe vremea Părintilor Patericului, o căpetenie
de tâlhari a vrut să jefuiască o mănăstire de maici. S-a îmbrăcat în călugăr
si a fost primit cu mare dragoste. Crezând că e un părinte îmbunătătit, maicile
i-au spălat picioarele. Ba chiar una dintre ele, care era bolnavă, oloagă parcă,
si-a turnat apoi din acea apă pe trup, având credinta că se va vindeca. Si chiar
s-a vindecat de îndată.
Această vindecare minunată l-a adus pe tâlhar la pocăintă. Le-a zis maicilor
cine este el de fapt, dar până nu le-a arătat sabia cu care vroia să le taie,
nu l-au crezut. Din acel moment si până la sfârsitul vietii, el a dus o viată
de pocăintă si de aspră nevointă.
4 martie 1993
Bătrânica mea a murit. Au înmormântat-o ieri. Am trecut azi să o iau si am aflat
că a trecut la Domnul. Căruciorul zăcea în fata casei "vrăjitoarei".
M-am despărtit de una dintre cele mai blânde persoane pe care le-am cunoscut.
Dacă prin mila Domnului voi fi mântuit, nu m-as mira să o văd între cetele sfintelor.
7 martie 1993
M-a sunat Denisa, pe care am cunoscut-o la Izvoarele. Avea chef de glume:
"Ce faci, sfintisorule, am auzit că înveti pentru Teologie? Da' nu ai vrea
să faci o pauză, să facem niste nebunii? Sau le-ai uitat?"
I-am zis să schimbe placa. Se purta de parcă mi-ar fi fost vreodată iubită.
"Ce, vrei să zici că acum esti de piatră, că nu te pot co ru pe? Vrei să
vin la tine să îti arăt că te corup? Lasă vrăjelile."
Nu stiu ce a apucat-o, poate că băuse ceva, altfel nu îmi explic telefonul ei.
Cred că dracul a pus-o să mă ispitească. I-am zis să mă lase în pace, dar după
ce am închis telefonul am regretat că nu a venit la mine. Îi dovedeam că nu
mă poate corupe. O lăsam să mă sărute, să îmi facă ce vrea. Si cred că dacă
eram rece ca o stană de piatră si-ar fi dat seama că numai Dumnezeu mă întăreste.
Sau nu... Of, cât de repede sunt gata să sar în prăpastie. Îi cer lui Dumnezeu
să nu mă ducă în ispită si în acelasi timp caut de bunăvoie ispitele. Dacă ar
fi venit Denisa la mine si ar fi încercat să mă corupă, poate as fi rezistat.
Dar mândria ar fi crescut în mine grămadă.
9 martie 1993
Scandal cu mama Mirunei. Să o las pe fiică-sa în pace, că am înnebunit-o cu
Biserica. Ce atâta credintă?!
A pus-o să dea jos icoanele de pe pereti. Nu e prea sănătoasă. Ar trebui dusă
la un control medical, că prea e nervoasă.
Am dat telefon la ofiterul Stării Civile, să văd dacă ne putem căsători civil
cât mai repede. Nu mă asteptam să fie asa amabil. Mi-a dat toate lămuririle
necesare. Dar, pentru că Miruna e minoră, ne trebuie acordul scris al mamei
ei. Groaznic. Căsătoria mi se părea singura sansă de a scăpa de maică-sa. Nu
stiu din ce am fi trăit, dar eram alături de ea.
10 martie 1993
A venit la biserică un băiat paralitic, Gabriel. L-au adus părintii lui. Merge
cu picioarele strâmbe, de-abia târându-se. Am încercat să stau putin de vorbă
cu el. Se plictiseste de unul singur. Părintii lui m-au invitat pe la el.
13 martie 1993
I-am spus părintelui Nicolae că dacă Miruna ar fi fost mai mare numai cu câteva
luni, acum eram căsătoriti. S-a mirat că m-am grăbit asa de tare:
"Să stii că era o mare greseală dacă făceai acest pas de capul tău. Înainte
de a te căsători trebuie să ai binecuvântarea duhovnicului si a părintilor.
Dacă părintii se opun, pentru că vor o altă noră, dacă vor o fată care să nu
fie apropiată de Biserică, ci una plină de bani sau cu alte fumuri, atunci se
poa te face abstractie de împotrivirea lor. Dar fără binecu vân tarea duhovnicului,
lucrurile merg rău.
Eu stiu că tu esti mai original, dar nici asa. Să te joci cu viitorul tău...
Nu e momentul să vă căsătoriti acum. Esti sigur că îti doreai din toată inima
să te căsătoresti cu ea?"
"Nu am apucat să mă gândesc la asta. Ci pur si simplu eram si sunt sătul
de gura maică-sii. Singura solutie pe care o aveam în minte era căsătoria."
"Mare prostie făceai. Căsătoria nu e o fugă de părinti, nu e o joacă. E
ceva foarte serios: e un drum spre Împărătia Ce ru ri lor împreună cu persoana
iubită. Dacă nu te gândesti bine îna inte de a te căsători, ai încurcat-o. Nu
vezi câte divorturi sunt? Si asta mai ales pentru că mirii nu se gândesc cu
seriozitate la faptul că, prin cununia religioasă, se unesc pen tru totdeauna.
Cei care nu iau în serios cununia au multe de suferit în viată: dacă te-ai unit
cu cine nu te potrivesti, viata îti va fi o cruce foarte grea."
"Eu mă înteleg destul de bine cu Miruna."
"Nu e de-ajuns. Tot nu îmi vine să cred că acum puteai fi căsătorit. Te
credeam ceva mai echilibrat. M-ai dezamăgit."
Părintele o ia prea în tragic. Ce mare dezastru dacă mă căsătoream cu Miruna.
E fecioară, e cuminte...
14 martie 1993
Am fost la Gabriel. Scrie poezii. E una dintre putinele sale bucurii.
Cel mai mult îi place să citească. Stând aproape numai în casă, a citit foarte
mult. Se bucură mult când mă vede.
25 martie 1993
Buna-Vestire. "Fie mie după cuvântul tău!", i-a spus Mai ca Domnului
Arhanghelului care îi spusese că Îl va naste pe Fiul lui Dumnezeu.
Maica Domnului e modelul oricărui crestin. Sau ar trebui să fie. Asa să îi spunem
si noi Domnului ori de câte ori ne pune înainte o cruce: "Fie voia Ta,
Doamne, nu voia noastră!"
27 martie 1993
Părintele Nicolae mi-a făcut încă o bucurie: mi-a făcut rost de poezia "Imn
mortilor", scrisă de Radu Gyr, despre martirii temnitelor. I-am spus că
voi învăta pe dinafară aceste versuri ale celui mai iscusit poet din închisorile
noastre. Si pentru că scrisul mă ajută să o memorez, le trec în jurnal:
"Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie
ca un suvoi subpământean.
Ati luminat cu jertfe sfinte
pământul până-n temelii,
căci arde tara de morminte,
cum arde cerul de făclii.
Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n tară,
v-o regăsim mereu în noi!
De vi s-au smuls si flori si cruce
si dacă locul nu vi-l stim,
tot gândul nostru-n el v-aduce
îngenuncheri de heruvim.
Morti sfinti în temniti si prigoane,
morti sfinti în lupte si furtuni,
noi ne-am făcut din voi icoane
si vă purtăm pe frunti cununi.
Nu plângem lacrimă de sânge,
ci ne mândrim cu-atâti eroi.
Nu! Neamul vostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi."
E cea mai frumoasă poezie pe care am citit-o în viata mea. Pentru jertfele martirilor
ne mai miluieste Dumnezeu. Oare când îi vom putea prăznui si în Biserică?
2 aprilie 1993
Am auzit că în Moldova e un duhovnic care nu primeste credinciosii la spovedanie
decât dacă au acasă Sfânta Scriptură, Ceaslovul si Psaltirea. Pare un extremist,
dar nu e.
Abia când crestinii vor să ducă lupta cea bună si când au armele pe care le
cere părintele, războiul poate fi dus.
Cum să ducem lupta dacă nu ne facem canonul? Fără Psaltire si Ceaslov mintea
noastră se curătă greu de gânduri păcătoase.
Si Noul Testament e cel mai complet manual de trăire crestină. Mai ales cuvintele
Mântuitorului sau Epistolele Sfântului Apostol Pavel.
Eu am citit atâtea cărti... Dar altii au citit o singură carte, si tot trăiesc
mult mai curat decât mine. Ei citesc si recitesc Noul Testament, si Domnul le
trimite multă mângâiere. Nu se satură recitindu-l.
3 aprilie 1993
Psaltirea mi se pare cartea de rugăciuni care dă cea mai multă putere celor
care vor să dobândească iscusintă în lupta duhovnicească.
Cititul Psaltirii te întăreste. Nu întelegeam de ce unii pust nici ziceau câte
o Psaltire în fiecare zi, si o ziceau pe de rost.
Pe cât de blândă este citirea unui acatist, pe atât de voi ni cească mi se pare
citirea unei catisme. Nu a celor în care e slă vit Dumnezeu, ci a celor în care
e vorba de lupta cu dusmanii. Noi, crestinii, suntem în luptă cu vrăjmasii nevăzuti.
Unui părinte din Pateric dracii i-au zis: " Nu ne temem de tine, că sari
stihuri când citesti psalmii".
Întâmplarea aceasta m-a ajutat să încerc să nu sar cu mintea nici un stih. Cu
gura e usor să îi zic pe toti, dar de multe ori mintea nu prea vrea să ia aminte
la cele citite.
Ca să nu fiu si eu de râsul dracilor, încerc să fiu atent la fiecare cuvânt.
Sunt unele pasaje pe care nu le înteleg, sunt mai greoaie. Dar le spun si pe
acelea: poate în timp le voi întelege.
4 aprilie 1993
După ore am stat la o conferintă religioasă la care au vorbit părintele Rafail
Noica si părintele Simeon de la Essex. Ei i-au fost ucenici părintelui Sofronie
Saharov, care la rândul său a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul.
Părintele Sofronie este un sfânt al vremurilor noastre, chiar dacă nu a fost
canonizat încă. A ajuns la măsura vederii lu minii dumnezeiesti si a petrecut
multă vreme în stare de extaz. Părintele Sofronie mi se pare un urmas al Sfântului
Simeon Noul Teolog. În zilele noastre, când din ce în ce mai putini oameni tind
spre sfintenie, astfel de părinti arată că Traditia Ortodoxă nu s-a ofilit,
că Ortodoxia nu este doar o colectie de volume prăfuite. Ci, pentru cine vrea
să fie al lui Hristos, Ortodoxia este mâna pe care ne-o întinde Însusi Dumnezeu.
Cine zice că Ortodoxia e plicticoasă, că e o credintă de suprafată, nu a înteles
nimic din ea. Ar fi bine ca scrierile părintelui Sofronie să fie citite de tinerii
care caută o viată spirituală autentică si care au impresia că sfintenia crestină
e monotonă dacă o compari cu "sfintenia" Orientului. Acesti tineri
neagă formalismul multor crestini, mai ales al femeilor în vârstă. Neagă modul
în care unii preoti zic slujbele fără pic de trăire.
Dar pe părintele Sofronie nu au cum să îl nege. Părintele Sofronie a avut curajul
să mărturisească o mică parte din stările sale de extaz; a descris cum a fost
scăldat de lumina dumnezeiască. Cine poate spune că nu e multumit de nivelul
duhovnicesc al părintelui Sofronie? Cred că nimeni. Si mai cred că părintele
Sofronie si cei care au ajuns la măsuri asemănătoare si al căror urcus duhovnicesc
îl putem afla din cărti sunt cea mai bună stavilă împotriva invaziei misticis
mului oriental.
După conferintă am reusit să vorbesc putin în engleză cu părintele Simeon. Dar
am fost atât de emotionat, încât nu i-am pus întrebări prea interesante.
5 aprilie 1993
La întrebarea: "Cum a îngăduit Dumnezeu să îmi risipesc timpul, spurcându-mi
viata prin atâtea rătăciri?", am primit de la părintele Teofan un răspuns
interesant.
"Nu Dumnezeu este de vină pentru prostiile pe care le facem noi. De multe
ori mi se întâmplă să aud la spovedanie că oamenii dau vina pe Dumnezeu, în
loc să îsi recunoască propria vină. Dumnezeu ar fi vrut ca tu să nu părăsesti
Biserica. Dar dacă tu ai făcut acest pas, El a căutat în multe feluri să te
aducă înapoi. Bucură-te că măcar acum ai ajuns aici. Alti caută toată viata
lor, dar tot nu află Adevărul.
Oricum, Dumnezeu întoarce răul în bine, ori de câte ori este posibil acest lucru.
Poate că peste ani si ani, pe multi îi vei ajuta să se lepede de yoga, spunându-le
prin ceea ce ai trecut tu. Sau poate că, dacă vei ajunge preot, asa cum îmi
doresc, vei avea iscusinta să îi ajuti pe altii să se îndepărteze de rătăciri.
Doar stii si tu că printre cei care vin la Biserică sunt si unii care nu au
prea multe în comun cu învătăturile Bisericii."
"Cum să ajung preot, părinte, după câte păcate am făcut?"
"Ca duhovnic îti spun că simt că ar fi bine să ajungi preot. Pe multi i-ai
putea ajuta să iasă din mocirla în care te-ai scăldat si tu. Sunt unii care
se înghesuie să primească preotia numai pentru a duce o viată comodă din punct
de vedere ma te rial. Nu tin cont de canoane, nu tin cont de impedi men te.
În cazul tău e vorba de cu totul altceva: nu uita că la Sihla ai auzit vocea
Domnului care ti-a cerut să îi înveti pe cei care stau departe de învătăturile
Bisericii filosofia Sfintilor Părinti. Chemarea aceasta e o chemare cu totul
si cu totul aparte. Dar chiar si fără să îmi fi spus tu ce ai trăit atunci,
eu tot spre preotie te îndemnam. Mi-ar fi plăcut să ajungi ieromonah, dar dacă
tu nu vrei aceasta, vei fi preot în lume."
"Părinte, de multe ori mă rog să nu îngăduie Dumnezeu să ajung preot dacă
nu e voia Sa. Mai ales la moastele Sfântului Ciprian zic: "O, sfinte ierarhe
Ciprian, tu care ai primit puterea de a lega si a dezlega păcatele oamenilor,
te rog să mă legi, cu puterea ta de episcop, ca dacă nu este voia lui Dumnezeu
să ajung preot, să nu mi se întâmple aceasta. Chiar dacă duhovnicul mă trimite
la hirotonie, chiar dacă episcopul primeste să mă hirotonească, stai împotriva
lor. Nu mă lăsa să primesc hirotonia, decât dacă aceasta este voia lui Dumnezeu"."
"Vrei să te laud că te rogi asa? Gresesti, pentru că nu întelegi că prin
Dumnezeu vorbeste duhovnicul. Crezi că as avea îndrăzneala să te trimit la hirotonie
numai pentru că esti ucenicul meu? Nu îti dai seama că voi da socoteală de faptul
acesta înaintea lui Dumnezeu? Un sfânt, Grigorie Dialogul parcă, s-a rugat ca
Dumnezeu să îi steargă toate păcatele. Si i s-a descoperit că i s-au sters toate,
în afara hirotoniilor pe care le făcuse fără prea multă cercetare. Să stii că
mare răspundere am dacă te călăuzesc spre preotie. Si dacă totusi tu mai ai
o urmă de neîncredere în povata mea, mă voi ruga ca Domnul să te lumineze."
"Părinte, si eu mi-as dori să ajung preot, dar mi-e frică ca nu cumva aceasta
să fie doar voia mea si nu si voia Domnului. Ceea ce stiu precis este că trebuie
să duc o viată cât mai curată, prin care să îmi pot sluji aproapele."
"Ai grijă ca dorinta ta de a duce o viată curată să nu se transforme într-o
patimă. Nu cumva să ti se pară că în jurul tău toti ceilalti sunt păcătosi si
numai tu esti sfânt. Mândria te aruncă în iad. Să nu crezi că sfintenia e altceva
decât smere nie, nejudecarea aproapelui, iubirea vrăjmasilor. Sfintenia nu înseamnă
doar post si somn putin. Asta e asceză. Sfintenia înseamnă să fii asa cum te
vrea Dumnezeu. Crezi că poti mărturisi adevărul fără a duce viată de sfintenie?
Chemarea ta e de a-L sluji pe Dumnezeu ca preot. Si dacă nu vei duce viată curată,
preotia îti va fi o povară."
O, cât de bine ar fi ca peste ani să pot fi de ajutor celor care vor să apropie
de Biserică... Cuvintele părintelui Teofan mi-au mângâiat inima...
6 aprilie 1993
Una dintre cărtile despre care Cosmina mi-a vorbit cu mult interes este Jurnalul
fericirii al lui Steinhardt, părintele Nicolae de la Rohia. Predicile sale au
fost primele predici pe care le-am citit după ce m-am apropiat de Biserică.
Mi-ar fi plăcut să asist la predicile sale.
Mi-am cumpărat azi Jurnalul si l-am răsfoit putin: are foarte multe idei frumoase.
Stilul mi se pare cam greoi. Totusi, vreau să citesc toată cartea. Mi-am stabilit
o portie de 15 pagini pe zi. Nu mai mult, ca să nu citesc la repezeală si să
scap idei interesante.
Părintele Nicolae are o manieră originală de a întelege viată si trăirea crestină:
nimic fariseic, nimic fandosit, nimic plicticos în ceea ce scrie.
7 aprilie 1993
Am citit articolul părintelui Liviu Stan despre canonizarea sfintilor în Biserica
Ortodoxă, articol despre care auzisem că e cel mai bun material în această problemă.
Nu Sinodul îi canonizează pe sfinti, ci poporul, prin asa-numitele canonizări
populare. În privinta canonizării sfintilor, responsabilitatea apasă, în mare
parte, pe umerii credinciosilor. Poporul observă când cineva duce o viată de
sfânt, si după moarte îl cinsteste ca atare.
Sinodul pecetluieste hotărârea poporului si stabileste dacă într-adevăr persoana
în cauză este sau nu sfântă. Uneori sunt cinstiti în popor si oameni care nu
au fost sfinti. Mă gândesc si la "Sfânta Proorocită" Verginica, de
la Pucioasa, care mu rind în erezie are toate sansele de a se afla în focul
iadului.
Sfântul Sinod nu poate impune cu forta cinstirea unui sfânt: cinstirea implică
dragoste, implică evlavie, si acestea nu vin la comandă. Rareori Sfântul Sinod
are initiativa unei canonizări; atunci când este vorba de o persoană ale cărei
fapte cuvioase au fost ascunse de ochii lumii.
Articolul este pentru mine un semnal de alarmă: nu Si no dul este deci de vină
că nu sunt canonizati sfintii închisorilor sau sfintii călugări din prima parte
a veacului nostru. Nu numai Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este
de vină că suntem, poate, ortodocsii care am stiut cel mai putin să ne pretuim
alesii. Nu, de vină este mai ales poporul că nu a stiut si nu stie să cinstească
pomenirea acestor alesi.
De vină fiind poporul, de vină sunt si eu. Puteam să aflu mult mai multe despre
faptele celor martirizati de comunisti.
Puteam să caut să stiu mai multe despre cuviosii din mănăstirile noastre. Si
puteam să mă rog lui Dumnezeu să le facă nu numai "Vesnica Pomenire!"
în Împărătia Cerurilor, că acolo li se face oricum, ci si pomenirea cuvenită
în Biserica luptătoare. Noi avem nevoie de sfintii acestui secol.
Cred că Dumnezeu nu a arătat prin vreo minune cine este sfântul ale cărui moaste
au ridicat pământul la Neamt, spre surprinderea credinciosilor si a comunistilor
atei, tocmai pentru că oamenii nu l-au cinstit cu mai multă dragoste. E pu tin
probabil ca, dacă o bună parte dintre crestinii din Moldova ar fi avut mai mare
evlavie pentru cel a cărui sfin tenie a strălucit în părtile lor, Dumnezeu să
nu fi făcut cunoscut numele acestuia.
Mă mustră constiinta întelegând că si a mea este vina că sfintii români ai acestui
veac întârzie să apară în Sinaxare. Mă simt vinovat, si de acum înainte mă voi
ruga Domnului să le facă dreptate.
"Doamne, rânduieste ca toti cei care au strălucit în sfintenie, ducând
lupta cea bună în vremurile de pe urmă, să primească prăznuirea cuvenită. Si
pentru rugăciunile lor sfinte, întăreste-ne să mergem pe calea cea bună, urmându-le
credinta, dragostea si nevointele!"
Asa am simtit nevoia să mă rog după ce am terminat de citit articolul si ar
fi bine să mă rog asa cât mai des. Si poate că, pentru rugăciunile lor, Domnul
se va milostivi si de mine.
8 aprilie 1993
În ziare, titlu mare: "Părintele cutare este homosexual!" Despre părintii
care duc viată de aspră asceză, presa nu are nimic de zis. Presa îi cunoaste
mai ales pe duhovnicii faimosi si scrie despre ei numai lucruri de senzatie.
Nu stiu dacă părintele ăsta chiar e homosexual, dar Narcis Bivolaru, care a
lucrat la "România liberă", mi-a spus că stie că celelalte ziare obisnuiesc
să fabrice cazuistică de genul ăsta. Cu toate astea, el s-a implicat în trei
anchete de presă si a aflat că într-unul dintre cazuri preotul era vinovat de
lucruri dubioase.
M-am întrebat multă vreme: "De ce păcătuiesc preotii?". Lista lor
de păcate este largă: de la păcatul lăcomiei, de care sunt cuprinsi foarte multi,
până la nerespectarea predaniilor bisericesti. Preotii nu au voie să ia bani
pe spovedanie, si totusi unii iau. Ar trebui ca preotii să nu fumeze, si totusi
unii fumează, îndrăznind să se ascundă sub pretextul că Sfintii Părinti nu au
dat canoane împotriva fumatului.
De ce păcătuiesc preotii? Asta este o întrebare foarte importantă. În primul
rând, nu păcătuiesc toti, ba chiar unii duc viată sfântă. De ce păcătuiesc unii
preoti? Răspunsul pe care îl am în minte, desi nu l-am auzit de la nimeni, este
că păcătuiesc tocmai pentru că Dumnezeu le dă această liber ta te. Adică Dumnezeu
nu a vrut să le răpească preotilor darul libertătii.
Catolicii cred că atunci când papa vorbeste de la amvon e infailibil, nu poate
gresi. Adică e un fel de robot teleghidat de Dumnezeu. Dar ideea aceasta este
puerilă. Au fost papi care au zis tot felul de prostii de la amvon, si acesta
este cel mai bun argument că ideea infailibilitătii este gresită. Si au avut
parte catolicii ăstia de papi care de care mai infailibil. Desfrânatul Borgia
era la fel de infailibil de la amvon cum era si în pat.
Dumnezeu ar fi putut să îi transforme pe toti preotii în robotei asceti, lipsiti
de patimi dar si de virtuti. Dar Dumne zeu a vrut ca slujitorii Săi să Îl slujească
în deplină libertate: altfel i-ar fi lipsit din start de posibilitatea de a
câstiga cununa sfinteniei.
Dumnezeu vrea ca toti clericii să fie sfinti, asa cum vrea ca toti credinciosii
să fie sfinti. Dar, atunci când clericii nu sunt la înăltime, vina este a lor
si nu a lui Dumnezeu. Zicea cineva că un copil rău este dovada unui esec al
părintilor, că părintii poartă mare parte din responsabilitatea acestui esec.
La fel este în cazul preotilor. Ei nu au picat de pe altă pla netă, ci sunt
oameni ca noi. Sunt oameni dintre noi. Ei sunt roadele si, într-un fel, oglinda
mediului în care au crescut. Când un tânăr ajunge preot în satul în care a copilărit
si oame nii văd că e nevrednic, ar trebui să îi mustre constiinta: ei l-au pregătit
să devină asa.
Bine, nu e numai influenta mediului; din sate cu viată religioasă destul de
timidă au iesit preoti deosebiti, si din sate în care viata duhovnicească a
fost mai înaltă au răsărit preoti cărora le stătea mai bine ca si chelneri sau
ca vânzători de tutun. Si-au ratat cariera. Oricum, la orase e mult mai usor
să îl arăti cu degetul pe preot: nu îti poti da seama că si tu esti de vină
pentru că el nu e asa cum trebuie.
Preotii au de dus o luptă grea ca să păstorească turma. Tot ascultând la spovedanie
păcatele oamenilor si aflând toate ticălosiile din lume, cei mai slabi cad si
ei în păcate asemă nă toare. Dacă membrii unei parohii ar fi dornici să ducă
o viată mai sporită duhovniceste, atunci preotul ar găsi în elanul lor puterea
de a fi el însusi o persoană mai înduhovnicită. Dar când membrii parohiei nu
au în cap decât cum să împace vir tu tea cu păcatul, utilul cu plăcutul, preotul
este tras înapoi.
De fapt, cei care îi bârfesc pe preoti o fac mai ales pentru că si ei trăiesc
în păcate si li se pare că dacă si preotii păcătuiesc, atunci propriile lor
păcate sunt mai usor de trecut cu vederea. Asa cred că se explică isteria celor
care nu mai stiu cum să arunce cu noroi în preoti.
Până la sfârsitul lumii Dumnezeu va avea propriile Sale vase alese, va avea
slujitorii Săi care vor păstra nestinsă flacăra dreptei-credinte.
Doamne, alungă de la mine toate gândurile de judecată pe care, din prostia mea,
le-am avut împotriva slujitorilor Tăi. Scoate la lumină nevinovătia celor năpăstuiti
pe nedrept, iar pe cei care au căzut în oarecare patimi, curăteste-i după mare
mila Ta, spre lauda Bisericii Tale si rusinarea celor care îi clevetesc. Amin!
9 aprilie 1993
L-am întrebat si pe părintele Teofan ce părere are despre sfintii închisorilor.
El crede că nu numai cei care au murit în temnită sunt sfinti, ci si cei care,
după ce si-au mărturisit credinta în fata tortionarilor, au fost eliberati din
închisoare si au murit la casele lor.
"Tu ce crezi, că după ce au fost eliberati au uitat pentru ce au suferit?
Nu. Au dus mai departe o viată de nevointă si au murit în sfintenie. Chiar dacă
printre ei s-au aflat si unii care la iesirea din închisoare au trăit o viată
cu păcate "obisnuite". Dar acestia nici în închisoare nu s-au purtat
cum trebuie, se lepădau de Hristos si de frica unei palme."
10 aprilie 1993
Tata m-a certat că am dezordine în cameră: "Am citit si eu si am văzut
cât de importantă e curătenia în viata crestină".
"Unde ai citit?"
"În Filocalii."
Nu mi-a venit să cred că cineva poate citi cu atâta super fi cia litate Filocalia:
"Acolo scrie de curătia lăuntrică, nu de curătenie."
"Lasă interpretările, că am citit cu ochii mei." Văzându-l cât e de
hotărât, l-am lăsat în pace, nu am stat să mă con tra zic cu el. Pur si simplu
mi s-a părut culmea superficialitătii: să citesti despre curătie si să crezi
că e vorba de curătenie. Asta pentru că citeste printre rânduri. Dar scrierile
duhov ni cesti trebuie citite fără grabă si cu multă atentie. Astfel cele citite
se întipăresc nu numai în minte, ci si în inimă.
11 aprilie 1993
"Toate credintele sunt bune!" Sloganul acesta modern mă întristează
mult. Am primit o poză cu Stâlpul Ortodoxiei. Într-un an, armenii monofiziti
nu au dat voie ortodocsilor să intre în Sfântul Mormânt în noaptea de Pasti,
când vine Sfânta Lumină. Armenii au dat bani musulmanilor si au intrat numai
ei în biserică. Patriarhul nostru plângea afară, lângă biserică. Toti ortodocsii
erau tristi. Dar Dumnezeu a făcut să tâsnească Sfânta Lumină dintr-un stâlp
de piatră. Stâlpul s-a crăpat si de acolo iesea lumina. Unul dintre sefii gărzilor,
un mahomedan, văzând minunea a mărturisit credinta în Hristos si a fost ucis
pe loc de către ceilalti paznici.
Dar minunea a fost minune. Până azi se poate vedea cum s-a spart stâlpul. Poza
pe care am primit-o e clară.
Cât s-au bucurat atunci ortodocsii la Pastele acela... Dacă toate religiile
ar fi fost bune, Sfânta Lumină ar fi venit si la armeni. Dar ea nu vine decât
la noi. Nici măcar la catolici nu vine. O mie de teorii despre ecumenism nu
fac cât minunea pogorârii Sfintei Lumini.
Cât de bine ar fi să ajung si eu acolo, să o văd cu ochii mei. Când le spun
altora că am văzut-o filmată, sar repede să spună că filmul a fost trucat.
Filmul pe care mi l-a împrumutat părintele Nicolae era chiar cu banda originală
cu care s-a filmat minunea. Si nu o modificase nimeni. Dar dacă voi avea parte
de o călătorie în Tara Sfântă, voi putea povesti ceea ce am văzut cu ochii mei.
Nu am idee de unde as putea face rost de bani pentru un asemenea pelerinaj.
Dar nici nu îmi pun nădejdea în mine. Dacă este voia lui Dumnezeu să merg, va
găsi El prin cine să-mi trimită banii.
Totusi, dacă as avea de ales între Athos si Tara Sfântă, mă simt mai atras de
Athos. Mă rog Maicii Domnului să îmi arate "grădina" ei athonită.
12 aprilie 1993
Mi se părea un lucru ciudat că în atâtea rugăciuni crestinii se roagă să fie
izbăviti de necazuri. În Paraclisul Maicii Domnului revine atât de des ideea
asta... Credeam că e putină lasitate în faptul că tot timpul se cere putere
de la Dumnezeu si că nimeni nu vrea să se lupte cu necazurile.
Dar nu este asa: pur si simplu calea mântuirii e tocmai lepădarea mândriei.
Dacă încercările ar putea fi răbdate nu mai prin propriile puteri, omul s-ar
mândri: s-ar crede Su per man. Dar asa, când "marea vietii se înviforează
de viforul ispitelor", alergăm la limanul cel lin care este Domnul.
Dacă încercările nu ar fi grele, nu am putea să ne dăm seama de slăbiciunea
noastră.
La ultima predică părintele Dumitru a zis: "Când nu aveti necazuri, să
stiti că e vremea în care trebuie să vă întăriti sufletele. Viata crestină se
împarte în două: timpul de întărire si timpul de încercare. Dacă nu folositi
cum trebuie timpul de întărire, nu veti rezista încercărilor.
Vin la mine unii si se plâng: "Părinte, nu mai putem, ne ca zu rile ne-au
terminat, nu mai avem putere să rezistăm". Si to tusi, oare Dumnezeu nu
vede? Greutătile nu se depăsesc râ zând. Ele sunt reale. În război soldatii
cad la pământ si iarăsi se ridică. Sunt răniti. Li se pansează rănile si luptă
mai departe. Cine scapă fără răni? Numai cei care au fugit de dusmani.
Faptul că greutătile vă apasă nu trebuie să vă ducă la deznădejde. Vă biruie
mânia, vă biruie supărarea. Ati căzut, ridicati-vă. Si tot asa până trece încercarea.
Nu putem separa viata crestină de necazuri. Ele vin. Noi putem să le înfruntăm,
întelegând că fac parte din crucea noastră, sau să scăpăm de ele păcătuind.
De multe ori păcatul se prezintă ca singura sansă de a scăpa de necazuri. Dar
a doua sansă este de a răbda necazul si de a primi cunună de la Dumnezeu. Nu
primeste cununa decât cel care respectă regulile jocului!"
13. 04 1993
Sandra era supărată că nu i-a dat preotul dezlegare să se împărtăsească.
"Ce dacă mi-am pierdut fecioria, altele cum au primit dezlegare de la alti
duhovnici?"
"Să stii că unii duhovnici dau dezlegare la împărtăsanie fără să fie preocupati
de îndreptarea celor căzuti. Ei îi dez leagă, acestia se împărtăsesc, iar cad,
iar se împărtăsesc. Să stii că o prietenă mai în vârstă, divortată, mi-a spus
că într-o după-masă se spovedea părintelui Adrian de la Antim, dar gândul îi
era numai la următoarea noapte de dragoste cu noul amant. Mi s-a părut culmea
tupeului. Să îti programezi viitoa rea cădere înainte chiar de spovedanie."
"Si ce, vrei să spui că eu sunt ca ea?"
"Nu fi rea. Îti explicam doar că nu toti cei care vin la spovedanie sunt
hotărâti să îsi îndrepte vietile. Si cred că gresesc foarte tare nu numai ei,
că îl presează pe preot să îi împărtăsească, ci si preotii care dezleagă prea
usor.
Să stii că Împărtăsania luată cu nevrednicie e spre osândă. Cei care îl presează
pe preot cred că Îl pot păcăli pe Dum ne zeu. Dar dacă mor asa, cu împărtăsania
"furată", nu stiu dacă se pot mântui. Sfânta Împărtăsanie nu este
un talisman, nu mântuieste automat. Cine nu s-a spovedit cu sinceritate sau
cine a venit la biserică să se împărtăsească numai pentru că asa face toată
lumea si nu s-a pregătit de primirea Sfintelor Taine poate primi mare pedeapsă
de la Dumnezeu. Multi s-au îmbolnăvit după ce s-au jucat cu împărtăsania. Lucrurile
sunt foarte grave."
"Si pe mine de ce m-a oprit părintele?"
"Ar trebui să îti pară bine că ai dat de un părinte care nu dezleagă cu
usurintă. Spovedania nu este doar procesul prin care sufletul primeste iertare
de păcate, desi dezlegarea păcatelor este poate partea cea mai atractivă a spovedaniei.
Prin spovedanie omul trebuie să învete să îsi schimbe viata în bine. Si schimbarea
vietii nu se face la comandă. Trebuie dusă o luptă cu fiecare patimă în parte.
În spovedanie, omul învată cum să ducă această luptă."
"Da, părintele mi-a vorbit mult."
"Vezi? Asta e important, ca sufletul să stie ce trebuie să facă pentru
a primi vindecare de rănile care îl apasă. Preotul e ca un doctor: dacă toti
doctorii ar da aceleasi retete la toti pacientii, îti dai seama ce ar iesi?"
"Dezastru."
"Exact. Asa e si cu sufletul omului: un credincios pri mes te un canon,
adică o retetă pentru tămăduirea sufletească, altul primeste alt canon, fiecare
ce i se potriveste cu boala de care suferă. Si cine moare în timp ce îsi face
canonul, chiar dacă nu s-a împărtăsit, se duce în rai. Pe când cine s-a îm păr
tăsit după o spovedanie incompletă nu prea are sanse să ajungă acolo."
"Crezi că ar trebui să mă bucur că am dat de un părinte care s-a preocupat
în mod special de tămăduirea patimilor mele, chiar dacă mi-a amânat împărtăsania?"
"Mi-ai luat vorba din gură. Chiar dacă nu îti convine că părintele nu te-a
împărtăsit, va veni si vremea aceea."
Pe Sandra am convins-o repede cum stau lucrurile. E o fată care vrea sincer
să îsi îndrepte viata.
14 aprilie 1993
Vreau să aflu cât mai multe despre războiul nevăzut. Păcatul se prezintă ca
ceva care merită atentie: el nu apare decât rareori ca ceva urât, ca ceva drăcesc.
Îsi arată chipul de înger de lumină, desi este drac.
Multi păcătuiesc din plictiseală. Viata este monotonă si singura scăpare o aduce
păcatul. Oamenii nu stiu cât de frumoasă este viata crestină. Unul chiar zicea
în autobuz, în timp ce se certa cu nevastă-sa: "Ce îmi trebuie mie rai?
Ce mă fac eu fără femei? Nu am nevoie de nici o vesnicie atât de plicticoasă".
Parcă era Ivan Turbincă, întrebând la poarta raiului: "Tutun este? Vodcă
este?".
Oamenii reduc bucuria la ceea ce poate fi simtit prin trup. Neagă bucuriile
duhovnicesti nu pentru că au avut parte de ele si li s-au părut lipsite de valoare,
ci pentru că nu le cunosc.
Bucuriile duhovnicesti nu se pot cumpăra cu bani. Un miliardar, chiar dacă ar
da la schimb jumătate din averea sa, nu poate primi bucuria pe care o simte
sufletul când zice Acatistul unui sfânt. Numai cine si-a curătit sufletul poate
întelege din experientă frumusetea acatistelor.
Părintele Nicolae de la Rohia a zis că Irod, care promisese pentru dansul Salomeei
că îi va da până la jumătate din îm pă rătia sa, trebuia să refuze să îi dea
pe tipsie capul Boteză to ru lui. Sfântul Ioan Înainte-Mergătorul era mai de
pret decât în treaga împărătie a lui Irod. Salomeea a cerut un pret mai mare
decât cel promis de rege. Dar Irod nu si-a dat seama că Salomeea trisează, că
fură la cântar.
La fel, nici oamenii cu putină credintă nu sunt în stare să aprecieze valoarea
bucuriilor duhovnicesti. Ei cred că e mai de pret jumătate dintr-o împărătie
lumească decât viata unui prooroc.
15 aprilie 1993
Muzica psaltică îmi topeste inima. Pe cât de plictisitoare pare slujba atunci
când strana cântă prost, pe atât de pătrun ză toare e atunci când muzica îti
deschide inima. Totusi, în nici una dintre mănăstirile noastre nu am auzit o
muzică la fel de frumoasă ca cea de pe casetele de la Mănăstirea Simonos Petras,
de la Sfântul Munte.
Ascult ore în sir si nu mă satur. Părintii de acolo trăiesc ceea ce cântă într-un
chip cu totul aparte: chiar dacă eu nu înteleg limba lor, înteleg că se dăruiesc
Domnului, că îsi încredintează viata Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Câtă diferentă între părintii din Sfântul Munte si corurile religioase de la
noi. Ai nostri pot avea voci mai frumoase, pot cunoaste mai bine toate artificiile
sonore, dar nu îti ajung la inimă.
Ascult muzică grecească si simt cum în ea pulsează duhul ortodox. Cred că dacă
ar asculta muzică athonită, oamenii de cultură ar fi mai receptivi fată de Ortodoxie:
ar întelege că ascunde o mare taină.
Muzica psaltică mi se pare că e un fel de icoană bizantină. Sau, mai bine zis,
cel mai bine se poate simti fiorul muzicii psaltice stând în fata unei icoane
bizantine. Sunetele si imaginile se întregesc reciproc.
Copia icoanei Mântuitorului de la Mănăstirea Hilandar îmi place din ce în ce
mai mult. E o icoană care vorbeste inimii.
Dă-le, Doamne, tuturor crestinilor să aibă în casele lor icoa ne cât mai frumoase.
Ajută-i să aibă parte de slujbe cât mai frumoase, ca să învete să Îti vorbească
si să Te iubească.
16 aprilie 1993
Am ajuns la Mănăstirea Clocociov si am vorbit câteva minute cu părintele Visarion.
Auzisem că are darul vederii cu duhul. Unor credinciosi le-a spus la spovedanie
păcatele pe care le făcuseră si pe care le stia pentru că i le descoperise Dumnezeu.
Pe mine m-a surprins cu singurul sfat pe care mi l-a dat: "Ai grijă de
ispita alcoolului si a curviei". Eu nu beau nici măcar bere, asa că nu
văd cum să mă feresc de alcool. Cât despre desfrâu, am căzut destul.
17. 04 1993
M-am întâlnit iar cu Cristina Andrei. Nu ne-am mai văzut de vreo doi ani de
zile. Da, de când am fost la ea si m-am apucat de jurnal, nu am mai vorbit decât
la telefon. E foarte ocupată.
A făcut un film cu Petre Tutea. E entuziasmată de acest Socrate român. L-am
văzut si eu